Interfața site-ului a fost îmbunătățită și mai sus vedeți săgeți care indică unde se află acum fiecare element principal de navigare și căutare.

Armonia rasială și căsătoria interrasială
Autor: John Piper  |  Album: Diverse  |  Tematica: Acceptare
Resursa adaugata de Mada_O in 07/09/2016
    12345678910 0/10 X
Sursa originala: http://www.desiringgod.org/

    Mă rog, Doamne, ca Numele Tău să fie înălțat aici. Ajută-mă să fiu credincios Cuvântului Tău. Tată, mă rog iarăși, alături de Chuck, pentru cei prezenți aici, care nu Îl iubesc pe Hristos, care nu se sprijină pe Hristos pentru mântuirea sufletelor lor, care nu se lipesc de Hristos, ca Mântuitor și Domn al lor și Comoara lor, ca Tu să le deschizi inimile să înțeleagă, în acest anume domeniu, că Hristos este adevărat. În Numele lui Isus mă rog, amin.

 

    Astăzi, scopul meu este să demonstrez, pe baza Scripturii și a experienței personale, că mariajul interrasial nu doar că este îngăduit în Biblie, dar el aduce un aport pozitiv în zilele noastre. Cu alte cuvinte, nu trebuie tolerat, ci trebuie celebrat. Este o chestiune extrem de controversată, de vreme ce oameni din toate grupurile rasiale i se împotrivesc.

    De exemplu, când eram student în ultimul an, în anul 1967, în șaisprezece State din America era ilegal să închei o căsătorie interrasială. Vorbim despre trecutul foarte recent. Legile reflectă convingeri profunde, extrem de profunde, iar când legile se schimbă, nu se schimbă neapărat și convingerile. Căutând pe google sintagma „Martin Luther King/căsătorie interrasială”, primul site care a apărut a fost cel al Ku Klux Klan-ului, care are un citat foarte anacronic pe prima pagină: „Căsătoria interrasială reprezintă o încălcare a legii lui Dumnezeu și un complot comunist, menit a slăbi America.” Vă amintiți de comuniști? Ei încă mai există în China, în Cuba, în Vietnam, în Coreea de Nord. Opoziția din partea persoanelor de culoare este profundă și larg răspândită. Lawrence Otis Graham scrie: „Căsătoria interrasială subminează capacitatea afro-americanilor de a le prezenta copiilor noștri modele demne de urmat din rândul negrilor, care își acceptă identitatea rasială cu mândrie.” Opoziția din partea albilor conservatori este, probabil, chiar mai puternică. H. Millard a scris: „Suntem martori la moartea americanului și la înlocuirea lui cu tipul non-european, care a căpătat în prezent o pondere suficientă în societatea noastră, încât să pervertească obiceiurile europene și americane. Oameni albi vor fi nevoiți să se lupte din răsputeri, pentru a supraviețui în creuzetul acesta încins și a evita să se încadreze într-un model uman «universal valabil». Spuneți-i pe nume: genocid, o extincție a genotipului alb.” Am încheiat citatul.

    Am primit o scrisoare din partea unui creștin – a unui creștin alb – care mi-a scris următoarele: „Ca indivizi, ei sunt sufletele de preț, pentru care a murit Hristos și pe care trebuie să le iubim și că încercăm să le câștigăm. Totuși, ca rasă, sunt unici și diferiți și își au propria cultură. Eu unul nu m-aș căsători niciodată cu o femeie de culoare. De ce? Deoarece cred că Dumnezeu a creat rasele umane, le-a separat și a pus hotare teritoriilor locuite de ele, în Deuteronom 31:8 și Fapte 17:26. Le-a făcut diferite, într-un mod unic și planul Său a fost ca aceste distincții să dăinuiască. Dumnezeu nu a intenționat ca rasa umană să devină un amalgam sau o rasă corcită. Prin urmare, deși mă împotrivesc categoric segregării, sunt în favoarea separării, astfel încât unicitatea cu care a creat Dumnezeu rasele să se păstreze.” Am încheiat citatul.

    Acestor opinii potrivnice, adică opiniilor care se opun căsătoriei interrasiale, aș vrea să alătur experiența mea personală. Am fost un adolescent rasist din Sud, în aproape toate înțelesurile cuvântului. Și, cum sunt încă păcătos, nu mă îndoiesc că în mine mai există încă elemente ale acelei purtări, de care trebuie să mă pocăiesc în permanență – vorbesc de acele atitudini și acțiuni remanente pentru care chiar mă căiesc. Rasismul este o chestiune extrem de greu de definit. Personalul angajat al organizației Bethlehem a petrecut luni de zile lucrând la acest aspect și aș putea spune că, la momentul actual, suntem atașați în mod deosebit de definiția adoptată de Biserica Presbiteriană din America vara trecută, în timpul întâlnirii lor anuale. Sună în felul următor. Este foarte scurtă și fiecare cuvânt este comprimat și cântărit cu atenție. „Rasismul este un crez sau o practică implicită sau explicită care face distincția sau prețuiește mai mult, din punct de vedere calitativ o anume rasă, în detrimentul celorlalte.” În viitorul apropiat voi predica pe marginea acestei definiții. Însă deocamdată este suficient să spun că aceasta este definiția pe care aș folosi-o pentru a mă caracteriza drept rasist, în anii adolescenței, în Greenville, Carolina de Sud. Atitudinile și acțiunile mele erau înjositoare și lipsite de respect față de cei ce nu erau albi, iar în miezul acelei atitudini înjositoare stătea credința, convingerea și pasiunea înflăcărată privind faptul că mariajul interrasial este un lucru rău. Și de acolo pleca totul. Bineînțeles că nu mergi la aceeași școală cu ei, Doamne ferește! Și apoi, dacă te îndrăgosteai de cineva, cum căsătoria înterrasială era un lucru greșit, și dragostea ta era ceva rău. Vedeți, nu e greu de înțeles. Ce mare chestie?!

    Mama mea... mi-o voi aminti mereu cu mare admirație. Am cântat cântarea precedentă într-un mod mai personal decât unii dintre dvs. Mama mi-a spălat gura cu săpun, în mod literal, în chiuveta roz din baia noastră, pentru că îi spusesem surorii mele „Tacă-ți gura!” Dacă ar fi știut ce spuneam eu, când nu era ea prin preajmă, despre persoanele de culoare, mi-ar fi spălat-o cu benzină – pentru că ea nu era din tagma aceea. În 1963, anul în care s-a căsătorit sora mea, biserica mea a votat, într-o seară de miercuri, să interzică accesul negrilor la închinare în biserica noastră. Nunta surorii mele a avut loc în biserica aceea, după votul cu pricina, iar mama mea i-a condus ea însăși pe oaspeții de culoare în sanctuarul principal deoarece ușierii nu au vrut să o facă. Iar eu am privit cele întâmplate și așa a început răscumpărarea mea.

    Noel și cu mine am participat, în anul 1967, pe când eram student în ultimul an la Colegiul Wheaton, la Conferința de Misune „Urbana”. Urma să ne căsătorim un an mai târziu și am mers împreună, căutând voia lui Dumnezeu pentru viețile noaste, știind că se apropia data nunții. Și ne aducem aminte foarte limpede, am vorbit de mai multe ori despre acesta... Waren Webster – unii dintre dvs. cunoașteți, probabil, numele acesta. Este un vorbitor foarte, foarte puternic în lumea misionară a baptiștilor conservatori din vremea aceea. Pe atunci era misionar în Pakistan, unde lucrase doisprezece ani, înainte de a veni la evenimentul respectiv. Apărea pe un afiș, acolo. Pe atunci, în cadrul conferinței Urbana se acceptau întrebări din partea publicului. Vă vine să credeți? Erau prezente douăsprezecii mii de persoane. Și a fost întrebat: „Cum ar fi dacă acolo, pe câmpul de misiune, fiica dvs. s-ar îndrăgosti de un pakistanez și ar vrea să se căsătorească cu el? Nu ar fi o problemă pentru lucrările de misiune?” Amândoi ne amintim că răspunsul lui ne-a dat, pur și simplu, pe spate. A spus ceva de o imensă forță profetică. Nu am pretenția că aș fi reținut cuvintele sale exacte, dar aceasta era ideea, iar Noel, care este prezentă aici, poate să vă confirme. Este cineva aici care a participat la Conferința Urbana 1967? Mi-ar plăcea tare mult să văd dacă notițele noastre coincid. Bun! Nu v-am văzut, în caz că ați ridicat mâna duminică dimineața, dar dați-mi de știre. A răspuns: „Mai bine un creștin pakistanez, decât un american alb fără niciun Dumnezeu.” Vedeți cum Domnul a lucrat puțin câte puțin, mai întâi prin mama mea, apoi prin Wheaton, prin Conferința Urbana.

    Apoi am mers la Fuller Seminary. Mi-am uitat recent prin dosarele mele și cred că Dumnezeu este în continuare acolo. În anul 1971, în timpul unei curs de etică ținut de Lewis Smedes, am scris lucrarea pe are o vedeți. Mai țineți minte hârtia de felul acesta? Dacă dactilografiezi ceva pe o asemenea foaie, este atât de lipicioasă, încât poți șterge cerneala cu radiera din capătul unei creion. Asta se întâmpla înaintea de era computerelor. Titlul lucrării este „Etica mariajelor interrasiale, cu referire la căsătoriile dintre albi și negri în America. Etică T 33. Dr Smedes. John Piper. Primăvara 1971.” Am lămurit lucrurile odată pentru totdeauna. Niciodată nu am revenit asupra eseului acestuia, spre a schimba ceva. Am lămurit, pur şi simplu, lucrurile şi aceasta este teza principală a predicii acesteia: căsătoriile interrasiale sunt nu doar permise de Biblie, ci în vremurile noastre, ele aduc un aport pozitiv.

    Şi iată-mă aici, după mai bine de treizeci de ani, la Biserica Bethlehem, unde am luat anuarul nostru. Faceţi-vă rost de unul, dacă nu aveţi deja şi lăsaţi-vă cuprinşi de uimire în faţa fotografiei acesteia. Şi meditaţi asupra fotografiei acesteia. Este o imagine foarte, foarte provocatoare. Sunt oameni din Biserica Bethlehem şi este foarte greu să stabileşti limpede dacă îţi place sau nu această imagine. Este foarte greu să tragi linia. Am numărat 203 non-anglo-saxoni în partea cu fotografii a anuarului. Sunt sigur că pe unii i-am ratat şi sunt pregătit să primesc e-mailuri cu privire la faptul că nu ar fi trebuit să îi număr pe non-anglo-saxoni. Ce treabă are asta cu problema noastră? Şi la urma urmei, frate pastor, care este definiţia unui anglo-saxon? Ei bine, habar n-am cum să definesc termenul anglo-saxon. I-am ales, pur şi simplu, pe cei care nu semănau cu mine.

    Iată cum stau lucrurile: sunt mulţi copii în grupul respectiv, sunt mulţi adolescenţi în grupul respectiv, sunt foarte mulţi tineri adulţi necăsătoriţi în grupul acela. Şi ştiţi ceva? Aici, se vor găsi unul pe altul şi se vor căsători... dacă noi credem că ar trebui să o facă şi că este un lucru bun. Cu alte cuvinte, având în vedere realitatea actuală din Biserica Bethlehem şi nu doar ceea ce este pe cale să devină, avem nevoie, ca grup, de o poziţie fermă cu privire la aceste lucruri. Slujba mea este, printre altele, să articulez poziţia aceasta. Și asta aş dori să îl fac, din perspectivă biblică. Scopul meu este să vă ofer patru pasaje din Scriptură şi apoi să închei cu câteva aplicaţii şi cu o ilustraţie.

    Numărul 1. În Geneza capitolul 1, Biblia descrie rasa umană, ca provenind dintr-o singură pereche de fiinţe umane, Adam şi Eva. Eu cred că tărie că cei doi au existat cu adevărat în istorie, că nu sunt doar simboluri. Consider că nu putem urmări teologia Noului Testament, dacă nu credem acest lucru. Lui Adam şi Evei li se poate da de urmă mergând pe firul genealogiilor, care nu continuă la nesfârşit, sunt personaje istorice şi sunt una. Unitatea lor schimbă cu totul situaţia şi, în al doilea rând, ei au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Geneza 1:27: „Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” Apoi, foarte semnificativ este că în capitolul 5, după cădere, versetele 1-3, vedem că această „imago”, această imagine a lui Dumnezeu, acestă caracteristică unică, ce îi deosebeşte de întreaga lume animală, această realitate umană absolut unică şi magnifică, numită „chipul lui Dumnezeu” continuă să existe în oamenii păcătoşi.

    Capitolul 5, începând cu versetul 1: „În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de «om», în ziua când au fost făcuţi. La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui şi i-a pus numele Set.” Scopul celor citite este acela de a reitera, în versetele 1 şi 2 faptul că într-adevăr Adam este după chipul lui Dumnezeu. Da, el a căzut, da, este păcătos, da, întreaga creaţie a intrat sub judecata lui Dumnezeu. Şi da, tocmai a avut un fiu, iar fiul acela este întocmai ca el din acest punct de vedere şi toţi fiii şi toate fiicele sale sunt ca el din acest punct de vedere. Toţi cei prezenţi aici aveam acelaşi stră-stră-străbunic şi aceeaşi străbunică. Trebuie să conştientizăm această realitate. Este extrem de importantă. Dar chiar mai important este că trăsătura distinctivă a familiei stă în aceea că suntem cu toţii diferiţi de maimuţe şi babuini. Suntem ca Dumnezeu, într-un fel în care nimeni altcineva din Univers, nicio altă fiinţă nu este ca El.

    Faptele Apostolilor 17:26 spune: „El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului.” Luca face această afirmaţie în Atena, unde locuitorii se lăudau cu superioritatea lor faţă de barbari. Iată contextul. El se uită la filozofii aceia mândri de pe Muntele lui Marte şi le spune: „Ştiti ceva? Voi și cu mine avem acelaşi stră-stră-străbunici. Încetați!” Acesta era, printre altele, mesajul transmis de Luca pe Muntele lui Marte, în Atena. Acesta a fost primul pasaj. Este un mesaj colosal, fundamental, meditați îndelung asupra lui.

    Numărul doi. 1 Corinteni 7:39 spune, cred eu, următorul lucru: Biblia interzice căsătoria între credincioși și necredincioși, dar nu și între membrii diferitelor grupuri etnice. 1 Corinteni 7:39: „O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.” Mă rugam ceva mai devreme alături grupul care se strânge la rugăciune înainte de slujba divină. Sunteți cu toții bineveniți să vă rugați cu noi timp de o jumătate de oră înainte de serviciul divin. Mă rugam ca Dumnezeu să ne dea pasiune, ca părinți și ca lideri ai tinerilor din Biserica Bethlehem, ca ai noștri copii să crească însuflețiți de o pasiune vie: „Cu niciun chip nu voi lua în calcul căsătoria cu un necredincios. Niciodată! Nu voi ieși la întâlniri cu un necredincios în vederea căsătoriei, nici măcar nu-mi va trece prin minte posibilitatea de a mă căsători cu cineva care nu Îl iubește pe Isus Hristos cu toată inima, sufletul, mintea și puterea lui sau nu Îl iubește pe Isus Hristos cu toată inima, sufletul, mintea și puterea ei. Nici măcar nu se pune problema.” Acesta este feluld e tineri pe care aș vrea să îi creștem. Iar în cadrul acestei limite, orice grup etnic este permis. O singură limită este impusă femeii din textul acesta: căsătorește-te cu cine vrei după moartea soțului tău... numai în Domnul. Este extrem de important. Să nu curtăm necredincioși, în vederea căsătoriei.

    Deuteronom 7 a fost deja citit. Care este sensul celor scrise? „Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei.” Iată problema principală, iată motivul: „căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată.” Nu are nimic de-a face cu amestecarea raselor, nu are nimic de-a face cu amestecarea obiceiurilor, nu are de-a face cu identitatea de clan. Ci chestiunea fundamentală este: loialitatea comună față de singurul Dumnezeu adevărat. Dacă ar fi să aplicăm pasajul acesta în ziua de astăzi, el ar suna în felul următor: să nu existe absolut nicio căsătorie mixtă între adevăratul Israel și toți ceilalți oameni. Ați înțeles? Să nu existe nicio căsătorie mixtă între adevăratul Israel, biserica lui Isus Hristos și oricine altcineva. Singurele persoane cu care ne căsătorim sunt cele care au jurat credință Regelui nostru, Isus, indiferent de culoarea pielii lor, indiferent ce obiceiuri ar avea. Astfel se transpune ideea aceasta în Noul Testament. Noi suntem adevăratul Israel. Noi suntem noul popor adevărat al lui Dumnezeu. Să nu există căsătorii mixte în afara acestui nou neam de oameni, despre care Isus spune că este al Lui și există sub multe culori minunate.

    Pasajul numărul 3: Coloseni 3:9-11. Ideea principală a textului este că în Hristos, apartenența etnică, diferențele sociale, încetează a mai fi obstacole, bariere – cel puțin bariere decisive – în calea părtășiei profunde, personale, intime. Coleseni 3:9: „V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut. Aici – aici, în Hristos, aici, în această nouă umanitate – nu mai este nici grec, nici iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici barbar, nici scit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul şi în toţi.” Aceasta nu înseamnă că fiecare cultură minoritară este înghițită de cultura majoritară, în numele unității. Dumnezeu nu obliterează toate diferențele etnice și culturale, în Hristos. El le răscumpără, le cizelează, le îmbogățește prin comuniune în împărăția Sa. Imaginea finală, din ceruri este: fiecare limbă, fiecare seminție, fiecare neam de oameni și fiecare națiune – nu estompate, ci amalgamate.

    Ideea principală a versetului Coloseni 3:11 nu este aceea că cultura, apartenența etnică și rasa nu contează absolut deloc. Nu acesta este mesajul. Cred că o atare concepție ar deprecia unul dintre proiectele frumoase ale lui Dumnezeu... dacă este să mergem până acolo. Ci mesajul este, dimpotrivă, că în Hristos, nu mai există nicio barieră în calea părtășiei profunde, intime. A cânta la alto este foarte diferit de a cânta bass. Extrem de diferit, din perspectivă muzicală. Însă a cânta alto nu reprezintă o opreliște pentru cântatul în cor. Este chiar o calitate. La fel și în cazul bassului. Când Hristos este totul în toți, așa cum spune versetul 11, când Hristos este totul și în toți, diferențele sunt importante, însă secundare părtășiei și, aș adăuga eu, căsniciei.

    Ultimul pasaj: Numeri 12 – căsătoria lui Moise cu o femeie de culoare. Numeri 12, începând cu versetul 1, Moise evreul. Iată cum stau lucrurile: „Maria și Aron...” adică sora și fratele lui. Avem aici o problemă de familie. „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii cușite pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie cușită.” Tonul vocii mele este o interpretare a ceea ce cred că i-au spus ei. Să lăsăm la o parte tonul. „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii cușite pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie cușită.” Au vorbit împotriva unsului lui Dumnezeu. Nu le plăcea femeia aceea și căsătoria aceea. Pur și simplu, nu le plăcea. Cușită. Ce înseamnă „cușită”? Cușit este o persoană din Cuș, care se află la sud de Egipt, termen aproape sinonim în vremea aceea cu Etiopia. Toți știau că locuitorii de acolo erau negri. Există o dovadă biblică, pe lângă dovezile exterioare Bibliei, care susțin această ipoteză. Este vorba de Ieremia 13:23: „Poate un etiopian...” Cuvântul ebraic pentru „etiopian” este exact același ca cel pentru „cușit.” Nu sunt sigur de ce s-a tradus într-o parte prin „cușit”, iar în cealaltă prin „etiopian”, dar așa s-a întâmplat. „Poate un etiopian, un cușit să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi care sunteţi deprinşi să faceţi răul?” Aici autorul ia o culoare a pielii ce iese în evidență – în cazul acesta, culoarea neagră – și spune „Voi nu puteți să fiți altfel de oameni, mai mult decât poate omul acela să aibă altă culoare a pielii.” Este o ilustrație. Se arată ce înseamnă cușit, ce înseamnă etiopian. Daniel Hays... citesc cartea aceasta de vreun an încoace. Este foarte bună. „Din orice neam și din orice seminție: o teologie biblică a rasei.” Este un fel de studiu academic. J. Daniel Hays scrie la pagina 71: „ Termenul este folosit cu regularitate cu referire la regiunea de la sud de Egipt și mai sus de cataracterele Nilului, unde o civilizație africană neagră a înflorit mai bine de două mii de ani.” Astfel este foarte limpede că Moise s-a căsătorit cu o femeie de culoare.

    În caz că vă întrebați – nu știu cum de mi-a venit asta în minte. Aș putea intra în mai multe amănunte, dar mai vă las un singur detaliu. Este scris că atunci când au ieșit din Egipt, odată cu ei au ieșit și alte popoare. Așa este scris. Deci, probabil, că în Egipt avuseseră deja loc tot soiul de amestecuri rasiale, iar unii din oamenii aceia au plecat împreună cu evreii.

    Este important faptul că Moise s-a căsătorit, însă nu aceasta este esența pasajului. Esența pasajului este că Maria este furioasă. Și modul cum Dumnezeu îi răspunde Mariei este, în fapt, esența pasajului. Și răspunsul nu este tocmai cum v-ați aștepta. Maria are o atitudine critică. Să recitim: „Maria şi Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii cușite pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie cușită.” Am scris o poezie pe tema aceasta. Cei care sunteți pe aici de vreo 20 de ani vă amintiți, poate. Primul vers este: „Vai de mine, Moise, e neagră!” Acesta este primul vers al poeziei. E una dintre poeziile mele de Advent. Puteți să o găsiți. A stârnit ceva controverse când am scris-o pentru că oamenii nu au înțeles mesajul. Dar puteți accesa site-ul desiringgod.org și citi poezia respectivă. Căutați „Vai de mine, este neagră!” sau cam așa ceva.

    Iată ce se întâmplă. Iată care este atitudinea lui Dumnezeu față de atitudinea Mariei. El îi scoate afară din tabără și le spune: „Acesta este slujitorul Meu. Eu vorbesc cu Moise gură către gură. Voi îl înfruntați cu privire la soția pe care și-a luat-o, dar Eu nu mă împotrivesc lui în privința aceasta”. Apoi, versetul 10: „Norul s-a depărtat de pe Cort. Şi iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada.” „Vrei să fii albă, Maria? Te fac Eu albă. Îți place albul? Te fac Eu albă.” Dacă ați avut vreodată ideea eronată că negrul este un simbol biblic al necurăției, ar fi bine să vă răzgândiți. Altminteri, s-ar putea să fiți atinși de simbolul alb al necurăției. Nu cred că la întâmplare spune Dumnezeu „albă.” „Vrei să fii albă? Te iei de omul ăsta pentru că soția lui e prea neagră? Bine! Uite pedeapsa Mea.” Istorisirea are un final fericit. Citiți poezia pentru a afla; am explicat acolo. Sau citiți în Biblie.

    Rezumatul. Numărul unu: toate rasele au un singur strămoș comun și toți am fost creați după chipul lui Dumnezeu.
    Numărul doi: Biblia interzice căsătoria cu necredincioși însă, între granițele credinței, nu interzice căsătoria cu cineva din altă rasă.
    Trei: în Hristos, unitatea noastră este atât de profundă, încât transformă diferențele rasiale și sociale din bariere, în binecuvântări.
    Patru: criticarea unei anume căsătorii interrasiale a fost aspru pedepsită de Dumnezeu.

    Implicații de final, din experiența mea. Împotrivirea față de căsătoriile interrasiale este una dintre cele mai adânci rădăcini ale distanțării, lipsei de respect și ostilității rasiale din America. Arătați-mi un loc din lume unde căsătoriile interrasiale și interetnice atrag priviri dezaprobatoare, și totuși cele două grupuri trăiesc în respect, prețuire și oportunități reciproce. Nu cred că așa ceva există. Nu poate exista. Nu se va întâmpla așa ceva. De ce? Pentru că spectrul, ipoteza că fiul meu se va căsători cu fata aceea necesită ridicarea de bariere fără număr. Nu se pot duce la aceeași biserică, în tabere, să-și petrecă timpul împreună vinerea seara. Nu pot frecventa aceeași școală, pentru Numele lui Dumnezeu! Nu pot merge la aceleași cluburi, nu pot locui în aceleași cartier, pentru că tot și-ar găsi ceva de făcut împreună. Copiii sunt copii. Nu cunosc toate prejudecățile pe care le avem noi.

    Este un adevăr imens. Atât timp cât dezaprobăm căsătoriile interrasiale, îi vom împinge pe copiii noștri, și deci și pe noi înșine, tot mai departe de cei din jurul nostru. Este inevitabil. Iar consecința nu este armonia. Nu este respectul reciproc. Efectul nu constă în oportunități egale, indiferent de câte ori George Wallace sau oricine altcineva afirmă că ar putea fi. Ideea „separați, dar egali” nu a fost, nu este și nu va fi niciodată posibilă în țara aceasta. Prin urmare, acolo unde căsătoriile interrasiale sunt dezaprobate, cultura dominantă, cultura banilor și a puterii, va domina și oprima. Este obligatoriu. Obligatoriu. Dacă nu ești bun de soț pentru copilul meu, atunci nu ești bun să fii vecinul copilului meu, sau al meu. Așa stau lucrurile. Iar această concepție nu se poate pune în practică altfel decât prin segregare în toată puterea cuvântului, dacă simți în inimă o dezaprobare profundă față de căsătoria interrasială.

    Există o ironie aici. Vorbesc din experiența propriei mele vieți și din amintirile mele. Iată marea ironie. Tocmai starea de separare, de suspiciune și lipsă de încredere și aversiune și antipatie generată, în mare măsură, de teama de căsătoriile interrasiale este folosită pentru a justifica opoziția față de căsătoriile interrasiale. O situație fără ieșire. Va fi greu pentru cuplul acesta! Săracii copii, o să li se spună „corcituri.” Este un gest lipsit de iubire să îngădui așa ceva... atât de nedrept. Atât de greșit! Viața lor va fi atât de grea! Este un cerc vicios. Este precum o armată care suferă înfrângeri pentru că nu sunt suficienți recruți, suficiente trupe și, pe de altă parte, oamenii nu se înrolează pentru că armata e tot mereu înfrântă. Se numește „cerc vicios.” Dacă te opui căsătoriei interrasiale, contribui la crearea unei situații de lipsă de respect față de alte rase. Apoi te folosești de ea, pentru a-ți justifica împotrivirea.

    Aceasta este o predică creștină. Aici, Hristos dă o cu totul altă înfățișare lucrurilor. Aici, Hristos schimbă cu totul situația. Hristos nu ne cheamă să ducem o viață prudentă. O viață sigură, ușoară, fără probleme și lipsită de stress. De când a devenit aceasta vocația creștinului? El ne cheamă la iubire și curaj centrate pe Dumnezeu, care Îl preamăresc pe Hristos, promovează dreptatea, sunt contraculturale și își asumă riscuri. Va fi mai greu? Puneți-vă cu mare grijă întrebarea: „Va fi mai greu să fiu căsătorit cu o persoană aparținând altei rase? Le va fi mai greu copiilor?” Iată răspunsul meu. Poate că da... sau poate că nu. Știți sigur cum le va merge copiilor dvs? Copiilor dvs. perfect negri sau perfect albi? Știti cum le va merge copiilor dvs. perfect asiatici? Nu știți. Habar nu aveți cum vor sta lucrurile cu ei. Ar putea fi un iad, vreme de 40 de ani, ar putea fi îngrozitor în anii adolescenței sau dimpotrivă, ar putea merge totul lin și minunat în adolescență, iar apoi, căsătorie, divorț, altă căsătorie, alt divorț.... Habar nu aveți cum le va merge. Nu știți dacă va fi ușor sau dificil, indiferent ce rasă sau ce nuanță de piele se întâmplă să aibă.

    Este greu să iei un copil pe câmpul de misiune? Riscurile sunt imense. Nu putem suna la 112. Bunica se ține de capul tău: „Nu îl poți duce pe copil acolo!” Este greu să duci un copil într-un cartier mixt, unde va fi hărțuit sau luat peste picior pentru că e altfel ca ceilalți? Este greu să-ți crești copilul spre a fi creștin într-o lume seculară, unde crezurile lui vor fi, poate, disprețuite? Este greu să crești un copil astfel încât să aibă standarde? „Nu te îmbraci cu chestia aia! Nu-mi pasă că alții se îmbracă așa, dar tu nu porți așa ceva! Nu ieși din casă îmbrăcat așa. Eu sunt tatăl tău. Și să te întorci la ora 11. nu mă interesează! La ora 11!” Nu este ușor să crești un copil cu anumite convingeri și anumite standarde în lumea noastră. Cine a spus că creșterea copiilor ar fi un lucru ușor? Cine a spus că viața de căsătorie este ușoară?

    A te căsători, a avea și a crește copii sunt unele dintre cele mai dificile lucruri de pe lume. Doar că se întâmplă să fie lucrul corect, drept și care ne oferă satisfacții. Și este benefic pentru lume și spre slava lui Dumnezeu. Așadar, încurajez toate celibatarii cărora li se pare acum că zugrăvesc o imagine îngrozitoare. Chiar este îngrozitoare! Treziți-vă! Și bucurați-vă! Viața este grea și Dumnezeu este bun. Iar Hristos este puternic și ne ajută. Creștinii sunt oameni care înaintează spre nevoi, adevăr și dreptate, iar nu spre confort și siguranță. Viața este grea.

    Un cuvânt de încheiere. Mai sunt multe de spus despre acest subiect. Urmăriți rezumatul de săptămâna aceasta, sper să reușesc să spun încă ceva. Este un lucru pe care îmi doream mult să îl spun, dar nu mai avem timp. Provocările și binecuvântările căsătoriei interrasiale sunt imense, sunt minunate. Să încheiem în nota aceasta: noi, cei din Biserica Bethlehem, am căzut de acord asupra faptului că nu vom subestima provocările aduse de căsătoriile interrasiale în viața cuplului și a copiilor. Nu vom subestima acest lucru, dar vom îmbrățișa povara și frumusețea acestui lucru. Vom sărbători frumusețea și vom accepta povara, căci ea va fi benefică pentru noi și pentru lume și va fi spre slava lui Dumnezeu.

    Există un scurt refren pe care îl cunoaștem cu toții, poate de vreo 20 de ani. Și aș vrea ca dvs., cei care ne priviți duminică dimineața, să cântați alături de noi, în seara aceasta. Noi nu vă vom auzi, dar dvs. ne vezi auzi pe noi. Poate că mulți dintre dvs. îl știți, astfel încât să nu fie nevoit să cânt prima strofă solo, însă dacă trebuie, îmi voi asuma riscul. Deci, dacă recunoașteți versurile, alăturați-vă. Prima oară vom cânta pentru a-l învăța, iar a doua oară, va fi ca o rugăciune. Bine?

    Tată, fă-ne una
    Tată, fă-ne una
    Ca lumea să știe
    Că L-ai trimis pe Fiul
    Tată, fă-ne una.

 

Tată, împreună, cei de sâmbătă seară și cei de duminică dimineață, toți ca unul, Îți mulțumim pentru Hristos. Nu am îndrăzni, fără El, să ducem o viață în care să ne asumăm riscuri. Mă rog ca toți cei prezenți la serviciile acestea divine să vină la Hristos, să se încreadă în Hristos, să se sprijinească pe Hristos, să Îl prețuiască pe Hristos.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 716
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni