Scopul meu în această dimineață este de a fi folosit de Dumnezeu să adâncesc și să intensific plăcerea voastră în Dumnezeu. S-o adâncesc astfel încât vânturile cancerului sau ale deprimării, falimentului, divorțului, sau ale fiilor risipitori să nu sufle acea plăcere de la voi. Și s-o intensific pentru ca să cunoașteți plinătatea bucuriei în Dumnezeu pe care El intenționează s-o aveți, astfel ca lumina voastră să strălucească cu lumina frumuseții și valorii Sale mai mult decât a făcut-o în trecut. Și când spun plăcere în Dumnezeu, nu mă refer la plăcere în darurile Sale, chiar și cele mai bune, cum ar fi iertarea, ci mă refer la plăcerea în El - frumusețea Lui, valoarea Lui, toată panorama perfecțiunilor Sale pe care le putem vedea în Scriptură și în Isus Hristos. În spatele acestui scop pentru acest mesaj există un set de convingeri - le numesc „hedonism creștin.” Această expresie, hedonism creștin, e doar o etichetă provocatoare pentru ceea ce eu consider creștinism radical, sau creștinism normal, și aș vrea s-o explic și vă arăt relevanța ei la tema noastră. Deci într-un sens ați putea spune că scopul meu e să vă convertesc pe toți să fiți hedoniști creștini, și acesta e de fapt scopul meu, dacă nu sunteți deja așa. Iată rezumatul hedonismului creștin: hedonismul creștin afirmă că Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor de pretutindeni, în toate vremurile, să urmărească plăcerea lor maximă. Și prin maximă înțeleg 2 sensuri: calitativ și ca durată. El poruncește tuturor oamenilor, pe tot parcursul zilei, să urmărească cu toată inima, tot sufletul, toată mintea și toată puterea, plăcerea, plăcere maximă - maximă în calitate și maximă ca durată. În al 2-lea rând, hedonismul creștin afirmă că plăcerea de cea mai mare calitate și plăcerea cea mai durabilă, care ține cel mai mult, se găsește doar în Dumnezeu, nu în darurile Sale, ci în Dumnezeu Însuși. Filipeni 4:4 - „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” Aceasta este o poruncă, nu o sugestie. Psalmul 37:4 - „Domnul să-ţi fie desfătarea... ” E o poruncă. Psalmul 32:11 - „Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă!” Psalmul 90:14 - „Satură-ne în fiecare dimineaţă de bunătatea Ta, şi toată viaţa noastră ne vom bucura şi ne vom veseli” - rugăciunea unui om neprihănit. Deci prima și cea mai mare poruncă este de a ne bucura de Dumnezeu, de a-L iubi pe El, de a ne delecta în El, a fi satisfăcuți cu valoarea supremă și frumusețea lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă dragostea, nu înseamnă a lucra pentru aceasta - El nu are nevoie de lucrarea ta. Dumnezeu nu e slujit de mâini omenești ca și cum ar avea trebuinţă de ceva, El, care dă tuturor viaţa, suflarea şi toate lucrurile. A-L iubi pe Dumnezeu nu înseamnă a lucra pentru Dumnezeu. A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă, „Tu ești favoritul meu, ești atot-satisfăcător, ești frumos, îmi împlinești toate dorurile pe care le am, mă delectez în Tine, sunt satisfăcut în cine ești Tu; Tu ești finalul căutărilor mele - aceasta înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu, este prima și cea mai mare poruncă. Deci hedonismul creștin înseamnă că trebuie să-ți urmărești fericirea maximă și pe vecie, iar aceasta se găsește doar în Dumnezeu. Psalmul 16:11 - „înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veşnice în dreapta Ta.” De multe ori am spus la grupuri de oameni și vă zic acum și vouă: dacă mi-ați putea da cu adevărat o plăcere, o bucurie care să fie mai deplină decât deplină și mai lungă decât veșnică, m-aș opri din a fi creștin și aș urma drumul vostru. Și cred că Dumnezeu, care m-aude spunând aceasta chiar acum, nu e deloc ofensat, ci cred că zâmbește chiar acum. Știți de ce? Pentru că El știe că această declarație este un fel de a spune că nu doar că voi nu-mi puteți oferi nimic mai bun decât Hristos, dar nici măcar nu puteți gândi la ceva mai bun decât Hristos. Mai plin decât plin este o contradicție. Mai lung decât eternitatea este o contradicție. Nu-mi puteți oferi sau măcar să concepeți ceva mai bun decât am în Dumnezeu. Nu există nimeni în lume care să se poată ridica la această provocare. Nu poți oferi ceva mai bun decât Psalmul 16:11. Deci hedonismul creștin afirmă că eu trebuie să-mi urmăresc plăcerea în Dumnezeu - deplină și pe vecie - și aceasta nu poate fi găsită nicăieri altundeva. Noi am pierdut aceasta în păcatul nostru. De fapt păcatul este, prin definiție, a prefera orice altceva în loc de Dumnezeu. Acesta este păcatul. Și noi am dat la o parte plăcerea deplină și veșnică atunci când am căzut în păcat. Domnul Isus, în marea îndurare a lui Dumnezeu, a fost trimis în lume să restaureze oamenilor care nu merită nici măcar un minut de fericire - nu meriți nici un minut de fericire, ci tot ce meriți este pierzarea, nu delectarea. Nu meriți nici măcar un minut de delectare. Iar El a venit în lume să moară pentru oameni care nu merită un minut de fericire, pentru a ne da plăcere deplină și veșnică. Aceasta este Evanghelia - a murit ca noi să putem fi iertați. Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului. În al cui trup a condamnat Dumnezeu păcatul? Răspuns: în trupul lui Hristos, nu al meu. Eu pot merge liber. Al cui păcat a fost condamnat în trupul lui Hristos? Al meu, nu al Lui, căci El n-a avut nici unul. Iubesc Romani 8:3. Dumnezeu a condamnat păcatul lui John Piper în trupul crucificat al Fiului lui Dumnezeu. Condamnarea mea s-a terminat. Și a făcut aceasta pentru ca, dacă eu mă întorc de la toți idolii mei și-L îmbrățișez pe El ca Mântuitor și Domn, ca și comoară supremă atotsatisfăcătoare a vieții mele, toate păcatele mele să poată fi iertate. Dar chiar aici vreau să fiu sigur că realizați că iertarea nu e scopul Evangheliei. Iertarea întotdeauna se întâmplă în umărirea unui scop mai bun, nu? Dacă mă scol dimineața și păcătuiesc cu gura mea împotriva soției mele înainte de micul dejun și o rănesc, am nevoie de iertare. De ce? Și dacă răspunzi, „Ca să-ți facă de mâncare pentru cină.” Acesta e felul în care mulți oameni Îl tratează pe Dumnezeu. De aceea vor iertare. „Iadul e fierbinte! Aș prefera cina într-un loc mai răcoros.” Nu e un răspuns bun. Știți de ce ar trebui să vreau iertarea? Pentru că o vreau pe ea. Nu-mi place zidul, nu-mi place gheața, nu-mi place ofensa pe care eu am creat-o. Deci aveți grijă la motivul pentru care vreți Evanghelia. Evanghelia există pentru a înlătura barierele dintre tine și Dumnezeu, ca să te poți bucura de Dumnezeu, să te delectezi în Dumnezeu, nu doar să-ți ușureze conștiința și să te scoată din Iad. Păcătoșii vor asta, fără vreo naștere din nou. Nu ai nevoie să fii născut din nou ca să nu vrei să arzi. Trebuie să fii născut din nou pentru a fi satisfăcut în Dumnezeu. E foarte important să înțelegeți corect scopul Evangheliei - nu e ieșire din Iad și intrare în Rai pentru vecie. Nu aceasta e Evanghelia. Deci hedonismul creștin vrea totul - vrea scopul ultim al Evangheliei. Din acest motiv îmi place 1 Petru 3:18 - „Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu.” De aceea a murit. A murit ca să te aducă la a te bucura de Dumnezeu. Dacă nu te bucuri de Dumnezeu nu ești mântuit. De aceea a murit Hristos, ca să te bucuri de Dumnezeu mai mult decât de orice - mai mult decât de soție, familie, bani, succes, mai mult decât de iertare și viață veșnică. „Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa... ” - Psalmul 63. Deci acolo trebuie să se găsească bucuria ta și hedonismul creștin nu te va lăsa să te mulțumești cu nimic mai puțin. Deci Dumnezeu ne-a făcut ca să ne bucurăm de plăcere deplină și eternă în El, L-a trimis pe Isus Hristos în lume pentru a face posibil ca oamenii care nu merită nici măcar un minut de fericire să poată avea plăcere deplină și eternă în El pe vecie, . Și în final hedonismul creștin face 2 declarații, care s-au dovedit (în cei 45-50 de ani în care am lucrat la aceasta) mai controversate. Iată-le: Dacă abandonezi urmărirea plăcerii depline și eterne în Dumnezeu, nu vei putea să-L glorifici pe Dumnezeu sau să iubești pe oameni. Punând-o în mod pozitiv: Bucuria în Dumnezeu ca și frumusețea și comoara ta supremă, fericirea în Dumnezeu este esențială pentru a-L glorifica din inimă și a iubi oamenii din inimă. Dacă spui că bucuria și plăcerea în Dumnezeu este ca și cireașa de pe tort, iar tortul e devotamentul creștin și datoria, atunci nu-L poți glorifica pe Dumnezeu sau să iubești pe oameni. Sau ca să înțelegem mai bine, pentru scopurile noastre aici în acest sfârșit de săptămână: dacă nu urmărești și nu-ți găsești plăcerea în mod suprem în Dumnezeu mai presus de orice altceva, atunci nu vei putea fi generos cu resursele tale, dintr-o inimă care Îl glorifică pe Dumnezeu și iubește oamenii. Există mulți necredincioși care sunt generoși. Nu există necredincioși care sunt generoși dintr-o inimă care-L glorifică pe oameni și iubește oamenii în mod autentic. Deci acestea sunt 2 declarații destul de radicale, adică: 1. Nu-L poți glorifica pe Dumnezeu dacă nu-ți urmărești fericirea în El în mod suprem. 2. Nu poți iubi oamenii dacă nu-ți urmărești fericirea în El în mod suprem. Și vreau să răspund la întrebarea, „De ce aceasta?” și apoi să trec la 2 pasaje din Scriptură pentru a apăra aceasta din Biblie. Deci prima întrebare, „De ce nu-L poți glorifica pe Dumnezeu dacă nu ești fericit în Dumnezeu? Nu în darurile Lui, ci în El? Răspuns: Pentru că Dumnezeu este cel mai glorificat în tine atunci când tu ești cel mai satisfăcut în El, mai ales în vremuri de pierdere și suferință. Satisfacția în Dumnezeu este felul în care Dumnezeu este glorificat, mai ales în vreme de pierdere și suferință. Deci acesta e primul meu răspuns și vom merge în Biblie pentru a-L sprijini. Iată-L pe al 2-lea: De ce nu poți iubi oamenii dacă nu urmărești, nu-ți găsești satisfacția inimii în Dumnezeu? Pentru că oamenii sunt cel mai iubiți de tine atunci când bucuria ta în Dumnezeu se revarsă pentru a-i aduce în ea împreună cu tine pe vecie. Deci dacă nu ai bucurie în Dumnezeu, nu poți atrage pe alții la bucurie în Dumnezeu, ceea ce este de fapt dragostea. E destul de clar pentru mine și incredibil de radical, căci te pune într-o căutare a satisfacției propriei tale inimi care e destul de disperată, căci Satan va face orice pentru a te împiedica de la aceasta. Restul timpului nostru va fi petrecut în Biblie. Vom pune un text pe ecran - dacă ai telefonul și vrei să te uiți la versiunea preferată, e bine și așa. Primul text e Filipeni 1:20-23, și iată ce caut. Și vreau să fiți Bereeni buni acum. Opinia lui John Piper are valoare zero, dar opinia lui Dumnezeu are valoare infinită. Acesta e Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vă pot arăta de-aici că lucurile pe care le-am spus sunt adevărate, de ce a te bucura în El e esențial pentru a-L glorifica, atunci ai face bine să crezi aceasta, altfel pieri. Și dacă-ți pot arăta că fericirea ta în Dumnezeu e esențială pentru ca să-i poți iubi pe oameni, din 2 Corinteni 8, în câteva minute, ai face bine să crezi, căci nu contează de loc ce zic eu, dar dacă e aici... OK, hai să vedem dacă e aici. Deci voi citi Filipeni 1:20-23 - „Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic, ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit” - megaluno în greacă, arătat a fi magnific, onorat, glorificat - „cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine, a trăi este Hristos şi a muri este un câştig. Dar dacă trebuie să mai trăiesc în trup, face să trăiesc; şi nu ştiu ce trebuie să aleg. Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine... ” Iată motivul pentru care aleg să privesc la acest text împreună cu voi: în versetul 20 Pavel spune că nădejdea lui, pasiunea lui, așteptarea, dorința lui și cred că și a voastră, e să-L mărească pe Domnul Isus. Fie că trăiește, fie că moare, el umblă prin lume în acest trup, iar dacă trăiește vrea ca Domnul Isus să arate măreț prin această viață, iar dacă moare vrea ca Isus să arate magnific prin această moarte. Acesta e versetul 20, atât de clar că pasiunea lui Pavel e, „vreau ca Hristos să arate minunat în viața mea. Fie că trăiesc, fie că mor, El să arate minunat.” De aceea am ales acest pasaj, căci vreau să știu, „Bine, cum faci asta?” Și ne spune în versetul 21. Versetul 21 începe cu „căci” - ceea ce înseamnă că dă o temelie, sau o bază, cum se face că în viață sau în moarte Hristos poate fi arătat ca magnific. Răspuns: „Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri este un câștig.” Aceasta s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante propoziții din viața mea, din gândirea mea, din teologia mea, din tot ce am scris. De ce? Priviți la logică acum. Trebuie să vedeți aceasta, altfel tot ce spun aici trebuie ignorat, dacă nu vedeți această logică. Dar conecția între 20 și 21, tot pentru ce trăiesc și spun atârnă de conecția dintre versetele 20 și 21 - asta spune mult, nu? Deci dacă n-o vedeți, plec, mă urc pe avion și voi faceți ce vreți. Deci versetul 20: „Hristos va fi proslăvit” și în versetul 21 - cum se va face aceasta? Iată felul în care-o puteți vedea cel mai clar: focalizați-vă pe jumătatea morții. Are viața și moartea în versetul 20 și viața și moartea în versetul 21. Să luăm partea cu moartea și să vedem dacă nu sună în felul următor: Versetul 20 - Hristos va fi glorificat prin moartea mea. Mă aștept să fie glorificat, nădăjduiesc că va fi glorificat, vreau să fie glorificat prin moartea mea. Versetul 21 - „Căci pentru mine a muri este un câștig.” Înțelegeți? Înțelegeți conecția dintre Hristos proslăvit în moartea mea pentru că experimentez moartea ca pe un câștig? Există o premiză lipsă: de ce? De ce a experimenta moartea ca și câștig Îl face pe Hristos să arate magnific? Există o premiză lipsă. E în versetul 23 - „aș dori să mă mut” - adică să mor - „și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” Iată premiza lipsă. De ce a experimenta moartea ca și câștig Îl face pe Hristos să arate magnific? Pentru că de fapt câștigul este Hristos. Deci a-L experimenta pe Hristos ca și câștig în moartea mea este exact ceea ce-L face să arate magnific prin moartea mea. Dacă ai fi predicator și ai vrea să pui lucrul acesta într-o mică expresie memorabilă, cum ai spune-o? N-ai spune ceva de genul, „Hristos e cel mai mărit în mine atunci când eu sunt cel mai satisfăcut în El în momentele de cele mai mari pierderi?” De examplu în moarte. Asta e toată teologia mea. Și dacă nu vedeți lucrul aceasta, eu am făcut tot ce-am putut. Deci mă întorc la prima întrebare a hedonismului creștin: De ce nu Îl poți glorifica pe Dumnezeu dacă nu te delectezi în Dumnezeu, dacă nu-ți găsești satisfacția în Dumnezeu? Pentru că Dumnezeu e cel mai glorificat în tine când tu ești cel mai satisfăcut în El, în momentele celor mai mari suferințe și pierderi. Cred că versetele 20-23 din Filipeni 1 spun aceasta și de aceea vreau să fac tot ce pot pentru a trăi în felul acesta. Nu presupun niciun succes superior față de voi în a trăi în felul aceasta. Eu doar văd aceasta și o doresc. Deci acesta a fost răspunsul meu la întrebarea numărul 1. Aceasta a fost temelia bilică pentru aceasta. Meditați mai mult la aceste versete și vedeți dacă credeți că-i așa. Haideți să trecem la a 2-a întrebare, căci intrăm în detalii când ajungem la generozitate. De ce nu poți iubi oamenii dacă nu ești satisfăcut în Dumnezeu? Vom proiecta un text din 2 Corinteni 8:1-2 și versetul 8. Vreau să vă prezint contextul aici - știți aceasta, trebuie să fie unul din textele clasice pentru cei ce vor să fie generoși, sper. Pavel a văzut revărsarea harului lui Dumnezeu în Macedonia, care înseamnă partea nordică a Greciei, adică Filipi. Puteți citi despre aceasta în Fapte 16 și în epistola către Filipeni. Har incredibil a fost revărsat în zona Macedoniei și Pavel se referă la acesta în versetele 1 și 2 din 2 Corinteni 8 pentru a-i motiva și a-i inspira pe Corintenii din partea de sud a Greciei cu generozitatea Bisericii din partea de nord, ceea ce se întâmplă și la această conferință, nu-i așa? Auzind istorisiri despre Macedoneni, voi sunteți Corintenii care trebuie să fie inspirați. Acesta e exact felul în care Pavel gândește aici. Haideți să citim. 2 Corinteni 8 de la versetul 1 - „Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul, pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei.” Și iată evidența harului revărsat: „În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare, şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.” Motivul pentru care includ versetul 8 aici și am lăsat afară 5 versete, este pentru că în versetul 8 ceea ce tocmai am citit e numit dragoste, și aceasta vreau: să știu ce e dragostea și cum se relaționează la fericirea în Dumnezeu. „Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora, şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre.” Vreau ca dragostea voastră să arate ca și dragostea lor. De aceea am inclus versetul 8, ca să știți că în mintea apostolului Pavel, în versetele 1 și 2 vorbește despre dragoste. Nu-mi pasă ce credeți voi că e dragostea, nu-mi pasă ce crede lumea că e dragostea, nu-mi pasă ce crede John Piper că e dragostea. Vreau să știu ce gândește apostolul inspirat că e dragostea. Și ne spune că versetele 1 și 2 sunt dragoste. Haideți să privim la aceasta și la cum se relaționează la bucuria voastră în Dumnezeu și la generozitatea voastră. Versetul 1 - Harul lui Dumnezeu a fost revărsat peste Bisericile Macedoniei și, în mod evident, au avut păcatele iertate și li s-a dat nădejdea vieții veșnice, au fost aduși la prietenie cu Dumnezeu prin Isus Hristos, iadul a fost închis, cerul a fost deschis, fericire veșnică și deplină a fost asigurată pentru ei - aceasta face harul, asta s-a întâmplat Filipenilor, dacă citiți acea carte. Iată rezultatul, în versetul 2 - „În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare, şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.” Și Pavel numește aceasta dragoste. Există 4 părți în versetul 2.1. Multe necazuri, 2. Bucurie peste măsură de mare în belșug de dărnicie 3. Multe necazuri... am zis asta de 2 ori. Hai să încep din nou. 1. Bucurie peste măsură de mare 2. Belșug de dărnicie 3. Multe necazuri 4. Sărăcie lucie. Deci sunt 4 lucruri pe care le putem vedea în versetul 2. Toate sunt importante, foarte importante pentru a sprijini ceea ce vreau să spun. Deci iată un grup de oameni care au gustat din harul mântuitor al lui Dumnezeu și l-au gustat atât de adânc încât bucuria lor în Dumnezeu este descrisă ca și mare și care se revarsă din belșug. Dar observați că bucuria lor înflorește în prezența multor necazuri. Dacă aș vrea să vă impresionez cu ideea mea în această predică, aș inventa expresia „multe necazuri”, dar n-am inventat-o, ci e în Biblie - n-am inventat-o eu. În mijlocul multor necazuri bucuria lor e debordantă. În al 2-lea rând bucuria lor înflorește în prezența sărăciei lucii. Și dacă aș vrea să lovesc în Evanghelia prosperității în această dimineață, ceea ce vreau să fac, aș alege expresia „sărăcie lucie,” dar nu eu am ales-o, n-am inventat-o eu, ci e în text, în Biblie. Ce înseamnă aceasta? Ai multe necazuri, ai sărăcie lucie, iar la mijloc un vulcan de bucurie. Ce înseamnă aceasta? E simplu: bucuria lor e în Dumnezeu și nu poate fi atinsă de necazuri și de sărăcie. E ceva foarte, foarte radical. Plini de necazuri mari, dar bucuroși. Sărăcie, dar bucuroși. Bucuria lor era în Dumnezeu. Îmi pot imagina milioane de creștini nominali din America sau din Vest spunând, „Uite, Doamne, dacă așa-Ți tratezi copiii, mai ales pe bebeluși care au doar câteva luni (cum erau cei din Filipi), atunci nu conta pe mine. Nu-mi plac tații de felul acesta. Nu m-am înscris la necazuri, nu m-am înscris la sărăcie, ci m-am înscris pentru protecție și prosperitate. Dacă nu poți produce, pot să mă descurc mai bine singur. La revedere!” Milioane de creștini sunt în această categorie. Așa-numiți creștini. Mă tem că majoritatea creștinătății vestice nu e reală. Ceea ce a făcut creștinismul macedonean real a fost bucuria lor în Dumnezeu în ciuda necazurilor și în ciuda sărăciei. Dacă ai nevoie să-ți fie vindecat cancerul pentru a fi bucuros în Dumnezeu, atunci nu ești creștin. Dacă trebuie să ieși din sărăcie mai întâi, pentru a putea fi bucuros în Dumnezeu, nu ești creștin. Ești un idolatru. Ai comis trădare emoțională. Ei au știut că păcatele le-au fost iertate, că au fost salvați de la iad, că au fost aduși la părtășie cu Dumnezeu, li s-a promis bucurie deplină și veșnică, au văzut zâmbetul lui Dumnezeu, cunoșteau prietenia cu Dumnezeu, au văzut și au gustat din frumusețea sfințeniei și dragostei Lui și de aceea bucuria lor nu a putut fi atinsă de vreun fel de necaz sau de prosperitate sau sărăcie de vreun fel. Era libertate, era ceva radical. Nu erau dependenți de confort, nu dependeau de securitate sau siguranță, căci bucuria lor era în Dumnezeu și era atât de mare încât e descrisă ca fiind „peste măsură de mare.” Să observăm aceasta citind versetul 2 din nou: „În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare, şi sărăcia lor lucie,” - deci bucuria lor peste măsură de mare a ajuns atât de plină încât a debordat într-un belșug de dărnicie, numit dragoste în versetul 8. Deci dacă aș preda unei clase și le-aș da examenul final, una din întrebări ar fi, „Definiți dragostea conform 2 Corinteni 8:2.” Și iată cum aș pune-o, pentru nota 9: Dragostea e revărsarea bucuriei în Dumnezeu care împlinește nevoile altora, mai ales în timp de suferință și pierdere. De fapt, există și un răspuns de nota 10, care e în felul următor: Dragostea este impulsul interior al bucuriei în Dumnezeu de a se extinde și a-i include pe alții în ea căci atunci când bucuria lor în Dumnezeu se alătură bucuriei noastre în Dumnezeu, bucuria noastră în Dumnezeu e mai deplină. Și suntem hedoniști creștini, urmărind bucuria cea mai mare posibilă. E ceva unic cu privire la bucuria în Dumnezeu, care e diferit de bucuria în alte lucruri. Bucuria în alte lucruri tinde să fie protectoare - „vreau asta.” Bucuria în Dumnezeu este... se extinde, „te vreau și pe tine în ea cu mine. Nu-mi pasă dacă ești dușmanul meu, nu-mi pasă ce-ai spus despre mine, te vreau aici cu mine, pe vecie. Și voi muri pentru aceasta.” Deci dragostea este experiența satisfacției, bucuriei, delectării, plăcerii în Dumnezeu, care are această zonă de presiune atmosferică ridicată a impulsului de a se extinde ca să atragă în ea pe sfinții săraci din Ierusalim, prin dărnicie. Dacă vrei doar să-i faci pe oameni mai bogați cu bogățiile tale și nu-ți pasă dacă au bucurie în Dumnezeu pe vecie, atunci nu-i iubești pe ei, sau pe Dumnezeu. Deci al 2-lea răspuns al meu, a 2-a declarație-răspuns la „De ce bucuria în Dumnezeu este esențială pentru a-i iubi pe oameni?” Pentru că dragostea este revărsarea bucuriei în Dumnezeu, care se extinde pentru a-i include și pe alții în ea. Asta este dragostea. Deci mă rog ca Dumnezeu să ia tot ce se întâmplă în acest week-end, ceea ce ați auzit (și a fost minunat, adevărat, provocator, însuflețitor, inspirator), mă rog ca Dumnezeu să ia tot ce-ați auzit în acest week-end și să folosească aceasta pentru a adânci și a intensifica plăcerea voastră în Dumnezeu, ca El să înlăture, prin Evanghelia lui Isus Hristos, orice obstacol dintre voi și frumusețea și valoarea lui Dumnezeu ca și comoară atotsatisfăcătoare a voastră. Dacă e ceva între voi, Domnul Isus a murit pentru a înlătura aceasta. Și mă rog ca, de aceea, atunci când Îl vedeți pe Dumnezeu în felul aceasta, Îl experimentați așa, sunteți satisfăcuți în Dumnezeu atât de suprem, să-L măriți pe Hristos pentru aceasta, în trupul vostru, fie că trăiți, fie că muriți. Iar atât cât trăiți să debordați de generozitate din inimi cu dragoste autentică. Haideți să ne rugăm. Tată ceresc, aceasta e minunea pe care nimeni dintre noi n-o putem face să se întâmple - dacă acum ne iubim soțiile mai mult decât Te iubim pe Tine, dacă ne delectăm în copiii noștri mai mult decât ne delectăm în Tine, dacă găsim mai multă satisfacție în succesul afacerii noastre decât găsim în Tine, dacă suntem disperați după sănătate mai mult decât suntem disperați după Tine, avem nevoie de o minune. Nu putem să pocnim din degete și să facem să se întâmple. Nu putem porni robinetul delectării, căci e un dar. Deci închei cu rugăciune, nu predicare și Te rog să vii și să lucrezi minunea, Doamne, pe care e clădită toată această dărnicie generoasă, adică minunea bucuriei în Dumnezeu care împlinește nevoile altora. Și cer aceasta în Numele Domnului Isus. Amin.