Acolo, între aripile ridicate
În fâlfâirea heruvimilor măririi,
Stă Dumnezeu învăluit cu bunătate
În Sfânta Sfintelor și-a tainelor iubirii.

Ne-aşteaptă nu cu sabia de foc în mână,
Nu ca un despot care vrea mereu să lege
De robii Lui cătușele de grea țărână
Și fulgerele pe cărările pribege.

Ci vine Dumnezeu, fiindcă ne iubește!
Şi pentru noi a dat ce-avea mai scump pe lume;
Iar azi, în vatra lacrimilor Se opreşte
Să-Şi pună peste noi Neprihănitu-I Nume.

Din veşnicii ne tot aşteaptă la-ntâlnire
Şi răbdător aici El vrea să mai rămâie!
A pus pe-altar jăratec proaspăt de iubire,
Dar vai, azi nu mai vine nimeni cu tămâie...

Unde sunt ucenicii Lui de altădată,
Aceia ce veneau la ceasul rugăciunii?
(Îndeasă la arginți în punga lor crăpată);
Iar pe altar se sting încet, încet, tăciunii...

În ochii Domnului, ca soarele de-amiază,
Apar stinghere două lacrimi de migdale...
Doi stropi din Dumnezeu amar se furişează
Şi pe obrazul Lui alunecă agale...

O, frații mei, surori! Veniţi la adunare
Şi nu uitaţi tămâia sfântă din potire!
Ne-aşteaptă Dumnezeu aici la închinare,
În rugăciune să-I aducem proslăvire!