Forțele răului amestecă adevărul cu minciuna, pentru a îi împiedica pe oameni să ajungă la mântuire. Pe unii dintre ei, Diavolul îi împovărează cu îngrijorări, ca să nu aibă timp să-L caute pe Dumnezeu. Alți oameni sunt robiți de păcate și de roadele firii pământești (Galateni 5:19-21). Satan vrea să îi convingă că nu au nevoie de iertare și că nu vor fi judecați pentru faptele lor. Când aceștia încep să se simtă vinovați, cel rău sădește în mintea lor ideea că nu pot fi iertați, din cauza gravității lucrurilor pe care le-au făcut. Există și oameni care ajung la cunoștința adevărului, însă nu aderă la el, de teamă că vor fi respinși de către ceilalți. Diavolul îi convinge că părerile celorlalți oameni sunt foarte importante și că le pot afecta imaginea.

          Diavolul dorește să înrobească oamenii, pentru a asimila toate ființele umane în el însuși, determinându-le să aibă același destin cu el, adică separare veșnică de Dumnezeu. Satan urmărește să absoarbă voința oamenilor și să-și impună propriile sale dorințe. La fel cum un om rău se hrănește cu lucrurile rele despre care aude (se bucură de răul altuia; trăiește din bârfe, răutăți), demonii se hrănesc cu toate faptele mizerabile pe care le fac oamenii înrobiți de păcate. Cu cât faptele sunt mai mizerabile, cu atât forțele răului le savurează cu mai multă plăcere. Diavolul dorește să-i ia omului sufletul, fără să-i ofere ceva în schimb. Ca replică la ofensiva Diavolului, Dumnezeu S-a dat pe Sine, prin Isus Hristos, pentru ca oamenii să poată fi iertați și eliberați de păcate. Scopul Lui este să populeze universul cu ființe libere, care să aibă o viață asemănătoare cu a Lui, din punct de vedere al calității (păstrând proporțiile, căci ființa umană diferă de Ființa Divină). Dumnezeu nu dorește să absoarbă ființele umane în Ființa Sa. El dorește o lume plină de ființe unite cu El, și totuși distincte. El nu dorește să îngenuncheze liberul arbitru al oamenilor, deși ar putea face asta. Dumnezeu îi cheamă pe oameni la El, însă nu îi manipulează. Creaturile mântuite ajung să fie una cu El, dar totuși distincte. Voința lor se subordonează în mod liber voinței Lui. [1]

Bibliografie:

[1] C. S. Lewis, Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, Humanitas, 2012, p. 42