Cele trei Persoane ale Trinității se relaționează în mod diferit la restul creației, deși interacționează unele cu altele. În continuare, voi prezenta șapte adevăruri legate de acest subiect privind, în primul rând, la Dumnezeu Tatăl.

          Dumnezeu Tatăl a rostit cuvintele necesare pentru a crea universul (Geneza 1:26). Dar Cel care a dus la îndeplinire aceste decizii a fost Dumnezeu Fiul, Isus Hristos (Ioan 1:3, Coloseni 1:16, Evrei 1:2). Duhul Sfânt a fost activ într-un mod diferit, căci se mișca pe deasupra apelor (Geneza 1:2), susținând și manifestând prezența imediată a lui Dumnezeu în creația Sa.

          Dumnezeu Tatăl a planificat lucrarea de răscumpărare și L-a trimis pe Fiul Său în lume (Ioan 3:16, Galateni 4:4, Efeseni 1:9-10). Fiul a ascultat de Tatăl și a dus la îndeplinire lucrarea pe care Acesta I-a încredințat-o (Ioan 6:38, Matei 26:39, Evrei 10:7, Filipeni 2:8). După ce Isus Hristos a înviat și S-a înălțat din nou la cer, Duhul Sfânt a fost trimis de Tatăl și de Fiul pentru a aplica în viețile noastre răscumpărarea (Ioan 14:26, Ioan 15:26, Ioan 16:7). Duhul Sfânt desăvârșește în noi lucrarea care a fost planificată de Dumnezeu Tatăl și începută de Dumnezeu Fiul. Printre altele, Duhul Sfânt ne naște din nou (Ioan 3:5-8), ne dă putere pentru sfințire (Romani 8:13,1 Petru 1:2) și ne dă autoritate în slujire (Faptele Apostolilor 1:8).

          Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut (Ioan 1:18, Ioan 6:46, Ioan 7:28-29, Coloseni 1:15). Niciun om nu Îl cunoaște în totalitate pe Dumnezeu Tatăl, în afară de Fiul și de cel căruia vrea Fiul să i-L descopere (Matei 11:27, Luca 10:22).

          Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui (Ioan 3:35, Luca 10:22,1 Corinteni 15:27, Ioan 5:19-20). Cuvintele lui Isus Hristos și lucrările Lui vin de la Tatăl, care locuiește în Fiul, după cum și Fiul locuiește în Tatăl (Ioan 14:10-11). Tatăl mărturisește despre Hristos atât verbal, în fața oamenilor și a ucenicilor, cât și prin lucrările pe care le face Fiul (Ioan 8:18, Matei 3:17, Ioan 5:37, Matei 17:5).

          Dumnezeu Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului, pentru ca toți să-L cinstească pe Fiul așa cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-L cinstește pe Fiul, nu-L cinstește nici pe Tatăl care L-a trimis (Ioan 5:22-23).

          Dumnezeu Tatăl este și Tatăl credincioșilor (tot astfel, dintr-un anumit punct de vedere, Isus Hristos poate fi privit ca un frate mai mare al tuturor credincioșilor - Evrei 2:9-12). Mântuitorul ne îndeamnă în repetate rânduri să-L numim pe Dumnezeu drept Tată. Rugăciunea noastră trebuie să fie adresată Tatălui: „Tatăl nostru care ești în ceruri” (Matei 6:9). Cu toate acestea, dreptul de a-L privi pe Dumnezeu ca Tată este oferit doar celor ce cred în jertfa lui Isus Hristos și se pocăiesc de păcatele lor (Ioan 1:12). Cei care cred în Isus Hristos primesc Duhul înfierii și au o relație atât de intimă cu Dumnezeu încât îl pot numi Tată (Romani 8:15). O astfel de latură a lui Dumnezeu este greu de închipuit pentru anumiți oameni care pun mult accent pe dreptatea lui Dumnezeu, manifestată foarte direct în Vechiul Legământ. În timpul vieţii lui Isus Hristos, templul din Ierusalim era centrul vieţii religioase a evreilor. În templu, o perdea separa Sfânta Sfintelor - locuinţa pământească a prezenţei lui Dumnezeu - de restul templului, unde stăteau oamenii (Evrei 9:1-9). Acest lucru semnifica faptul că oamenii erau separați de Dumnezeu din cauza păcatelor (Isaia 59:1-2). Numai marelui preot i se permitea să treacă dincolo de perdea, o dată în fiecare an (Exod 30:10, Evrei 9:7), ca să intre în prezenţa lui Dumnezeu şi să facă ispăşire pentru păcatele poporului (Levitic 16). Templul lui Solomon era înalt de 30 de coţi (1 Împăraţi 6:2), dar Irod a mărit înălţimea la 40 de coţi, potrivit scrierilor lui Josephus Flavius, un istoric evreu din primul secol. Luând în considerare dimensiunea aproximativă a unui cot, putem presupune că această perdea avea în jur de 18 metri. Josephus Flavius ne mai spune că grosimea perdelei era de peste 10 centimetri şi că mai mulţi cai legaţi de ambele părţi nu o puteau rupe. Cartea Exod ne informează că această perdea groasă era făcută din material albastru, purpuriu şi cărămiziu şi din in subţire răsucit. Dimensiunea şi grosimea perdelei fac ca evenimentele care au loc în momentul morţii Domnului Isus să fie şi mai pline de semnificație. „Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi Şi-a dat duhul. Şi îndată, perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos” (Matei 27:50-51). Ruperea perdelei simbolizează faptul că jertfa lui Isus Hristos este suficientă pentru ispăşirea tuturor păcatelor și că intrarea în Sfânta Sfintelor este deschisă pentru toţi oamenii din toate timpurile, deopotrivă evrei şi neamuri. Isus Hristos este Marele Preot şi, în postura de credincioşi, suntem beneficiari ai preoţiei Lui. Așadar, putem intra în Sfânta Sfintelor, în prezența lui Dumnezeu, prin Isus Hristos (Ioan 14:6). Într-adevăr, cei credincioși intră în Locul Preasfânt prin „sângele lui Isus, pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său” (Evrei 10:19-20). Isus Hristos, prin moartea Lui, a înlăturat zidul despărțire dintre Dumnezeu şi oameni. În baza iertării și curățirii făcute de Hristos, noi ne putem apropia de Dumnezeu cu încredere şi cu îndrăzneală (Evrei 4:14-16) și putem să Îl numim Tată.

          Rolul Tatălui, atât în creație cât și în răscumpărare, a fost acela de a planifica lucrurile și de a-I trimite pe Fiul și pe Duhul Sfânt. Fiul S-a supus hotărârilor Tatălui, iar Duhul Sfânt este ascultător de sfaturile Tatălui și ale Fiului. În plus, aceste diferențe dintre rolurile Persoanelor divine nu sunt temporare, ci vor dura veșnic. După judecata finală, când ultimul vrăjmaș (moartea) va fi nimicit, și Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile (1 Corinteni 15:28). Chiar dacă Tatăl este primul între Egali (ca ordine) și chiar dacă are autoritate ultimă între Persoanele divine, nu înseamnă că este mai puternic, mai demn sau mai divin decât Isus Hristos sau decât Duhul Sfânt. Toate Persoanele divine au aceeași natură divină și dispun de putere absolută. Însă ordinea și supunerea sunt caracteristici ale naturii divine. Din punct de vedere divin, este natural ca o Persoană divină să se smerească în fața unei alte Persoane divine (1 Corinteni 11:3; Marcu 9:35). Doar natura umană păcătoasă ne învață că smerenia se asociază cu inferioritatea (Marcu 9:34; Luca 22:24; Luca 9:46). Aceste lucruri nu sunt ușor de digerat pentru natura umană păcătoasă, mai ales într-un context în care se vorbește mai mult despre Isus Hristos și despre Duhul Sfânt.