În camera de sus
Autor: Dinescu Emilia Dana  |  Album: Poezie veche  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Emilia_1975. in 30/12/2025
1 / 1
N CAMERA DE SUS
În camera de sus eu strig neobosit,
Încă o dată, Doamne, pe mine m-ai primit,
Deși nu merit, vin prin harul Tău divin,
Eu vin la rugăciune, cu drag să mă închin.

În camera de sus eu știu, sunt așteptată,
În lanțul rugăciunii sunt pusă de al meu Tată,
Vă dau mâna în rugă, strigăm cu același dor,
Suntem o grupă mică, te avem ca Salvator.

Venim uniți în rugă și suntem fericiți,
Ce dacă de satana suntem ades loviți,
E timpul de pe urmă, el este disperat,
Că știe c-are timpul doar scurt și numărat.

Cu listele ce-s scrise la Tine am venit,
Pe liste-s multe nume ce știm că te-au iubit,
Au rătăcit cărarea și cred că-s fericiți,
Nu știu că de satana sunt astăzi amăgiți.

În lume au plecat băieții mei demult
Și nu aud chemarea, este prea mult tumult,
Strig pentru ei mereu, la fel ca pentru toți,
Sunt nume multe, Tată, din lume poți să-i scoți.

Și bolile sunt multe, sunt multe fără leac,
E timpul de pe urmă, este sfârșit de veac,
E multă suferință, spitale nu fac față,
Ne luptăm să trăim, iubim a noastră viață.

Dar știm că viața aici e numai o clipită,
Nu vrem ca această viață să fie irosită,
Tot timpul nostru este un dar nemeritat,
Dorim doar veșnicia, e darul adevărat.

E mult chin pe astă lume, durere și necaz,
Predau în brațul Tău pe fiecare caz,
Sunt nume multe, Tată, cunoști pe fiecare,
Te rog să le fi sprijin în greaua încercare.

Suntem doar vase slabe, îți cerem Duhul sfânt,
Nu vrem să alergăm degeaba și în vânt,
Vrem ploaia Ta târzie, vrem cerul, mântuirea,
Ajută-ne să fim cum vrei, ne înșeală firea.

Nu ne lăsa pe noi în voia noastră rea,
Căci fără Tine, Doamne, viața ne este grea,
Ajută-ne să mergem pe calea cea îngustă,
Creștinul, chiar și aici, din Tine astăzi gustă.

Ajută-ne să fim un far în portul Tău,
Să luminăm puternic chiar dacă-i timpul rău,
Să fim chiar pietre vii, pentru vecini și rude,
Deschide minți și inimi, nu vrem a îi exclude.

Cuvintele sunt goale, doar Tu poți fi Cuvânt,
Tu ești din veșnicii, cunoști acest pământ,
Cunoști pe fiecare, și firea pămîntească
O poți schimba, noi vrem alta, duhovnicească.

În camera de sus în rugă ne predăm,
Suntem poporul Tău, din rugă nu cedăm,
Nu vrem ca alergarea să fie în zadar,
Ajută-ne, în toate să fie al Tău har.

De-i harul Tău cu noi, suntem victorioși,
Trimite Duhul sfânt, nu vrem să fim fricoși,
Vrem ploaia Ta târzie să vină peste noi,
Doar lupta e a noastră, nu întregul război.

Mă plec în rugăciune și vreau să-ți mulțumesc,
Că sunt cu frații mei, în rugă îi pomenesc,
În cer vom fi cu toții și imnuri vom cânta,
Până atunci în rugă, aici mereu vom sta.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 7
Opțiuni