Haideți să ne rugăm împreună.
Tată, ai fost la lucru ca să ne aduci de la întuneric la lumină, cu felurite măsuri de strălucire
și mă rog, Tată, să desăvârșești această lucrare în unii într-un mod decisiv și mântuitor.
Unii vor povesti, „Dumnezeu m-a salvat la conferința T4G din 2018.”
Și Te rog să desăvârșești această minune.
Și acum mă rog pentru mine să pot fi clar și credincios Cuvântului Tău și ca acești oameni să aibă
urechi de auzit și inimi receptive la adevăr.
Te rog acestea în Numele Domnului Isus. Amin.
Tema a fost „Separat de lume,” iar titlul predicii mele este „Dumnezeu nou, Evanghelie nouă, bucurie nouă.”
Cum este bucuria creștină diferită?
Nu privesc la acest mesaj ca și piatra de căpătâi, ci ca și temelia a ceea ce s-a spus până acum.
De fapt acest mesaj ar fi trebuit să fie primul, dar l-au pus ultimul și este bine, căci probabil
temelia trebuie să fie ținută minte.
Deci iată punctul meu principal, sub stindardul „Separat de lume”:
Cea mai simplă (și m-am gândit la acest cuvânt, care este important) cea mai simplă, cea mai esențială
distincție între a fi creștin sau necreștin, nu este prin decizii noi ale voinței, sau fapte noi ale mâinilor,
sau doctrine noi în minte, ci o nouă delectare în inimă.
Aceasta e teza mea.
O voi spune din nou:
Distincția cea mai de bază dintre trupul lui Hristos și lume nu este decizii evlavioase, nu este fapte bune,
nu doctrine adevărate, ci delectare bucuroasă în slava lui Dumnezeu, frumusețea lui Dumnezeu, excelența
lui Dumnezeu, maiestatea sfântă a lui Dumnezeu, îndurările minunate ale lui Dumnezeu, persoana lui Dumnezeu
așa cum a fost revelată în mod suprem în Isus Hristos.
Lumea este perfect capabilă să-și folosească voința pentru a face decizii cu privire la Isus.
Iuda în mod sigur a făcut-o timp de 3 ani și în tot acest timp era iubitor de bani și hoț deși avea voință
să-L urmeze pe Domnul Isus zi de zi.
Filantropi seculari fac fapte bune.
Dacă aș da tot ce am sau dacă mi-aș da trupul să fie ars și n-am dragoste, nu sunt nimic.
Chiar și diavolul însuși cunoaște mai multă doctrină corectă decât oricine din sala aceasta.
Însă nici diavolul, nici filantropii seculari, nici întreaga lume necredincioasă nu poate și nu se delectează
în mod suprem în slava lui Dumnezeu.
Când spun că titlul este „Dumnezeu nou, Evanghelie nouă, bucurie nouă” vreau să spun că fiecare are
un Dumnezeu, nu-i așa? Și ai nevoie de un Dumnezeu nou.
„Căci acolo unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.”
Deci definiția mea pentru dumnezeul tău, sau al oricui, este comoara supremă în care ți se delectează inima.
Acesta este dumnezeul tău: comoara supremă a delectării inimii tale.
Gândiți-vă la aceasta.
Delectarea sau bucuria sau plăcerea în inimă nu este dumnezeul nimănui, în felul în care folosesc eu
termenul de dumnezeu.
Pentru a vorbi în felul acesta: „Plăcerea ta este dumnezeul tău” - a vorbi în felul acesta înseamnă a
confuza categoriile.
Delectarea, fericirea și plăcerea sunt ecouri experiențiale în inimă a ceea ce prețuim.
Delectarea, fericirea și plăcerea nu sunt dumnezeul nostru, ci sunt adorarea noastră adusă dumnezeului nostru.
Plăcerea nu este dumnezeul nostru, ci dumnezeul nostru e lucrul în care ne găsim cea mai mare plăcere.
Deci fiecare are un dumnezeu.
Este ceea ce ne face cei mai bucuroși.
Și punctul meu este că creștinii au un dumnezeu nou, adică Dumnezeu, comoara noastră cea mai prețioasă și 
plăcerea noastră cea mai mare.
Și atunci când spun în titlul meu „Dumnezeu nou, EVANGHELIE nouă, bucurie nouă” vreau să spun că fiecare
are o evanghelie.
Fiecare crede o veste bună, fie că e adevărată, fie că nu, și dacă-i întrebi, fiecare are ceva ce crede
că va fi vestea cea mai bună și că vestea cea mai bună va fi ceva ce se va întâmpla în viața mea care mă
va face cel mai fericit.
Aceasta ar fi evanghelia mea.
Ceva mi se va întâmpla și mă va face cel mai fericit.
Punctul meu este că creștinii au o evanghelie nouă, adică Evanghelia lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
răstignit pentru păcătoși, înviat din morți, domnind în veci.
Aceasta este evanghelia noastră nouă, în mod precis deoarece ne aduce la ceea ce ne va face cei mai fericiți.
Asta este Evanghelia: vestea bună, căci ne aduce la fericirea cea mai mare și mai de durată.
Ascultați la 1 Petru 3:18 - „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit,
pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.”
Acesta e scopul Evangheliei: să ne aducă la Dumnezeu.
Și ce spune Biblia că găsim atunci când ajungem acolo?
Plictiseală? Nefericire pe vecie în prezența Sa?
Aceasta e blasfemie.
Lepădarea de sine în Rai este blasfemie.
Spune, „în prezența Sa sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Sa.”
De aceea a murit.
„Ne bucurăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.”
Ne bucurăm în Dumnezeu prin Isus, prin care am căpătat împăcarea.
Dacă Evanghelia ne-ar fi adus doar iertare, dacă Evanghelia ne-ar fi adus doar neprihănire, dacă Evanghelia
ne-ar fi adus doar ispășire, dacă Evanghelia ne-ar fi adus doar scăpare de iad, sau ne-ar fi adus
viață veșnică, sănătate, bogăție și nu ne-ar fi adus la desfătare în persoana lui Dumnezeu, atunci n-ar fi
veste bună.
Nu-mi pasă câte cântări cântăm cu privire la acele glorii, n-ar fi veste bună, căci fiecare din acele
realizări mărețe ale lui Hristos sunt pentru a ne aduce la Dumnezeu - înlătură obstacole din calea noastră,
ca să putem ajunge la Dumnezeu, care este ținta căutării.
Și nu e plictiseală când ajungi acolo - asta ar fi blasfemie - ci e bucurie când ajungi acolo.
Așa că Evanghelia lui Isus, noua noastră evanghelie, este o bucurie nouă.
Deci lucrul cel mai de bază, cel mai esențial, care distinge un creștin de un necreștin, este că avem
o bucurie nouă într-un Dumnezeu nou printr-o Evanghelie nouă.
Acesta este mesajul meu și aș putea merge acasă acum.
Cu toate acestea, aș vrea să văd dacă pot să vă arăt cât de incredibil de controversat este lucrul acesta,
ca să aterizeze peste voi cu greutate și să nu vă mai gândiți la bucurie ca și glazură pe tort sau ceva
periferic, sau orice altceva din esența universului, din esența lui Dumnezeu și a mântuirii.
Pentru a vă ajuta să simțiți ceva din greutatea acestui lucru aș vrea să spun că în ultimii 200 de ani
creștinismul din America a fost distorsionat sau, pentru a folosi un cuvânt mai serios, a fost devastat,
creștinismul din America a fost devastat de învățătura dominantă că decizii pentru Dumnezeu sunt mai de
bază în a defini un creștin decât delectarea în Dumnezeu.
Consecința predominării acestui punct de vedere în tot spectrul creștin, de la catolici la protestanți
fundamentaliști, predominanța acestui punct de vedere este apariția a mii și mii de oameni care spun că
sunt creștini, care au făcut decizii pentru Dumnezeu, au devenit membri în biserici, dar nu au bucurie
în Dumnezeu și nu sunt de fapt creștini.
Efortul acestui punct de vedere predominant în evanghelicismul american, de a defini credința mântuitoare
separată de afecțiune spirituală, este zadarnică din punct de vedere biblic.
A defini credința mântuitoare în mod separat de sentimente - este un cuvânt pozitiv, îl folosesc ca și 
sinonim cu afecțiuni, sau emoții - a defini credința mântuitoare în mod separat de sentimente/afecțiuni/emoții
de dependență bucuroasă, încredere recunoscătoare, admirație încântată, supunere bucuroasă, odihnă mulțumită,
prețuire încântată, reverență înflăcărată, adorație din inimă, este zadarnic.
Nu poți elimina acele adjective.
Bucuros, recunoscător, fervent, încântat, mulțumit, înflăcărat, cordial, nu le poți despărți de substantivele
încredere, admirație, supunere, odihnă, prețuire, reverență, adorație.
Nu poți despărți aceste adjective afective de substantivele legate de credință, și să mai rămână ceva,
în afară de ceea ce poate face diavolul.
Sau, dacă gândiți cu atenție, s-ar putea să aveți ceva termeni contradictorii care rămân, cum ar fi
credință mântuitoare nerecunoscătoare, dar nu există așa ceva.
Unul din motivele pentru care acest punct de vedere că deciziile sunt mai de bază pentru credință decât 
delectarea, unul din motivele pentru care are atâta influență în America, sau chiar în lume, este 
crezul că în momentul conversiunii omul, nu Dumnezeu, trebuie să fie în control final, decisiv, cu privire
la credința mântuitoare, dacă există sau nu.
Aceasta este o propoziție foarte, foarte atent construită, căci tocmai am citit o carte mare scrisă de
un arminian și știu unde sunt lacunele în limbajul nostru calvinist.
O voi spune din nou.
Motivul pentru care aceasta are atâta influență asupra Bisericii, că deciziile trebuie să fie mai de bază
pentru credința mântuitoare decât o delectare nouă făcută de Dumnezeul cel Atotputernic în transformarea
inimii, motivul pentru care are atâta influență e din cauza crezului și convingerii disperate că la momentul
conversiunii (aceasta e o declarație importantă) omul, nu Dumnezeu, trebuie să fie în control final, decisiv
(în acel moment) dacă s-a petrecut credința mântuitoare sau nu în acel moment.
Trebuie să fie a mea, nu a Lui.
De aceea are atâta influență.
Trebuie să fiu în control și deoarece (spune acest punct de vedere) avem control asupra deciziilor voinței
noastre, nu avem control asupra afecțiunilor inimii, de aceea afecțiunile inimii nu au voie să fie de bază
sau esențiale în ceea ce este un creștin, căci astfel nu mai suntem în control, ci Dumnezeu este în control -
și știți unde duce aceasta: slavă harului suveran. Acolo duce.
Aceasta ar însemna că în momentul conversiunii trebuie să se întâmple o minune.
O minune trebuie să se întâmple, să trezească afecțiuni spirituale care nu există în inima omenească păcătoasă
și de aceea omul păcătos pierde controlul, dacă l-a avut vreodată.
Noi recunoaștem că-l pierde.
Dumnezeul făcător de minuni are control final, decisiv, în momentul conversiunii și ar trebui să mărturisim
adevărul biblic că ceea ce avem noi nevoie cel mai mult în momentul conversiunii nu este autonomie 
umană păcătoasă, ci darul divin minunat al unei noi naturi, cu o bucurie nouă printr-o evanghelie nouă.
Aceasta e nevoia noastră cea mai elementară, ceea ce Biblia spune în mod repetat că se întâmplă la convertire.
O nouă natură e creată, cu o încredere nouă, recunoscătoare, cu o nouă admirație ferventă, cu o nouă
supunere încântată, cu o nouă odihnă mulțumitoare, cu o nouă prețuire bucuroasă, cu o nouă reverență înflăcărată
și cu o nouă adorație din inimă; o nouă bucurie într-un nou Dumnezeu printr-o Evanghelie nouă e creată
de Atotputernicul Dumnezeu.
Câteodată (haideți să privim la imagini biblice ale acestui fapt) e numită o nouă făptură -
Efeseni 2 - „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus” - dacă ești creștin,
Dumnezeu te-a făcut creștin. Nu tu ai făcut aceasta, ci Dumnezeu. El te-a făcut.
Sau 2 Corinteni 5:17 - „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă.”
Sau câteodată e numită naștere din nou:
Ioan 3 - „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea 
Împărăţia lui Dumnezeu.”  
„Trebuie să vă naşteţi din nou. Vântul suflă ÎNCOTRO VREA, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici 
încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Câteodată e numită chemare.
1 Corinteni 1 - „noi propovăduim pe Hristos cel răstignit,” - predicarea se întâmplă și s-a întâmplat de 
multe ori la această conferință - „noi propovăduim pe Hristos cel răstignit care pentru Iudei este o pricină 
de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci,” - acest mesaj despre
Hristos cel răstignit - „este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.”
Trebuie să înțelegem acest lucru.
Cineva predică pe Hristos, spunând „Vino, crede, supune-te cu bucurie acestui Hristos crucificat care e 
propovăduit!” și unii, când aud această chemare, zic, „Nebunie!”, alții când aud această chemare spun,
„Piatră de poticnire!” iar unii spun, „Aceasta e puterea lui Dumnezeu, aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu!”
Cine sunt aceștia?
Sunt cei chemați.
Dar toți sunt chemați!
De aceea facem teologie și așa devii teolog. Te gândești, „Toți sunt chemați, toți au fost chemați adineaori,
voi toți sunteți chemați la Hristosul cel crucificat. O, să fiți chemați la Hristosul cel crucificat,
căci dacă sunteți chemați de Dumnezeu la Hristosul cel crucificat, se întâmplă o minune ca atunci când
El a zis, „Lazăre, vino afară!” și zici „Domnul meu și Dumnezeul meu.”
Hristosul cel crucificat e puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.
Deci câteodată e numită o nouă făptură, alteori naștere din nou, alteori chemare, alteori a fi aleși din lume.
Ioan 15:19 - „pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea.”
Câteodată e numită moarte față de firea veche și viață nouă în sfințenie.
Romani 6 - „omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El” - nu tu ai făcut aceasta -
„omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea 
lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului”... „după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava 
Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”
Deci mori și învii - aceasta e o lucrare a lui Dumnezeu.
Deci iată 5 imagini a ceea ce vreau să spun prin minunea care se petrece și care te face un credincios,
te face creștin, te face să fii pe drumul către Rai.
Oricum ai numi acest moment al conversiunii, este în mod decisiv lucrarea lui Dumnezeu.
Noua făptură a lui Dumnezeu, naștere din nou prin lucrarea Duhului Sfânt, chemarea puternică afară din
mormântul morții spirituale, alegere divină a lui Dumnezeu, din întunericul lumii, unire divină dintre noi
și Hristosul cel mort și înviat, așa încât să avem viață nouă.
Oricum s-ar numi, este darul unei noi naturi, cu o bucurie nouă într-un Dumnezeu nou, printr-o Evanghelie nouă.
Dacă Dumnezeu ar fi așteptat după noi pentru a face lucrul acesta prin așa-zisa voință liberă a noastră,
nu s-ar fi întâmplat niciodată.
Păcătoșii nu creează viață  nouă.
Păcătoșii, așa cum eram noi înainte de convertire, nu se pot naște pe ei înșiși,
păcătoșii nu se cheamă pe ei înșiși afară din mormânt,
păcătoșii nu se aleg pe ei înșiși din lume,
păcătoșii nu construiesc o unire cu Hristos așa încât moartea și viața Sa să devină ale noastre.
Aceasta e lucrarea lui Dumnezeu, aducând în ființă o persoană nouă.
Și punctul meu este că distincția cea mai de bază, cea mai esențială, dintre această nouă persoană și lume,
dintre această nouă natură și lume, adică cei necredincioși, nu este decizii noi, nu este fapte noi,
nu doctrine noi - cea mai de bază decizie, diferența cea mai de bază.
Acestea sunt toate caracteristici ale noii firi, sunt caracteristici necesare ale noii naturi, dar nu sunt
cele mai de bază și cele mai esențiale.
Cea mai de bază și cea mai esențială e o nouă bucurie într-un nou Dumnezeu, printr-o nouă Evanghelie.
Acum, după această introducere... vă rog să vă deschideți Bibliile la Psalmul 4.
Cartea Psalmilor, Psalmul 4 - mă voi concentra pe versetele 6 și 7, căci subtitlul meu este
„Cum e bucuria creștină diferită?”
Să începem cu versetul 6 - „Mulţi zic: "Cine ne va arăta fericirea?" Eu însă zic: "Fă să răsară peste noi 
lumina Feţei Tale, Doamne!"
Aveți probleme unde trebuie să fie ghilimelele aici? Imaginați-vă că nu există ghilimelele în Bibliile 
voastre și vedeți ce se întâmplă.
„Mulţi zic: "Cine ne va arăta fericirea?"” - închid ghilimelele aici.
„Eu însă zic: "Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!"
Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului.”
Acesta e un psalm al lui David, conform versetului 1, și apoi mai există și alții, în versetul 7, unde
se referă la „ei.”
„Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea, decât au ei când li se înmulţeşte rodul grâului şi al vinului.”
Cine sunt „ei?”
Cine sunt aceștia?
Haideți să mergem înapoi la versetele 2 și 3, ca să privim un pic la ei.
„Fiii oamenilor, până când va fi batjocorită slava mea? Până când veţi iubi deşertăciunea,
şi veţi umbla după minciuni?
Să ştiţi că Domnul şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El.”
Deci este David pe de o parte și sunt acești iubitori de deșertăciune care umblă după minciuni și
batjocoresc slava lui David.
Aceștia nu sunt oameni evlavioși, nu sunt iubitori de Dumnezeu care țin legământul, ci sunt lumea.
Nu-mi pasă dacă sunt evrei sau nu - sunt lumea, deoarece „Domnul şi-a ales un om pe care-l iubeşte” -
versetul 3. Deci sunt cei evlavioși și apoi sunt acești batjocoritori, cărora le plac cuvinte deșarte
și umblă după minciuni - aceștia nu sunt incluși printre cei evlavioși, despre care vorbește versetul 7.
Cu toate acestea, de multe ori prosperă, nu-i așa?
Ei prosperă aici în versetul 7 - li se înmulțește grâul și vinul.
Vinul se face din struguri, nu din grâne. Deci când pui grâne și vin împreună, vorbești despre recoltă
de mâncare și vorbești despre culesul viilor, pentru băutură.
Deci e hrană din abundență și putem să ne înveselim cu vinul acesta.
Acestea sunt cele 2 lucruri care sunt din belșug.
Aș vrea să vă citesc din Geneza 27:28 ca să auziți cât de bine e să ai grâu și vin - aceasta e 
binecuvântarea lui Isaac pentru Iacov - „Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer, şi grăsimea pământului,
grâu şi vin din belşug!”
Acestea sunt daruri bune, foarte bune, de la Dumnezeu.
Sunt pentru a trezi în cei evlavioși recunoștință și bucurie în bunătatea și dulceața lui Dumnezeu Însuși.
Te bucuri, prin daruri, de Dătător și guști ceva din Dumnezeu în fiecare lucru bun pe care ți-l dă.
Însă, când David privește la această lume necredincioasă care se bucură, se bucură de belșugul grâului
și vinului lor, spune în versetul 7, „Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea decât au ei.”
Tu-mi dai mai multă bucurie în inima mea decât aceea, mai multă bucurie decât poate să-ți dea mâncarea
îmbelșugată, sau vinul din belșug.
Deci mai multă bucurie decât atunci când nevoile tale esențiale sunt satisfăcute și mai multă bucurie decât
atunci când și plăceri ale gustului adăugate pe deasupra, și bucurie.
Le merge destul de bine - multe grâne, mult vin, multă bucurie - nu elimin aceste cuvinte, căci Biblia nu o
face: bucurie, fericire, delectare, satisfacție din abundență în lume.
Și David spune: Eu am mai multă.
Dar e bine să fim atenți aici. Voi face un pic de ebraică împreună cu voi. Motivul pentru care cred că
e nevoie să facem un pic de ebraică, e, în primul rând, pentru că există aici oameni care mă pot trage
la răspundere și în al doilea rând e pentru că la urma urmelor (și vreau să simțiți bucuria acestui lucru
pentru fiecare din voi care nu citiți ebraica) contextul va decide ce înseamnă cuvintele din ebraică.
Și puteți vedea acest context și dacă nu știți ebraică.
Iată ce vreau să spun: Felul în care ebraica descrie o distincție între anumite lucruri este prin prepoziția
„de la” (sau „min”).
De exemplu Geneza 3:1 - „Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului... ”
Ca și „eu am mai multă bucurie decât au ei când li se înmulțește rodul grâului și vinului.”
Șarpele era mai șiret - în mod literal (și nimeni n-ar trebui să traducă în modul acesta. Când zic literal,
nu spun că e bine să fie tradus așa, ci vreau să auziți ebraica din spatele traducerii).
Șarpele era mai șiret de la orice alte fiare ale câmpului.
Iată de ce contează: cititorul evreu rămâne să decidă care e distincția.
Cuvântul englez „more” (mai mult) - automat te gândești la cantitate.
„Mai multă bucurie” - te gândești „eu am 70 și el are 60.”
Dar în ebraică nu funcționează așa, de aceea insist un pic aici.
Când spune „șarpele era mai șiret de la orice alte fiare ale câmpului” întrebarea devine
„Distinct de alte fiare ale câmpului în cantitate a șireteniei, frecvență a șireteniei, subtilitatea
șireteniei, răutatea șireteniei?”
Nu spune.
Trebuie să-ți dai seama din context.
Deci iată-ne în versetul 7 din capitolul 4 și varianta literală sună stângace: „Tu-mi dai mai multă 
bucurie de la timpul sau sezonul belșugului lor de grâu și vin.”
Și tu trebuie să decizi: Cantitate a bucuriei? Sau sursă diferită a bucuriei?
Sau tip diferit de bucurie?
Și ne aduce înapoi la context și ura! ! Orice cititor poate înțelege.
Acest lucru e foarte important din punct de vedere homiletic pentru aproximativ 90% dintre cei ce sunteți 
aici, probabil. Cei cei ați studiat ebraică s-ar putea să nu fi reținut acest lucru, iar mulți dintre voi
n-ați studiat-o și simțiți, „O, iară începe cu limbile originale, noi n-avem nicio speranță.”
Nu-i așa!
Există 10000 de glorii în Biblia engleză pe care încă nu le-ați văzut și pe care cititorii evrei nu le-au văzut.
Dedicați-vă privirii concentrate în Biblie, punând lucrurile împreună cu atenție, și veți vedea mai mult
decât mulți dintre cei cu doctorate din universitățile noastre.
Ok, asta nu e în textul predicii, vom încheia acest subiect și voi vedea dacă mai găsesc unde eram.
Iubesc predicatorii și predicarea și nu vreau să vă descurajez.
Deci contextul aici - suntem aduși la context pentru a vedea „Ok, dacă mai mult nu e chiar corect,
atunci ce este?”
Vreau să vă îndrept către un indiciu contextual cu privire la felul cum bucuria lui e superioară într-un fel
față de acea bucurie bazată pe grâu și pe vin.
Și îl voi lua din versetul 6, observând că în partea din față (și bineînțeles că nu ținem seama de 
diviziunea versetelor sau a capitolelor), în partea din față a declarației „Tu-mi dai mai multă bucurie
în inima mea” ai „Fă să răsară peste noi lumina Feței Tale, Doamne!”
Și de cealaltă parte ai bucurie dată de belșugul de grâu și vin.
Și mă întreb, „De ce ar pune David lucrurile împreună în felul acesta, dacă n-ar vrea să contrastăm
bucuria care vine din grâu și vin cu bucuria care vine de la lumina Feței lui Dumnezeu?”
Nu e nevoie să știi ebraică pentru a vedea lucrul acesta. Trebuie doar să privești și să gândești.
Ștrigi, „Fă să răsară peste noi lumina Feței Tale, Doamne!” și apoi zici „Tu-mi dai mai multă bucurie
în inima mea decât toată acea bucurie bazată pe grâu și vin. Da, Tu faci aceasta.”
Deci cred că David spune că există o altă bucurie care nu este în mod necesar atașată mâncării și băuturii,
nu este ca și „Bucuria lor e în grâu și vin. Tot așa e și a mea, dar mai multă.”
Nu cred că e deloc așa, având în vedere contextul versetului 6.
Versetul 3 spune, „Să ştiţi că Domnul şi-a ales un om pe care-l iubeşte: Domnul aude când strig către El.”
Și pentru ce strigă cei evlavioși către Dumnezeu?
Ei strigă, în versetul 6, a doua parte, „Fă să răsară peste noi lumina Feței Tale, Doamne!” 
Căci acest lucru îmi dă o bucurie diferită, o bucurie mai mare, o bucurie mai bună.
Vom ajunge la lucruri mai specifice imediat, despre cum e mai bună.
Pentru a face lucrul acesta, iată felul cum... m-am oprit în acest punct și m-am gândit, „Cred că David
vrea să văd că strălucirea luminii Feței lui Dumnezeu peste el i-a adus un fel, o cantitate, o superioritate
de bucurie, mai bună decât bucuria bazată pe grâu și vin” și am zis, „Cum se face? Cum e aceasta?
Inventez eu? Ghicesc? Cum face Fața lui Dumnezeu lucrul acesta? Ce înseamnă aceasta?”
Tu ce ai face, în pregătirea ta pentru predică?
Ai deschide concordanța, sau lexiconul, și te-ai uita în mod special în Psalmi după „Fața lui Dumnezeu”
și să vezi cum gustă, cum arată?
Haideți să vă dau vreo 4-5 din acestea.
Psalmul 80:3 - „Ridică-ne, Dumnezeule, fă să strălucească Faţa Ta, şi vom fi scăpaţi!”
Psalmul 119:135 - „Fă să strălucească Faţa Ta peste robul Tău, şi învaţă-mă orânduirile Tale!”
Mă scapă (salvează) atunci când se arată, mă iluminează, astfel încât Cuvântul lui Dumnezeu e frumos
și-L pot înțelege.
Psalmul 44:3 - „Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta,
braţul Tău, lumina Feţei Tale, pentru că îi iubeai.”
Deci lumina Feței lui Dumnezeu este darul gratuit al delectării Sale care ne aduce biruință.
Psalmul 31:16 - „Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău; scapă-mă, prin îndurarea Ta!”
Deci strălucirea Feței lui Dumnezeu este lumina îndurării Sale aducându-ne salvare.
Încă unul - Psalmul 67:1,2 - „Dumnezeu să aibă milă de noi şi să ne binecuvinteze, să facă să lumineze peste 
noi Faţa Lui, ca să se cunoască pe pământ calea Ta, şi printre toate neamurile mântuirea Ta!”
Deci strălucirea Feței lui Dumnezeu este strălucirea harului Său peste noi, ca prin aceasta să binecuvânteze
toate neamurile lumii.
Deci această sumă a ceea ce înseamnă când David strigă către Dumnezeu ca Fața Lui să lumineze peste el.
Am ales acestea în mod specific deoarece toate sunt obiective, în afara binecuvântărilor care vin
către David, nu ceea ce intră acolo.
Recapitulare: lucrare de salvare, ne înlătură orbirea, ne supune răzvrătirea, ne face să ne întoarcem 
la Dumnezeu - adică lucrare din afara noastră făcând ceva în noi, ca în Psalmul 80:3, sau deschiderea
ochilor noștri la minunăția Cuvântului (Psalmul 119:135), expresia delectării lui Dumnezeu în noi
și victorie asupra vrășmașilor noștri (Psalmul 44:3), strălucirea îndurării Sale care ne face o 
binecuvântare pentru neamuri (Psalmul 67)
Toate acestea sunt obiective, venind la noi din afară, binecuvântări de la Fața Domnului, care vin 
din a fi în lumina Feței lui Dumnezeu.
În mintea sa - aici e vorba despre bucurie, nu e doar ceva bun ce mi se va întâmpla în exterior, ci ceva
ce se va petrece și în interior - care sunt efectele subiective în mintea lui David?
Eu sunt hedonist creștin și aș putea completa aceste lucruri imediat, fără a mă uita în Biblie.
M-aș putea gândi la multe feluri în care aceste 5 lucrări externe mă vor afecta, dar vreau să-mi testez
paradigma în mod constant (și e o paradigmă care controlează foarte mult - o văd peste tot în Biblie,
aș putea predica o predică fără a mă gândi), deci vreau s-o testez în mod constant și iată câteva
exemple cu privire la ceea ce văd.
Iov 33:26 - „Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă Faţa cu bucurie... ”
Deci în mod subiectiv, văd Fața lui Dumnezeu și strig, „Da, ești minunat!”
E un strigăt de bucurie, nu „O, ce plictiseală, dă-mi repede un televizor!”
Cred că Matt ar fi trebuit să spună, „Aruncați-vă televizoarele” dar n-a făcut-o pentru că e mai îngăduitor 
decât mine.
Sau Psalmul 16:11 - „înaintea Feţei Tale” - în prezența Ta - „sunt bucurii nespuse... ”
Deci când Fața Lui ne luminează și binecuvântările Sale obiective se revarsă peste noi și în noi,
el spune că bucuriile nespuse se află în lumina Feței lui Dumnezeu.
Încă unul: Psalmul 17:15 - „Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea Faţa Ta: cum mă voi trezi,
mă voi sătura de chipul Tău.”
Deci acum avem 3 dintre versetele mele favorite: strigă de bucurie, bucurii nespuse, săturare de chipul lui
Dumnezeu - și toate acestea sunt descrieri biblice inspirate de Dumnezeu, cu privire la ceea ce se întâmplă
înăuntrul tău atunci când Dumnezeu răspunde rugăciunii din Psalmul 4:6b - „fă să lumineze Fața Ta peste mine.
Am nevoie de asta mai mult decât de grâu și de vin.
Am nevoie de Fața lui Dumnezeu, de lumina Feței Sale, căci râuri de binecuvântări obiective se revarsă
peste mine în lumina aceasta și înăuntrul meu se ridică satisfacții subiective ale sufletului, care sunt
în mod evident foarte diferite de felul cum te simți atunci când ai mâncat din belșug sau ai băut până 
nu mai știi de tine.”
Aceasta este bucuria cea nouă a psalmistului și dat fiind acest context de aici, concluzionez că e mai bună
decât bucuria lumii în fiecare aspect.
De exemplu:
1. Sursa este infinită și suprem de frumoasă.
Contrastați-L pe Dumnezeu cu vinul, contrastați-L pe Dumnezeu cu o pâine.
Sursa este infinită și suprem de frumoasă.
2. Durata este eternă - „bucurii nespuse și desfătări veșnice la dreapta Ta.”
3. Calitatea ei este unică deoarece niciun simplu om nu poate vedea și nu se poate bucura de strălucirea
luminii lui Dumnezeu. Niciun simplu om nu poate face aceasta, căci e orb.
Dacă e să se întâmple acest lucru, este o lucrare a lui Dumnezeu.
Asta o pune într-o clasă distinctă de toate plăcerile lumii.
Trebuie să experimentăm o minune.
Acum, nu-i oare minunat când meditezi la Vechiul Testament (Leigh Duncan este maestrul aici, așa că vreau
să merg la școala lui Leigh) - nu-i oare minunat să facem lucrul acesta și să dăm un pas înapoi un pic
și să ne întrebăm lucrul următor: Eu trăiesc de partea aceasta a crucii. Există și alte indicii, alte 
legături, alte moduri în care toate aceste lucruri pe care le-am văzut acolo, despre bucuria celor 
neprihăniți fiind mai bună în fiecare aspect decât bucuria lumii?
Există ceva legături?
Ceva legături verbale, cum ar fi „gustați și vedeți” sau ceva asemănător?
Aș vrea să vă citesc 2 Corinteni 4:4 și 6 și să ascultați și să vedeți ce auziți:
„a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina 
Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.”
Iată și aici limbaj asemănător cu cel din Vechiul Testament („strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos),
iar diavolul se luptă să mă orbească la strălucirea luminii Evangheliei slavei lui Hristos, care 
este chipul lui Dumnezeu. Se aseamănă și mai mult când ajungem la versetul 6:
„Căci Dumnezeu, care a zis: "Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat” - după lucrul acesta striga
David - „ne-a luminat  inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu 
pe faţa lui Isus Hristos.”
„Fă să lumineze Fața Ta peste noi.”
Ai văzut Fața Lui!
Citești Evangheliile, vezi Fața Lui.
Fața Lui aici în 2 Corinteni 4:6, în mod sigur este ceea ce oamenii care n-au văzut niciodată trupul lui
Hristos întrupat, pot vedea prin toate modurile în care El Cel întrupat a vorbit și a acționat în lumea
aceasta - pentru aceasta sunt Evangheliile.
Deci, după ce striga psalmistul în Psalmul 4:6? - „Fă să strălucească lumina Feței Tale peste noi, Doamne!”
Această rugăciune primește răspuns în mod suprem când Dumnezeu face ca ochii noștri, care suntem de partea
aceasta a crucii, să vadă lumina slavei lui Dumnezeu, așa cum e revelată în Evanghelie.
Eram orbi, și nu am văzut în Evanghelie nimic atractiv. Astfel eram noi toți în lumea aceasta.
N-ai văzut nimic atractiv cu privire la Dumnezeu sau la Hristos.
Am crezut că am avut un dumnezeu mai bun decât Dumnezeu, am crezut că am avut o evanghelie mai bună
și o bucurie mai bună - toată acea mâncare și vin. Noapte bună!
Mâncarea și vinul american sunt interminabile.
Și Dumnezeu ne-a luminat inimile și lumina lui Dumnezeu a strălucit pe fața lui Hristos - și atunci 
ne-am trezit, ceea ce a spus psalmistul că se va întâmpla când lumina Lui va străluci peste noi.
Și când ne-am trezit, nu doar că am văzut frumusețea spirituală cu ochii inimii (ceea ce am văzut),
dar am și mirosit aroma spirituală dulce a lui Hristos, cu nasul nostru spiritual (2 Corinteni 2:15),
am gustat bunătatea sățioasă a lui Dumnezeu cu limba noastră spirituală (1 Petru 2:2),
am atins marginea vindecătoare a hainei lui Dumnezeu cu degetul inimii noastre (Matei 9:20),
am auzit cântarea lui Dumnezeu bucurându-Se de noi cu veselie (Țefania 3:17).
Vă întreb: care e scopul pentru o nouă aromă a lui Hristos, un nou gust al îndurării divine, o nouă atingere
vindecătoare, un nou sunet al cântării lui Dumnezeu, o nouă vedere a Feței luminate și zâmbitoare a lui
Dumnezeu? Care este scopul acestui întreg limbaj al simțurilor?
Scopul e că cea mai fundamentală, cea mai esențială distincție dintre un creștin și un necreștin nu sunt
decizii noi (nu decizi să guști), nu decizii noi ale voinței, nu fapte noi ale mâinilor, nu doctrine noi
ale minții, ci o nouă delectare în inimă, o nouă delectare în frumusețea spirituală, gustul spiritual,
atingerea spirituală, mirosul spiritual, auzul spiritual.
Și din această nouă bucurie, care întrece orice bucurie a lumii, curg izvoarele vieții.
De aceea am spus că mesajul meu ar fi trebuit să fie la început.
Vă prezint ceea ce eu cred că e cea mai adâncă rădăcină a tot ceea ce a fost spus la această conferință.
Voi încheia încercând să clarific lucrul acesta, în ultimele 3-4 minute.
Din această nouă bucurie într-un Dumnezeu nou printr-o Evanghelie nouă, făcută posibilă printr-o 
Evanghelie nouă, curg toate izvoarele vieții (Proverbe 4:23).
Din abundența de bucurie nouă a inimii, mintea gândește lucruri noi, voința hotărăște decizii noi
și mâinile fac fapte noi (Matei 12:34).
Din această bucurie nouă în noua noastră comoară, ne vindem cu bucurie tot ce avem și cumpărăm acea țarină,
oricât ar costa, chiar dacă ne-ar costa viața. Dragostea lui Dumnezeu prețuiește mai mult decât viața.
Mi-aș vinde orice pentru a avea acel teren - și în Matei 12:34 spune că a vândut tot ce a avut cu bucurie
și a cumpărat țarina. N-a făcut-o cu regrete, „O, trebuie să vând totul... ” - asta e necredință.
„Probabil c-ar trebui să merg la biserică, sau să nu mai am relații sexuale nepotrivite... ”
E necredință!
Îți vinzi cu bucurie tot ce ai, datorită acestei noi bucurii, acestei noi comori.
Vindem cu bucurie tot ce avem datorită acestei noi bucurii în răsplata noastră cea mare.
Ne bucurăm chiar și în persecuții, căci mare este răsplata noastră în cer.
Abundența acestei noi bucurii, în 2 Corinteni 8, se revarsă, chiar în vreme de necaz și sărăcie,
într-un belșug de dărnicie. E unul din versetele mele favorite din toată Biblia - e imaginea dragostei
din 2 Corinteni 8:2, unde acei macedoneni minunați sunt în mijlocul sărăciei și necazului, dar bucuria lor
se revarsă într-un belșug de dărnicie, de generozitate.
Deci, din această distincție fundamentală față de lume, curg toate celelalte distincții pe care le-ați
auzit în celelalte 9 mesaje.
Din această nouă bucurie vine evlavie nouă.
Din prețuire nouă vine laudă nouă.
Din delectare nouă vin datorii noi.
Din dorințe noi vin discipline noi.
Din fericire nouă vin obiceiuri noi.
Din preferințe noi vin cumpărături noi.
Din mulțumire nouă vine bunătate nouă.
Din apreciere nouă vine milă nouă, sau castitate nouă.
Din plăcere nouă vine răbdare nouă.
Din satisfacție nouă vine puritate sexuală nouă.
Din veselie nouă vine credincioșie nouă.
Din comoară nouă vine tandrețe nouă.
Din bucurie nouă vine dreptate nouă.
Din desfătare nouă vin noi riscuri pentru ceea ce e drept.
Din săturare nouă în suflet vine dulceață nouă pe limbă cu soțul sau soția.
Și din viață nouă în inimă vine o nouă dragoste prin mâini.
Deci, fie ca Dumnezeu să facă adevărul să fie clar și cu putere, astfel încât lucrul cel mai fundamental și mai 
esențial care-l distinge pe un creștin de un necreștin să nu fie noi decizii ale voinței, nu fapte noi
ale mâinilor, nu doctrine noi ale minții, ci o nouă bucurie într-un nou Dumnezeu, printr-o nouă Evanghelie.
Haideți să ne rugăm.
Tată, mă rog ca nimeni să nu poată să ia tot ce e adevărat aici și să schimbe aceasta în ceva periferic,
când de fapt din inimă curg izvoarele tuturor lucrurilor.
Și nu există creștini cărora să nu li se fi dat un nou gust al bunătății Tale atotsatisfăcătoare.
Nu există niciunul.
Deci mă rog ca pastorii să dorească arzător a fi folosiți în slujire supranaturală de a trezi
oamenii din morți, ceea ce doar Tu poți face.
Mă rog acestea în Numele Domnului Isus. Amin.