Cu peste un secol în urmă, papirologii Bernard Pyne Grenfell și Arthur Surridge Hunt au descoperit o colecție importantă de papirusuri la o groapă de gunoi din Egipt. [1] Groapa de gunoi se afla în apropierea orașului antic Oxyrhynchus (nume modern Al-Bahnasa), la aproximativ 160 km de Cairo. Această colecție de papirusuri este importantă, deoarece include multe copii foarte vechi ale unor pasaje din Noul Testament. Micul papirus John Rylands, etichetat P52, este datat între anii 110–140 și conține pasajul din Ioan 18:31–33,37–38.
Un alt membru remarcabil al papirusurilor Oxyrhynchus este Papirusul din 1786. Descoperit în 1918 și publicat în 1922, acest papirus se află acum la Biblioteca Sackler din Oxford, în Marea Britanie. Conține imnul Oxyrhynchus (sau P. Oxy. XV 1786), datat în jurul anului 250. Este singurul imn creștin grec din primele patru secole care a supraviețuit. Versurile exprimă o o laudă adusă la adresa lui „Dumnezeu, singurul dătător al tuturor darurilor bune”. Dar Dumnezeu este asociat cu cele trei Persoane Divine, „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”, ceea ce reprezintă o afirmare clară a doctrinei Trinității.
Acest imn a fost cântat cu aproape un secol înainte de conciliul de la Niceea (325). Avem astfel o dovadă suplimentară împotriva cărții „Codul lui Da Vinci”, care susține că biserica a inventat doctrina Trinității pe vremea împăratului Constantin, la acest conciliu. De fapt, acest sinod s-a concentrat în primul rând pe divinitatea lui Isus Hristos și apoi pe doctrina Trinității. Cât despre termenul „Trinitate”, Teofil din Antiohia și Tertulian l-au folosit în secolul al II-lea în lucrările lor. În altă ordine de idei, prin acest imn creștinii au confruntat cultura păgână din vremea lor. În mitologia greacă, Zeus era regele zeilor și era numit „dătătorul de daruri bune”. Dar acest imn proclamă că adevăratul dătător de daruri este Dumnezeul biblic, care se manifestă în trei Persoane (Luca 11:13). Astfel, primii creștini le cântau teologie trinitară păgânilor, desconsiderându-le zeii, chiar și în fața persecuției.
Bibliografie: