9 - Gustați și vă convingeți ce bun este Domnul
Autor: Paul Washer  |  Album: Catehism pentru copii  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 02/03/2016
    12345678910 0/10 X
Referințe

    Am ajuns aproape de sfârșitul broșurii pe care am avut-o pentru copii de câteva luni încoace și am vorbit despre câteva adevăruri mari și importante din Scriptură. Cel mai mare dintre ele este acesta, copii: a realiza de ce sunteți aici, pentru ce ați fost creați. Scripturile ne spun, și este afirmat în multe din scrierile importante pe tot parcursul istoriei, că voi și cu mine am fost făcuți pentru El, ca să ne bucurăm de El, să-L cunoaștem pe El, să-L slujim pe EL, să-L binecuvântăm pe El. Acesta e unul din lucrurile fundamentale pe care trebuie să-l înțelegeți. Copii și adulți de asemenea, trebuie să înțelegeți acest lucru. Dacă nu-l înțelegeți corect, atunci puteți fi chiar religioși dar să pierdeți totul. A-L cunoaște pe Dumnezeu nu este în primul rând a avea fiecare din nevoile voastre satisfăcute, sau ca toate să se întâmple în folosul vostru, ci a ajunge să înțelegi măreția a cine este cu adevărat Dumnezeu și a-ți trăi viața conform acestei măreții.

    Aș vrea să citesc câteva lucruri pe care le-am scris aici, iar apoi le voi explica. Sunt bazate pe un text din Psalmul 34:8, care spune, "Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!" Gustați și vedeți ce bun este Domnul! Există mulți adulți aici, copii, care ar putea ridica mâna și v-ar putea spune că au gustat multe, multe lucruri și multe din aceste lucruri, deși au avut un gust delicios pentru buze, atunci când au ajuns în stomac au devenit ca un pietriș în mațele lor. Există multe lucruri în această lume pe care le poți gusta și te poți delecta în ele, dar pot duce la moarte. Dar a gusta și a te delecta în Dumnezeu, a-L cunoaște pe El, a-L căuta pe El, e ceva ce-ți va folosi și-ți va binecuvânta viața. În Mărturisirea de la Westminster și în Mărturisirea de credință de la Londra din 1689, avem acestă declarație că suntem chemați să ne bucurăm de Dumnezeu pentru veșnicie. Acesta e unul din scopurile pentru care suntem aici, să ne bucurăm de Dumnezeu pentru veșnicie. Aș vrea să citesc ceva.

    Cum te bucuri de Dumnezeu? Cum înveți să te delectezi în Dumnezeu? Ce trebuie să faci ca să te poți delecta mai mult în Dumnezeu? Aceasta e o întrebare foarte bună. Aș vrea să considerați câteva lucruri pe care le-am scris aici. În primul rând: a te delecta în Dumnezeu nu e ceva ce faci sau ceva ce plănuiești. Mai degrabă e ceva ce ți se întâmplă. Zici, "ce vrei să spui?" Vreau să vă dau o ilustrație. Ați văzut vreodată un apus frumos de soare? OK, ce s-a întâmplat? V-ați bucurat de el, v-ați delectat de el, ați arătat spre el și ați spus tuturor celor din jur cât e de frumos? Da, asta ați făcut. N-ați plănuit asta, nu e ceva ce ați planificat, ci ceva ce vi s-a întâmplat. Când l-ați văzut, a trebuit să vă forțați să fiți încântați, bucuroși sau fericiți? Nu. Tot ceea ce a trebuit să faceți a fost să vă uitați la el și frumusețea acelui lucru v-a cucerit inima. Vedeți, în creștinismul de azi e totul despre ce trebuie să fac, ce trebuie să fac. Când spui cuiva că trebuie să-și îndrepte viața, trebuie să facă asta și asta și asta. Sau pentru a îndrepta biserica, trebuie să faci asta și asta și asta. Sau pentru a îndrepta familia, trebuie să urmărești aceste principii. Iată de ce aveți nevoie: de o vedere mai de ansamblu a cât de frumos, puternic și glorios Dumnezeu este. Iată ce aveți nevoie. Apoi aceasta are un fel de a rezolva toate lucrurile. Vedeți, nu suntem un popor legalist, deși avem câteva reguli. Nu suntem preocupați numai cu regulile. Nu suntem preocupați a face ceva ce nu ne place să facem. Vorbim despre o întâlnire cu Dumnezeu care ne schimbă inima atât de mult încât ne delectăm în El și ne delectăm în lucrurile în care El se delectează. Ne place ceea ce Lui îi place. Vedeți asta?

    Părinților, iată ceva extrem de important și afectează fiecare aspect al vieții, pentru că în aceste predici vreau să ating atât pe copii cât și pe părinți. Puteți să lăsați mintea copilului vostru să fie bombardată cu multe lucruri care sunt false, încât atunci când ajunge la ceva ce e real îl plictisește. Vreau să vă dau un exemplu: John Green este cel ce se ocupă cu media la noi și într-o zi, acum câțiva ani cred, când Omul Păianjen 1, 2, 3 sau 4 a venit pe ecran, sau ce-o fi fost... Știu că a avut în film un om ca un păianjen, de asta îmi aduc aminte... El mi l-a arătat pe ecranul calculatorului lui. El a zis, "uită-te la acest trailer de film." A durat undeva la 45 de secunde și în mod literal a fost ceva uimitor. Cred că de asta îl numesc uimitorul om păianjen, căci a fost uimitor. Muzica, imaginile, mișcarea, totul, iar când s-a terminat stăteam acolo și respiram așa... A fost fabulos. Problema este că eu nu pot face asta. Iată care e problema: oamenii încep să se uite la aceste lucruri care nu sunt reale și văd atâta din ele încât se gândesc că viața trebuie să fie așa, iar atunci când se uită la ceva ce e într-adevăr viață îi plictisește până la lacrimi. Voi, fetelor, cărora vă plac filmele pe care le numesc "filme cu bonețică", unde fetele sunt... Știți... De exemplu "Mândrie și prejudecată" sau altele asemănătoare, vreau să vă împărtășesc ceva: nu e ceva rău cu aceasta, dar vreau să vă împărtășesc ceva ce constituie un pericol. Dacă ați observat că filmul se sfârșește atunci când băiatul cucerește fata sau fata pe băiat, depinde din ce punct de vedere privești, acolo se sfârșește. Asta nu e ceva real. Dacă ar fi real, ar continua până la piatră, foarfece, hârtie, cine spală vasele, vedeți asta? Și aici e problema noastră.

    Copiii noștri nu se pot delecta în Dumnezeu pentru că le dăm atâtea lucruri false care le captivează firea. Vă voi da încă o ultimă ilustrație. I-am lăsat pe băieții mei să ia lecții de karate și asta cu un anumit motiv. Au văzut un film vechi cu karate cu câteva luni în urmă, unde băieții zboară prin acoperișuri și sar 10 metri în aer și fac salturi mortale și tot felul de lucruri și ei au zis, "Și noi vrem să facem asta." Eu am zis, "E doar un film." I-am dus la karate și după prima zi au zis, "Când învățăm să zburăm?" Când în cele din urmă au primit lovituri au zis, "Asta doare." Da, chiar doare, când nu e un film, chiar doare. Vedeți, trebuie să avem grijă. Sunt anumite lucruri, chiar lucruri bune, pe care n-ar trebui să le lăsăm să bombardeze mintea copiilor noștri.

    Dar iată încă un pericol: nu lua de la ei ceva ce nu vei înlocui cu ceva mai bun, mai sănătos. Nu sunteți sfinți pentru că-l înfometați pe copil până la moarte, ci sunteți sfinți pentru că eliminați ceea ce l-ar putea răni pe copil pentru a-i da ceva de care să beneficieze. Vedeți asta? Foarte, foarte important. Bine, haideți să ne rugăm.

    Tată, mă rog ca să putem fi un popor real, să învățăm să ne delectăm cu lucruri reale, dar mai important, Tată, ajută-ne, ai milă de noi și de mințile și inimile noastre tocite, ca să avem o viziune crescândă a măreției, a bunătății, a dragostei, a naturii spectaculoase a lui Dumnezeu, ca noi ca părinți să ne delectăm în Dumnezeu și copiii noștri să vadă aceasta. Doamne, oprește-ne de la a fi farisei care numai țin legi fără bucurie, ci ajută-ne Doamne să avem bucurie, bucurie de nedescris și plină de glorie. Doamne, mă rog pentru copiii noștri să fie cu adevărat născuți din nou și să fie în stare să împărtășească împreună cu părinții lor bucuria care este în Hristos. În Numele Domnului Isus, Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 2020
  • Export PDF: 4
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni