Ce Mare Eşti!

Ce mare eşti! Și plin de milă,
Stăpân şi Creator a toate,
Îndurător, plin de iubire,
Şi necuprins, în bunătate.

În Tine-şi are începutul,
Obârşia, din veşnicie,
În Mâna Ta, e tot trecutul,
Ai fost la toate, mărturie.

Dar mulţi, în forma lor păgână,
Nu vor deloc, să se smerească,
Cerându-Ţi să le-ntinzi o mână,
Nu vor, cu Tine să trăiască.

EI stau, mereu, în rătăcire,
Trăindu-şi viaţa, fără Tine,
N-au cunoscut, a Ta iubire,
Şi Harul, slăvilor divine.

Nu ştiu, de viaţa-mbelşugată,
Ce-o dai la oameni, prin credinţă,
Ei nu ştiu, căci Stăpâne Tată,
La Tine, totu-i cu putinţă.

Şi zi de zi, luptă sărmanii,
Cu multă trudă şi durere,
Însă în zbor, li se duc anii,
Lăsând, în urma lor tăcere.

N-au învăţat, cum se clădeşte,
Şi în zadar, le este graba,
Căci dacă Domnul, nu zideşte,
Cei ce zidesc, zidesc degeaba.

Ce-au adunat, se risipeşte,
Chiar dacă ei, veghează-ntr-una,
Căci dacă Domnul, nu păzeşte,
Vor pierde tot, pe totdeauna.

Cei înţelepţi, însă lucrează,
Ferindu-se de-nşelăciune,
Cu teamă, ei se cercetează,
Şi stăruiesc în rugăciune.

Cu mâna lor, minuni creează,
Ei lumii, sunt o mărturie,
Căci Tatăl, binecuvântează,
Lucrarea lor cu bucurie.

Amin.
Septembrie 2004, Ilie Belciu