Amintiri

Ah cât demult, se simte lipsa-amară,
A bucuriei sfinte-adevărate,
În vremurile-acestea de ocară,
Când omenirea se cufundă-n noapte.
Cât de dorit e zâmbetul iubirii,
Ce lumina cândva a noastre feţe,
Unde e azi plăcerea întâlniiri?
Când fraţii se-adunau, doar să înveţe,
Unde e astăzi părtăşia-n Domnul?
Şi unitatea-n dragoste curată,
Nu cumva ne-a cuprins fiinţa somnul?
Şi-am adormit în noaptea-ntunecată.
E-atât de dulce Doamne, amintirea,
Acelor vremuri scumpe, de-armonie,
Când peste noi plutea-n văzduh iubirea,
Ce revărsa comori de bucurie.
Câtă splendoare-n clipele trăite!
În părtăşie sub a Ta povaţă,
Când între noi nicicând n-au fost dorite,
Acele fapte, doar de suprafaţă.
S-a stins în noi al dăruirii spirit
Şi ne-a intrat în inimi răutatea
Căci ne vedem prea buni şi plin de merit
Uitând deplin ce-nseamnă bunătatea.
De ne-am vedea cu-adevărat înfăţişarea
Cum ne-o arată doar oglinda sfântă
Ne-am pune poate astăzi întrebarea!
De unde-s gândurile ce frământă?
Azi omenirea, ce aleargă-ntruna
Căutând pe căi străine împlinire
Şi îşi îmbată mintea cu minciuna
Că au găsit un strop de fericire.
Dar noi cunoaştem adevăruri sfinte
Dar le păstrăm sub praful amintirii,
Ca nişte orbi noi mergem înainte,
Sub călăuza şi plăcerea firii.
Mai este har şi este cu putinţă
Să ne oprim din goana spre pustie
Şi-ngenuncheaţi să cerem cu credinţă
În suflete a păcii bucurie.

Amin Ilie Belciu Noiembrie 2003