În jurul lui Isus
Autor: Ilie Belciu
Album: Dorinţe sfinte
Categorie: Evanghelizare
Să ne-adunăm cu bucurie
În jurul Marelui Păstor,
Chemând pe Duhul Sfânt să fie
Aici la toţi sfătuitor.

Se-aude dulcea Lui chemare
Încă odată printre noi:
E ceas măreț de îndurare,
Veniţi la El, nu daţi 'napoi!

Astăzi Isus la poartă bate
Şi-aşteptă să-L primeşti acum.
Nu vezi că este pe-nserate
Şi poate-I obosit de drum? ...

Fă astăzi doar o încercare
Şi spune-I: “Te primesc cu drag!”
Cu marea-I binecuvântare
Să-Ţi treacă al vieţii prag.

Să-I poţi simți apropierea
Şi al Iubirii Lui fior,
Să-I simţi pe frunte mângâierea
A minunatului Păstor...

Căci orişicine-n lume face
Doar voia Tatălui cel Sfânt,
Îi este fiică, soră, frate
Şi mamă pe acest pământ.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/320771/in-jurul-lui-isus