Oare de ce mi-e calea doar printre ruine?
Oare de ce mi-e dat să sufăr ne-ncetat? ...
De ce ca apa este inima în mine? ...
Mă-ntreb: de ce oare de mine ai uitat? ...

Oare de ce mi se-nmulțesc mereu vrăjmașii?
Oare de ce eu pace nu mai pot avea? ...
Căci mă pândesc cu ură și-mi vânează pașii
Și-n groapa leilor vor a mă arunca! ...

Oare de ce adesea trec prin suferință? ...
Oare de ce, de ce mereu mă pedepsești? ...
Eu nu mai știu deloc ce-nseamnă biruință
Și siguranță nu mai am că mă iubești! ...

Dar totuși, Doamne, îndrăznesc din nou la Tine!
Cu lacrimi pe obraz Te chem: nu mă lăsa!
M-ating de haina Ta, ai milă și de mine!
Mă iartă și mă pune sus, pe stânca Ta!