Acum privim spre cer sfios, ca-ntr-o oglindă,
Şi multe lucruri ni se par de ne-nțeles...
Adesea nedreptatea-ncearcă să ne-nvingă,
Fiindcă rodul muncii încă n-am cules.

De ce-i atâta suferință printre oameni?
De ce săracii mor de foame printre noi?
Când unii se desfată-n lux şi-n îmbuibare
Pe alţii-i lasă chiar să piară în nevoi.

O, cum aş vrea să nu mai fie-n lume ură,
Să fie sfântă armonie între fraţi,
Să nu mai fie aurul închis în zgură
Şi robii toţi să fie odată dezlegaţi.

Îndepărtat de Dumnezeu, ca şi Sodoma,
Pământul s-a umplut acum de urâciuni,
Dar iată ce-a adus păcatul printre oameni:
Dureri, necaz şi nesfârşite-amărăciuni.

Va fi o zi când vom vedea faţă în față,
Când vom primi răspuns la mii de întrebări
Dar până-atunci, trăim crezând, privind prin ceaţă
La lucruri ce se par a fi în depărtări.