Nu vei lăsa să mi se clatine piciorul
Ai planul Tău și intervii la timp...
Iar când îngădui să se sparg-ulciorul
Mă sting atunci ca într-un ultim anotimp...

Pierdut în peisaj când ud prea tare alunecă condeiul
Și nu mai poate stăpâni desenul un începător
Pictând mereu în alb și negru...
Culoarea mea ar fi atunci o stea pe cer...

De-acolo Ții în mâna Ta firele vieții
Cum deapănă ghergheful parcă-n gol
Cu-n scârțâit tăcut la fel ca lemnul
Uscat și noduros... cu mine asemeni...

Tu ții în mâna Ta și firul vieții mele
Mă vei lăsa să mă rostogolesc în depărtări?
În cadrul Tău Tu știi a-mi țese viitorul
Și mă împletești cu mii de îndurări

Tu îmi dai scop și țintă și culoare
Când mă opresc printre nuanțele de gri
Bucăți de bucurii, bucăți de soare
Cum după fiecare noapte vine o nouă zi

În totul eu depind de Tine...
Și nici nu vreau să fie altcumva în dreptul meu
În traiul meu de-aici atât îmi va fi bine
Când recunosc, umil, că Tu esti Dumnezeu...