Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Duhul este cel care dă viață
Autor: John Piper  |  Album: Evanghelia lui Ioan  |  Tematica: Suveranitatea lui Dumnezeu
Resursa adaugata de Mada_O in 10/07/2017
    12345678910 0/10 X
Sursa originala: http://www.desiringgod.org/
Referințe

    Tată, Tu știi că eu nu merit să fiu aici, și niciunul dintre noi care ascultăm nu merită o altă șansă de a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Ce privilegiu mare, ce dar să avem alte câteva minute în care să putem respira și să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu! Să citim, să auzim, să medităm, să ne însușim, să punem în practică… Ce dar! Găsesc acest text ca fiind dificil și cer o călăuzire spirituală specială a minții mele, a buzelor mele, a atitudinii mele, astfel încât conduita lui Isus să fie în mod adecvat adusă în secolul XXI. Deci, dincolo de noi, mă rog, în Numele lui Isus. Amin.

 

    Al șaselea capitol din Ioan, pe care aproape îl vom termina în această predică, dar nu întru totul, mai avem o slujbă de punere laolaltă a datelor înainte de Crăciun, care cred că este foarte adecvată pentru acea situație. Deci, suntem aproape gata. Capitolul 6 al Evangheliei după Ioan începe cu 5.000 de oameni care Îl urmează pe Isus după ce li s-a dat mâncare, fiind hrăniți cu 5 pâini și 2 pești și sfârșește cu 11. Între timp, toți l-au abandonat. Andreas Köstenberger, în comentariul său, spune: „Capitolul 6 se termină într-o notă de eșec.” Dintr-un punct de vedere, este adevărat. Opoziția împotriva lui Isus devine tot mai puternică și mai puternică, până ce aproape toți Îl abandonează. Aparent, opoziția împotriva lui Isus învinge și acest lucru pare a fi un eșec.

    Așadar, întrebarea mea este care e rostul acestui capitol? Am găsit că este o întrebare la care e dificil să răspunzi, dar vă voi da răspunsul meu și vom petrece restul timpului încercând să vedem dacă este adevărat. Acesta este răspunsul meu la lecția principală, primordială pe care Ioan vrea ca noi să o primim din mărturia sa asupra învățăturilor lui Isus de-a lungul celor 71 de versete ale capitolului 6: atunci când pare că împotrivirea la adresa lui Isus câștigă în această lume, oamenii lui Dumnezeu au nevoie de o viziune clară și puternică a suveranității lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, în special asupra opoziției la adresa lui Isus. Cred că acesta este rostul acestui capitol.     Dați-mi voie să vă aduc mai aproape de această situație, pentru a putea simți cât de generalizată și cât de relevantă este pentru viața voastră. Să o spunem din nou într-un alt mod: oricând pare în viața voastră că Isus nu câștigă, oricând pare că El nu triumfă asupra dușmanilor voștri – personal, fizic, situațional – exact în acel punct și în acel moment ai nevoie de o viziune clară și puternică a suveranității lui Dumnezeu asupra ta și asupra vieții tale. Despre acest lucru cred că este acest capitol.

    Când am început acest capitol, în urmă cu 7 predici, acesta e mesajul cu numărul 7, nu am avut nicio idee că voi spune că acesta este punctul central al capitolului. Nu era în agenda mea să spun că aceasta este lecția centrală, primordială pe care Ioan vrea să o învățăm din istoria hrănirii celor 5.000, dar am petrecut timp îndelungat, dificil, în special cu versetele 52-71 și nu pot scăpa din vedere această chestiune. Deci, această predică nu îmi pare a fi una spontană – suveranitatea lui Dumnezeu asupra opoziției în fața lui Isus. Acest capitol mi se pare foarte dificil, pare că Isus forțează limitele acceptabilului în felul în care vorbește, ceea ce face ca mulțimea să scadă de la 5.000 la 11. Așa că m-am gândit că pot alege părți „picante” ale acestui capitol pe care să le predic, sunt peste tot, vă voi arăta câteva săptămâna viitoare, dar ar trebui să pierdem pădurea pentru toți acei copaci suculenți care sunt în ea? Să nu spunem care este ideea centrală? Nu, ar trebui s-o spunem și voi încerca s-o spun într-un mod care, sper, nu este ascuns vederii.

    De fapt, nu sunt chiar sigur că ar trebui să încerc să intru în rolul lui Isus aici, deoarece El e Isus, iar eu sunt păcătosul John, și El le predica, în principal, evreilor, iar eu nu… Era secolul I, oamenii aveau un anumit temperament, iar eu predic oamenilor secolului XXI, cu temperament fragil, care sunt răniți mult mai ușor. Chiar cred acest lucru, că strămoșii noștri erau mult mai puternici emoțional decât suntem noi și nu numai. Noi toți suntem destul de fragili emoțional, inclusiv eu, dar voi încerca. Și speranța mea este în versetul 63, Isus spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață.” Iar în versetul 68, Petru întreabă: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.” Eu cred cu toată inima mea, n-as putea să fac ceea ce fac dacă n-aș crede, că dacă, în mod regulat, săptămână după săptămână, spun atât lucrurile grele, cât și pe cele ușoare pe care Isus le spune, voi veți avea viață, dincolo de timpul fizic. Și, în timpul predicii, s-ar putea să gândiți „Acest lucru a fost dur, dificil”, și aceasta cred și cei din textul nostru, și pleacă. Unii dintre voi vor spune că această chestiune este una dificilă, și vor pleca, am văzut acest lucru întâmplându-se.

    Mă rugam jos și spuneam că nu vreau preoția lui Isaia: „Du-te și fă inima acestor oameni adevăr!” Nu vreau asta, nu-mi place ideea conform căreia Cuvântul lui Dumnezeu este mireasma de la o moarte la alta și de la o viață la alta – aceasta nu e viață! Vreau oameni salvați, bucuroși în Hristos, căsătorii reconciliate, copii întorși acasă, vreau să rezulte numai lucruri bune! Nu-mi place când oamenii trăiesc și găsesc mesajul ca fiind apăsător sau dificil! Așadar, mă lupt, ar trebui măcar să urmez șirul gândurilor care pare a fi atât de negativist în acest capitol – de la 5.000 la 11? Dar speranța mea este că, dacă săptămână după săptămână, încerc să iau lucrurile așa cum El le spune, în imaginea de ansamblu voi veți fi oameni mai sănătoși. Aceasta este încredințarea mea, că în imaginea de ansamblu, vor fi oameni mai sănătoși, dacă sunt prezente atât lucruri dificile, cât și lucruri delicate – și astfel vom crește împreună. Deci, aceasta este premisa de la care plec.

    Să vedem unul dintre lucrurile uluitoare pentru mine, vă voi lua împreună cu mine și vă voi arăta cum am ajuns aici. Mă uimește, în acest capitol, importanța lui Iuda. Este capitolul 6 și el n-a făcut nimic încă, nici măcar nu e prezent, n-a spus nimic, n-a făcut nimic, de ce îl aduci în discuție de două ori, care este treaba cu el, ce se întâmplă cu el? Îl putem exclude, nu am nevoie de el aici… Sau am?! Și dacă am, de ce am? Este o așa veste proastă… Iuda este o veste proastă, este oribil ce a făcut el! Versetul 64 ni-l aduce pe Iuda, Isus îl aduce iar în discuție în versetul 70 – de ce? Răspunsul meu este că aducerea în discuție a lui Iuda în felul în care ei îl aduc, este ideea principală a capitolului. El servește ideii primordiale că atunci când pare a fi împotrivire, Isus triumfă în familia ta, în inima ta, în vecinătatea ta, în corpul tău, atunci ai nevoie de o viziune clară și puternică asupra suveranității lui Dumnezeu asupra împotrivirii. Și El a fost personificat…

    Să luăm asta în considerare, Ioan 6:64: „Dar sunt unii din voi care nu cred” – aceasta este ceea ce face lucrurile să pară negative, din nou și din nou te lovești de necredință în acest capitol. „Căci Isus știa de la început cine erau cei ce nu cred și cine era cel ce avea să-L vândă” – Iuda este adus pentru prima dată în discuție. Iar versetul 65 spune: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Cu alte cuvinte, Iuda nu vine deoarece nu îi este permis să vină. Iuda este răzvrătit, egoist, lacom, necredincios și Dumnezeu îl lasă acolo pentru totdeauna. „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” – Iuda este adus în discuție pentru a ilustra adevărul din versetele 44 și 65 – nimeni nu vine dacă Tatăl nu îl atrage – proba A: Iuda.

    Mai departe, vedem versetele 66-71. Ioan 66: „Din clipa aceea, mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El.” Simți că asta faci acum? Aceasta a fost o renunțare finală, ucenicii îl părăsesc în grup, de la 5000 la 11. Versetul 67-71: „Atunci Isus a zis celor doisprezece: Voi nu vreți să vă duceți?” Ei erau tot ce mai rămăsese. Simon Petru răspunde: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.’ Isus le-a răspuns: Nu v-am ales Eu pe voi ce doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.’ Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci avea să-L vândă: el, unul dintre cei doisprezece.” Și acesta e finalul capitolului – punct, poveste terminată. Aceasta mă obsedează – de ce a făcut asta, de ce ai pune punct acolo? Este gata – nu 12, ci 11. 11 din 5000 – sfârșit, eșec… Sau nu? Ce ai face tu, care e ideea? În acest proces, în această desfășurare a hrănirii miraculoase și a strângerii lor ca un păstor, urmându-L dincolo de râu, predicând în sinagogă – apoi încep să se depărteze de grup, să murmure, să fie dispute între ei, pentru a rămâne 12. Iar El, ca să facă lucrurile clare, spune: „Nu, nu sunt 12, pentru că este un drac între voi” și acesta este sfârșitul poveștii. Nu e în spiritul Crăciunului, nu? „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Și totuși unul din voi este un drac.” Nu uitați că atunci când El spune acest lucru, din versetul 64 vedem că Isus a știut de la început cine erau aceia care nu credeau și cine era acela care avea să-l trădeze.

    De ce Isus îl aduce din nou în fața noastră pe Iuda, în versetele 70-71? Cred că știu de ce. Necredința, în acest capitol, este generalizată, se intensifică pe măsură ce înaintezi. Mii de oameni urmându-L, iar în final, 11. Versetul 66 – cei mai mulți ucenici Îl abandonează, iar în final avem o rămășiță, nu 12, ci 11 și un impostor. Întrebarea naturală ar începe cu această însoțire triumfală, miraculoasă – 11 plus unu, cu care ar fi 12, care este un diavol. Nu ai spune că diavolul câștigă? Așa pare, așa aș simți eu – defăimătorul, acuzatorul, cel care îi orbește pe aceia care nu cred. 2 Corinteni 4:4: „A căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Deci, diavolul câștigă! Asta aș crede când aș citi acest capitol, dar cred că el e scris pentru a spune: „Nu, el nu câștigă, Isus îl are încă de la început, El l-a prins, l-a capturat, l-a pus în mijlocul celor 12, și el va face exact ce Dumnezeu vrea ca el să facă!” Acesta este motivul pentru care Isus atrage atenția asupra lui Iuda. Credeți că toate aceste plecări, părăsiri sunt pentru că Eu am pierdut controlul, că nu mă pot descurca mai bine de atât în a-i aduna pe cei care pleacă? Dați-mi voie să vă spun ceva: am 12 și am inclus un diavol pentru a arăta că diavolul este terminat! El își va face treaba, se va sinucide la cruce, și apoi, când Eu mă voi înălța, veți ști.”

    Chiar aici, modurile în care oamenii citesc Biblia se divid; poți citi versetul 70 și să vezi numai probleme pentru tot restul vieții tale – „De ce ar alege un om care îl va trăda?” Deoarece El știa, spune că știa, în versetele 64-65. Și dacă știa că îl va trăda, atunci el trebuia să Îl trădeze, sau Isus ar fi greșit, și dacă trebuia să Îl trădeze, el nu era liber, iar dacă nu era liber, nu era responsabil. De ce este numit fiul pierzării? De ce să îl numim diavol, Isuse? Pentru Numele lui Dumnezeu! Nu ajută camaraderia celor 12, ei nici măcar nu știu cine este! Îți poți petrece restul vieții tale citind Biblia în felul acesta. Nu vreau s-o faci! O, cât de mult nu vreau s-o faci! Aceasta este o cale; oamenii sunt înfrânți când citesc versete ca acestea, când o iau în jos pe această cale – probleme, probleme, probleme, mormânt.

    Sau, poți citi versetul 70 văzând un adăpost al suveranității lui Dumnezeu. Poți citi versetul 70 despre Iuda văzând un adăpost pentru sufletul tău, atunci când întregul Iad se dezlănțuie în viața ta. Poți, poți! Sute dintre voi ați făcut-o, ați găsit un adăpost, ați găsit o stâncă în marea nisipurilor mișcătoare atunci când întregul iad se dezlănțuie în viața voastră. „Știu acest lucru! Dumnezeu domnește asupra împotrivirii asupra Lui, Dumnezeu domnește asupra lui Iuda în viața mea.” Poți și cred în mod sincer că acest capitol este scris în stadii ale înfrângerii, de la 5000 la 11, pentru a arăta că există o viziune puternică și clară a suveranității lui Dumnezeu asupra împotrivirii îndreptate înspre Isus în Biblie, în realitate. Cred că aceasta este ideea principală. Sunt și alte idei în acest capitol, foarte încântătoare, interesante, glorioase, încântătoare, și vom vedea câteva în această seară, cu voia Domnului, și mai multe duminica viitoare, dar sunt copaci, iar aceasta este pădurea.

    Deci, pentru a vedea mai clar, iată ce vreau să fac: vreau să vă uitați la oferta magnifică din versetele 52-71 – este încântător, dacă o aveți… În al doilea rând, colosala rezistență la ea, iar în al treilea rând, declarația tot mai clară a suveranității lui Dumnezeu asupra acelei împotriviri. Acestea sunt cele 3 lucruri, și haideți să vedem oferta mai întâi. Versetul 53 face o constatare negativă, iar versetul 54, una pozitivă. Versetul 53: „Isus le-a zis: Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viață în voi înșivă.’” Iar acum, constatarea pozitivă, versetul 54: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Cu alte cuvinte, dacă nu mănânci acest trup și nu bei acest sânge, nu ai viață veșnică, dar dacă mănânci acest trup și bei acest sânge, ai viață veșnică.

    Versetele 55-56 aduc două argumente: „Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, și sângele Meu este cu adevărat o băutură” (vs. 55) – adevărat, adevărat, ce înseamnă aceasta? Cred că înseamnă: când mergi acasă deseară și mănânci orice ai mânca, aceasta este mâncare, este bună, dar nu este adevărata mâncare, în modul în care gândește El, deoarece îți dă această viață, face ca trupul tău să continue să funcționeze, mașinăria continuă să funcționeze, și asta e viață bună, dar nu este adevărata viață, nu este viața veșnică. Așadar, hrana adevărată menține viața adevărată, iar hrana obișnuită menține viața obișnuită, iar noi avem nevoie de ceea ce e dătător de viață spirituală, orice ar fi, și anume trupul și sângele, aici, pentru a avea viață veșnică, adevărată. Deci, hrană adevărată pentru viață adevărată! Versetul 56 explică de ce mâncarea acestei hrăni adevărate produce viață adevărată: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine, și Eu rămân în El.” Sună ca și capitolul 15, nu-i așa? Vița de vie și ramificația – ceea ce e înăuntru dând seva, dând naștere fructului, curgere a vieții de la viță la ramificație, apoi la fruct – aceasta este imaginea vieții creștine în capitolul 15, iar aici este: „Mâncați pâinea Mea, care este trupul Meu, și beți sângele, și viața va fi în voi, pentru că Eu voi fi în voi și voi veți fi în Mine.” Și aceasta este unificare, nu?` O unificare ciudată și minunată între Isus și noi, și explicația din această Evanghelie, cum păcătoșii ca noi pot avea viață veșnică este pentru că Isus este în noi și El este viața. „Eu sunt viața, deci mâncați-Mă pe Mine, și veți avea viață, veți trăi veșnic. Eu sunt în voi, voi sunteți în Mine, și asta e viață!” Nu vă gândiți că viața veșnică este un lucru mărunt undeva aici, iar Isus este dincolo și El are un laser sau ceva de felul acesta. Este mai degrabă o unificare, o punere laolaltă și este acest lucru numit mâncare, și vom ajunge la el într-un minut, la ce înseamnă, dar mănânci și bei și tu și El vă întrepătrundeți într-o minunată unificare, iar datorită ei trăiești veșnic, pentru că El trăiește veșnic. Ce este El, ești și tu, și ce are, primești și tu!

    Acum, ce înseamnă să mănânci din El? Să bei sânge și să mănânci carne este aproximativ nivelul maxim de ofensă la care Isus poate ajunge. Nu doar pentru că suna a canibalism, dar în contextul evreu nici măcar nu mănânci carne cu sânge în ea, darămite să bei sângele. Pare că Isus vrea să ofenseze în mod intenționat. El este în sinagogă, în versetul 59 – ce vrea să însemne asta? Și funcționează, ei pleacă… Dacă tu crezi că Îl ai pe Isus la degetul mic, trimite-mi un mail și spune-mi ce este; eu nu Îl am la al meu, tot fuge, nu Îl pot ține în mâini, nu îl pot controla. Asta da veste bună!

    Ce înseamnă asta? Cred că răspunsul la ce înseamnă să mănânci trupul lui Isus și să bei sângele Lui este clar în mai multe moduri. Răspunsul este același lucru pe care l-am văzut în Ioan 6:35: „Isus le-a zis: Eu sunt Pâinea Vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată.” Deci asta presupune implicare, vii și mănânci și nu vei mai flămânzi niciodată. Apoi, El adaugă: „Și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” Așadar, vii să mănânci și să bei, și setea și foamea ta dispar și ai o profundă satisfacție, deoarece ai venit la El, însemnând că ai crezut în El. Și am spus, când am fost la versetul 35, că a veni la El să mănânci înseamnă a crede în El pentru tot ce Dumnezeu este pentru noi în Isus. Să vedem dacă acest lucru se confirmă în context – uitați-vă la paralela dintre versetele 40 și 54. O să ne aruncăm privirea asupra lor, pe rând – citesc versetul 54 întâi: „Cine mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Paralela cu versetul 40: „Oricine vede pe Fiul și crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Viața veșnică din versetul 54 corespunde vieții veșnice din versetul 40, „Eu îl voi învia în ziua de apoi” din versetul 54 corespunde cu „Eu îl voi învia în ziua de apoi” din versetul 40. Și „mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu” corespunde cu „vede pe Fiul și crede în El”, care este exact paralela pe care am văzut-o în versetul 35 – a veni la El să te hrănești corespunde cu a crede în El. Și aici, a mânca și a bea trupul și sângele Lui este paralel cu a-L vedea și a crede în El.

    Sfântul Augustin a făcut această declarație faimoasă: „Crede și înseamnă că ai mâncat.” Și cred că exact asta vrea să spună Isus. Nu știu sigur de ce El forțează limita acceptabilității limbajului și merge înspre ceea ce pare a fi canibalism, de ce a mers atât de departe într-un limbaj atât de ofensiv, vă las pe voi să vă gândiți mai mult. Dar, ce este clar pentru mine este că El nu spune nimic diferit de ceea ce spunea în versetele anterioare, unde spune „Eu sunt Pâinea Vieții”. „Veniți și mâncați pentru răscumpărare” înseamnă „Credeți în Mine!” Deci, a crede înseamnă a primi, a fi hrănit, a primi în viața ta, a fi răscumpărat, acestea sunt lucruri corelate cu a mânca și a bea.

    Și, o ultimă observație despre motivul pentru care ar folosi acest limbaj, și este cea mai bună încercare a mea – El știe că este ofensiv, și dacă va fi așa, sau, cu alte cuvinte, dacă împotrivirea se ridică, ceea ce se întâmplă de-a lungul capitolului, atunci ne putem asigura măcar că împotrivirea este pentru lucrul corect. Și eu cred că atunci când spune, în versetul 51, „și pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care Îl voi da pentru viața lumii”, aceasta este o referința clară a ofertei sacrificiului vieții și trupului său – cu alte cuvinte, moartea Sa. Cred că Isus, în versetul 51, pune acel limbaj sub stindardul „Îmi voi da trupul să moară pentru tine”. Acesta este trupul pe care îl mănânci, însemnând că, ceea ce ai nevoie ca păcătos împotrivitor lui Dumnezeu este să Mă accepți în viața ta nu doar pe Mine, în general, ci pe Mine crucificat, pe Mine acoperit de sânge, pe Mine cu carnea sfâșiată, deoarece fac asta pentru tine, iau locul tău, Îmi asum pedeapsa, duc la capăt dreptatea ta, de asta ai nevoie, ia-Mă în viața ta! Trupul Meu, sângele Meu… Altfel, trupul și sângele tău vor trebui să fie luate. „Eu sunt Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), Eu Îmi dau viața pentru oile Mele (Ioan 10:15b) și când o fac, trupul Meu este sfâșiat și sângele Meu se scurge, și când vezi asta, e viața ta, mănânc-o!” Asta înseamnă crede-o, primește-o, iubește-o, prețuiește-o, fă-o mai scumpă pentru tine decât orice iubești să mănânci, orice iubești să bei, mănâncă aceasta cum mănânci atunci când ți-e foame, bea aceasta cum bei atunci când ți-e sete! El folosește acestea ca simboluri, simboluri pentru ce nevoie disperată avem de Isus crucificat. Cu disperare în nevoie de cineva care să își asume pedeapsa noastră, cineva care să își verse sângele pentru a nu fi nevoie ca noi să îl vărsăm pe al nostru, cineva care să aibă trupul sfâșiat pentru ca noi să nu fie nevoie să suferim veșnic. Am văzut înainte, în capitolul 3:14-15: „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” Deci, Fiul omului este înălțat asemenea șarpelui pe prăjină – privește la El, crede în El și ai viață! Acum, aici, El spune, într-un limbaj mai ofensiv și mai grafic: „Trupul Meu va fi sfâșiat, sângele Meu va fi vărsat. De ce? Pentru că Eu le dau, le dau pentru viața lumii, a oamenilor ca voi, cei care veți pleca în câteva minute.”

    Deci, aceasta este oferta, am spus că este o ofertă magnifică în versetele 52-58, și iat-o: „Oricine va mânca și va bea va avea viața veșnică, și Eu ofer...”, Isus oferă chiar acum, în această încăpere, Isus încă vă oferă vouă viața Sa crucificată. El este înviat din morți, deci v-o oferă din cer, prin gura mea, chiar acum, astfel încât dacă inima voastră Îl primește înăuntru spunând: „Am nevoie disperată de un astfel de Mântuitor, nevoie disperată de cineva care să moară moartea mea și să trăiască viața mea, pentru că eu îmi nenorocesc viața și merit să mor, și dacă asta trebuie, atunci de asta am nevoie dincolo de orice altceva.” Deci oferta este încă valabilă și mă rog să nu o dai la o parte.

    Ne întoarcem acum la împotrivire, e ceva scurt. Deci, este o ofertă și, în al doilea rând, este o împotrivire care crește – versetul 41, ei protestează la ce El spune; versetul 52, ei dispută, pun la îndoială; versetul 60, mulți dintre ucenici spun: „Vorbirea aceasta este prea de tot; cine poate s-o sufere?” Versetul 64: „Dar sunt unii din voi care nu cred”; versetul 66: „mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi și nu mai umblau cu El”; și versetul 70, este un drac între cei 12. Deci, necredința și împotrivirea cresc și pare că diavolul câștigă… Sau, doar dă-l pe diavol la o parte. Folosesc acest cuvânt pentru că Isus o face – este un drac între cei 12. De ce îl aduce în discuție pe Iuda și de ce îl numește drac? Dezbat acest lucru pentru ca noi să vedem că diavolul este sub control aici, diavolul nu câștigă aici, dar dați-l la o parte pentru un minut. Pare că scopul decisiv al ființei umane autonome câștigă, pare că omul necredincios are conducerea – de la 4.800 și ceva, n-am făcut calculul – deci 5.000 minus 11. Pare că stăpâni sunt acei mici oameni care Îl înfrâng pe Dumnezeu: „Noi Îl putem înfrânge pe Dumnezeu, noi putem pleca de lângă oricine dorim.” Pare că Dumnezeu le cere oamenilor să creadă în Fiul Său și ei spun nu și pleacă și astfel înfrâng planul lui Dumnezeu, pare că ei dețin cheia sufletelor lor și le-au închis pe interior, iar sărmanul Dumnezeu nu poate intra. Pare că omul face mișcarea decisivă, și el pleacă, și sărmanul Dumnezeu spera la un răspuns mai bun, dar omul este autonom, suveran, în acest punct, și Dumnezeu nu poate face nimic în privința asta. Nu, nu este așa, și voi termina de unde am început.

    Lecția primordială a acestui capitol este că nu, nu este așa cum pare, Ioan face lucrurile din ce în ce mai clare – împotrivirea crește, și la fel și claritatea afirmațiilor că Dumnezeu este în controlul împotrivirii. Versetele 43-44: „Nu cârtiți între voi. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” Cârtirea și împotrivirea voastră nu sunt decisive, Tatăl Meu și atragerea Lui sunt decisive. Dacă nu vii, nu L-ai înfrânt pe Dumnezeu, nu conduci lumea, Dumnezeu o conduce, fiecare moment, oriunde. Versetele 61-63: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă ați vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte? Duhul este acela care dă viață.” Credeți că puteți face ca viața să se producă… Sau nu. Duhul este acela care dă viață, Tatăl atrage spre Fiul – versetul 65: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Necredința voastră nu e dovada suveranității voastre, ba din contră, veți sta în necredința voastră până ce Tatăl va permite să fie altfel. Și în acest punct oamenii încep să plece, fiindcă, în loc să se simtă ușurați că asta e ceea ce trebuie să facă, ei văd problemă după problemă, după problemă în locul unui adăpost.

    Și a patra ilustrare a evidentei autorități a lui Dumnezeu, versetele 67-69: „Atunci Isus a zis celor doisprezece: Voi nu vreți să vă duceți?’ ‚Doamne’, I-a răspuns Simon Petru, ‚la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că tu ești Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.’” În sfârșit, cineva crede! Cum răspunde Isus? Răspunsul Lui până acum, cu toată cârteala, împotrivirea, plecarea a fost: „Nimeni nu poate veni, oricum, până ce Tatăl îl atrage, deci nu dejucați planurile lui Dumnezeu.” Ce ar putea răspunde la asta? „Noi am crezut!” Și Isus răspunde, în versetul 70, și acel „Eu” este foarte categoric: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece?” Acesta e motivul pentru care credeți. Cu alte cuvinte, le spune celor care pleacă, în mândria și împotrivirea lor, gândind: „Tocmai am dejucat planurile acestui nebun care pretinde a fi Mesia.” Iar El spune „Nu, nu ați făcut-o, fiindcă nimeni nu poate veni la Mine decât dacă Tatăl îl atrage.” Deci El pune capăt pretenției de autonomie și face exact același lucru pentru Petru, unde vorbim despre pretenția autonomiei credinței – „Noi credem, da, o facem!” Și Isus poate că simte în cuvinte că ei spun: „Noi am crezut și am ajuns să cunoaștem că ești Fiul lui Dumnezeu”, poate că Isus poate mirosi puțină pretenție de autonomie și spune: „Eu v-am ales, Eu v-am ales!” Spune același lucru în capitolul 15, versetul 16: „Nu voi M-ați ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi.” La fel spune în capitolul 13, versetul 18: „Cunosc pe aceia pe care i-am ales.”

    Deci, nu pot fugi de ideea principală a acestui capitol, și aceasta este: oricând împotrivirea la adresa lui Isus începe să crească și noi simțim asta în cultura, dezvoltarea noastră, poate, „Doamne, pierdem controlul, aceasta obișnuia să fie o națiune creștină etc., ce va face sărmanul Dumnezeu fără America?” Ei bine, va merge în China sau Coreea de Sud sau Nigeria, aceasta nu este o problemă pentru Dumnezeu. Oricând va părea, în familia noastră, în viața noastră, în biserica noastră, în națiunea noastră că împotrivirea la adresa lui Isus câștigă, exact în acel moment, noi creștinii avem nevoie de o viziune clară, puternică a suveranității lui Dumnezeu asupra acestei împotriviri, care apare de cel puțin patru ori în acest capitol și acesta este motivul pentru care Iuda este adus în discuție de două ori.Acum, aceasta este pledoaria mea de încheiere, pentru că vă iubesc, vreau ca nimeni să nu plece și să spună: „Acesta este un cuvânt greu.” Și asta spun ei: „Este un cuvânt greu, am plecat, pot să îi aibă pe cei 11, eu am plecat de aici.” Eu pledez pentru voi, fie ca Dumnezeu să aprobe să fiți printre aceia care găsesc în învățăturile lui Isus nu o piatră de poticnire, ci o stâncă de scăpare. Trebuie să vorbiți unii cu alții, pentru că unora vi s-a părut asta dulce, plăcut – ați trecut prin lucruri înfricoșătoare în familia voastră, în sănătatea și viața voastră și asta a fost ceea ce v-a ținut sănătoși (la minte). Și alții dintre voi pot vedea doar probleme, nu se simte ca o stâncă sub voi, ca un adăpost în munte, pe măsura ce furtuna trece, ci se simte ca și când ați fi fost aruncați în furtună. Exact așa simțiți unii dintre voi chiar acum, în această încăpere, și mă voi ruga pentru voi într-un minut, ca Dumnezeu să vă adauge la numărul celor care văd suveranitatea lui Dumnezeu, suveranitatea lui Isus asupra judecății, asupra voastră, asupra tuturor lucrurilor înfricoșătoare cu care vă veți confrunta de-a lungul vieții voastre, un adăpost pentru sufletul vostru, astfel încât, când totul în jurul sufletului vostru se prăbușește, El vă va fi nădejde și sprijin. Astfel încât, atunci când întristările se ridică asemenea valurilor mării, voi să spuneți: „Este bine, îi este bine sufletul meu!” Aceasta este rugăciune mea, aceasta este speranța mea. Nu vreau să ofensez pe nimeni, nu vreau să determin pe nimeni să plece. Să ne rugăm.

 

    Tată, dacă am pierdut ceva din vedere, orice fărâmă, orice subliniere care trebuie făcută, lasă-Ți oamenii să o vadă! Nu să mă vadă pe mine, ci să o vadă, și dacă suntem aproape de ceea ce acest capitol încearcă să spună, ai vrea să ne confirmi într-un mod profund? Acesta este un lucru spiritual, Doamne, nu este un joc intelectual, eu nu pot convinge oameni la nivelul lor intelectual, care au împotrivire în inima lor, nu va funcționa. Fac o cerere înaintea Ta, ca în această încăpere, acum, să fie o acceptare, un „da”, „Da, poate fi un adăpost, da, poate fi o stâncă. Îmi voi lăsa problemele undeva la periferie și voi lucra periodic la ele, dar voi sta aici, trebuie să stau aici!” Deci, Doamne, pregătește-ne pentru furtunile care vor veni, individual, în căsnicii, în familii, în această biserică, în națiunea noastră și în lume. Multe furtuni vor izbucni, pune-ne pe stâncă, Te rugăm, această stâncă (Biblia), în Numele lui Isus. Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 460
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni