După un an de încercări,
De lacrimi și cuptoare,
Mi-am ridicat spre depărtări
Privirea-ncrezătoare
Nădăjduind că noul an
Va fi un an senin,
Cu untdelemn sfânt și balsam
De la Tatăl divin.
Că-n lanuri, spice aurii
Vor fi scăldate-n raze
Și că-n pustie voi găsi
Cele mai limpezi oaze...
Și noul an a început...
Fără de-ntârziere
Dar mi-a adus nu ce am vrut
Ci lacrimi și durere...
Aceiași nori sumbrii de plumb
Și boltă încuiată
Prin care rugile n-ajung
În cer, la sfântul Tată...
Aceleași ploi ce plâng mereu
Pe-ale mele ruine,
Parcă șoptind la geamul meu
Că n-au uitat de mine...
-Doamne, cu ce Te-am întristat?
De ce totul e-n van? ...
De ce tot sunt abandonat
Chiar și în noul an? ...
Oare de ce m-ai părăsit? ...
De ce nu-mi mai vorbești? ...
De ce mereu sunt prăbușit? ...
Oare mă mai iubești? ...
Arată-mi, Tată, voia Ta,
Spune-mi cât va mai fi
Până când Te vei îndura
Și mă vei izbăvi!
Coboară-Te din sfântul cer,
Deschide-mi poarta-n zare,
Să am parte de mângâieri
Acasă, în splendoare!