(29) Despre blesteme
Autor: Mureșan Cătălin  |  Album: Războiul Spiritual  |  Tematica: Apologetica
Resursa adaugata de muresan_catalin85 in 04/09/2026
    12345678910 0/10 X
(29) Despre blesteme

          Blestemul este o consecință a unor fapte rele, care ajunge în viața unui om în mod întemeiat. Deseori, blestemul este asociat cu un ghinion. În realitate însă, blestemul este o lucrare spirituală care poate fi atacată doar prin mijloace spirituale. Cel mai întâlnit blestem este moartea fizică, o consecință directă a păcatului. Dar există și alte blesteme care afectează calitatea vieții oamenilor. În plus, Biblia confirmă că blestemele nu aterizează pe o persoană, familie sau națiune fără temei (Proverbe 26:2). Se poate intra sub incidența blestemului în mai multe moduri: prin neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, prin cuvintele rostite de către cei credincioși și de către cei care au autoritate bazată pe relații dar și prin propriile afirmații. În continuare, voi prezenta șapte idei prin care voi argumenta biblic afirmațiile făcute anterior despre blesteme.

          Un om care a avut o întoarcere reală la Dumnezeu a ieșit de sub puterea blestemului. O întoarcere reală la Dumnezeu înseamnă lepădare de lucrurile vechi și lepădare de Satan. Cât timp un credincios rămâne lângă Dumnezeu, el nu poate fi blestemat. Dacă însă credinciosul se depărtează de Isus Hristos și face lucruri care l-ar putea pune sub puterea blestemului, el riscă să fie blestemat. În altă ordine de idei, Diavolul și forțele întunericului (e. g. vrăjitori, ghicitori) îi pot blestema doar pe cei care nu sunt copii ai lui Dumnezeu. În plus, blestemele neîntemeiate vor reveni la expeditor. La fel se întâmplă și cu cele îndreptate împotriva credincioșilor. Prin urmare, este foarte neînțelept ca alți oameni să încerce să arunce blesteme asupra copiilor lui Dumnezeu. Consecințele vor fi drastice și nu se vor lăsa prea mult timp așteptate.

          Mulți oameni, uneori chiar și așa-ziși creștini, prezintă simptomele unor blesteme. Orice persoane care nu se simt binecuvântate au șanse să se afle sub efectele unor blesteme. Nu susțin o Evanghelie a prosperității. Nu este neapărat necesar să devenim bogați (în felul nostru de a vedea lucrurile) atunci când ne întoarcem la Dumnezeu. Nici nu înseamnă că Dumnezeu nu poate îngădui mai multe suferințe peste noi, din diverse rațiuni. Dar susțin cu tărie că, în general, Dumnezeu dorește să ne binecuvânteze, să lucreze cu noi și să facă lucruri mari prin noi. Însă deseori, nu prea are cu cine să facă aceste lucruri. Pavel ne îndeamnă să dăruim cu bucurie, căci Dumnezeu ne poate umple de orice har. Astfel, având întotdeauna suficient în toate domeniile, vom putea să stăruim în fapte bune (2 Corinteni 9:5-9). Deci intenția lui Dumnezeu nu este ca noi să ne târâm pe acest pământ și să așteptăm mereu ajutor de la alții. Ci mai degrabă să fim capabili să-i ajutăm pe ceilalți. Inclusiv în relația cu poporul Israel, Dumnezeu ar fi preferat ca iudeii să Îl slujească în mijlocul belșugului tuturor lucrurilor și să nu ajungă să facă asta constrânși de lipsuri în toate domeniile și sub amenințările vrăjmașilor (Deuteronom 28:47-48).

          În Deuteronom 28, profetul Moise prezintă câteva dintre efectele blestemelor asupra poporului Israel. Acestea sunt valabile și în vremea noastră, căci au legătură cu modul de operare a lui Dumnezeu în general, independent de legăminte. De aceea, blestemele sunt întâlnite în toate epocile biblice, nu doar în perioada legământului iudaic. Bolile grave, decesele timpurii și neajunsurile financiare, care au loc pe parcusul mai multor generații, pot să indice prezența unor blesteme. Mulți oameni afirmă că Dumnezeu nu este drept, deoarece pedepsește generațiile următoare pentru nelegiuirile părinților (până la al treilea și al patrulea neam – Exod 20:5). Cu siguranță, cu greu putem înțelege de ce Dumnezeu procedează în acest fel. Însă, dacă analizăm mai atent Cuvântul lui Dumnezeu, putem avea o idee despre cum gândește El. Când Cain l-a ucis pe Abel, acesta din urmă nu avea urmași. În Geneza 4:10, ni se spune că sângele lui Abel striga din pământ la Dumnezeu împotriva nedreptății care i s-a făcut. Prin crimă, Abel a fost lipsit de urmași, în timp de ucigașul a rămas în viață, cu posibilitatea de a avea descendenți. Conform literei legii și Cain ar fi trebuit să aibă aceeași soartă. Deoarece păcatele unor oameni îi afectează pe ceilalți oameni, în diverse moduri și uneori, pe perioade mai mari de timp, este ușor de înțeles de ce blestemele se întind de-a lungul mai multor generații. Totodată, copiii moștenesc profilul genetic al înaintașilor, care este influențat atât de genetică, cât și de interacțiunea părinților cu mediul înconjurător (comportament, relații, obiceiuri). Descoperirile din domeniul epigeneticii pot explica, măcar parțial, modul în care unele blesteme se transmit de-a lungul mai multor generații. [1]

          În Deuteronom 27, ni se spune că blestemul poate fi cauzat de următoarele acțiuni: idolatrie (închinarea la chipuri cioplite și la alte imagini făurite de mâini omenești), lipsă de respect față de părinți, mutarea hotarelor aproapelui, încălcarea drepturilor categoriilor defavorizate (orfani, văduve), dar și a străinilor din țară, incestul, zoofilia, neascultarea de legea lui Dumnezeu, lovirea aproapelui în ascuns, crimele realizate pentru obținerea unor avantaje. În Deuteronom 7:26, se precizează că lucrurile urâcioase (chipurile cioplite ale dumnezeilor străini) sunt blestemate. De asemenea, Biblia condamnă practicile oculte (vrăjitoria, ghicitul, contactarea morților). Cei care le săvârșesc cad sub ocara lui Dumnezeu. Conform Zaharia 5:2-4, cei care fură sau jură strâmb sunt pasibili de aceleași consecințe. Profetul Ieremia ne spune, în capitolul 17:5, că oamenii care se încred în alți oameni, în loc să-și pună nădejdea în Dumnezeu, sunt de asemenea blestemați. Apostolul Pavel îi blestemă, în Galateni 1:6-10, pe toți cei care vestesc o altă Evanghelie. Sub incidența acestui blestem intră și cei care amestecă Evanghelia cu tot felul de tradiții și de reguli omenești. Referitor la alte obiceiuri, unele biserici stabilesc tot felul de reguli și le cer oamenilor care intră în biserică (prin botez, transfer) să adere la aceste principii. În primul rând, Duhul Sfânt ar trebui să ne învețe și să ne convingă de anumite lucruri, și nu niște semnături care ne pot doar lega de acele lucruri. Cine acceptă totuși să semneze legăminte, cu motivația că dorește să se sfințească, să fie foarte atent la ce semnează, căci este legat de acele lucruri. Iar cine scrie aceste legăminte sau documente pentru a prezenta crezul unei biserici, să fie foarte vigilent la ceea ce scrie. Poate să atragă blestemul lui Dumnezeu asupra lui dacă prezintă, prin acele reguli sau crezuri, o altă Evanghelie. Un alt lucru care poate atrage blestemul lui Dumnezeu asupra oamenilor este antisemitismul. În Geneza 12:3 și în Geneza 27:29, Dumnezeu binecuvântează sămânța lui Avraam și a nepotului său Iacov. Cei ce îi vor binecuvânta pe israeliți vor fi binecuvântați, iar cei ce îi vor blestema vor suporta consecințele de rigoare. Nu în ultimul rând, Dumnezeu rostește blesteme și asupra celor care Îl înșală, neplătind zeciuielile la casa Domnului. Zeciuiala este strict legată de legământul avraamic și de poporul iudeu. Am analizat acest aspect în articolul „Despre zeciuială și dărnicie”. Dar Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care dăruiesc, recunoscând astfel că tot ce au Îi aparține Lui.

          Oamenii credincioși pot arunca blesteme asupra celorlalți. Profetul Elisei l-a blestemat pe slujitorul său Ghehazi, care s-a umplut de lepră, pentru că a râvnit la darurile lui Naaman (2 Împărați 5). Iosua, conducătorul poporului evreu, a aruncat un blestem asupra celui care va rezidi Ierihonul (Iosua 6:26). Blestemul a rămas neîmplinit, timp de câteva secole, până când Hiel din Betel a reconstruit cetatea, plătind prețul stabilit de Iosua (1 Împărați 16:34). Însuși Isus Hristos a blestemat smochinul în care nu a găsit roade (Matei 21:19). Totuși, Mântuitorul ne învață să ne binecuvântăm și să ne iertăm unii pe alții. Pe de altă parte, și oamenii care au autoritate bazată pe relații pot rosti blesteme. Părinții au autoritate asupra copiilor și soțul are autoritate asupra familiei sale. Rahela, soția lui Iacov, a făcut două greșeli foarte mari care i-au fost fatale. În primul rând, ea a atras asupra ei blestemul lui Dumnezeu, căci a furat idolii tatălui său Laban. Apoi, aceasta a intrat și sub blestemul soțului său. Iacov, neștiind că Rahela a furat idolii și fiind deranjat de bănuielile lui Laban, l-a blestemat pe cel care a comis furtul (Geneza 31). Consecințele acestor blesteme nu s-au lăsat așteptate, căci Rahela a murit la scurt timp după aceste întâmplări, la nașterea lui Beniamin (Geneza 35). În final, părinții trebuie să fie atenți la modul în care îi cataloghează pe copiii lor. Dacă noi le vom spune că ei nu sunt capabili de nimic, că sunt niște ratați și că nu au valoare, poate chiar așa vor și ajunge în viață.

          Oamenii pot cădea sub diferite blesteme și prin intermediul propriilor cuvinte. Diavolul nu are autoritate asupra credincioșilor. Însă dacă un credincios nu este atent la cuvintele lui, el poate suporta consecințele unor blesteme. Evreii au atras un blestem național asupra lor, când și-au asumat responsabilitatea pentru răstignirea lui Isus Hristos (Matei 27:22-25). Acest blestem i-a urmărit de-a lungul a aproape două milenii, totul culminând cu Holocaustul. Apostolul Petru s-a blestemat că nu-L cunoaște pe Isus Hristos, de frică să nu fie pedepsit (Matei 26:74). Însă după ce Isus Hristos a înviat, El i-a cerut lui Petru să facă trei afirmații pozitive, pentru a anula minciunile și blestemele rostite de acesta, atunci când s-a lepădat de Mântuitorul nostru (Ioan 21:15-17).

          Înainte ca iudeii să ia în stăpânire țara promisă, Dumnezeu le-a pus în față binecuvântările Lui (citite pe muntele Garizim) și blestemele (citite pe muntele Ebal). Și apoi le-a cerut să aleagă calea pe care doresc să o urmeze. Alegerea este posibilă și astăzi, căci porunca lui Dumnezeu este foarte aproape de fiecare israelit, în gura și în inima lui: „Porunca aceasta, pe care ți-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: Cine se va sui pentru noi în cer și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim? Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: Cine va trece pentru noi dincolo de mare și să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim și s-o împlinim? Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta și în inima ta, ca s-o împlinești. Iată, îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui și să păzești poruncile Lui, legile Lui și rânduielile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești și ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara pe care o vei lua în stăpânire. Dar dacă inima ta se va abate, dacă nu vei asculta și te vei lăsa amăgit să te închini înaintea altor dumnezei și să le slujești, vă spun astăzi că veți pieri și nu veți avea zile multe în țara pe care o veți lua în stăpânire, după ce veți trece Iordanul. Iau azi cerul și pământul martori împotriva voastră că ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta, iubind pe Domnul Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui și lipindu-te de El: căci de aceasta atârnă viața ta și lungimea zilelor tale, și numai așa vei putea locui în țara pe care a jurat Domnul că o va da părinților tăi, lui Avraam, Isaac și Iacov” (Deuteronom 30:15-20). În aceeași notă, în Epistola după Romani, citim că toți cei care nu Îl caută pe Dumnezeu nu au nicio justificare, deoarece El S-a revelat în creație și în conștiința fiecăruia. Toate aceste persoane care se închină creaturii în locul Creatorului sunt lăsate în voia minții lor, ca să facă lucruri neîngăduite (Romani 1:19-32). Însă după ce ne-a vorbit în multe rânduri și în multe feluri, Dumnezeu a ales să ne vorbească prin Isus Hristos. Mântuitorul a venit pe pământ ca să nu mai existe vreo scuză din partea oamenilor. El ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se Blestem pentru noi (Galateni 3:13). Nu este responsabilitatea lui Dumnezeu dacă omul alege să trăiască în continuare sub blestem. Însă, prin credința în Isus Hristos și prin pocăință, blestemele pot fi rupte sau îndepărtate. Uneori, se pot face chiar rugăciuni speciale pentru eliberarea de sub diferite blesteme (Matei 18:18). În final, Isus Hristos poate să ne binecuvânteze mai mult decât ne gândim noi. Cea mai mare binecuvântare rămâne totuși această oportunitate de a ne curăți viața și de a trăi veșnic în prezența lui Dumnezeu, în baza lucrării Domnului Isus Hristos.

Bibliografie:

[1] Whitelaw, E. , Sins of the fathers, and their fathers, European J. Human Genetics 14:131-132,2006; Pembrey, M. E. et al. , Sex-specific, male-line transgenerational responses in humans, European J. Human Genetics 14:159-166,2006

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 19
Opțiuni