Darurile Duhului Sfânt se manifestă în mod supranatural, fără aport omenesc. Ele nu sunt proprietatea oamenilor, ci Duhul Sfânt le deține. Aceste daruri sunt date spre folosul altora și pentru glorificarea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt alege prin cine să se manifeste, când și cum dorește. Credinciosul însă nu poate accesa darurile Duhului Sfânt oricând vrea, nu le poate controla. Din contră, el este la dispoziția Duhului Sfânt. Credinciosul nu trebuie să caute un anumit dar particular, ci să se comporte în așa fel încât Duhul Sfânt să-l poată folosi oricând dorește. În 1 Corinteni 12:8-10, sunt prezentate nouă daruri ale Duhului Sfânt. Acestea se împart în trei categorii: daruri de revelare (cuvântul de înțelepciune, cuvântul cunoștinței, deosebirea duhurilor), daruri de putere (credința, facerea de minuni și de vindecări), daruri de vorbire (profeția, vorbirea în limbi, interpretarea limbilor).

         Darul deosebirii duhurilor este capacitatea supranaturală de a distinge lucruri și persoane din lumea spirituală. Lumea spirituală cuprinde domeniul oamenilor (ce gândesc ei în duhul lor), domeniul demonic și cel divin. Darul deosebirii duhurilor nu se referă la capacitatea de a discerne între bine și rău (aceasta poate fi rezultatul cunoașterii Bibliei sau al experienței dobândite pe calea credinței) și nici la capacitatea de a face observații psihologice (aceasta poate fi rezultatul studiului psihologiei sau al abilității de a cunoaște oamenii). Acest dar are mai multe scopuri. În primul rând, se pot identifica unele cauze ale robiei spirituale și fizice a oamenilor. O parte dintre problemele anumitor persoane reprezintă rezultatul unor blesteme sau al prezenței unor forțe spirituale demonice. Domnul Isus Însuși a identificat oameni posedați de duhuri de muțenie și surzenie (Matei 9:32-34) sau de infirmitate (Luca 13:11-16), pe care ulterior i-a și vindecat. În al doilea rând, acest dar este dat bisericii de către Duhul Sfânt, pentru a-i identifica pe slujitorii Diavolului care sunt în interiorul acesteia. Astfel, pot fi descoperiți învățătorii și proorocii mincinoși (1 Timotei 4:1, Matei 24:11). Oamenii care vorbesc inspirați de Diavolul (alterează Cuvântul lui Dumnezeu) sau de firea lor pământească (manipulează audiența, profitând de poziția lor și de cunoștințele slabe ale celorlalți, pentru a obține bani sau alte avantaje) sunt demascați, cu ajutorul darului deosebirii duhurilor. De asemenea, minunile false sunt identificate (2 Tesaloniceni 2:9), iar motivațiile ascunse ale oamenilor sunt descoperite (cazul lui Anania și al Safirei) prin același dar. În final, prin darul deosebirii duhurilor, noi putem recunoaște lucrările care vin de la Satan și putem să le demascăm. De exemplu, apostolul Pavel l-a identificat pe Elima ca fiind un slujitor al dracului (Faptele Apostolilor 13:8-11). Apoi, el a văzut că roaba din Filipi era stăpânită de un duh de ghicire (Faptele Apostolilor 16:16-18). În aceste situații, el l-a împiedicat pe Diavol să zădărnicească lucrarea de vestire a Evangheliei.

          Darurile cuvintelor înțelepciunii și cunoștinței fac parte din categoria darurilor de revelare. Ele nu se referă la capacități pe care omul le-ar putea dobândi prin anumite mijloace în mod natural. Darul cuvântului înțelepciunii nu reprezintă abilitatea de a înțelege și judeca lucrurile sau de a rezolva problemele vieții, în urma cunoașterii adânci a realității, a experienței de viață și a cumpătării. Aceasta este înțelepciunea pe care o avea și împăratul Solomon și poate fi dobândită de la Dumnezeu, care „o dă tuturor cu mână largă” (Iacov 1:5). Tot astfel, darul cuvântului cunoștinței nu înseamnă o profundă cunoaștere științifică, istorică, literară sau teologică. Ambele daruri sunt date în mod supranatural de Duhul Sfânt și nu depind de eforturile personale ale oamenilor. Prin cuvântul de înțelepciune, Dumnezeu le prezintă oamenilor planul și scopul Lui cu privire la anumite situații din viitor. De asemenea, Duhul Sfânt le dă acestora o înțelegere divină pentru rezolvarea unor probleme dificile (apărarea credinței, aplanarea unor conflicte, sfaturi practice). Prin cuvântul cunoștinței, se descoperă fapte și taine din viețile oamenilor. Aceste două daruri operează, deseori, împreună. Prin cuvântul cunoștinței, Duhul Sfânt descoperă probleme, iar prin cuvântul înțelepciunii El ne arată soluțiile la aceste probleme. În Apocalipsa, Duhul Sfânt îi revelează apostolului Ioan lucrurile care au fost, care sunt și care vor urma (Apocalipsa 1:19), prin aceste două daruri de revelare.

          Darurile credinței, minunilor și vindecărilor fac parte din categoria darurilor de putere. Darul credinței nu se referă la credința mântuitoare și nici la credincioșia omului (încrederea în promisiunile lui Dumnezeu din Cuvânt). Mai degrabă, acest dar se referă la capacitatea de a primi o minune din partea lui Dumnezeu. Prin minune se înțelege nu doar suspendarea, pentru o vreme, a legilor naturii, ci și siguranța asupra unor lucruri aproape imposibil de crezut sau de conceput pentru mintea umană (există oameni care au îngrijit zeci de mii de săraci o viață întreagă, fără să dețină fonduri sau să ceară bani de la alții, ci doar de la Dumnezeu). Credința de acest fel vede invizibilul, crede incredibilul și primește imposibilul. Darurile de vindecare au de-a face cu puterea supranaturală de a vindeca boli (prin vorbire, rugăciune, atingere). Duhul Sfânt preia controlul asupra minții omului și îl capacitează să proclame vindecarea altora, după cum dorește El. Darul minunilor este manifestarea supranaturală a Duhului Sfânt prin care se suspendă, pentru un anumit timp, legile naturii (se schimbă materia dintr-o formă în alta, morții revin la viață). Deseori, darurile de putere lucrează împreună, atunci când se produc minuni. De exemplu, când Lazăr a înviat, Hristos a primit posibilitatea acestei minuni, prin darul credinței. Apoi, El l-a înviat pe Lazăr, uzând de darul minunilor. Însă Lazăr a înviat sănătos, deoarece Isus Hristos a acționat și prin darul vindecărilor. Darurile de putere ne confirmă că Hristos este Dumnezeu, că El este Mântuitorul lumii, că a înviat din morți și că are putere asupra vieții și morții. Tot astfel, aceste daruri pot atrage anumite persoane înspre Evanghelie și pot nimici lucrările Diavolului din trupurile și mințile oamenilor.

          Darurile profeției, vorbirii în alte limbi și tălmăcirii limbilor fac parte din categoria darurilor de vorbire. Profeția nu este un dar de prevestire și nici nu este similară cu slujba de prooroc/profet. Profeția este un dar pentru credincioși. Ea li se adresează acestora pentru îmbărbătare, mângâiere și zidire (1 Corinteni 14:3). O predică poate conține elemente profetice, prin care audiența este zidită și îmbărbătată. Însă darul profeției se poate manifesta și în discuții personale cu oamenii. Deseori, oamenii se adună pentru bârfe și povești fără valoare, care sunt menite să distrugă relații. Însă prin profeție, persoanele rămân zidite și îmbărbătate. În darul profeției, intelectul omului nu are niciun aport. Duhul lui Dumnezeu îl învață pe credincios ce să vorbească și cum să răspundă nevoilor celuilalt. În asociere cu darul cuvântului cunoștinței, profeția poate cerceta tainele inimii oamenilor. Credinciosul poate vorbi, la modul general, despre anumite aspecte ale credinței, iar oamenii vor găsi răspunsuri la anumite probleme personale. Darul vorbirii în alte limbi este un semn pentru necredincioși (1 Corinteni 14:22). Prima categorie de necredincioși sunt cei la care face referire profetul Isaia, pe care îl citează apostolul Pavel în 1 Corinteni 14:21. Întrucât copiii lui Israel au respins mesajul Lui și și-au bătut joc de el, Dumnezeu le-a vorbit printr-o limbă străină (Isaia 28:11). Împlinirea acestei profeții a avut loc atunci când asirienii au invadat Israelul și locuitorii lui au auzit limba asiriană în mijlocul lor. Așadar, limbile au reprezentat pentru ei un semn al judecății lui Dumnezeu, pentru că au respins Cuvântul Lui. A doua categorie de necredincioși sunt iudeii care au fost prezenți la sărbătoarea Rusaliilor (Faptele Apostolilor 2:1-12). Ucenicii au vorbit despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu în limbile celor adunați la Ierusalim. De data aceasta însă, limbile nu au mai anunțat judecata lui Dumnezeu, ci au reprezentat un semn al harului care s-a extins la toate neamurile. Blestemul păcatelor omenirii fusese luat de Isus Hristos. Toți cei care cred în El pot accesa harul Lui, prin care nu mai merg la judecata unde se dă un verdict de viață sau moarte (Ioan 5:24). A treia categorie de necredincioși pentru care vorbirea în alte limbi poate deveni un semn sunt acei oameni din toate generațiile care pot ajunge într-un context similar cu cel de la Rusalii. Astfel, chiar dacă cel care predică Evanghelia nu cunoaște limba celor care îl ascultă, Duhul Sfânt îl poate înzestra cu darul vorbirii în alte limbi. În alte situații când nu este vorba despre evanghelizare, darul vorbirii în alte limbi poate fi folosit în public doar în asociere cu darul interpretării limbilor, pentru a nu produce confuzie (1 Corinteni 14:27-28; 1 Corinteni 14:19). Darul interpretării limbilor nu implică abilități de a cunoaște și traduce mai multe limbi străine. Prin acest dar, Duhul Sfânt interpretează mesajul codat în care a vorbit credinciosul.

          Rugăciunea în Duhul poate fi o rugăciune în altă limbă sau în limba nativă. Mai exact, rugăciunea în Duhul este o rugăciune în care mintea omenească nu are niciun rol. Accentul nu este pus pe limba în care se face rugăciunea, ci pe Cel care vorbește în rugăciune. Totul este controlat de Duhul lui Dumnezeu, spre deosebire de rugăciunea cu mintea, unde rațiunea noastră controlează modul în care ne exprimăm. Prin rugăciunea în Duhul, omul are acces la taine divine (1 Corinteni 14:2). Tot astfel, Dumnezeu este înălțat la modul absolut (când ne rugăm cu mintea, Diavolul poate ataca rugăciunea noastră – astfel pot apărea multe rugăciuni formale; când ne rugăm cu Duhul, Diavolul este neputincios în această privință). Într-adevăr, rugăciunea în Duhul, alături de meditație și de toate celelalte moduri de închinare în Duhul aduc odihnă sufletească și o bucurie negrăită credincioșilor (1 Corinteni 14:4). Spre deosebire de darul vorbirii în alte limbi, rugăciunea în Duhul este o disciplină spirituală accesibilă tuturor (1 Corinteni 14:15; 1 Corinteni 12:28-29).

          Mai există și alte daruri pe care Duhul Sfânt le poate da credincioșilor pentru zidirea bisericii. Biblia mai vorbește despre daruri generale de slujire (ajutorări, cârmuiri, milostenii, încurajare etc. – Romani 12:6-8,1 Corinteni 12:28). Cel mai important este însă să ne punem la dispoziția Duhului Sfânt, pentru a putea fi folosiți unde, când și cum dorește El.