În zilele noastre, mulți oameni iau în derâdere învățătura creștină despre demoni și despre Diavol. Unii nu cred că Diavolul există. Alții se amuză însă pe seama lui, citându-l în înjurăturile pe care le folosesc. Există destule cântece contemporane care fac apel, în versurile lor, la unele teme care țin de aria întunecată a forțelor răului. Dar oamenii nu sunt conștienți că, făcând aceste lucruri, pot ajunge sub influența acestor forțe întunecate. O parte dintre creștini fac abstracție de războiul spiritual care există și preferă o poziție de neutralitate, poziție incompatibilă însă cu mesajul Evangheliei. Apoi, unele persoane nu înțeleg locul pe care îl ocupă Diavolul în univers. Unii îl subestimează, în timp ce alții îl supraestimează. Anumite texte biblice ne oferă amănunte despre identitatea Diavolului și despre etapele căderii lui (Isaia 14:10-15, Ezechiel 28:11-19). În acest articol, voi prezenta cele șase locuri ocupate de Diavol, de la crearea lui până în eternitate.

          Primul loc ocupat de Diavol (Lucifer) a fost lângă tronul lui Dumnezeu. În Ezechiel 28:1-10 ni se vorbește despre voievodul Tirului, iar în Ezechiel 28:11-19 este menționat împăratul Tirului. Însă Tirul nu a fost niciodată un imperiu. Voievodul Tirului reprezintă o autoritate omenească, în timp ce împăratul Tirului este o autoritate demonică care conducea, din umbră, această cetate. Împăratul Tirului este, de fapt, Diavolul. Lucifer a avut statutul de cea mai frumoasă, înțeleaptă și puternică făptură, dintre toți îngerii creați de Dumnezeu (Ezechiel 28:12). Lumea îngerilor apare înainte ca Dumnezeu să îi creeze pe oameni (Iov 38:1-7). Există mai multe categorii de îngeri. O parte dintre ei stau în fața tronului lui Dumnezeu, aducându-I laude, și vin în ajutorul credincioșilor (Evrei 1:5-8,14). Căpetenia lor este arhanghelul Mihail (Apocalipsa 12:7). O altă categorie de îngeri este cea a serafimilor. Aceștia stau în jurul scaunului de domnie al lui Dumnezeu și deasupra lui, cântând și rugându-se lui Dumnezeu (Isaia 6:1-7). Există și categoria heruvimilor, cei care poartă tronul și gloria lui Dumnezeu (Ezechiel 1:5-28, Psalmul 18:10). Prin urmare, Lucifer era un heruvim ocrotitor, creat și pus pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, ca să conducă închinarea și să arate gloria lui Dumnezeu. Diavolul a fost creat de Dumnezeu (Ezechiel 28:13,15). Acesta nu se poate compara cu Creatorul, dar nu seamănă cu acele caricaturi (drăcușor negru, urât, cu coarne) care îi distrează pe unii oameni. Deși a fost creat perfect, Lucifer avea posibilitatea și autonomia de a decide cum să își trăiască viața. Perfecțiunea lui Lucifer nu presupune că acesta nu ar putea păcătui împotriva lui Dumnezeu. Cu cât o făptură este mai inteligentă, mai puternică și mai liberă, cu atât va fi mai bună dacă va alege binele și cu atât va fi mai rea dacă va alege răul (C. S. Lewis).

          Al doilea loc ocupat de Lucifer a fost Edenul, o grădină de minerale (Ezechiel 28:13) diferită de Edenul descris în Geneza, care era o grădină de vegetale. Fiind înzestrat cu abilități muzicale, Lucifer conducea închinarea îngerilor înaintea lui Dumnezeu. Acum este de înțeles de ce profetul Ezechiel afirmă că, prin rebeliunea lui, Diavolul și-a spurcat locașurile sfinte (Ezechiel 28:18). Când Isus Hristos a plătit prețul pentru toate păcatele omenirii, învingând astfel forțele răului și moartea, El a trebuit să curețe locașurile sfinte cerești, care au fost pângărite prin revolta lui Lucifer (Evrei 9:23-26). Diavolul a ajuns să păcătuiască, amăgindu-se singur, așa cum mulți oameni o fac și astăzi. În primul rând, datorită frumuseții sale și statutului său, Lucifer s-a îngâmfat (Ezechiel 28:17). El a uitat că nu este decât o ființă creată și că Dumnezeu merită toată lauda și gloria. El s-a gândit că poate fi ca Dumnezeu, că își va ridica scaunul de domnie peste cel al Creatorului (Isaia 14:13-14). Gândul cel rău a apărut în mintea lui Lucifer prin alegerea lui de a se amăgi, de a uita de unde a pornit, de a se supraevalua. Deseori, când avem anumite reușite, pentru mulți dintre noi există aceeași tendință, de a crede că meritele ni se cuvin în totalitate. Următorul păcat al Diavolului a fost nelegiuirea, minciuna. Lucifer a încercat să facă un negoț mizerabil (Ezechiel 28:18). El s-a dus la cât mai mulți îngeri și le-a făcut tot felul de promisiuni mincinoase, dacă îl vor accepta pe el ca dumnezeu. Astfel, Diavolul a reușit să înșele o parte dintre îngeri (totuși, cei mai mulți nu l-au crezut) care au devenit spirite rele, demonii împotriva cărora creștinii trebuie să ducă bătălia spirituală. Al treilea păcat al lui Lucifer a fost silnicia sau violența. După ce și-a adunat adepți, el a provocat o rebeliune cosmică, determinându-i pe îngerii amăgiți să nu-L mai recunoască pe adevăratul Dumnezeu. Declinul Diavolului a început în acel moment. Biblia ne arată, în Ezechiel 28:17-18, pedeapsa pe care i-a administrat-o Dumnezeu lui Lucifer: a fost izgonit de pe muntele lui Dumnezeu, va fi aruncat pe pământ și, la final, va fi pedepsit pentru veșnicie.

          Locul în care se află momentan Diavolul, împreună cu îngerii căzuți, este văzduhul (între pământ și cer). Diavolul este numit și domnul puterii văzduhului. Din văzduh, el are încă acces în prezența lui Dumnezeu, unde îi acuză pe oameni (Iov 1:6-12, Efeseni 2:2, Efeseni 6:12, Zaharia 3:1-4, Ioan 12:31, Apocalipsa 12:10). Totuși, în baza jertfei lui Isus Hristos, care a plătit prețul pentru păcatele omenirii, Dumnezeu are argumente împotriva acuzațiilor lui Lucifer. Tot din văzduh, Diavolul poate vizita pământul, împreună cu îngerii lui. El se poate preface într-un înger de lumină (2 Corinteni 11:14), dar de fapt răcnește ca un leu care dorește să-i mute pe oameni în împărăția lui (1 Petru 5:8). Scopul lui este să-i inducă în eroare pe oameni, amestecând adevărul cu minciuna. El predică o altă Evanghelie și denigrează persoanele divine (Isus Hristos, Duhul Sfânt – 2 Corinteni 11:4). De asemenea, demonii care locuiesc în văzduh încearcă să influențeze imperiile și guvernele de pe pământ, semănând dezbinare, crime, războaie, ură, egoism și nedreptate. Uneori, demonii pot controla anumite religii sau culte religioase, chiar dacă unele dintre acestea pretind că Îl reprezintă pe Dumnezeu. De aceea, creștinii nu trebuie să ducă bătălii cu oamenii, ci trebuie să se roage pentru ei. Adevăratele lupte care trebuie duse sunt împotriva acestor autorități ale întunericului, așa cum ne învață apostolul Pavel (Efeseni 6:12).

          Al patrulea loc în care se va afla Diavolul este pământul. Din acel moment, el nu va mai avea acces în locurile cerești, în prezența lui Dumnezeu. Acest lucru se va întâmpla la jumătatea necazului cel mare, când mânia lui Dumnezeu se va revărsa împotriva tuturor celor care L-au negat și s-au dedat la fapte rele (Apocalipsa 12). Aflat pe pământ împreună cu îngerii lui, Diavolul va institui un regim de teroare pentru oameni (Apocalipsa 13) și va încerca să se lupte cu rămășița poporului Israel, care va fugi în deșert (la un studiu atent al Apocalipsei se poate observa că femeia din Apocalipsa 12 reprezintă poporul Israel – Osea 2:14-23, Ezechiel 20:33-38, Mica 4:9-10).

          După necazul cel mare, Lucifer va fi aruncat în Abis (Adânc) și va fi ținut legat, ca să nu mai înșele neamurile, timp de o mie de ani (Apocalipsa 20:1-6). În această perioadă, pe pământ se va instaura împărăția de o mie de ani, numită mileniu. Domnul Isus Hristos va domni pe pământ, pe perioada mileniului. Numeroase texte biblice vorbesc despre existența mileniului (Ezechiel 40 48, Isaia 2:1-4; 19:18-25; 60:1-22; 65:17-25, Zaharia 14:16-21; 8:1-23; Ieremia 31:31-34; 24:7).

          Ultimul loc în care se va afla Diavolul este iazul de foc și pucioasă, care reprezintă moartea a doua. După terminarea mileniului, Diavolul va fi dezlegat, pentru ca oamenii să fie testați. După o mie de ani de binecuvântări, Diavolul va reuși să înșele neamurile pământului și să le adune la război împotriva lui Dumnezeu. Atunci va veni judecata finală, când toate cărțile vor fi date pe față. Nimeni nu se va mai putea ascunde sau justifica, mai ales cei cărora, după o mie de ani de binecuvântări, le-a fost de ajuns un moment de test al credinței lor și s-au și lepădat de Dumnezeu (Apocalipsa 20:7-15). Unul dintre scopurile mileniului este să arate că Dumnezeu este bun și milos, că El nu are intenția să condamne pe nimeni, în mod gratuit, la pedeapsă veșnică. Însă, în ciuda harului lui Dumnezeu din timpul mileniului, neamurile pământului vor asculta de șoapta lui Lucifer, care le va duce la pierzare veșnică. În eternitate, împreună cu Dumnezeu, vor intra numai cei care îl iubesc cu adevărat pe El. Prin jertfa lui Isus Hristos, Dumnezeu ne-a dat oportunitatea să trăim veșnic împreună cu El. Dacă noi Îl iubim, cu siguranță că ne vom petrece veșnicia în prezența Lui.

          „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miază-noaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.’ Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!” (Isaia 14:12-15).