Am uitat cum se scrie forul
Autor: Dinescu Emilia Dana  |  Album: Poezie creștină  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 01/01/2026
1 / 1
AM UITAT CUM SE SCRIE DORUL
Am uitat cum se scrie dorul, demult nu am mai spus că îmi e dor,
Mi-e dor de o lume care nu există, mi-e dor de veșnicie până mor,
Am prăpădit cerneală foarte multă, o pagină de dor nu am mai scris,
Pământul și durerea lui sufocă, eu astăzi spun, mi-e dor de paradis.

În lumea asta rea și blestemată, mi-e frig, căci interesul este la putere,
Nu mai e dragoste și altruism ca altădată, aceasta este marea mea durere,
Și simt un gol imens în toți și-n toate, un gol imens e-n mine, sunt pustie,
Deși trăiesc, eu viețuiesc în toate, mi-e teamă, nu pot spune că sunt vie.

Mi-e dor de dragostea profundă de altădată, al ei ecou, se pare, a pierit,
E poleială multă, e fațadă, suntem doar noi, e timpul vitregit,
Aș vrea să fiu în lumea de altădată, o pagină curată nu e viața,
Mi-e dor de puritate, dărnicie și iubire, aș vrea să aibă alt ecou speranța.
Emilia Dinescu
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 10
Opțiuni