GÂNDURI
De la o vârstă suntem puțin tăcuți,
Ne place, nu ne place, nu suntem prefăcuți,
Dorim un echilibru, căci timpul este scurt,
E dor de vindecare, un dor ce nu-i mărunt.

În toamna vieții noastre, noi toamna o iubim,
Privim cum cade o frunză, de ar mai sta puțin,
De vine iarna rece, noi singuri ne simțim,
E timp prea scurt de toate, nu vrem să-l risipim.

Tăcerile se așează cuminți, se îmbracă în amintiri,
Sunt haine grele, aspre, sunt multe opintiri,
Un echilibru ai vrea cu primăvara vieții,
O lacrimă fugară în timpul dimineții.
Emilia Dinescu