E noapte rece! Vântul bate
Cu șuieratul lui prelung
Și din ecouri depărtate,
Atâtea gânduri mă ajung...
Ce bine e să fiu acasă,
Să ştiu că am destul câştig,
Să nu mă chinuie nici foamea,
Nici să nu rabd pe drum de frig.
Și bun a fost cu mine Domnul,
Că nici nu ştiu să-I mulţumesc.
Cum L-aş primi, să ştiu că vine
Să-mi fie oaspete ceresc... !
Şi-n jocul straniu de lumină
Al flăcărilor din cuptor,
Pe gene cade toropeala
Ca zvonul unui somn ușor.
Deodată, o bătaie-n poartă!
Tresar… e cineva pe drum?
Mă uit la oră; E târzie -
Numai tâlharii umblă-acum.
Răsună iarăşi o bătaie,
Și încă alte două-trei.
Îi strig atunci: “Cine-i acolo?
E cam târziu acum. Ce vrei?”
Şi glasul de-afară-mi spune:
“ Vin dintr-un loc îndepărtat,
Umblat-am cale lungă astăzi,
Sunt ostenit şi s-a-nnoptat.
N-ai vrea, căldura din 'năuntru
S-o-mparţi cu mine pânʼ la zi?
Ți-aş mulţumi cum ştiu mai bine,
Și-n rugăciuni te-oi pomeni.
Primeşte-mă doar până mâine,
Că am 'nainte un drum lung.
N-ai vrea din colţul tău de pâine
Să-mi dai şi foamea să-mi alung?”
Mă strecurai lângă fereastră
Să-l văd prin geamul aburit.
Era urât şi plin de zdrenţe,
Părea murdar şi obosit.
“Nu cer decât un colţ de pâine;
Uscat să fie, să mi-l dai,
Şi dorm pe jos, pe-o rogojină.
Doar milă rogu-te să ai!”
Gânditu-m-am o clipă lungă,
Și i-am strigat apoi răstit:
“Străine, du-te mai departe,
Aici nu-i han de găzduit.
Ce n-ai gândit mai dinainte
Unde-ai să dormi, ce-ai să mănânci?
E prea târziu să-mi baţi la poartă,
E prea târziu să mi te plângi!”
Și-am auzit cum paşii-afară,
Încet, încet s-au depărtat,
Până ce-n linişte doar vântul
A mai rămas stăpân pe sat.
Şi mulţumit, în patul moale
Am adormit apoi curând.
Dar am avut în noaptea-aceea
Un vis ce nu-l mai uit nicicând.
Parcă din norul de lumină,
Domnul Isus se cobora
Și-n casa mea venea să-mi spună
Ce nimeni altul nu ştia.
Credeam că-mi va vorbi de bine,
Va lăuda tot ce-am muncit,
Dar S-a apropiat de mine
Și trist, cu lacrimi, mi-a grăit:
“Prietene, am vrut azi noapte
Să înnoptez în casa ta,
Am vrut din pâinea ta la cină
Să iau un colţ ca partea Mea.
Și mi-ai răspuns că pentru Mine
Tu n-ai nici pâine şi nici pat;
Și M-ai lăsat în frig, afară,
Să plec flămând şi întristat.
Căsuţa ta nu era mică
Să-ncap şi Eu să dorm în ea!
De ce n-ai vrut să ai la masă
Un ostenit în casa ta?”
Şi m-a privit cu ochii umezi
Până ce norul L-a luat.
Am înţeles că El fusese
Pribeagul ce l-am alungat.
Trezit din somn de-nfiorare,
M-am repezit afară-n frig,
Și-am început în gura mare
Străinul înapoi să-l strig.
Dar vai, de mult plecase omul
În întunerecul pustiu...
Doar vântul îmi spunea din ramuri
Că mă trezisem prea târziu!
Poeziile sunt frumoase daca sunt scrise dupa original si recitate cu intonatie, dupa cum au fost compuse. Altfel, nu au nici un farmec!
Poezia a fost corectată într-un final după volumul "În clipele tăcerii” apărut în anul 1978
din suflet vreu sa multumesc celor care au pus aceasta poezie pe net...de mult timp o cautam daca nu ma inseala memoria (de 6 ani)si abia acu am dat de ea.
Nu am stiut ca o pot gasi pe net.Domnul sa va rasplateasca truda.
m-as bucura tare mult sa stiu autorul.
Doamne iarta-ma ca de atatea ori ai vrut sa intri in casa mea si sa mananci cu mine si eu nu ti-am deschis usa.ajuta-ma,marindu-mi credinta sa nu mai gresesc si sa fi oaspetele permanent si cel mai de seama in casa si inima mea.Amin!
e minunata poezia!desi am doar 11 ani,am invatat-o pederost!
am invatat aceasta poezie acum 22 de ani nu stiam de cine e scrisa.acum ca stiu nu-mi ramane altceva de facut decit sa-i multumesc Dumnezeului nostru pentruca aceasta poezie va cerceta multe inimi incontinuare.Slava lui Dumnezeu pentru aceasta
Domnu` sa va rasplateasca:*