Cartea Apocalipsa cuprinde viziuni profetice despre viitor și folosește simboluri, imagini dar și alte figuri de stil. Însă personajele, evenimentele și simbolurile utilizate se regăsesc, în mare măsură, în celelalte cărți ale Bibliei. Apocalipsa este ca un fluviu în care se varsă toate râurile izvorâte din celelalte cărți biblice. Această lucrare cuprinde tematici care sunt abordate și în alte părți ale Bibliei: căderea omului în păcat, conceptul răscumpărării, planul lui Dumnezeu cu poporul Israel și cu biserica Sa, activitatea lui Satan și a demonilor, raiul lui Dumnezeu, învierea morților, judecata finală, iazul de foc și pucioasă. Cartea Apocalipsa este punctul culminant al Bibliei, când toate problemele din univers se rezolvă, iar viitorul oricărui lucru ne este descoperit. Pe de altă parte, lucrarea Apocalipsa este una dintre cărțile Noului Testament care citează foarte frecvent din Vechiul Testament (în jur de 270-280 versete din totalul de 404 versete fac referire la Vechiul Testament). Totodată, părinții bisericii susțin că autorul cărții Apocalipsa este apostolul Ioan, așa cum ne arată însăși cartea (Apocalipsa 1:1,4, 9; 22:8). Acesta a fost exilat de împăratul Domițian pe insula Patmos, unde a scris viziunile pe care le-a primit de la Isus Hristos (Apocalipsa 1:1-2). După domnia lui Domițian, Ioan s-a întors în Efes, unde a murit la o vârstă înaintată.

          Cheia înțelegerii cărții Apocalipsa se găsește în primul capitol (Apocalipsa 1:19). Această carte se împarte în trei părți principale: lucrurile pe care le-a văzut Ioan, lucrurile care sunt și lucrurile care vor avea loc după aceasta. Primul capitol descrie o viziune în care apostolul Ioan L-a văzut pe Isus Hristos în postura de Judecător, stând în mijlocul celor șapte biserici. Următoarele două capitole prezintă perioada bisericii, de la moartea apostolilor până la răpirea bisericii, înainte de necazul cel mare. Restul de nouăsprezece capitole prezintă evenimente viitoare care au loc după încheierea epocii bisericii: necazul cel mare (o perioadă de șapte ani în care Dumnezeu îi va judeca pe necredincioși – judecățile sunt descrise prin imaginile următoare: șapte sigilii, șapte trâmbițe, șapte potire; sigiliul al șaptelea conține cele șapte trompete, iar trompeta a șaptea cuprinde judecățile celor șapte potire), a doua venire a lui Hristos pe pământ, nunta Mielului, Armaghedon, mileniul, judecata finală a necredincioșilor, raiul lui Dumnezeu și eternitatea.

          În timpul celor trei tipuri de urgii (sigilii, trâmbițe, potire) se declanșează anumite evenimente, atât în cer cât și pe pământ. La deschiderea celor șapte sigilii, oamenii care Îl resping pe Dumnezeu se distrug unii pe alții. Ruperea celui de-al șaptelea sigiliu declanșează împlinirea rugăciunilor martirilor, fiind singura dată când se oprește închinarea în cer (Apocalipsa 8). La sunetul celor șapte trâmbițe, Diavolul și îngerii lui primesc libertatea să coboare din văzduh pe pământ. La trâmbița a șaptea, în cer are loc încoronarea împăratului (Apocalipsa 11:15-19). La vărsarea celor șapte potire, Dumnezeu Însuși îi va pedepsi pe păcătoși. La potirul al șaptelea, în cer se anunță pedeapsa Babilonului și proclamarea dreptății lui Dumnezeu (Apocalipsa 16-18).

          Pe măsură ce narațiunea referitoare la necazul cel mare curge, au loc anumite întreruperi (paranteze) care prezintă diverse personaje și alte evenimente din perioada strâmtorării: cei 144 de mii de sfinți evrei pecetluiți (Apocalipsa 7:1-8), credincioșii din timpul necazului, care nu sunt evrei (Apocalipsa 7:9-17), avertismentul unui vultur puternic cu privire la alte judecăți care vor urma (Apocalipsa 8:13), un înger puternic cu o cărticică în care sunt scrise judecățile divine (Apocalipsa 10), cei doi martori (Apocalipsa 11:3-12), femeia și balaurul (Apocalipsa 12), cele două fiare care completează trinitatea diabolică (Apocalipsa 13), cei 144 de mii de sfinți aflați cu Isus Hristos pe Muntele Sionului (Apocalipsa 14:1-5), un înger care le vestește neamurilor Evanghelia eternă (Apocalipsa 14:6-7), anunțul preliminar al căderii Babilonului (Apocalipsa 14:8), avertisment adresat închinătorilor fiarei (Apocalipsa 14:9-12), secerișul și culesul viei (Apocalipsa 14:14-20), căderea și distrugerea Babilonului (Apocalipsa 17:1-19:3).

          O parte din limbajul Apocalipsei este simbolic. Numerele, prietrele prețioase, animalele sălbatice, stelele și sfeșnicele sunt folosite pentru a reprezenta anumite persoane, lucruri sau idei. Unele simboluri sunt clar explicate în carte. De exemplu, cele șapte stele sunt îngerii celor șapte biserici (Apocalipsa 1:20), iar balaurul cel mare este Diavolul (Apocalipsa 12:9). Semnificația altor simboluri se regăsește în celelalte cărți ale Bibliei. Cele patru făpturi vii (Apocalipsa 4:6) sunt asemănătoare cu cele patru ființe vii din cartea profetului Ezechiel, unde acestea sunt identificate ca heruvimi (Ezechiel 1:5-14; 10:20). Unele animale sălbatice (leopardul, ursul, leul – Apocalipsa 13:2) ne amintesc de cartea profetului Daniel, unde aceste animale sălbatice se referă la imperiile mondiale ale Greciei, Persiei și Babilonului. În final, alte simboluri utilizate de apostolul Ioan nu sunt explicate clar în Biblie și necesită multă atenție în interpretarea lor.

          Temele generale ale luminii și întunericului se regăsesc atât în Evanghelia după Ioan cât și în Apocalipsa lui Ioan. Mai multe expresii folosite în ambele lucrări leagă împreună aceste cărți: „miel”, „a învinge”, „cuvânt”, „adevărat”, „ape vii”. Apoi, numărul șapte apare de foarte multe ori în cartea Apocalipsa, mai des decât în orice altă lucrare a Bibliei. Cele șapte Duhuri care stau în fața tronului se referă la Duhul Sfânt în plinătatea Sa, deoarece cifra șapte simbolizează perfecțiunea și completitudinea. Totodată, există șapte fericiri în Apocalipsa, dedicate explicit anumitor persoane: cei care citesc și respectă lucrurile scrise în carte (Apocalipsa 1:3), cei care mor în Domnul (Apocalipsa 14:13), cei care veghează și așteaptă pregătiți venirea Domnului (Apocalipsa 16:15), cei care sunt chemați la ospățul nunții Mielului (Apocalipsa 19:9), cei care au parte de prima înviere (Apocalipsa 20:6), cei care păzesc cuvintele prorociilor (Apocalipsa 22:7), cei ce își spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieții (Apocalipsa 22:14).

          Dacă Geneza este cartea începuturilor, Apocalipsa este cartea finalului istoriei. Situațiile care apar în Geneza se rezolvă în ultima carte a Bibliei. În cartea Geneza au loc următoarele lucruri: crearea cerurilor și a pământului (Geneza 1:1), începutul domniei Diavolului pe pământ (Geneza 3:1-7), rostirea blestemului asupra creației (Geneza 3:17-19), pierderea dreptului la pomul vieții (Geneza 3:24), alungarea omului din grădina Eden (Geneza 3:24), intrarea morții în lume (Geneza 2:17), căsătoria primului Adam (Geneza 4:1), apariția suferinței pe pământ (Geneza 3:16). Însă cartea Apocalipsa rezolvă toate problemele de la începutul istoriei omenirii: apar ceruri noi și un pământ nou (Apocalipsa 21:1), Diavolul este aruncat în iazul de foc (Apocalipsa 20:10), dispare păcatul (Apocalipsa 21:27), blestemul este îndepărtat (Apocalipsa 22:3), se reface accesul la pomul vieții (Apocalipsa 22:19), oamenii pot intra în paradis (Apocalipsa 22:1-7), moartea este eliminată pentru totdeauna (Apocalipsa 21:4), are loc căsătoria ultimului Adam (Apocalipsa 19:7), orice fel de suferințe dispar din raiul lui Dumnezeu (Apocalipsa 21:4).