Apă din stâncă pentru un popor care n-o merită
Autor: John Piper  |  Album: Diverse  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de emasuciu in 02/09/2022
    12345678910 0/10 X
Sursa originala: http://www.desiringgod.org/
Referințe

Vă invit să deschideți la Exodul 17:1-7.
Exod 17 - e important să priviți acest text împreună cu mine și nu doar să-l auziți, deci luați-vă telefonul
sau Biblia tipărită...
Poporul Israel fusese în robie sute de ani în Egipt, venise timpul eliberării lor și Dumnezeu îl trimisese
pe Moise, iar după 10 urgii și o izbăvire puternică la Marea Roșie, poporul intrase în pustie și
tăbărâseră la Mara, apoi au mers de la Mara la Elim și de la Elim la Dofca, de la Dofca la Aluș și de acolo
la Refidim - puteți citi aceste stagii la Numeri 33.
Și noi îi întâlnim la Refidim.
Conform capitolului anterior, capitolul 16 din Exod, intraseră în această regiune la doar 6 săptămâni
după despicarea Mării Roșii. E ca și cum toți din această sală ar fi văzut cum Dumnezeu a despicat
Marea Roșie pe 1 mai 2022.
Această generație din Israel văzuse unele dintre cele mai mari minuni din istoria lumii.
Îi întâlnim în capitolul 17 versetele 1 la 7, la Refidim, și drama se desfășoară în aceste versete în 4 scene.
Le vom citi una câte una, fiecare dintre ele e plină de implicații pentru viața ta.
Voi face o pauză după fiecare scenă și voi spune punctul principal, așa cum îl văd.
Scena 1 - versetul 1 din Exod 17:
„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, ... ” - o pauză aici, pentru clarificare.
Arată ca și sin (păcat în engleză), dar nu este, ci e o transliterare a cuvântului Sin din ebraică, ceea
ce n-are nimic de-a face cu păcatul. Deci să nu vă gândiți la pustia păcatului, căci nu este, ci un nume
așa cum e și Indiana.
„Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile zilnice, pe care poruncise
Domnul să le facă şi au tăbărât la Refidim. Acolo poporul n-a găsit apă de băut.”
Punctul principal al primei scene: Dumnezeu Și-a condus poporul la un loc de tăbără fără apă.
Puteți vedea aceasta de la mijlocul versetului 1: „a plecat... după călătoriile zilnice, pe care poruncise
Domnul să le facă și au tăbărât la Refidim.”
Fuseseră alte 2 stagii - Dofca și Aluș - care nu sunt menționate. Are un singur scop în minte: să ajungă
la Refidim.
Și Refidim are o semnificație unică: nu e apă acolo.
Acolo mergi, acolo tăbărăști, acolo te duc.
Dumnezeu poruncește aceste călătorii, nu Moise, și îi duce la Refidim, exact acolo unde îi vrea.
Dacă ești creștin, asta e viața ta.
Dumnezeu „face toate lucrurile după sfatul voiei Sale.” (Efeseni 1:11)
„Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.” (Iacov 4:15)
„Domnul a dat, şi Domnul a luat, binecuvântat fie Numele Domnului!”  (Iov 1:21)
„Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea.”(Psalmul 115:3)
Sute dintre voi ați venit la această conferință și sunteți tăbărâți la Refidim, unde nu este apă.
Cât vezi cu ochii, pustiu în toate direcțiile, și din punct de vedere uman, circumstanțele se vor sfârși rău.
Nu e niciun mijloc omenesc de ieșire. Și acest text spune că nu ești acolo printr-un accident.
„Domnul îndreaptă paşii omului... ” (Prov. 20:24)
Unul din scopurile acestor 7 versete și ale acestei predici, este de a te ajuta să vezi și să simți
că aceasta e o veste bună.
Scena 1 - Dumnezeu Și-a condus poporul la un loc de tabără fără apă.
Scena 2 - versetele 2 și 3:
„Atunci poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis:
"Dă-ne apă să bem!" Moise le-a răspuns: "Pentru ce căutaţi ceartă cu mine? Pentru ce ispitiţi pe Domnul?"
Poporul stătea acolo, chinuit de sete, şi cârtea împotriva lui Moise. El zicea:
"Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim de sete aici cu copiii şi turmele noastre?"
Punctul principal al celei de-a 2-a scene: Poporul lui Dumnezeu nu s-a încrezut în faptul că providența
lui Dumnezeu este bună, ci i-au acuzat pe Moise și pe Dumnezeu de scopuri dăunătoare.
Versetul 2 - poporul se ceartă cu Moise. Orice se întâmplă aici nu se întâmplă destul de rapid, iar ei
cer apă. „Dă-ne apă să bem!”
Și în esență răspunsul lui Moise este, „Cearta voastră e deplasată!
Nu e o ceartă cu mine. Când vă certați cu mine, testați răbdarea Domnului.
De ce vă certați cu mine?
Pentru ce ispitiți pe Domnul?”
Și în versetul 3 (sunteți cu mine?) ne arată miezul acuzării lor.
Ei nu întreabă, „De ce ne-ai scos din Egipt?”
Nu asta au întrebat ci au întrebat, „De ce ne-ai scos ca să ne omori?”
Nu pun la îndoială timpul lui Dumnezeu, ci chestionează bunătatea lui Dumnezeu.
Nu spun că Dumnezeu e incompetent pentru a le da apă, ci spun că nu intenționează s-o facă.
„El nu ne va ajuta.”
Ei spun că Dumnezeu nu intenționează să-i salveze, că scopurile lui nu sunt pentru salvare, ci pentru omorâre.
Și atunci când Moise spune, în versetul 2, „Pentru ce ispitiți pe Domnul?” e o avertizare.
Nu încerca răbdarea lui Dumnezeu, căci se sfârșește odată.
Pentru oameni care nu se încred în El și-L disprețuiesc, se sfârșește odată.
Știm cum se termină povestirea în pustie.
Numeri 14:22 - „toţi cei ce au văzut cu ochii lor slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în Egipt şi
în pustie, şi totuşi M-au ispitit de zece ori până acum, şi n-au ascultat glasul Meu,
toţi aceia nu vor vedea ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da, şi anume,
toţi cei ce M-au nesocotit, n-o vor vedea.”
Deci s-ar putea să nu înțelegem toate motivele pentru care Dumnezeu alege să ne ducă într-un loc fără apă,
dar întâmplare după întâmplare după întâmplare din Biblie, inclusiv aceasta, este Cuvântul lui Dumnezeu,
„Încrede-te în Mine!”
„Încrede-te în Mine!”
Ei n-au făcut-o.
Aceasta a fost scena 2.
Scena 3 - versetele 4-6.
„Moise a strigat către Domnul, şi a zis: "Ce să fac cu poporul acesta? Încă puţin, şi au să mă ucidă cu pietre."
Domnul a zis lui Moise: "Treci înaintea poporului, şi ia cu tine vreo câţiva din bătrânii lui Israel;
ia-ţi în mână şi toiagul cu care ai lovit râul, şi porneşte.
Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca, şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea."
Moise a făcut aşa, în faţa bătrânilor lui Israel.”
Punctul principal al celei de-a 3-a scene: Prezența dătătoare de viață a lui Dumnezeu continuă în mijlocul
unui popor care nu merită absolut deloc. Răbdarea Sa nu s-a terminat încă.
Deci care e răspunsul lui Dumnezeu la întrebarea lui Moise din versetul 4?
„Ce să fac cu poporul acesta? Încă puțin, și au să mă ucidă cu pietre.”
Care e răspunsul lui Dumnezeu la aceasta?
Răspunsul Său este: Le voi da apă să bea.
Pentru a face acest răspuns atât de minunat precum este, El descrie în 4 feluri acest miracol al harului
dătător de viață.
El îl descrie în 4 feluri:
1. Este public - versetul 5, prima expresie din verset: „Treci înaintea poporului... ”
Ei ne-au acuzat în public, vom fi justificați în public.
2. Va fi bine atestat de bătrâni.
Versetul 5, a 2-a expresie din verset: „ia cu tine vreo câțiva din bătrânii lui Israel.”
Aceasta va deveni parte din istoria lor, parte din învățăturile lor, parte din judecățile lor.
3. Acest miracol va fi o continuitate, va fi o continuare a minunilor din Egipt.
Toate sunt din aceeași bucată.
Partea a 3-a din versetul 5: „ia-ți în mână și toiagul cu care ai lovit râul, și pornește.”
Moise a lovit Nilul o singură dată cu toiagul său.
Exod 7:20 - „Moise şi Aaron au făcut cum le poruncise Domnul. Aaron a ridicat toiagul, şi a lovit apele râului,
sub ochii lui Faraon şi sub ochii slujitorilor lui; şi toate apele râului s-au prefăcut în sânge.”
Cu alte cuvinte, cu acest toiag am preschimbat apa în sânge și cu acest toiag voi schimba stânca în apă.
Totul din aceeași bucată, același har, aceeași putere, același Dumnezeu. Atunci și astăzi.
4. Miracolul harului dătător de viață va avea loc prin prezența lui Dumnezeu.
Acest lucru e cel mai bun, e cel mai bun din text, cred eu.
Versetul 6 - Dumnezeu spune: „Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca,
şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.”
„Eu voi sta înaintea ta pe stâncă.”
Ar fi putut spune, „M-am săturat de acest neam răzvrătit. Gata! Nu voi mai fi în mijlocul lor.”
Dar nu aceasta a spus.
Ar fi putut spune, „OK, mă duc pe munte, pe vârful Horebului, voi trimite un fulger, stânca se va despica
și va ieși apă din ea, dar nu-Mi voi pângări prezența Mea sfântă cu acest neam disprețuitor.”
Dar nu aceasta a spus.
A spus, „Când vei lovi stânca, voi sta pe stâncă înaintea poporului.”
De ce-ar face aceasta? De ce oare?
Pentru că lucrul de care avea nevoie poporul mai mult decât de apă, era prezența lui Dumnezeu.
„Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa,” - sunt curios dacă toți credem aceasta.
E Psalmul 63:3.
Bunătatea lui Dumnezeu preţuieşte mai mult decât a bea apă și a rămâne în viață, mai mult decât a fi
vindecat de cancer.
La urma urmei, care a fost scopul alegerii lui Avraam, călăuzindu-i pe patriarhi, aducându-l pe Israel
în Egipt, izbăvindu-i cu mână tare, scoțându-i și ducându-i în pustie?
Care a fost scopul?
El declară scopul în capitolul următor, versetele 4 și 5 din Exod 19.
„Aţi văzut ce am făcut Egiptului, şi cum v-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine.”
Eu voi sta pe stânca de unde va veni viață, pentru că prezența Mea este viața voastră.
V-am scos din Egipt pentru Mine.
Credeți că aveți nevoie de apă?
Credeți că aveți nevoie de apă în pustie?
Aveți nevoie de Mine!
De o mie de ori mai mult decât de apă.
Deci scena numărul 3 - Prezența dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu continuă în mijlocul unui popor care
nu merită. Răbdarea Lui nu s-a sfârșit.
Scena 4, ultima scenă.
Versetul 7 - „El” (adică Moise) „a numit locul acela "Masa şi Meriba" (Ispită şi ceartă),
căci copiii lui Israel se certaseră, şi ispitiseră pe Domnul, zicând: "Este oare Domnul în mijlocul nostru,
sau nu este?"
Punctul principal al acestei scene: Moise comemorează eșecul lor în a crede în prezența salvatoare
a lui Dumnezeu. El le comemorează eșecul.
Această întâmplare nu are un sfârșit fericit.
Nu e pocăință, nu e credință trezită, nu e nici măcar apă, ci promisiunea apei.
Versetul 6, în mijlocul versetului - „poporul va bea.”
Fără îndoială apa a venit și fără îndoială că au băut. Moise nu vorbește despre aceasta.
Ceea ce vrea să arate Moise e eșecul.
Acesta e scopul povestirii: eșecul.
Nu numește locul acela, „Har din belșug pentru cel dintâi dintre păcătoși.”
Nu-l numește, „Apă din stâncă.”
Nu-l numește, „Dumnezeu este credincios.”
Ci îl numește „Masa și Meriba” - Masa înseamnă ispită, Meriba înseamnă ceartă.
Spune, „căci copiii lui Israel se certaseră și ispitiseră pe Domnul.”
Deci scena a 4-a se leagă de scena a 2-a, versetul 2 - „Pentru ce căutați ceartă cu mine? Pentru ce
ispitiți pe Domnul?
Și acolo se termină povestirea: comemorarea certei și a ispitirii.
Aproape.
Moise mai are încă o acuză la sfârșitul versetului 7, pe care nu am menționat-o.
El vrea să vedem cel mai mare eșec în lumina celui mai mare dar.
Deci versetul 7 se termină, „ispitiseră pe Domnul, zicând: "Este oare Domnul în mijlocul nostru, sau nu este?"
Dumnezeu spusese, „Eu voi sta înaintea ta pe stâncă.”
Iar poporul a spus, „Nici măcar nu știm dacă este aici,
sau dacă intenționează să ne omoare.”
Sfârșitul poveștii.
Acum haideți să ne tragem un pas înapoi și să-l întrebăm pe Moise: „Ce vrei să spui?”
„Doamne, ce vrei să ne spui prin Moise, spunându-ne aceste 4 scene din această dramă din versetele 1-7
din Exodul 17. Ce vrei să ne comunici?”
Felul cum Moise spune această întâmplare, eșecul este pus în prim-plan.
Istorisirea începe în versetul 2 și se termină la versetul 7 cu cearta cu Moise, ispitirea lui Dumnezeu,
comemorate. Începe cu necredință - ei nu se încred în Dumnezeu, ci își împietresc inimile împotriva Lui.
Dumnezeu i-a adus în locuri fără apă, un loc de tabără unde nu era apă
„Și nu vrea să ne ajute aici” spun ei.
Și sunetul de trâmbiță al acestui text, care răsună pe tot parcursul Bibliei, este, „Să nu fii așa în
pustiul prin care treci. Să nu fii așa!”
Ascultați Psalmul 95:7 - „O! de aţi asculta azi glasul Lui!
"Nu vă împietriţi inima, ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustie,
unde părinţii voştri M-au ispitit şi M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele.”
Să nu faceți aceasta!
Să nu faceți aceasta!
Sau Evrei 3:7 - „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,
nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie.”
Sau 1 Corinteni 10 - toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească,
şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.
Totuşi, cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.
... Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei...
Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră...
Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”
Să nu fiți ca și ei!
Oameni peste secole, 2022, nu fiți ca și ei!
Cu alte cuvinte, acest eșec al Israelului în a se încrede în Dumnezeu în pustie reverberează prin toată Biblia.
Și mesajul este acesta: când Dumnezeu te aduce într-un loc de tabără fără apă și vezi pustia întinzându-se
în toate direcțiile și nu e cale de ieșire, nu fii așa.
Nu-L lua la întrebări pe Dumnezeu.
Încrede-te în El, încrede-te în El.
El te-a adus în pustie, El te poate scoate de-acolo.
Te-a condus la Refidim, unde nu este apă, doar piatră, și El va sta pe stâncă și va fi viața ta.
Va fi așa oare în 2022?
Pentru mulți dintre noi, cel mai mare obstacol în calea fericirii, a încrederii fericite în mijlocul unui loc
fără apă, nu e că Dumnezeu nu ne poate salva - nu aceasta e problema noastră.
Problema noastră e, „O va face El? Ne va salva?”
Cel mai mare obstacol în a crede că El o va face este păcătoșenia noastră.
Vorbesc din experiență.
Cum poate Dumnezeu să fie un Dumnezeu drept și sfânt și să facă ceea ce a făcut în scena a 3-a?
Înconjurat de un popor nemulțumitor, care spune, „Ne-ai adus aici ca să ne omori,” înconjurat de un
astfel de popor, El spune în versetul 6, „Iată, Eu voi sta înaintea ta pe stânca Horebului;
vei lovi stânca, şi va ţâşni apă din ea, şi poporul va bea.”
Cum poate Dumnezeu să fie neprihănit și să acționeze ca și cum disprețuirea Numelui Său ar fi atât de
puțin importantă?
Inimile noastre strigă, „Am disprețuit Numele Domnului prin toate îndoielile mele, toată necredința mea,
toate plângerile mele, toată disperarea mea în pustie. Am disprețuit Numele Domnului.
Oare Dumnezeu pur și simplu mi se va alătura în a deprecia Numele Său, măturând sub covorul Universului
păcatul meu care-L disprețuiește pe Dumnezeu?
Cum pot fi salvat vreodată de un Dumnezeu drept și sfânt?”
Cum pot experimenta ei vreodată scena a 3-a?
Apostolul Pavel a crezut că aceasta e cea mai mare problemă cu care se confruntă omenirea - și este.
Nu contează câți comentatori vorbesc despre alte lucruri, aceasta e cea mai mare problemă cu care se
confruntă omenirea.
Cum poate Dumnezeu să mențină neprihănirea Numelui Său în timp ce arată milă unor oameni care-L
insultă, care-L disprețuiesc?
Cum se poate ca scena 3 (Exod 17:4-6) să fie măcar concepută?
Dumnezeu, oferindu-Se pe Sine Însuși ca viața noastră, înconjurat de mânia oamenilor acuzându-L de răutate.
Cum e posibil lucrul acesta?
Răspunsul apostolului Pavel (și cred că e probabil cel mai important verset din Biblie) este în Romani 3:25 -
vi-l voi citi:
„Pe El,” (pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a 2-a Persoană din Trinitate), „Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte
să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire,” (adică una care satisface dreptatea Lui)
„o jertfă de ispășire,” - și acum vine propoziția - această rânduire a lui Hristos, prin sângele Lui a fost
„ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte,” - în scena 3.
Când Dumnezeu a trecut cu vederea păcatele din scena 2 și a trecut cu vederea păcatele din scena 4
și Și-a revărsat mila Sa dătătoare de viață în scena 3, a fost El oare nedrept? Și-a nesocotit propriul Său
Nume? Și-a luat ușor sfințenia Sa? A măturat oare sub covor atitudinile de acuzare și dispreț la adresa Sa,
spunând că nu contează, că nu valorează atât de mult, oricum? A fost El oare nedrept?
Nu, n-a fost. Și motivul pentru care n-a fost, este că știa că peste 1400 de ani Își va justifica neprihănirea
de trecerea cu vederea a păcatelor. Moartea Domnului Isus este trăznetul acetui adevăr. Niciun păcat
nu e vreodată doar trecut cu vederea. Niciunul!
Va fi plătit în iad sau va fi plătit pe cruce. Nicio ceartă cu Cuvântul lui Dumnezeu, nicio testare a răbdării
lui Dumnezeu nu rămâne vreodată nepedepsită!
Neprihănirea lui Dumnezeu este absolută și îndurarea indescriptibilă din scena 3, versetul 6, Exod 17, această
îndurare este datorată în mod direct sângelui lui Isus.
Acest sânge, vărsarea sângelui Fiului lui Dumnezeu a fost ca „să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse
cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu... ”
Aceasta e o declarație cuprinzătoare - dacă o înțelegi și o crezi, îți va schimba felul în care citești
Vechiul Testament. Fiecare binecuvântare nemeritată arătată aleșilor lui Dumnezeu în Vechiul Testament,
fiecare binecuvântare nemeritată arătată aleșilor lui Dumnezeu în Vechiul Testament a fost cumpărată
cu sângele Domnului Isus, fără nicio excepție.
Atunci când Pavel a făcut declarația ciudată din 1 Corinteni 10:4 despre Israel în pustie,
când a făcut această declarație ciudată că au băut din stânca duhovnicească ce venea după ei, și stânca era
Hristos - cred că aceasta a avut el în vedere.
Binecuvântarea nemeritată a apei din stâncă, binecuvântarea nemeritată a manei din cer, binecuvântarea nemeritată
a izbăvirii de la Marea Roșie, binecuvântarea nemeritată a călăuzirii prin stâlpul de nor și de foc,
binecuvântarea nemeritată de a fi conduși de Moise, toate acestea au fost datorate crucii lui Hristos.
Nu-i corect atunci oare să spui că stânca era Hristos, mana era Hristos, izbăvirea era Hristos,
stâlpul de nor și de foc era Hristos?
Poporul vinovat al lui Dumnezeu nu s-ar fi bucurat de nicio binecuvântare fără Hristos și ceea ce El
a făcut după 1400 de ani.
Și tot așa e și cu tine și cu mine, care suntem în Hristos.
Tu, care disperi în păcatul tău și știi că Dumnezeu nu-ți datorează nimic.
Tot așa e și pentru tine.
Fiecare binecuvântare nemeritată pe care o vei gusta vreodată acum și-n veșnicie e datorată morții Domnului Isus.
Probabil dacă m-ați întreba care e versetul meu favorit, s-ar putea să spun Romani 3:25, dar probabil aș
spune un verset care spune același lucru, cu o orientare spre viitor, adică Romani 8:32 -
„El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile?”
Nu doar că El poate, dar o va face oare?
Tot ce avem nevoie pentru a face voia Lui, tot ce avem nevoie pentru a glorifica Numele Său, tot ce avem
nevoie pentru a ajunge în Țara Promisă?
Deci, atunci când El te conduce în locul de tabără fără apă de la Refidim (și o face, dacă n-a făcut-o încă),
când te conduce în locul de tabără fără apă de la Refidim, unde nu e vreo nădejde din punct de vedere omenesc,
încrede-te în El.
Încrede-te în El!
„El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată,
împreună cu El, toate lucrurile?”
Tot ce ai nevoie a fost cumpărat cu sângele lui Isus.
Mai presus de toate, cea mai bună cumpărătură și cel mai bun cadou, este El Însuși, pentru delectarea ta
acum, în mijlocul pustiei, și pentru delectarea ta pentru veșnicie.
Haideți să ne rugăm.
Tată, Te rugăm să nu ne lași pe niciunul dintre noi să ne împietrim inimile în pustia de la Refidim,
unde nu este apă. Ia-ne întrebările și îndoielile, plângerile și disperarea noastră și Te rugăm să ne
dai încredere. Fă ca acest text și toată Biblia să întărească, să adâncească și să facă de neclintit
încrederea noastră că în pustie Tu vei fi viața noastră și Tu ne vei duce în Țara Promisă la vremea potrivită.
Cer aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 207
Opțiuni