La ușa îndurării
Autor: Ilie Belciu  |  Album: Dorinţe sfinte  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 09/03/2026
1 / 1
La Uşa Îndurării Tale Sfinte
Cu mâna tremurândă astăzi bat,
Căci am greşit şi vin din nou Părinte
Să-Ţi cer iertare pentru-al meu păcat.

Te-am întristat de-atâtea ori în viaţă,
Am neglijat preasfântă Voia Ta,
M-am abătut de la a Ta povaţă
Şi-am ascultat de firea mea cea rea.

Umil azi vin şi mă dezbrac de haina
Ce-am murdărit-o iarăşi cu noroi...
Arată-Ți încă-odată Doamne taina
Ce rupe zidul morţii dintre noi.

Căci vreau din nou să-Ţi simt deplin iubirea
Şi mângâierea-n sufletu-mi rănit,
Îţi cer umil, revarsă izbăvirea
Ce Tu o dai acelor ce-au greşit.

Crezând în marea Ta făgăduinţă
Ce dă speranţă celui ce-a căzut,
Privesc la Golgota, la marea biruinţă
Unde se spală-n sânge-al meu trecut.

Eu simt căldura razei Tale sfinte,
Ce-mi dă puteri din nou să mă ridic,
Căci de n-ar fi iubirea Ta fierbinte,
În lumea aceasta eu n-aş fi nimic...
Amin. Septembrie 2003


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 32
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni