Străinul
Motto: "Adevărat vă spun că, ori de
câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut". (Matei 25:40).

E noapte rece; vântul bate cu şueratul lui prelung,
şi din ecouri depărtate, atâtea gânduri mă ajung.
Ce bine e să fiu în casă, să ştiu că am destul
câştig,
Să nu mă chinuie nici foamea, nici să nu rabd pe drum de frig.

şi bun a fost cu mine Domnul, că nu ştiu cum să-I
mulţumesc,
Cum L-aş primi să ştiu că vine, să-mi fie oaspete ceresc.
şi-n focul straniu de lumină, a flăcărilor din cuptor,
Pe gene-mi cade toropeala, cu zvonul unui somn uşor.

Deodată o bătaie-n poartă şi încă alte, două, trei,
şi strig atunci: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"
şi încă o bătaie-n poartă, tresar... E cineva pe drum;
Mă uit la oră: E târzie. Numai tâlharii umbla-acum�

Răsună încă o bătaie, şi încă alte
două-trei.
îi strig din nou: "Cine-i acolo? E cam târziu acum, ce vrei?"
Un glas de-afară îmi răspunde: "Vin dintr-un loc îndepărtat;
Umblatam cale lungă astăzi; sunt obosit şi s-a-noptat.

N-ai vrea căldura dinlăuntru s-o-mparţi cu mine pân� la zi?
ţi-aş mulţumi cum ştiu mai bine, şi-n rugăciuni te-
aşi pomeni.
Primeşte-mă doar până mâine că am �nainte un drum
lung�
N-ai vrea din colţul tău de pâine, să-mi dai şi foamea
să-mi alung?"

Mă strecura-i lângă fereastră, să-l văd prin geamul
aburit;
Era urât şi plin de zdrenţe, murdar şi foarte obosit.
"Nu cer decât un colţ de pâine, uscată fie, să mi-o dai;
Să dorm pe jos pe-o rogojină, doar milă rogu-te să ai!"

Gânditu-m-am o clipă lungă, şi i-am strigat atunci răstit:
"Străine, du-te mai departe, aici nu-i han de găzduit!
Ce n-ai gândit mai dinainte, unde-ai să dormi, ce-ai să
mănânci?
E prea târziu să baţi la poartă, e prea târziu să mi te
plângi."

şi-am auzit cum paşii afară, încet, încet s-au
depărtat...
Până ce-n linişte doar vântul, a mai rămas stăpân
pe sat.
Eu, mulţumit, în patul moale am adormit apoi curând...
Dar am avut o neagră noapte; un vis ce nu-l mai uit nicicând.

Parcă din norul de lumină, Domnul Isus se cobora,
şi-n casa mea venea să-Mi spună, ce nimeni altul nu ştia.
Credeam că-mi va vorbi de bine; va lăuda tot ce-am muncit....
Dar, s-a apropiat de mine şi trist cu lacrimi mi-a vorbit:

"Prietene, am vrut azi noapte să înoptez în casa ta;
Am vrut din pâinea de la cină să iau un colţ din partea Mea.
şi mi-ai răspuns că pentru Mine, tu n-ai nici pâine şi nici
pat,
şi m-ai lăsat în frig afară, să plec flămând
şi întristat.

Căsuţa ta nu e prea mică să-ncap şi eu să dorm
în ea;
De ce n-ai vrut să ai la masă, un ostenit în casa ta?"
şi am privit cu ochii umezi până ce norul L-a luat...
şi-am înţeles că El fusese, pribeagul ce L-am alungat.

Trezit din somn şi disperare, m-am repezit afară-n frig...
şi-am început în gura mare, străinul înapoi să-l strig.
Dar vai, demult plecase omul în întunerecul pustiu...
Doar vântul îmi striga din ramuri, că m-am trezit, dar prea târziu.

("Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii, prin ea au găzduit, fără să ştie, pe ngeri") (Evrei 13:2)


?!
Poeziile introduse mai trebuie si citite ca sa sune in limba romana, si sa fie scrise corect, ca sa poata fi preluate spre invatare intr-un mod demn de respect si admiratie. ;) Domnul sa va binecuvanteze!
Adăugat în 29/12/2007
poezia este de o cercetare deosebită. De fiecare d
poeyia aceasta ai citi-o punct şi de la capăt şi iar te cercetează de fiecare dată. Curaj şi mai continuaţi. Astăzi sânt rare poeziile cu mesaj.
Adăugat în 06/03/2008
poezie
o minunata inspiratie pentru orice suflet care-L CAUTA SINCER PE D-zeu
Adăugat în 11/05/2008
multumim
Domnul sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca pentru toate eforturile dumneavoastra. Este usor de criticat si prea greu de-apreciat ... Fie ca toate greselile si nereusitele sa ne invete sa ne iubim si sa ne apreciem si mai mult.
Este cu desavarsire gresit sa desconsideri pe cineva dupa o anumita greseala.
Dumnezeu nu are nici o problema in a lucra cu oamenii mai putin pregatiti decat El.
Adăugat în 22/04/2011 de nina_oly
1 Cor. 15:58
Multumim dumneavoastra si Domnului pentru superba poezie si pentru statornicia de care dati dovada in lucrarea care va este incredintata.
"De aceea, preaiubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra in Domnul nu este zadarnica." (1Cor.15:58)
Adăugat în 22/04/2011 de nina_oly
"Nu-i nimic mai greu de iertat decat meritul altuia." Denis Diderot (mesaj special pentru Dita Moise)
Adăugat în 22/04/2011 de nina_oly
....De cite ori, n-am inchis usa pe care ar fi putut intra Mintuitorul ,sa cineze, cu noi, sa doarma intr-un asternut[oferit celui ce n-are],de cite ori , m fi putu face binele, dar , ne-am luat dupa vocea firii si am esuat in planul Sfint!De cite ori, ,peste ani, n-am oftat caci, am fi putut asculta glasul Sfint al Mingiietorului...Daca, mai putem indrepta ''ceva''din esecurile noastre, sa nu intirziem sa ne reparam greselile, caci nici o clipa nu seamana una cu cealalta, dar mai o zi.
Adăugat în 01/10/2012 de sanda_tulics
Statistici
  • Vizualizări: 8180
  • Export PDF: 13
  • Recomandări email: 2
  • Favorită: 2
  • Comentarii: 7
Opțiuni