Răbdarea
Autor: Valentin Popovici  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de proeunicia in 10/10/2008
Răbdare în viață, răbdare,
Credință și iarăși răbdare!
Când sameni, se cere credință,
Și restul e doar așteptare.

Ne-nfrânt în a ta stăruință,
Ca valul cel neobosit,
Așteaptă cu dor și credința,
Și nu te lăsa biruit!

Cununa vieții la urmă,
Cununa de glorii măreață
O poartă acei ce-au zărit-o
Cu ochii răbdării în viață.

În liniște și în odihnă
Se naște sămânța de grâu,
În taină, senine ca roua
Cresc florile lângă pârâu!

Deci, piară ispita de grijuri
Și lasă necazul să treacă,
Așteaptă din neguri lumina
Și apa din stanca cea seacă.

Răbdarea așteaptă lumina
Când nu se mai vede deloc;
Răbdarea da aripi nădejdii,
Păstrează credința prin foc.

Răbdarea așteaptă și crede,
Răbdarea tăcută lucrează,
E dorul, nădejdea, credința,
Iubirea ce stă și veghează!

Așteaptă-L pe Domnul să vină,
Să-ți dea salvatorul răspuns,
Răbdare, căci mâna divină
Îți dă harul îndeajuns.

Tu nu poți lua Ierihonul-
Și Domnul prea bine o știe -
Cetatea e bine-ntărită,
Iar tu ești desculț prin pustie;

Tu dă-i doar ocolu-n tăcere,
De ziduri nu te-nfricoșa,
S-aștepți, e ce Domnul îți cere,
Și zidul curând va cădea!

Tu nu poți străbate pustia;
Nisipul e jar de fierbinte,
Dar Domnul și-acolo-ți dă apa,
Și umbra din nor îți trimite.

Răbdând vei străbate cu bine
Prin valea adâncă și grea,
Căci Domnul de mâna te ține,
Cu El biruinți vei avea.

Când nu poți da hrană bogată
Mulțimii din valea întreagă,
Când n-ai decât cinci pâinișoare
Și doi peștișori în desagă,

Adu-le la Domnul să facă
Minunea ce-i scrisă-n Scripturi,
Și toți vor avea să mănânce:
Vei strânge și firimituri!

Ai vrea să lovești filistenii,
Dar Domnul chiar azi nu te lasă;
Cu vuiet prin duzi înainte
Vrea Domnul în față să iasă.

Ai vrea ca să pleci din Sarepta,
Iar Domnul îți spune s-aștepți;
Ascultă-L pe Domnul mai bine,
Căci vede cu ochi înțelepți.

Tu nu poți deschide înaltul
Ca cerul să dea iarăși ploaie,
Să curgă șuvoiu-ndurării,
Pământul uscat să-l înmoaie;

Deci stai pe Carmel și așteaptă,
De ce vrei de jertfă să fugi?
Pân norul de-o palmă se-arată,
Rămâi și mai stăruie-n rugi!

Căci Domnul trimite răspunsul,
Frumos și la timp totdeauna,
El ia promisiunile Sale
Pe rând, împlinind câte una!

El vede, cunoaște și-ascultă
Ecoul sublimei chemări,
Din ochii străjerului dornic
Ce cheamă lumina din zori!

Răbdare în viață, răbdare,
Credință și iarăși răbdare!
Când sameni, se cere credință,
Și restul e doar așteptare!


multumire
Ii multumesc D-lui din toata inima pentru asa un inger venit din ceruri trimis de D-zeu pentru noi prin persoana fratelui VALENTIN POPOVICI, sINTETI BINECUVINTATI SA AVETI asa un pastor plin de Duhul Sfint la care ii citesc si-i recit poeziile cu placere si-i ascult predicile pina noaptea tirziu pe la 2- 3 noaptea si-mi iau notite iar nu de putine ori se intimpla sa cad in genunchi inaintea D-lui si simt prezenta D-lui in rugaciune dupa asa predici
Adăugat în 11/10/2008
iera sa i-au o decizie neinteleapta, dar aceste ganduri minunate m-au facut sa mai cuget. multumesc mult
Adăugat în 13/06/2009
Statistici
  • Vizualizări: 16464
  • Export PDF: 46
  • Favorită: 8
  • Comentarii: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut incomplet
Opțiuni