Mi-ajută Doamne

Mi-ajută Doamne-n ceasurile stranii,
Când sunt de vânturi, spre pustiu purtat,
Să-nvăţ să-mi număr, zilele şi anii,
Fugind de tot cei rău şi necurat.

Când holda e din nou de roade plină,
Din inimă, cu drag să-Ți mulţumesc,
Să nu cad rob ispitei ce-o să vină,
Dorind hambarele, să le lărgesc.

Căci mi-e de-ajuns a dragostei răsplată,
Şi a nemărginitului Tău har,
Sunt copleşit, când văd masa bogată,
Şi cât de plin este al meu pahar.

Nu vreau să cad nicicând, ispitei pradă,
Când lăcomia-mi face noi cărări,
Deschide-mi ochii Tu! Mai clar să vadă,
Comorile, de binecuvântări.

Să nu-mi răpească cumva, bucuria,
Vreun lucru, ce mi-ar deveni stăpân,
Şi să nu-mi uit vreodată, datoria,
Doar, voii Tale rob să îi rămân.

Mereu să laşi în mintea mea, lumina,
Să pot să desluşesc, ce-i bun şi rău,
Să pot cunoaşte grâul şi neghina,
Trăind smerit, şi după placul Tău.

Intrând smerit pe poarta îndurării,
Eu las în urmă traiul meu răzleţ,
Pornind pe drumul greu al lepădării,
De tot ce-i întinat şi fără preţ.

Căci simt cum lumea-n largu-i mă îmbie,
Cum vraja ei mereu mă urmăreşte
Dar Doamne, eu mă dau cu totul Ție,
Ştiind căci mâna Ta mă ocroteşte!


Amin.
Belciu Ilie, Octombrie 2002