Când am ajuns un nou apus de soare,
La Tine Tată, vin cu mulţumire,
Şi-mi pun umil aceeaş întrebare:
Prin Traiul meu, Ţi-am adus Ţie proslăvire?

Ştiind că-n ceasul greu de încercare,
Tu-mi eşti un ajutor, întotdeauna,
Aştept eu ajutorul cu răbdare?
Sau câteodată mă lupt singur cu furtuna...

Mi-am pus eu oare-ncrederea în Tine
În orice-nprejurare din viaţă?
Sau am crezut căci eu ştiu mult mai bine,
Şi m-am ascuns, fugind de a Ta Faţă,

Ne cheamă Adevărul pe redută
Cu orice preţ să-i apărăm onoarea!
Mă angajez eu voluntar în luptă?
Sau printr-un vicleşug, îmi caut salvarea...

Când semenul, îşi plânge o greşeală,
Ce trebuie s-o iert cu bunătate,
Nu cumva eu, îi cer chiar socoteală
Privind la fapta lui cu răutate?

Când stau faţă în faţă cu sărmanul,
Ce-mi cere ajutor cu disperare,
Sunt eu milos, precum Samariteanul?
Sau pe alături, caut altă cărare.

În faţa mea stă astăzi bogăţia
Cu mult necunoscuta ei făptură.
Eu voi alege oare sărăcia
Crezând în a Scripturii-nvăţătură?

Pot cei din jur să se încreadă
Văzând în mine-un trai cum se cuvine?
Privind la mine, oare pot să vadă
Imaginea trăirii lângă Tine?

Aceste întrebări le-am scris în minte
Şi le rostesc la asfinţit de soare,
Căci vreau să-mi fie scop de azi -nainte
Când vin în Faţa Ta, la închinare.