Ai apărut la micul meu orizont când zaceam fixat cu privirea disperată, nemaisperând... nemaizărind nimic...

Ai venit când lumea asta îmi părea nespus de rea și de tulburătoare... iar eu prea slab, prea mic și fără de valoare...

La marginea țarinii mele ai apărut... la orizontul părerilor de rău și al remușcărilor crunte...

Când ai venit, m-am regăsit pe mine căci căzusem în vidul marelui dezacord despre ce-i rău și ce-i bine...

Ai apărut ca un soare după veșnicul nor ce-mi apăsa trăirea prin gândurile mele cele mai nepricepute...

Ai apărut la momentul cel mai prielnic, cel mai potrivit... când prăpastia se deschidea nemiloasă înaintea mea...

Ai apărut când lupta era mai în toi și moartea bătea la uși cu disperare, poate-poate că-i deschid...

M-ai privit fără să-mi pui întrebări... fără să mă acuzi mai mult decât o făceam eu văzându-mi nevrednicia...

M-ai acceptat mai devreme decât mă accept eu, uneori, când nevegherea îmi încurcă trăirea...

Ai venit să-mi arăți mai deslușit cine sunt... cine Ești și asemănarea pe care aș putea să o am în Tine...

Ai venit să pui întăritură în temelia credinței mele și piatră cu piatră îmi umpli mâinile să zidesc al altarului zid...

Veșnic Te voi lăuda, Dumnezeule...
Veșnic mă voi bucura de venirea Ta...