Pribeag şi călător sunt azi pe lume,
Mă simt străin şi sunt cuprins de dor,
De Ţara cea de sus unde-n mărire
Sfârşi-voi drumul meu de călător.

În slăvi şi bucurii la masă cu Isus
Voi fi primit curând în Cerul Sfânt,
El mă va mângâia şi voi uita pe veci
Durerile ce-au fost pe-acest pământ.

Când seara, liniştit privesc la stele,
Eu simt o mângâiere-n viaţa mea,
Că într-o zi zbura-voi printre ele
Şi tot necazul meu îl voi uita...

Curând, acolo-n ceruri în mărire
Distanţele-ntr-un punct se vor uni,
Când între sfinţi nu fi-va despărţire,
În jurul Lui Isus uniţi vom fi.

Aici nu mai stăm mult în suferinţă
Căci ce-a vestit Isus s-a împlinit;
Smochinul înfrunzit ne dă de ştire
Căci ceasul cel din urmă a sosit.

Atunci uita-vom veşnic pribegia
Acestor vremuri grele de acum,
Căci sus în cer ne-aşteaptă bucuria
Şi răsplătirea la sfârşit de drum.