Cine sunt eu să-Ţi pot sta înainte,
Să mă priveşti cu drag, ca pe un fiu,
Şi Dragostea nespusă de Părinte,
Să-mi copleşească sufletul pustiu.

Ce merit am să mă păzeşti întruna,
Când şerpuie prin văi cărarea mea,
Când sunt pe mări, să potoleşti furtuna,
Şi-n ceasul greu, să-mi dai din pacea Ta.

În timp ce mulţi sărmani, cuprinşi de jale,
Se tem că poate mâine vor muri,
Eu stau la umbra Aripilor Tale,
Şi nu mă tem că-n beznă voi pieri.

Îi pui pe îngeri ca să stea de pază,
Să nu mi se întâmple niciun rău,
Şi-n zori de zi, cu drag mă cercetează
Ca pe un prieten, însuşi Duhul Tău.

Eu nu sunt decât forma din ţărînă,
Din care ai făcut un suflet viu,
Bătaia inimii o ai doar Tu în mână
Şi când o vei opri, nu pot să ştiu...

Dar am adevărata bucurie
Şi în prezenţa Ta mă-nveselesc,
Deşi n-am nici un fel de vrednicie,
Viaţa din belşug eu o trăiesc.

Iubirea Ta, cea fără de hotare,
Mi-a fost mângâietor în ceasul greu,
De-aceea-mi pun, aceeaşi întrebare
Când stau în faţa Ta: "Cine sunt eu?"