Întâlnire
Autor: Flavius Laurian Duverna  |  Album: Dor de veşnicii  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Duverna in 25/03/2009
Întâlnire

Şi-a fost odată, o-ntâlnire
Cu Tine scumpul meu Isus,
Şi-i cea mai dragă amintire
Ce-o duc în suflet suvenire
Din ziua aceea, ce-a apus!

Eram atunci cu gând senin
Căci ai bătut la poarta mea,
Prin al Tău glas duios şi lin
Venit din cerul sfânt, divin,
Spunând să intri, că ai vrea.

Doreai în casa-mi, să cinăm
Şi să îmi spui o veste bună,
Că prin credinţă, conlucrăm,
Că amândoi putem să stăm
La masă, oaspeţi, împreună.

M-ai sfătuit să cumpăr aur
Din cel ce-n foc e lămurit,
Să pot purta cununi de laur
Prin al credinţii sfânt tezaur
Când de cercări voi fi lovit.

O, şi pentru ochi chiar alifie
Ca să mi-i ung şi ca să văd,
Mi-ai prezentat cu bucurie
Cărarea cea spre veşnicie,
Să scap de orişice prăpăd.

Şi-n haine albe, preacurate
Să mă îmbrac şi să acopăr,
Prea multele şi-urâte fapte
Prin lucruri de nedreptate
Ce goliciunea îmi descopăr.

Şi m-ai făcut cu grijă atent
Că mustri şi că pedepseşti,
Pe-orice copil ce-i neglijent
Şi-n mersul vieţii nu-i atent,
Dar că pe toţi, Tu îi iubeşti.

Şi m-ai rugat, de râvnă plin
S-alerg, ca să mă pocăiesc,
S-ascult de glasul Tău divin
Să am un crez în har deplin
Când mă îmbii ca să trăiesc.

Căci cei ce-astfel, vor birui,
Pe al Tău scaun de domnie,
Cu Tine-n veci, va împărăţi
Gloria-Ţi sfântă-or preamări
Domnind o-ntreagă veşnicie.

Cum şi Tu Doamne-ai biruit
Şi-mpărăţeşti cu Dumnezeu,
Ca Fiu a-L Său, singur iubit
Pe tronu-I Sfânt şi strălucit
Prins în culori, de curcubeu.

Flvius Laurian Duverna
25 martie 2009


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1276
  • Export PDF: 62
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni