Doamne, aceasta este mărturisirea noastră colectivă, din inimă, cu atâta autenticitate cât ne-ai dat,
că Isus Hristos este Domnul nostru.
Și auzim cuvintele apostolului sunându-ne în urechi că nimeni nu poate spune că Isus Hristos este Domnul
decât prin Duhul Sfânt.
De aceea se întâmplă minuni în toată această sală - și dacă este cineva, o, Dumnezeule, care nu poate
spune din inimă, „Domnul meu și Dumnezeul meu, Mântuitorul meu, comoara mea,” Te rog să faci această
minune acum.
În Numele măreț al Domnului Isus spunem împreună, „Amin.”
Vreau să încep cu o povestire care sper că-i va încuraja pe cei tineri dintre noi (căci știu că sunt mulți).
Sper că această povestire va pune o pasiune în voi, dacă nu există deja, de a face ceva semnificativ cu
viața voastră și să nu vi-o risipiți - și să faceți aceasta cât de curând, căci s-ar putea să nu
ajungeți la bătrânețe.
Tema acestei prime conferințe de viață pentru Dumnezeu este „Plăcerile lui Dumnezeu.”
Aceasta e înrădăcinată în primul rând în Biblie, căci Biblia spune în multe locuri ce Îi face plăcere
lui Dumnezeu, iar în al 2-lea rând e înrădăcinată în viața unui pastor din Scoția, care a murit în 1678,
și care se numea Henry Scougal - a murit de tânăr, la vârsta de 27 de ani.
Și vă atrag atenția asupra vârstei lui pentru că impactul vieții lui, chiar dacă a fost atât de scurtă,
a fost masiv.
Iată-mă pe mine, în 2022, vorbind despre el și această conferință există pentru că el a existat.
El a scris un lucru - nici măcar n-a fost o carte, ci o scrisoare (de 100 de pagini) care a ajuns
să fie denumită „Viața lui Dumnezeu în sufletul omului.”  A scris-o pentru un prieten și începe cu
„Dragul meu prieten.”
Prietenul a început să circule această scrisoare de 100 de pagini și apoi Gilbert Burnet, episcopul
din timpul aceasta, a publicat-o în anul în care a murit Henry Scougal - cu mai bine de 300 de ani în urmă.
Iată o copie a acestei cărți - este o ediție mică foarte frumoasă de la Crossway, care nici n-am știut
că există - și o voi dona chiar acum. Am nevoie de ajutorul tău, bine?
Poți să te ridici...
Prima mână pe care o va vedea ridicându-se, care împlinește următoarele 2 calificări, va primi cartea.
E oricine va vedea. Nu este o concurență.
1. Trebuie să ai 18 ani sau mai puțin.
Mai există încă 19 copii ale acestei cărți la masa cu cărțile și Matt mi-a spus că pe aceasta o pot dona,
deci binecuvântați-l cumpărând toate aceste copii.
A 2-a calificare este că ridicând mâna promiți să o citești înainte să se termine anul.
Da, sunt de acord.
„Viața lui Dumnezeu în sufletul omului,” la librărie, încă 19 copii - luați-le!
Scougal n-a fost singura persoană care a murit de tânăr și a avut un impact imens.
David Brainerd, misionarul la indienii Americani, probabil jurnalul lui a influențat misiunile moderne
mai mult decât orice altele, a murit la vârsta de 29 de ani, în 1747.
Henry Martin, misionar la persani și în India, al cărui jurnal influențează misuni și azi, a murit
la vârsta de 31 de ani, în 1812.
Robert Murray McCheyne, al cărui plan de citire a Biblie e folosit extensiv și azi, un pastor scoțian,
a murit în 1843 la vârsta de 29 de ani.
Jim Elliot, așa cum știți, în 1956 a fost martirizat de către indienii Huaorani.
Toți acești martiri au avut mai puțin de 33 de ani. Jim avea 28 de ani.
Pentru a mări orizontul, Alexandru Cel Mare a murit la 33 de ani, Martin Luther King la 39, Mozart a murit
la 35, Emily Bronte a murit la 30, John Keats la 26, Anne Frank la 15 ani.
Dumnezeu să-ți dea o pasiune pentru o viață plină de însemnătate înainte de a fi prea târziu.
Nu ți-o risipi cu jocuri video sau tot felul de lucruri insane pe care le fac tovarășii de vârsta ta.
E prețioasă, viața e foarte prețioasă.
Dacă ești bătrân ca și mine, sau undeva între 76 și 18 ani, sau 15 ani, sau cât are cel mai tânăr de-aici,
(sunt și mai tineri decât atâta, știu, căci Joy e aici), atunci roagă-te cum mă rog eu:
„Doamne, fă ca fiecare zi care mi-a rămas să fie de folos.”
Dacă ai 70 de ani în fața ta, nu ți-i risipi.
Dacă ai 70 de ani înapoia ta, sau 76, nu risipi ce-a mai rămas.
Sunt foarte prețioși. Vom fi cu Isus foarte repede. Viața e un abur - trezește-te și nu-ți mai risipi
viața, dacă ți-ai risipit-o până acuma.
Unul din motivele pentru creerea acestei conferințe de toamnă numită „Vieți pentru Dumnezeu” ca și
conferință inter-generațională este deoarece am vrut să luăm câteva din pasiunile pe care le avem aici,
la această școală, și să le împărtășim cu cei ce s-ar putea să vină la școală aici sau care ar fi dorit
să fie, dar au 70 de ani și cred că pot.
Mă uitam la cei ce predau aici și la ce predau ei, și vreau să merg la fiecare curs.
Și una din aceste pasiuni este: viața e prețioasă.
Înapoi la Henry Scougal timp de 1 minut, pentru a arăta cum a influențat el această conferință.
În acea scrisoare de 100 de pagini - cred că dacă vă uitați la carte are vreo 170 de pagini, căci este
atât de mică - era o propoziție care, atunci când am citit-o în 1987, a creat o carte și multe alte lucruri.
Iată propoziția: „Valoarea și excelența unui suflet trebuie să fie măsurată de obiectul dragostei lui.”
Poți vedea în excelența unui suflet prin ceea ce iubește sufletul acela.
Și prin dragoste nu vrea să zică un fel de dragoste care se îndură de cei ce nu sunt vrednici de iubit,
ci felul de dragoste care se delectează, care găsește plăcere în ceva.
Iată felul în care o spune: „Cele mai mari plăceri, cele mai solide și substanțiale delectări de care
e capabilă natura omenească sunt cele care izvorăsc din alintul unei afecțiuni bine-plasate
și plină de succes.”
Despre aceasta vorbește atunci când spune că valoarea și excelența unui suflet trebuie să fie măsurată de
obiectul afecțiunii lui bine-plasate.
Unde îți plasezi afecțiunea?
Pe ce îți pui afecțiunea?
Asta e excelența sufletului tău, spune el.
În această propoziție el vorbește despre un suflet omenesc.
Atunci când am citit-o, m-am oprit și m-am gândit, „Acest lucru e adevărat cu privire la Dumnezeu.”
Putem vedea în valoarea și excelența lui Dumnezeu Însuși, dacă ne-ar revela obiectul afecțiunii Sale bine-plasate.
În ce se delectează Dumnezeu? În ce Își găsește El plăcerea?
Care sunt delectările și plăcerile Sale solide, substanțiale?
Deci această primă temă a conferinței, „Plăcerile lui Dumnezeu,” este înrădăcinată într-una din pasiunile
acestei școli și a organizației „Desiring God,” adică „noi vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu.”
Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu.
Nu te poți încrede în Dumnezeu, nu te poți bucura de Dumnezeu, nu-L poți onora pe Dumnezeu dacă nu-L
cunoști pe Dumnezeu.
Nu cumva ai vreo închipuire a imaginației tale pe care o numești Dumnezeu?
Nu poți! Totul reiese din a-L cunoaște pe El.
Bonavinci din Evul Mediu a fost întrebat odată, „De ce nu-L iubesc oamenii pe Dumnezeu?”
Și răspunsul lui a fost, „Pentru că nu-L cunosc.”
Vrem să-L cunoaștem pe Dumnezeu aici.
Eu vreau să-L cunosc pe Dumnezeu. Vreau să-L cunosc mai bine la 77 de ani decât la 76.
La ce altceva ar sluji un an, în afară poate de a-L face cunoscut? Domnul să ne ajute.
Deci valoarea și excelența lui Dumnezeu pot fi cunoscute, măsurate, prin obiectul afecțiunii Sale bine-plasate.
Deci acum avem o cale proaspătă către cunoștința lui Dumnezeu.
Ce-L îmbucură pe El?
Citiți-vă Biblia. Eu am crezut că am făcut-o. Când am înțeles aceasta în 1987, am citit Biblia căutând
ce-I produce bucurie lui Dumnezeu.
Și dacă Scougal are dreptate, și cred că are, urma să am o fereastră nouă, proaspătă, către excelența Sa,
valoarea Sa, frumusețea și măreția Sa. Și s-a dovedit astfel.
Însărcinarea mea, printre celelalte pe care le veți auzi aici, este, (cred că președintele Rigby mi-a spus
să fac aceasta), însărcinarea mea nu e să mă aruncați între spini (nici nu știți ce-i asta... ),
însărcinarea mea e să vă vorbesc și să vă ajut să vă gândiți la plăcerile lui Dumnezeu în răspunsurile oamenilor.
Răspunsurile păcătoșilor către Dumnezeu.
Își găsește Dumnezeu plăcerea în poporul Său?
Singurii oameni pe care-i are sunt păcătoși. Nu există niciun altfel de oameni pe pământ.
Își găsește Dumnezeu în poporul Său?
Și răspunsul biblic este, „Da.”
Isaia 62:4 - „Nu te vor mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi:
"Plăcerea Mea este în ea", şi ţara ta o vor numi Beula: "Măritată"; căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine,
şi ţara ta se va mărita iarăşi... cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine."
Țefania 3:17 - „Domnul Dumnezeul tău... se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui,
şi nu va mai putea de veselie pentru tine."
Coloseni 1:9 - Pavel spune, „nu încetăm să ne rugăm pentru voi, şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voiei Lui,
în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic
de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând
în cunoştinţa lui Dumnezeu.”
2 Corinteni 5:9 - „De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.”
Filipeni 4:18 - „Am de toate, şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis...
un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.”
Evrei 13:16 - „Şi să nu daţi uitării binefacerea şi dărnicia; căci lui Dumnezeu jertfe ca acestea Îi plac.”
Deci răspunsul este, „Da. Dumnezeu poate să aibă plăcere în poporul Său, și o face - în cine sunt ei, ce fac.”
Iată felul cum o pune C. S. Lewis.
Am uitat să-l întreb pe Matt Lundy dacă are copii ale cărții „The Weight of Glory.” (Greutatea slavei).
Dacă are, cumpărați-o.
Acesta e un citat din „The Weight of Glory” de Lewis, o carte foarte influențială aici.
„A-I face plăcere lui Dumnezeu, a fi un ingredient real în bucuria divină, a fi iubit de Dumnezeu,
nu doar să-Și facă milă de tine, ci să se delecteze așa cum un artist se delectează în opera lui, sau un
tată în fiul lui, pare a fi imposibil, o greutate, o povară a slavei pe care gândurile noastre n-o pot
concepe, dar așa este.”
Un ingredient în plăcerea divină. Tu. Păcătos.
Deci întrebarea mea este (și vă rog să vă gândiți la aceasta, căci e o conferință sponsorizată de școală)...
Voi aștepta aceasta de la mulți dintre voi, în următoarele aproximativ 20 de minute.
Cum se poate întâmpla aceasta?
Cum poate fi posibil lucrul acesta?
„Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea!” - Habacuc 1.
Toți oamenii sunt păcătoși, răi, corupți din naștere, egoiști!
... „după cum este scris: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar...
Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată şi toată
lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine
cunoştinţa deplină a păcatului.”
Deci în virtutea naturii noastre păcătoase (suntem născuți așa) nu suntem plăcuți lui Dumnezeu.
Nu suntem copii ai lui Dumnezeu, ci copii ai mâniei.
Ascultăți la aceste cuvinte grele din Efeseni 2:2 - „în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia,
după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile
firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.”
N-ai întâlnit pe nimeni care să nu fie, din fire, un copil al mâniei.
Mânia lui Dumnezeu nu este plăcerea Lui, ci e neplăcerea Lui, intensa Lui indignare și e asupra tuturor.
Nu suntem copii ai lui Dumnezeu din fire, ci copii ai mâniei.
Domnul Isus a pus-o în felul următor: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul,
nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”
Vedeți ce înseamnă acest cuvânt „rămâne?”
Dacă nu există scăpare, dacă nu există salvare, rămâi acolo unde ești - sub mânie.
Nu intri în mânie, ci ești în mânie, sub mânie.
Ești născut vrednic de mânie.
Există o scăpare. Fără ea, rămânem, a spus Domnul Isus, pentru vecie.
Cum e posibil, cum se poate să existe un popor în care Dumnezeu să se delecteze,
un popor în care Dumnezeu să simtă plăcere, nu indignarea mâniei?
Cum se poate aceasta?
Și dacă e un mod în care poate exista, ca Dumnezeu să aibă plăcere în păcătoși (deoarece nu există
niciun altfel de oameni), atunci cum poate fi sfânt, cum poate fi nepătat, drept, pur?
E un lucru să ai milă față de păcătoși, dar e ceva cu totul diferit să te bucuri în păcătoși și să fii sfânt.
Aceasta este o problemă.
Creștinismul există, Biserica există, Colegiul și Seminarul Betleem există pentru că Dumnezeu a răspuns
la această problemă cu Hristos.
Vă voi citi declarația poate cea mai frumoasă a remediului, a scăpării, a soluției la această problemă.
E în Romani 5:6-9 - „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru
cei nelegiuiţi.
Pentru un om neprihănit, cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui,
poate că s-ar găsi cineva să moară.
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi,
Hristos a murit pentru noi.
Deci, cu atât mai mult acum când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El
de mânia lui Dumnezeu.”
Există o scăpare!
Aceasta e știrea cea mai importantă din lume, fără excepție!
Nicio poziție politică nu se poate apropia nici măcar la a zeci de mia parte mai aproape.
Dacă e ceva de care să fii încântat, acesta e lucrul de care să fii încântat.
Vrei să spui lumii despre ceva? Acesta e lucrul.
Există o scăpare de mânia lui Dumnezeu pentru toate culturile lumii, căci toți sunt copii ai mâniei
în toate culturile lumii, iar noi avem știrea.
O, ce Evanghelie glorioasă!
Acesta e cel mai mare eveniment din istoria lumii - moartea lui Isus și învierea Lui.
„Cu atât mai mult acum când suntem socotiți neprihăniți, prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El
de mânia lui Dumnezeu.”
Dumnezeu ne-a salvat de Dumnezeu.
Diavolul e destul de neînsemnat în această afacere.
Dragostea lui Dumnezeu în Hristos ne-a salvat de mânia lui Dumnezeu.
„El... n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți” - Romani 8:32.
Atunci cine dintre noi toți păcătoșii, cine nu este sub mânia lui Dumnezeu?
Răspuns: Toți care sunt îndreptățiți, declarați drepți, neprihăniți, sfinți, perfecți - declarați în
felul acesta. Toți cei socotiți neprihăniți.
... „acum când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El
de mânia lui Dumnezeu.”
Cine scapă de mânie? Cei socotiți neprihăniți - Romani 5:9.
Cine sunt cei îndreptățiți?
Ești unul din ei?
Iată cine sunt - Romani 8:30 - „pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia
pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”
Deci pe toți cei predestinați, toți cei ce au fost hotărâți mai dinainte să fie copiii pe care Dumnezeu
îi iubește și se delectează în ei, pe aceștia i-a chemat, și pe toți cei ce i-a chemat, i-a îndreptățit.
Dar știm din Romani 5:1 că suntem socotiți neprihăniți doar prin credință și aceasta nu este amintită în
Romani 8:30.
Deci trebuie să mergem înapoi și s-o culegem din capitolul 5 și apoi să citim în felul următor:
pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat, iar pe cei ce i-a chemat, pe toți i-a adus
la credință - au venit la credință. Aceasta face chemarea.
„Lazăre, vino afară!”
„Cel ce ești mort, învie!”  Aceasta e chemarea lui Dumnezeu.
Dacă ești credincios, acest miracol ți s-a întâmplat ție.
Poate nu ți s-a spus că așa ai fost mântuit, dar așa s-a întâmplat.
Dumnezeu te-a chemat prin Evanghelie, a creat viață, s-a întâmplat credința, unirea cu Hristos, îndreptățit.
Este tot atât de sigur, scrie Pavel, ca și cum s-ar fi întâmplat deja în slavă.
Deci cheia fundamentală pentru ca păcătoșii să-I poată face plăcere lui Dumnezeu și să devină un ingredient
în bucuria divină este îndreptățirea în Hristos, prin credință.
Cum se poate întâmpla lucrul acesta? Cum funcționează?
Îndreptățirea include 2 lucruri:
1. În unire cu Domnul Isus - „în Hristos” - această mică expresie folosită de multe zeci de ori de apostolul Pavel.
Prin credință avem unire cu Hristos și în unire cu El avem iertare deplină pentru toate păcatele trecute,
prezente și viitoare.
2. Avem neprihănirea lui Hristos socotită ca fiind a noastră.
Cuvântul este imputare sau socotire. Alegeți cuvântul care vă place.
Socotită ca și a noastră, imputată nouă.
Aceste 2 lucruri: iertare și socotire, imputare, compun îndreptățirea.
Vă voi citi textul cheie pentru ambele, din Romani 4:5 - „celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte
pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.
Tot astfel, şi David numeşte fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit.”
Apoi citează Psalmul 32:
"Ferice", zice el,"de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite!
Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!"
Deci în Hristos, în unire cu Hristos, crezând, prin credință, păcatele tuturor celor ce cred sunt țintuite
pe cruce - aceasta spune în Coloseni 2:14.
Lista datoriilor care îmi stătea împotrivă a fost țintuită pe cruce și nu le mai port eu.
1 Petru 2:24 - „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn,” - și de aici, iertarea.
Dumnezeu nu flutură o baghetă și iartă, ci a plătit cu sângele Fiului Său și a iertat.
Celălalt aspect este imputarea - El ne-a socotit neprihăniți în unire cu Hristos.
Ascultați la Filipeni 3 - vorbește Pavel acum - „Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi,
ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El,” - aici e ideea unirii. Sunteți cu mine?
Unire cu Hristos, „să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care
se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”
Sau cum spune Romani 5:19, comparând neascultarea lui Adam cu ascultarea lui Hristos -
„Căci, după cum prin neascultarea unui singur om,” - Adam - „cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa,
prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.”
Sau iată felul cum este pusă în 2 Corinteni 5:21 - „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat
pentru noi ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” - iată din nou unirea („în El”).
În rezumat, deci, dragostea lui Dumnezeu ne salvează de la mânia lui Dumnezeu prin faptul că L-a dat pe
singurul Său Fiu ca înlocuitor.
Prin ascultarea perfectă a lui Hristos până la moarte, a purtat păcatul nostru și a făcut posibilă
iertarea perfectă și neprihănirea perfectă care ne este socotită nouă și a acoperit tot păcatul nostru.
Doar Hristos, (sângele și neprihănirea Lui, cum spune cântarea), doar Hristos este temelia, fundația, baza
îndreptățirii noastre.
Noi nu adăugăm nimic la neprihănirea care îndreptățește. Nimic.
Niciuna din faptele noastre (fapte bune), niciuna din faptele noastre bune, niciunul din gândurile noastre,
niciunul din sentimentele noastre nu adaugă nimic la neprihănirea pe care Dumnezeu o socotește ca baza
îndreptățirii noastre. Toată este a lui Hristos.
Dumnezeu este 100% pentru noi, pe vecie, datorită îndreptățirii.
Iertarea noastră și îndreptățirea noastră imputată, folosind cuvintele lui Pavel din Romani 3:24 sunt
„fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus.” - e un citat direct din Rom. 8:24-25.
Credința nu e parte din neprihănirea care îndreptățește.
Credința primește iertarea, credința primește neprihănirea, căci credința Îl primește pe Hristos,
credința Îl face binevenit pe Hristos, credința Îl îmbrățișează pe Hristos ca și Mântuitor și Domn
suprem de prețios.
Deci privește Dumnezeu la noi cu delectare și plăcere?
Sunt păcătoșii îndreptățiți, în viața aceasta (viața aceasta în care încă păcătuiesc),
sunt păcătoșii îndreptățiți plăcuți lui Dumnezeu în viața aceasta, chiar înainte de glorificare finală
care va pune capăt păcatului?
Și răspunsul este, „Da.”
Pentru că Dumnezeu a zis următoarele, atunci când Hristos a fost botezat, și de asemenea la schimbarea la fațăȘ
„Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc toată plăcerea.”
Am multă plăcere în Fiul Meu, Isus Hristos - de aceea, pentru că suntem uniți cu Hristos și socotiți
neprihăniți cu neprihănirea Lui, suntem copiii lui Dumnezeu pe care-i prețuiește și în care se bucură
și se delectează.
Dar tu zici, „Sper. Încă păcătuiesc. Încă păcătuiesc, pastor John.
Nu e oare Dumnezeu nemulțumit de păcatul meu?”
Da, este.
Însă aceasta nu anulează încântarea lui cu tine, căci ești în Hristos.
Luați în considerare aceste cuvinte - e un citat din Proverbe 3:11-12, care e citat în Evrei 12:5-6.
Ascultați: „Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.
Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!”
În fiecare disciplinare din partea Cerului (și, o, El își disciplinează copiii. Da, o face, citiți Evrei 12.)
... în fiecare act al disciplinării copilului Său pentru comportament nepotrivit, El nu-Și pierde delectarea
pe care o are în copilul Său.
Deci atunci când experimentați suferința, așa cum fiecare o face, ca și copil al lui Dumnezeu adu-ți aminte
de 2 lucruri cu privire la felul cum Dumnezeu te tratează în acel moment sau în acea perioadă.
1. Adu-ți aminte următoarele: Tatălui meu nu-I place corupția care mai este în mine.
Asta nu înseamnă că fiecare suferință se corelează cu o anumită neascultare. Nu asta spun.
Spun că întotdeauna mai există stricăciune în inima ta cât timp trăiești în viața aceasta.
Există încă stricăciune în mine, Tată, și înseamnă că mă iubești, e dragoste faptul că îmi rafinezi credința
și sfințenia prin disciplină.
Acesta e primul lucru pe care să ți-l amintești: „Mă purifici prin rafinarea credinței mele în foc și
rafinarea sfințeniei mele prin încercare. Aceasta e dragostea Ta.”
2. Tatăl meu face această disciplină pe baza nezguduită și neschimbată a faptului că sunt iertat pe deplin.
Sunt iertat de toate păcatele mele, de tot comportamentul meu neplăcut. Sunt complet neprihănit
în Isus Hristos, deplin plăcut Tatălui meu în unire cu Hristos.
Aceasta s-ar putea să-ți pară... în mod sigur îți pare un paradox, ca să nu spunem prea mult.
Faptul că Dumnezeu îi disciplinează pe cei pe care-i privește ca și perfecți în Hristos.
Dar ascultă la Evrei 10:14. Nu-i așa că Biblia e minunată?
Ce-aș face acum? Pălăvrăgind ca și cum aș avea opinii care să conteze cu privire la vreun lucru...
Dacă ceea ce spun nu este aici, uită!
Iată deci un text minunat cu privire la acest paradox, în Evrei 10:14 -
„Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.”
E ciudat, e foarte ciudat!
Perfecțiunea noastră, într-un anumit sens, e terminată, e completă.
Printr-o singură jertfă El ne-a făcut desărvârșiți pentru totdeauna.
Dumnezeu te vede în Hristos ca și făcut desăvârșit, iertat, îndreptățit, în stare bună cu El.
Dar pe de altă parte spune că nu suntem perfecți, fără păcat, în această lume - în purtare, atitudine,
comportament, atitudini, gândire.
El i-a făcut desărvârșițit pe cei ce sunt sfințiți (în mod gradual).
Știm aceasta prea bine.
În viețile noastre zilnice pe pământ suntem în lupte, suntem imperfecți.
Am încercuit lucrul următor cu portocaliu, vedeți acest cerc mare portocaliu?
Esența eticii creștine care diferențiază creștinismul de orice religie și filosofie, esența eticii creștine
este că noi urmărim sfințirea noastră zilnică pe pământ exact datorită faptului că suntem sfinți.
Cunoașteți vreo altă religie care învață pe oameni aceasta?
Noi urmărim - și sper că faci lucrul acesta, căci e evidență că ai fost născut din Dumnezeu - noi urmărim
neprihănirea zilnică pe pământ pe baza faptului că suntem deja neprihăniți.
De aceea apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 5:7 - „Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă,
cum şi sunteţi fără aluat... ”
O, ce Evanghelie minunată, ce mod minunat de a trăi!
Noi căutăm să-I fim plăcuți lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că suntem deja plăcuți lui Dumnezeu
în mod desăvârșit.
Am spus că noi căutăm aceasta. Putem reuși?
Acesta e ultimul meu efort de a înțelege Biblia cu privire la acest lucru.
Poți reuși în purtare, în gândire, în sentimente, să-I placi lui Dumnezeu?
Deci Îl rog pe Tatăl din ceruri, „Tată, cu recunoștință profundă în inimă pentru ceea ce a făcut Hristos
pentru mine prin moartea Sa pentru mine, prin faptul că m-a adus la credință, iertându-mi toate păcatele,
socotind neprihănirea Sa ca și a mea, așa încât sunt în Hristos perfect plăcut Ție, cu recunoștință profundă
pentru aceasta, Te rog următoarele, Tată: Pot eu, în viața zilnică pe acest pământ, să-Ți fiu plăcut Ție
prin felul cum gândesc, prin felul cum simt, prin felul cum acționez? Pot gândirea mea, simțurile mele
și purtarea mea să devină un ingredient în plăcerea Ta?
Tată, nu Te rog să înlocuiești ascultarea lui Hristos cu ascultarea mea, ca bază a îndreptățirii mele.
Doamne ferește! Totul s-ar nărui.
Nu Te rog ca creșterea mea imperfectă în sfințenie să înlocuiască sfințenia perfectă a lui Hristos
ca temei pentru ca Tu să fii 100% pentru mine.
Nu vreau să schimb lucrurile, căci aceasta e temelia pentru tot, e singura mea nădejde.
Stau acolo și întreb dacă Tu poți găsi plăcere în eforturile mele imperfecte de a gândi, a simți și a
acționa în sfințenie.”
Răspunsul lui Dumnezeu la această întrebare este, „Da.”
Și lucrul acesta e probabil cel care ne neliniștește cel mai mult și ne întrebăm dacă poate fi așa.
Câteva texte.
În Coloseni 1:10, Pavel le spune: „să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi
în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune”...
Filipeni 4:18 - darurile pe care le-ați trimis sunt „un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită
şi plăcută lui Dumnezeu.”
2 Corinteni 5:9 - „De aceea ne şi silim să-I fim plăcuţi, fie că rămânem acasă, fie că suntem departe de casă.”
Efeseni 5:10 - „Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului”
Este posibil pentru păcătoși imperfecți, îndreptățiți, să-I placă lui Dumnezeu, să fie un ingredient în
plăcerea divină, nu doar (și ascultați atenți la aceasta), nu doar prin unirea cu Hristos în îndreptățire
ci și prin dependența de Hristos în sfințire, transformare.
Nu este doar posibil a-I fi plăcuți lui Dumnezeu pentru că suntem făcuți desăvârșiți în neprihănirea Lui,
ci și datorită faptului că ne dă putere pentru neprihănirea noastră.
Ne te trage înapoi de la aceasta, altfel te îndepărtezi de Biblie.
De ce e acesta cazul? Cum se poate aceasta?
Cum se poate ca un Dumnezeu sfânt și perfect să aibă plăcere în gândurile, sentimentele și acțiunile mele
imperfecte ca și creștin?
Cele mai importante 2 versete din Biblie, cred, ca răspuns la această întrebare, sunt:
2 Tesaloniceni 1:11-12 - vi le voi citi și în timp ce le citesc vă voi arăta pe degete 6 componente
ale răspunsului - „De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici
de chemarea Lui,” - ceea ce interpretez a fi comportament plăcut Lui - „să vă găsească vrednici de chemarea Lui”
și astfel să-I fiți plăcuți - „şi să împlinească în voi cu putere, orice dorinţă de bunătate,
şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi,
şi voi în El, potrivit cu harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.”
Când e vorba de felul cum putem fi plăcuți lui Dumnezeu ca păcătoși, nu e ceva mai minunat decât aceste 2 fraze.
O să trecem prin aceasta, toate cele 6 lucruri - le voi spune din nou, ca să le auziți.
Haideți să citim din nou 2 Tesaloniceni 1:11-12
1. La bază, rădăcina acțiunilor noastre, muncii noastre, comportamentului nostru, este harul lui Dumnezeu,
absolut nemeritat.
2. Acest har e manifestat în puterea lui Dumnezeu în noi pentru fapte bune.
3. Noi experimentăm această putere prin credință. Ne întoarcem privirile de la noi înșine, admitem că
nu putem face nimic, ne uităm spre har, îmbrățișăm harul, ne încredem în har, nădejdea noastră prețioasă
pentru sfințenie este harul.
4. În această credință facem fapte bune, facem neprihănire, milă, dragoste, dreptate.
Pavel numește aceste fapte, „faptele credinței” și în altă parte „ascultarea credinței.”
5. Domnul Isus primește slava pentru aceste fapte ale credinței, căci harul Său e la temelie și puterea
Sa face posibile acele fapte. El este cauza decisivă și Dătătorul primește slava.
6. În felul acesta umblăm în chip vrednic de chemarea noastră și Îi suntem plăcuți lui Dumnezeu.
Deci voi citi din nou ca să vă gândiți dacă am explicat acest text corect.
Versetul 11- „De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici
de chemarea Lui,” - ceea ce Îi e plăcut Lui - „şi să împlinească în voi cu putere, orice dorinţă de bunătate,
şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului nostru Isus Hristos să fie proslăvit în voi,”
- nu voi, ci El, nu voi, ci El, nu voi, ci El -  „şi voi în El, potrivit cu harul” - la temelia fără de care
nu se întâmplă nimic - „ harul Dumnezeului nostru şi al Domnului Isus Hristos.”
Pe scurt (suntem aproape gata), Dumnezeu are plăcere în faptele credinței noastre, căci ele sunt lucrările
puterii Lui, sau am putea spune lucrările harului Său, experimentat ca și putere pentru sfințenie.
Dătătorul primește slava.
Sau punând-o în alt mod - Dumnezeu are plăcere de faptele noastre făcute în dependență de harul Său,
căci atunci harul Său primește slava.
Și acesta e motivul pentru care a creat lumea, spre lauda slavei harului Său (Efeseni 1:6).
Iată felul cum scriitorul către Evrei spune același lucru în 13:20 - „Dumnezeul păcii... să vă facă desăvârşiţi
în orice lucru bun,” - primiți aceasta ca un fel de benedicție -
„Dumnezeu păcii... să vă facă desăvârşiţi în orice lucru bun ca să faceţi voia Lui, şi să lucreze în noi
ce-I este plăcut,” - deci El lucrează în noi ceea ce-I este plăcut - „prin Isus Hristos.”
Iată cele 6 puncte - de fapt sunt doar 5, ceea ce e un punct interesant.
1. La bază, prin Isus Hristos și harul Său suveran.
2. El lucrează în noi, puterea Sa.
3. Noi facem voia Lui, prin această putere.
4. Isus primește slava.
5. Acest lucru este plăcut lui Dumnezeu.
Ce lipsește?
Credința.
Conecția dintre puterea lui Dumnezeu care lucrează în noi prin har și noi făcând ceea ce-I place Lui,
legătura acolo e credința, dar nu e menționată.
E aceasta o problemă în Evrei?
Nu e problemă în Evrei, căci a clarificat în capitolul 11 legătura dintre credință și a fi plăcuți lui Dumnezeu.
„Și fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți lui Dumnezeu.”
O, slavă lui Dumnezeu pentru Biblie!
Deci în rezumat acum, cred că aceasta e ultima mea pagină.
E ultima pagină.
Aceeași credință care ne unește cu iertarea lui Hristos pentru îndreptățire, aceeași credință ne unește
cu puterea lui Hristos pentru sfințire.
Aceeași credință care ne face plăcuți lui Dumnezeu în mod perfect prin atribuirea neprihănirii Sale nouă,
ne face în mod progresiv plăcuți lui Dumnezeu prin neprihănirea noastră.
Voi citi această frază din nou, căci n-am mai spus-o în felul acesta înainte, și-mi place.
Sper că vă place și vouă.
Aceeași credință care ne face plăcuți lui Dumnezeu în mod perfect prin atribuirea neprihănirii Sale nouă,
ne face în mod progresiv plăcuți lui Dumnezeu prin neprihănirea noastră.
Deci nu vei fi perfect în viața aceasta. Nu vei fi.
Dar poți fi plăcut lui Dumnezeu în viața aceasta. Poți fi.
Poți fi.
Unii dintre voi ați crescut în case în care n-ați putut fi plăcuți tatălui vostru. N-ați putut, ci
întotdeauna ați simțit că e supărat cu voi și că nu-i place nimic din ce faceți.
Și ca să puteți auzi acest mesaj cu deschidere, onestitate și bucurie e dificil.
Sper ca Dumnezeu să vă dea har să-l auziți.
Nu veți fi liberi de păcat în această lume, dar veți fi în cealaltă, dar puteți fi plăcuți lui Dumnezeu
în această viață, plăcuți în mod perfect datorită îndreptățirii, plăcuți în mod progresiv datorită transformării.
Poți deveni, dincolo de orice imaginație, un ingredient în plăcerea divină, atât prin imputare cât și
prin transformare.
Slava lui Dumnezeu în Isus Hristos, abundând în har, este delectarea supremă a lui Dumnezeu.
Slava lui Dumnezeu, revărsându-se în har, e delectarea supremă a lui Dumnezeu.
Atunci când noi îmbrățișăm harul lui Dumnezeu în Hristos ca singura noastră nădejde pentru imputare și
transformare, El are plăcere în această mărire a slavei și harului Său, sau așa cum ne place să spunem
aici la Colegiul și Seminarul Betleem, noi suntem plăcerea Lui atunci când El este comoara noastră.
Haideți să ne rugăm.
Tată, Te rugăm să iei această meditație grea și câteodată complexă cu privire la a fi plăcuți Ție
și s-o faci reală în experiența celor tineri și a celor bătrâni din această Sală.
Te rog în Numele lui Isus. Amin.