În jurul lui Isus
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Dorinţe sfinte  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 11/03/2026
1 / 1
Să ne-adunăm cu bucurie
În jurul Marelui Păstor,
Chemând pe Duhul Sfânt să fie
Aici la toţi sfătuitor.

Se-aude dulcea Lui chemare
Încă odată printre noi:
E ceas măreț de îndurare,
Veniţi la El, nu daţi 'napoi!

Astăzi Isus la poartă bate
Şi-aşteptă să-L primeşti acum.
Nu vezi că este pe-nserate
Şi poate-I obosit de drum? ...

Fă astăzi doar o încercare
Şi spune-I: “Te primesc cu drag!”
Cu marea-I binecuvântare
Să-Ţi treacă al vieţii prag.

Să-I poţi simți apropierea
Şi al Iubirii Lui fior,
Să-I simţi pe frunte mângâierea
A minunatului Păstor...

Căci orişicine-n lume face
Doar voia Tatălui cel Sfânt,
Îi este fiică, soră, frate
Şi mamă pe acest pământ.
Amin. Ianuarie 1999


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 30
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni