Ateismul nu are suport științific în ceea ce afirmă (pilonii pe care este clădit sunt șubrezi - scepticismul și materialismul nu au suport științific). Această ideologie este simplistă, deoarece se bazează doar pe dovezi negative, adică pe neajunsuri pe care încearcă să le găsească la celelalte ideologii (contestă autenticitatea documentelor pe care se bazează alte religii, aduce mereu în discuție problema suferinței umane). Orice ideologie care încearcă doar să nege alte ideologii și nu propune soluții viabile din punct de vedere științific este superficială.

          Ateismul afirmă, cu certitudine, că nu există Dumnezeu. Dar premisa ateilor este contradictorie. Ca să putem fi siguri că nu există Dumnezeu, ar trebui să cunoaștem totul despre realitatea curentă. De fapt, ar trebui să fim omniscienți (să cunoaștem cu certitudine toate lucrurile), omniprezenți (să putem călători oriunde în univers, dincolo de timp și spațiu, să avem abilitatea de a fi în mai multe locuri în același timp) și omnipotenți. Așadar, un ateu trebuie să devină ca Dumnezeu pentru a demonstra că nu există Dumnezeu. Această afirmație a ateismului este destul de arogantă, având în vedere condiția umană. Nimeni nu cunoaște suficiente lucruri pentru a se putea declara ateu. Astfel, pretenția care stă la baza ateismului nu poate fi o certitudine, este doar o credință. Tratând problema existenței lui Dumnezeu în acest fel, ateii își contrazic propria ideologie, căci se pun pe ei înșiși în postura unui dumnezeu. Ateii cred că existența răului dovedește inexistența lui Dumnezeu (premise: există rău în lume, răul este incompatibil cu Ființa lui Dumnezeu; concluzie: nu există Dumnezeu). Greșeala acestui argument este că presupune că răul este incompatibil cu Ființa lui Dumnezeu. Această ipoteză nu este dovedită. Existența răului poate pune în discuție caracterul lui Dumnezeu, dar nicidecum existența Acestuia. Dacă noi considerăm că realitatea nu are sens (din cauza existenței răului și a suferinței), ne putem întreba de ce o parte din realitate, adică ideea noastră de justiție, are atât de mult sens. Totodată, filozoful grec Epicur pune la îndoială existența lui Dumnezeu într-un mod ingenios. Afirmația lui a fost preluată de către scepticul David Hume: dacă Dumnezeu dorește să prevină răul și nu este capabil să facă asta, atunci este neputincios; dacă însă Dumnezeu poate preveni răul, dar nu dorește să facă asta, atunci El este malefic; și dacă Dumnezeu este capabil și dorește să prevină răul, atunci nu se poate explica de ce există atât rău în lume. Ca răspuns la această obiecție, afirm că Dumnezeu permite existența răului în lume pentru a înfăptui un bine și mai mare, pe care El, în înțelepciunea Lui, îl poate vedea, dar noi, ca ființe finite, nu-l înțelegem în totalitate. Dumnezeu este bun, însă El nu a terminat procesul de restaurare a creației (afectate de păcat). Dar avem promisiunea că Dumnezeu va rezolva definitiv problema răului și a morții.

          Ateismul nu poate justifica diferența dintre bine și rău din punct de vedere moral. Dacă totul evoluează din noroi, oamenii nu au un statut moral mai înalt decât noroiul, căci nu există nimic, în afara noastră, care să ne confere un statut moral obiectiv. Dacă toate comportamentele sunt determinate genetic, atunci crima este rezultatul unor reacții chimice din creierul unei persoane, determinate de selecția naturală. Deci criminalul nu poate fi catalogat ca fiind rău, căci nu există niciun fel de legi absolute, totul se reduce la o combinație de substanțe chimice. Așadar, criminalul nu poate fi făcut responsabil pentru faptele sale, dacă rămânem consecvenți cu teoria evoluționistă. Cel mult, el poate fi tras la răspundere pentru încălcarea unor legi sociale și poate fi pedepsit în conformitate cu acestea. Dar aceste legi ar fi pur subiective (determinate de combinațiile mai fericite sau nefericite de substanțe chimice), în lipsa unui standard obiectiv al binelui și răului.

          Ateismul este responsabil de cele mai mari agresiuni la adresa ființei umane din secolul precedent. Numeroși gânditori, printre care se află și câștigătorul de Premiu Nobel pentru literatură, scriitorul Aleksandr Soljenițîn, împărtășesc această opinie. După ce a citit zeci de lucrări, a colectat sute de mărturii și a scris numeroase volume de cărți, scriitorul rus sumarizează principala cauză pentru nenorocirile care s-au abătut asupra Rusiei în secolul trecut: „Oamenii L-au uitat pe Dumnezeu. De aceea s-au întâmplat toate aceste lucruri”. Ideologia comunistă a încercat să promoveze anumite idealuri economice, politice și sociale, scoțându-L din ecuație pe Dumnezeu. Karl Marx și Friedrich Engels, deveniți atei convinși, sunt autorii Manifestului Partidului Comunist din anul 1848. Cartea „Capitalul” este principala operă a lui Marx. Ideile lui Marx sunt puternic influențate de darwinism. Marx credea că lucrările lui Darwin sunt cărți de epocă și considera că știința susține teoria evoluționistă. [1] În 1883, Freidrich Engels, prietenul și colaboratorul de lungă durată al lui Marx, a declarat, la înmormântarea lui Karl Marx, că „la fel cum Darwin a descoperit legea evoluției în natură, tot așa a descoperit Marx legea evoluției în istoria omenirii”. [2] În primul rând, Marx i-a negat omului orice altă dimensiune în afara celei economice, neatribuindu-i niciun fel de aspirații morale sau spirituale. În concepția lui, omul nu este decât un animal care luptă pentru supravieţuire. Supravieţuieşte cel care se adaptează mai bine. Apoi, Marx a adus în prim-plan ideologia darwinistă, susţinând conflictul ca singură cale de dezvoltare. În acest sistem, progresul se realizează doar pe calea conflictului dintre clasele sociale. Iar capitalismul este cauza sărăcirii şi asupririi muncitorilor care îi îmbogăţesc pe cei bogaţi prin munca lor. Karl Marx a crezut că, odată cu instaurarea „orânduirii socialiste”, situaţia se va schimba, pentru că mijloacele de producţie vor deveni proprietate comună. Istoria ne-a demonstrat însă că egalitarismul s-a realizat în sărăcie și ne-a arătat cât de inumană a devenit societatea în timpul regimului comunist.

          Gândirea lui Friedrich Nietzche a influențat sistemul nazist, dar și unele sisteme postmoderniste. Nietzsche le propune oamenilor să-și abandoneze speranța într-o lume de dincolo și să se focalizeze doar pe viața de pe pământ. În concepția lui, mila și altruismul reprezintă modalități prin care omul se neagă pe sine însuși, pentru a părea superior și moral atât în fața celorlalți oameni, cât și în fața propriului eu. Nietzsche afirmă că Dumnezeu este mort și pune accent pe virtuțile omului sănătos, plin de vigoare, stăpân pe sine. În mod ironic, Nietzsche a fost bolnav toată viața lui.

          Aceste sisteme utopice (comunismul și nazismul) nu au adus raiul pământesc mult visat. Însă i-au inspirat pe câțiva dictatori care au transformat ideile lui Marx, Engels și Nietzhe într-un iad real. Vladimir Ilici Lenin, Iosif Visarionovici Stalin și Mao Zedong au fost puternic influențați de ideile lui Marx și Engels, iar Adolf Hitler a fost influențat de ideologia lui Nietzhe. Rezultatele au constat în câteva sute de milioane de oameni morți sau abuzați în diverse moduri. Rudolph Rummel, profesorul de științe politice de la universitatea din Hawaii, a documentat o parte a acestor abuzuri. El a inventat termenul de democid – uciderea unor persoane de către propriul guvern. În opinia lui Rummel, crimele guvernelor ateiste ale secolului trecut (estimate la peste 120 de milioane) au fost mai numeroase decât morții din cele două războaie mondiale. [3] Totodată, aceste ideologii au avut consecințe dezastruoase și asupra națiunii române. Dacă legionarii au avut doar câțiva ani la dispoziție ca să ne arate de ce sunt în stare (o mulțime de crime odioase, instaurarea haosului în țară), comunismul s-a perpetuat pentru aproximativ patruzeci de ani, cu urmări grave chiar și în zilele noastre. Comunismul a reprezentat un cancer pentru națiunea română, căci a pus umărul la distrugerea identității naționale și a caracterului întregii națiuni. În toți acești ani s-au promovat prostia, mediocritatea, lingușeala față de un partid politic și față de niște conducători atei, cu un coeficient redus de inteligență și lipsiți de orice formă de cultură. Prin arestarea și torturarea intelectualilor și a tuturor celor ce se puteau împotrivi partidului, s-a creat un regim de teroare care i-a dezumanizat pe oameni. Între cei mai mulți dintre ei s-a semănat sămânța discordiei. Pentru o poziție mai bună sau pentru alte avantaje, mulți și-au denunțat la securitate prietenii, frații și cunoscuții. Teroarea impusă de acest regim criminal a cauzat răni care nici până în zilele noastre nu sunt vindecate pe deplin. Mă întreb de ce ar fi capabil următorul sistem ateu care ar ajunge la conducerea țării. De fapt, sunt vizibile efectele acestor ideologii care i-au însoțit pe cei mai mulți dintre liderii planetei în secolul trecut. Rezultatele constau în două războaie mondiale, bombe atomice în urma cărora au fost distruse ireversibil unele teritorii și au fost omorâți o mulțime de oameni nevinovați și interminabila luptă pentru supremație, resurse și bani. Atunci când la cârma planetei ajung niște oameni care nu cred în Dumnezeu (unii chiar susținând că sunt credincioși) și care calcă peste cadavre pentru a-și îndeplini scopurile, rezultatele sunt precum cele din secolul trecut. Într-adevăr, puterea corupe. De aceea, omul trebuie să se așeze sub autoritatea lui Dumnezeu.

          Ateismul creează un context favorabil apariției unor societăți corupte. Însă nu înseamnă că ateii sunt neapărat ființe mai corupte decât ceilalți oameni, deoarece foarte mulți dintre ei nu sunt convinși de implicațiile ateismului și nici nu au argumente pentru a-l susține. Unii dintre aceștia aderă la ateism, fiind dezamăgiți de modul în care alți oameni prezintă și trăiesc celelalte ideologii. Totuși, ateismul susține că totul se termină la mormânt, deci nu va exista nicio judecată. Această concepție le poate da idei multor oameni ca să se comporte mizerabil și să calce peste cadavre în viața aceasta, convinși fiind că nimeni nu îi va trage la răspundere pentru faptele lor. Implicațiile ateismului sunt imorale, căci nu va exista dreptate niciodată (este evident că, pe pământ, în foarte multe cazuri nu se face dreptate).

          Ateismul este o ideologie ieftină. Nu există costuri mari pentru cineva care vrea să devină ateu. Este suficient ca acea persoană să fie dezamăgită de anumiți oameni sau de anumite evenimente. Perspectivele acestei ideologii sunt sumbre. La moarte, ființa umană intră în neființă pentru totdeauna. Omului nu i se oferă nimic după moarte, decât o stare de putrefacție care va continua până când nu va mai rămâne nimic din persoana lui. Dar dacă valorile spirituale (înțelepciunea) există cu adevărat, ar fi ciudat ca unii oameni să moară și să înceteze să mai existe, tocmai atunci când devin mai înțelepți (în comparație cu perioada când erau tineri). Concluzionând, ateismul este o ideologie care nu le cere nimic adepților săi, care nici nu le oferă nimic pe termen lung și care are baze științifice ieftine. După ce am vorbit suficient despre „ieftineală”, mă alătur cercetătorilor Norman L. Geisler și Frank Turek și declar că nu am destulă credință ca să fiu ateu.

Bibliografie:

[1] Karl Marx, Capital, Great Books of the Western World, Volume 50, Chicago, IL: William Benton Publishers, 1952, footnotes on p. 166 and p. 181

[2] Gertrude Himmelfarb, Darwin and the Darwinian Revolution, London: Chatto & Windus, 1959, p. 348

[3] Rummel, R. J. , Death by Government, Transaction Publishers, New Brunswick, NJ, 1994; hawaii. edu/powerkills/NOTE1. HTM