Alege viaţa
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Dorinţe sfinte  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de iliebelciu in 12/12/2023
1 / 1
Privesc azi cu durere din Ceru-nalt pământul,
Căci Eu sunt Dumnezeul, a toate Creatorul,
Sunt sfânt şi drept, căci veşnic Eu mi-am ţinut Cuvântul,
În Mine-şi are pacea şi dragostea izvorul.

Dar omule, pe faţă şi fără remuşcare,
Te-ai lepădat de Mine pornind pe căi străine,
Ai călcat în picioare, 'ndelunga Mea răbdare,
Şi te-ai dedat la fapte urâte şi rușine.

Azi este însă ceasul când poţi să-ţi vezi menirea,
Azi poţi să-ţi întorci pasul din lunga-ţi rătăcire,
La uşa casei tale aşteaptă izbăvirea,
Cu vestea ce aduce din ceruri mântuire.

Îţi pun azi înainte a binelui simbrie,
Ce ţi-ar schimba în bine viaţa ta pribeagă,
Şi răul ce în viaţă, primindu-l, o să-ţi fie
Prilej de remuşcare o veşnicie-ntreagă.

Tu poţi avea azi parte de binecuvântare,
Sau poţi avea blestemul pe veci ca moştenire,
E poate cea din urmă ofertă de-ndurare,
Când cerul se coboară la tine cu iubire.

Nu vezi cum solul morţii, în sânul ei te cheamă?
Nu simţi fiorul rece ce-n jurul tău pluteşte?
De ce cu nepăsare nu vrei să bagi în seamă,
Cuvântul Meu ce încă cu dragoste-ţi vorbeşte? ...

Eu vreau să fii cu Mine întreaga veşnicie,
De-aceea-ţi pun 'nainte viaţa-mbelşugată.
Ea are-n sânu-i: pace, nădejde, bucurie,
Şi fericirea care... nu piere niciodată!

În faţă larg deschisă e poarta îndurării,
Şi lumea ce-ţi oferă plăcerea ei amară,
Tu poţi alege astăzi o cale a salvării,
Sau veşnicia-ntreagă, în chinul de afară.
Amin Septembrie 2003 Belciu Ilie


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 860
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni