Și azi, și mâine nu încetezi
Să mă privești din înălțime.
Ți-ai pus în gând să mai lucrezi
Cu un răzvrătit ca mine.
Deși n-am vrut, nici n-am știut
Că nu de azi, ci de mult mai mult,
Pe când eram aproape nevăzut,
Mi-ai dat și mie un nume...
Și-n anii ce s-au scurs pe rând,
Tu m-ai văzut de atâtea ori căzând
În ale firii vaduri...
Când de credință am auzit,
Un bob uscat, în drum călcat,
Micuț și atât de neînsemnat,
A zămislit un început...
Cu greu, cu clipe ce-au durut,
Înăbușit apoi de lume și uitare...
Tu mă priveai cu dragoste, la fel,
Răbdare învăluită într-un mister,
Dar eu n-am vrut ca ajutorul să-ți cer...
Din firea mea, de câte ori am încercat
Să mă îndrept... să fiu curat...
De tot atâtea ori am eșuat...
Ne-nțelegând ce înseamnă har
Și împotmolit în idealuri,
Mă afundam mereu în valuri...
*
Azi am un dor de cer în inimă și-n gând,
Să mă desprind de tot ce-i pe pământ,
Să mă mai porți pe aripa de har
Să nu mai umblu în zadar
Să știu că ești cu mine, că mă știi...
Și-așa... să mă trezesc cu Tine-n veșnicii.