ÎN CAMERA DE SUS
În camera de sus strigăm la Tine, Doamne,
Să ne hrănim cu Tine, să nu ne fie foame,
Să te avem în noi când trecem prin durere,
Tu ești etern și veșnic și Tu ne dai putere.
Strigăm în rugă, Tată, credința să nu scadă,
Cărarea e îngustă, nu vrem nimeni să cadă,
Ispitele sunt multe, satana e turbat,
E timpul de pe urmă, poporu-i încercat.
Suntem o grupă mică, dar ne luăm de mână,
Începem tot cu rugă și această săptămână,
Noi nu suntem nimic, Tu ești puterea noastră,
Te așteptăm să vii, cu ochii pe fereastră.
Avem Cuvântul Tău prin care ne vorbești,
Deși nu merităm, noi știm, Tu ne iubești,
Tu ne-ai adus aici, prin harul Tău trăim,
Ajută-ne, să credem, să nu ne opintim.
Venim uniți în rugă și cerem îndurare,
Să nu ne părăsești în crunta încercare,
Să nu cădem pe cale, orice ar fi să vină,
Tu ne ești călăuză, doar Tu ne ești lumină.
E timpul de pe urmă și cernerea-i la ușă,
Noi știm că răutatea va fi curând cenușă,
Suntem cu toții răi, dar cerem mila Ta,
Când vei veni pe nori, aici nu ne uita.
Ne dăm mâna în rugă, în lanțul ce am format,
Noi am venit la rugă, aici Tu ne-ai chemat,
Cu inima zdrobită în rugă ne unim,
Suntem o turmă mică, dar știm că te iubim.
Tu ești al nostru Tată, ne-ai înfiat pe noi,
Noi suntem tot o luptă, parcă ar fi război,
Satana ne lovește, nu vrem să rătăcim,
Ne temem de cădere, noi vrem să te iubim.
E timpul de pe urmă și boala s-a înmulțit,
Și moartea, suferința poporul a lovit,
Spitalele sunt pline, e multă suferință,
Noi cerem vindecare, dar cerem și credință.
Când în durere cruntă ne zbatem, noi clacăm,
Dar nu vrem nici o clipă ca să ne depărtăm,
De aceea împreună în camera de sus,
Venim la rugăciune și listele am adus.
Bolnavii noștri, Tată, pe liste noi i-am scris,
Mulți suferă amarnic, noi Ție ți i-am zis,
Adu Tu, alinare și pacea Ta divină,
Ajută-i să te vadă, Tu să le fi lumină.
Copiii noștri în lume de mult s-au rătăcit,
Noi i-am crescut cu Tine și ei te-au părăsit,
Întoarce-i la credință, trimite-le mustrare,
Vorbește-le, cum știi, pe rând la fiecare.
Am eșuat dramatic, ne doare, i-am pierdut,
Dar știm și credem, Tată, lucrarea ai început,
În brațul Tău de Tată, noi vrem să îi lăsăm,
Doar stăm în rugăciune, minunea așteptăm.
În rugăciune sfântă acum noi amintim
Pe colportorii noștri, căci pentru ei dorim,
Lucrarea să le fie condusă doar de Tine,
Tu de conduci lucrarea, noi știm că va fi bine.
Sunt multe zone albe, trimite tineretul,
Misionarii noștri să simtă că au dreptul,
Fiind înfiați de Tine au dreptul să vorbească,
Cuvântul sfânt și ruga tot globul să trezească.
Evangheliștii care fac misiune-n lume,
Trimite Duhul sfânt, mereu să îi îndrume,
Lucrarea este a Ta, ei via Ta lucrează,
Păzește-i de necazuri și pasul le veghează.
Trimite Duhul sfânt peste poporul Tău,
Ajută-ne să stăm departe de orice rău,
Să stăm în ascultare, mereu să priveghem,
Să nu uităm o clipă, cât de slabi noi suntem.
În camera de sus ștafeta o predau,
Dar eu m-am prins de mână, cu frații mereu stau,
Cu gândul meu în rugă pe ei îi însoțesc,
În rugăciune sfântă acum îi amintesc.
Tu ne cunoști prea bine, cunoști pe fiecare,
Știi fiecare suflet ce suferință are,
Te rog, ca Duhul Sfânt și ploaia Ta târzie,
Să se reverse acum, poporu-ți cere, Ție.
Emilia Dinescu