Flămând după Dumnezeu: temelia unei slujiri efective și pline de credincioșie
Autor: John Piper  |  Album: Diverse  |  Tematica: Dragoste
Resursa adaugata de Mada_O in 02/07/2020
    12345678910 0/10 X
Sursa originala: http://www.desiringgod.org/

Tată, mă rog ca Tu să mă ajuți acum să torn combustibilul Evangheliei peste mesajul lui Brian și al celorlalți care au fost aici înainte; dorința inimii mele a fost ca fiecare mesaj, chiar dacă nu știam ce va spune celălalt, să se potrivească cu celelalte, pentru a fi de ajutor pentru acești frați și surori, într-un fel care să fie puternic în a-i mișca să facă parte din slujirile cele mai roditoare și mai pline de credincioșie. Așa că mă rog ca acum să fiu credincios față de Cuvântul Tău și să îmi dai o voce, iar lor să le dai urechi ca să audă și inimi care să fie sensibile și receptive față de orice adevăr care va fi rostit. Vino, deci și glorifică-L pe Hristos și întărește credința noastră și intensifică sentimentele noastre față de Tine și fă ca să înainteze misiunea Ta prin intermediul slujirilor reprezentate aici și cheamă-i la Tine pe acei care nu sunt departe de Împărăție, însă nu sunt în ea. Îți cer toate acestea în Numele Domnului Isus, amin!

 

Titlul mesajului meu este: Flămând după Dumnezeu: temelia unei slujiri efective și pline de credincioșie. Acum, dacă foamea după Dumnezeu este sau nu, o temelie, o temelie esențială pentru o slujire plină de credincioșie și efectivă, va depinde de ceea ce voi considerați a fi obiectivul slujirii. Dacă voi credeți, ca și mine, și o să încerc să vă arăt, că țelul slujirii este acea bucurie atotsatisfăcătoare din inimile oamenilor voștri, acea bucurie în gloria lui Hristos sau în tot ceea ce este Dumnezeu pentru ei în Hristos, atunci prin urmare bucuria voastră în Hristos este o temelie esențială pentru slujirea voastră. Și dacă lucrul acesta este adevărat, dacă bucuria voastră în Hristos este esențială în a-i conduce pe alții către bucuria atotsatisfăcătoare în Hristos, atunci ceea ce rezultă este că o foame după Hristos, după Dumnezeu, este o temelie esențială pentru o slujire creștină care este efectivă și plină de credincioșie.

Iată, acesta ar fi motivul. Putem să privim la el dintr-un alt unghi și putem începe prin a spune: Biblia ne spune că ar trebui să avem o foame după Dumnezeu și ca atare, dacă ai o astfel de foame, tu o să fii satisfăcut în Dumnezeu iar dacă vei fi satisfăcut în Dumnezeu, atunci vei fi echipat ca să poți conduce pe alții, să fie la rândul lor satisfăcuți în Dumnezeu și acesta va fi țelul slujirii voastre și astfel veți avea parte de o slujire plină de credincioșie și efectivă. Însă nu voi merge în această direcție, ci voi merge în direcția cu care am început. O să începem cu întrebarea: „Care este țelul slujirii?” Și apoi, pentru ca să puteți avea parte de o slujire efectivă, trebuie să adoptați acel țel în interiorul vostru; în cele din urmă vom pătrunde mai adânc spre foamea după Dumnezeu.

Deci, vă invit să deschideți împreună cu mine al 2 Corinteni capitolul 1, versetul 24. Și vom citi de la capitolul 1, versetul 24 și vom parcurge și primele patru versete ale capitolului 2. Vom vedea această afirmație remarcabilă care a avut o influență așa de mare asupra felului în care am înțeles propria mea slujire de-a lungul anilor. Este într-adevăr de foarte mare ajutor să aveți afirmații foarte clare și apostolice, cu privire la ceea ce se presupune că trebuie să încercați să faceți în slujirile pe care le desfășurați. Pentru că sunt mii de lucruri care vi se spun să le faceți atunci când citiți reviste, cărți, și lucrul acesta devine copleșitor și descurajator câteodată. Și să auzi o afirmație clară și biblică, ajută ca toate lucrurile să devină deslușite și să capeți astfel viziune clară.

Una dintre ele se găsește în versetul 24 din 2 Corinteni capitolul 1: „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră; dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră; căci stați tari în credința voastră.” Deci, la această afirmație mă voi întoarce. „Noi lucrăm împreună cu voi la bucuria voastră.” Acesta era țelul clar și apostolic al lui Pavel în ceea ce privește slujirea sa. „Eu lucrez împreună cu voi pentru ca voi să aveți bucurie.” Cred că acest lucru ar trebui făcut și de către păstori. Spre lucrul acesta tinde o slujire efectivă și plină de credincioșie. Apoi, Pavel o ancorează și o explică: „Am hotărât dar în mine să nu mă întorc la voi cu întristare.” Nu vreau să vă stric bucuria cu întristarea. „Căci dacă vă întristez, de la cine să mă aștept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine?”. Și în mod clar eu nu vreau să fiu întristat, așa că nu vreau să fac asta. Versetul 3 și 4: „Și v-am scris cum v-am scris, ca, la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; căci sunt încredințat, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor. V-am scris cu multă mâhnire și strângere de inimă, cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți dragostea nespus de mare, pe care o am față de voi.” Toate aceste 5 versete sunt minunate. Absolut minunate. Cine ar putea vorbi așa? Ei bine, cineva vorbește în felul acesta atunci când acesta are un țel clar pentru slujirea lui, anume să facă ca ceilalți să fie bucuroși în Dumnezeu; și acest lucru a pătruns în cele mai profunde părți ale ființei sale, și el ajunge astfel să vorbească în felul acesta.

Așadar, țelul meu principal pentru voi toți, este ca voi să adoptați pentru voi, versetul 24 ca fiind afirmația practică a misiunii voastre. Nu este nevoie să o puneți pe cartea voastră de vizită sau pe peretele vostru ci doresc ca ea să funcționeze în felul acesta pentru voi. „Eu lucrez împreună cu oamenii mei pentru ca ei să aibă bucurie.” Asta fac dimineața, la amiază și seara, cu fiecare predică pe care o pregătesc, cu fiecare învățătură dată la nunți, cu fiecare meditație pe care o rostesc la înmormântări, cu fiecare devoțional pe care îl prezint echipei, eu urmăresc ca sufletele lor să experimenteze o bucurie și mai mare în Dumnezeu. Asta intenționez. Iar dacă îi văd că se îndreaptă către alt tip de bucurie superioară în viața lor, insist în dreptul lor pentru că eu doresc ca ei să experimenteze bucuria supremă în Dumnezeu. Pentru că Pavel a spus că acesta era țelul său, și eu vreau ca el să fie țelul meu și țelul vostru. Și credeți-mă că și oamenii voștri își doresc același lucru pentru voi, deși uneori nu sunt foarte siguri de lucrul acesta, pentru că ei au parte de bucuriile lor care nu sunt neapărat acest fel de bucurie. Asupra acestui lucru vom reveni în câteva momente.

Deci, acesta este țelul apostolic: „Lucrez împreună cu voi la bucuria voastră.” Acum, acest țel nu era unul banal pentru Pavel. Așa de mulți oameni atunci când începi să vorbești cu ei despre bucurie, ei încep să aibă idei superficiale și nu idei profunde. Toate gândurile mele cu privire la bucurie sunt atât de încărcate încât mă zdrobesc de pământ, pentru că viața este un iad și ca atare, a vorbi despre bucurie în ceea ce o privește, este absurd, este ciudat, este nebunesc; este ceva supranatural, ceva ce depășește limitele, ceva nerealist. Nu există nimic ușuratic și neserios cu privire la ea. Deci, ca să vă fac să înțelegeți... iată-l pe Pavel vorbind despre care anume era țelul lui în ceea ce îi privea pe aceia cărora le slujea. „Eu lucrez împreună cu voi pentru bucuria voastră.” Ce anume l-a costat? Această epistolă, 2 Corinteni, are în ea mai multe astfel de mărturii decât oricare alta și iată una pe care o găsim un pic mai târziu în capitolul 11, începând cu versetul 23: „Sunt ei - acești super apostoli - slujitori ai lui Hristos? [... ] eu sunt și mai mult.” El vorbește ca un nebun și spune: „Scuze, eu o să vorbesc ca unul ieșit din minți pentru câteva momente.” Asta spune: „vorbesc ca un ieșit din minți-eu sunt și mai mult. În osteneli și mai mult; în temnițe și mai mult; în lovituri, fără număr.” El nici nu își putea aduce aminte de câte ori fusese lovit; vă spun că dacă aș fi lovit o singură dată, mi-aș aduce aminte pentru că a fost doar o lovitură; și dacă ar fi de două ori, mi-aș aduce aminte că au fost două lovituri; dacă ar fi trei, atunci aș ține o evidență. El pur și simplu nu a mai putut ține evidența lor. Îmaginați-vă doar: „Cum o mai duci? Ai avut parte de lovituri recent? Sau te plângi din cauza altor feluri de dificultăți?” „De cinci ori am căpătat de la Iudei patruzeci de lovituri fără una.” 39 de lovituri, de cinci ori, pe același spate. Nu-i așa că îl iubiți pe omul acesta? Eu îl iubesc pe apostolul Pavel. „De trei ori am fost bătut cu nuiele.” Și cu siguranță aceste lovituri au fost destul de dureroase pentru că și le-a adus aminte. Toate celelalte era doar lovituri, lovituri fără număr. „Odată am fost împroșcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte și o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăți, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între frații mincinoși. În osteneli și necazuri, în priveghiuri adesea, în foame și sete, în posturi adesea, în frig și lipsă de îmbrăcăminte!” L-a costat foarte mult ca să slujească pentru bucuria lor.

Deci, vă rog, dacă începeți să aveți gânduri ușuratice și superficiale atunci când mă auziți vorbind despre faptul că țelul vostru în slujire presupune trudă pentru bucuria oamenilor voștri, atunci să știți că lucrurile acestea menționate le am în minte. Toate aceste lucruri vă vor costa și pe voi! Fiindcă vorbim aici despre un tip special de bucurie care aduce roade speciale, și despre unele dintre aceste roade ați auzit în ultimele ore. „Lucrăm și noi împreună cu voi la bucuria voastră.”

Deci, nu a fost nimic ieftin și acesta este primul lucru pe care vreau să-l spun. Nu a fost ieftin, iar următorul lucru pe care vreau să-l spun este că nu a fost o chestie psihologică, spusă așa la întâmplare, pe care poți s-o arunci unor cititori fricoși care au niște sentimente atât de plăpânde și de delicate, încât au nevoie să fie în mod constant mângâiați: „Oh, el chiar urmărește bucuria noastră.” Iar dacă nu continui să le spui cât de minunat este creștinismul, ei vor pleca. Însă nu e vorba nici de acest lucru. Nu era ca și cum el le-ar fi aruncat niște vorbe doar pentru a-i ține fericiți. Este ceva care vine dintr-un loc foarte profund din interiorul ființei lui Pavel. Ceva așa de profund din ființa lui Pavel încât atunci când își deschide gura, și începe să vorbească despre o relație cu ei, lucrul acesta afectează felul în care vorbește despre aceasta, într-un mod deosebit. Și de aceea am continuat să citesc în capitolul 2, versetele de la 1 la 4; fiindcă lucrul acesta îl am în minte.

Deci haideți să ne uităm la lucrul acesta: cum lucrează această pasiune, de a trăi pentru bucuria lor, la bucuria lor? Cum afectează aceasta felul în care el gândește și vorbește despre relația lui cu ei? Iată versetele 1 și 2: „Am hotărât dar în mine - dat fiind că lucrez pentru bucuria voastră, acesta fiind țelul meu - să nu mă întorc la voi cu întristare. Căci, dacă vă întristez, de la cine să mă aștept la bucurie, dacă nu de la cel întristat de mine?” Cu alte cuvinte, unul dintre motivele pentru care lucrez pentru bucuria voastră, este faptul că bucuria voastră este bucuria mea. Ați auzi parafrazarea aceasta? Ați văzut-o? „Nu vreau să vă aduc întristare pentru că dacă eu vă distrug bucuria, cine mă va mai putea face pe mine bucuros? Cum găsesc eu bucurie în bucuria voastră? Dacă vă distrug bucuria, atunci bucuria mea va scădea.” Deci primul lucru care va ieși la suprafață din el va fi: „Urmăresc bucuria voastră pentru că bucuria voastră e bucuria mea.” Este uimitor! Multă lume ar evita să vorbească în felul acesta, pentru că poate părea egoist. Dar cum ar putea fi aceasta un lucru egoist? „Vreau să fii bucuros pentru că atunci când tu ești bucuros, sunt și eu bucuros.” Nimeni nu s-ar uita la tine și ar spune: „Da, da, tu întotdeauna încerci să fii bucuros. Tu te folosești de mine.” Nu te folosesc, bucuria ta mă face bucuros. Nu mă folosesc de tine.

Sau, în versetul 3: „Și v-am scris cum v-am scris, ca la venirea mea, să n-am întristare din partea celor ce trebuiau să-mi facă bucurie; și sunt încredințat cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.” O, funcționează și din direcția cealaltă. Așa că în versetul 2 el nu vrea să le strice bucuria, pentru că bucuria lor este și a lui, și clar că nu vrea să-și strice bucuria lui; și acum, la finalul versetului 3 spune că „bucuria mea este bucuria voastră a tuturor”. „Am fost foarte sigur că dacă eu voi avea bucurie, atunci și voi veți avea bucurie.” E uimitor! Avem aici un om pentru care urmărirea bucuriei în viețile celorlalți și urmărirea deplinătății bucuriei sale în bucuria lor, sunt atât de înrădăcinate încât aceasta se revarsă într-un mod de-a dreptul remarcabil, pe măsură ce vorbește despre relația lor.

„Ceea ce vă face pe voi bucuroși, mă face și pe mine bucuros. Ceea ce mă face pe mine bucuros, vă face și pe voi bucuroși.” Apoi în versetul 4, el dă un nume lucrului acestuia. Există un nume pentru el. Versetul 4: „V-am scris cu multă mâhnire, și strângere de inimă, cu ochii scăldați în lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să vedeți dragostea nespus de mare, pe care o am față de voi.”

Iată numele. Ce reprezintă dragostea în vocabularul lui Pavel? Pur și simplu, îmi place foarte mult să citesc relatările lui Pavel cu privire la dragoste, și iată că avem una aici, și apoi să alcătuiesc definiția dragostei recurgând la relatările sale. Definiția pe care o văd eu aici ar fi: dragostea dintre oameni este o relație, atunci când bucuria ta crescândă, face ca bucuria mea să devină și mai mare, și atunci când bucuria mea crescândă face ca bucuria ta să crească și mai mult. Cum numim asta? Dragoste. Iată ce este dragostea: când bucuria ta este bucuria mea, când bucuria mea este bucuria ta și căutăm să sporim bucuria celuilalt de dragul bucuriei noastre, pentru că atunci când bucuria ta crește, crește de asemenea și bucuria mea, iar când bucuria mea crește și bucuria ta crește. Ce avem aici este o împletire glorioasă, pe măsură ce luptăm reciproc pentru bucuria celuilalt. Asta înseamnă dragostea în înțelesul lui Pavel.

Deci, atunci când Pavel lucrează pentru bucuria lor, el lucrează pentru ceea ce îl face pe el fericit și astfel el își arată dragostea față de ei. „Vreau să știți despre dragostea pe care o am pentru voi, și din cauza asta vă vorbesc în felul acesta.”

Acesta a fost un survol pe deasupra textului. Dacă faci un pas în spate față de text, ai putea spune: „Tot ce este aici este sentimentalism pur. Un sentimentalism pur, curat, nu?” Sentimentalitate... Adică, orice grup normal de necredincioși de pe planetă dispune de o societate caracterizată de admirație reciprocă unde toată lumea este fericită; tu ești fericit, eu sunt fericit, eu sunt fericit, tu ești fericit. Ce lucru tare! Însă, nu există nimic care să Îl înalțe pe Hristos, nu există nicio Evanghelie în această bucurie; nu există sfințenie în ea, nu există nicio spiritualitatea în ea; nu are nimic supranatural în ea, ci este doar pură sentimentalitate.

Ce este ea? Am lăsat deoparte ceva foarte important și ceea ce am lăsat deoparte este începutul și sfârșitul versetului 24. Așa că trebuie să ne întoarcem și să lămurim lucrurile cu privire la aceasta pentru că, până la acest moment nu am vorbit despre nimic specific creștin. Nu este nimic distinctiv creștin în tot ceea ce am spus până acum. „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră; dar vrem și noi să lucrăm împreună la... ” și v-ați aștepta să spună „credință”. Eu, unul, cel puțin la asta m-aș fi așteptat. „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră; dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci sunteți tari în credință.” Ce avem acum este un „sandwich” și cele două felii de pâine de aici sunt credința și partea din mijloc este bucuria. Lucrul acesta mă suprinde. Și am întrebat: „De ce ai spus-o în felul acesta? De ce ai înlocuit credința acolo? De ce nu ai spus: „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră; dar vrem să lucrăm și noi împreună la credința voastră, căci stați tari în credință”? De ce ai înlocuit credința acolo cu bucuria?

Ei bine, atunci când el spune bucurie, el se referă la bucuria credinței, evident. Și acum începem să privim bucuria din perspectivă creștină. O vom privi sub aspect creștin, sub aspectul Evangheliei, sub aspect paulin și sub aspect biblic și asta pentru că așa este ea. „Nu doar că am avea stăpânire peste... ” Pentru noi, ca și păstori, a avea stăpânire peste credința oamenilor noștri înseamnă că ne alăturăm ca să experimentăm bucuria credinței. Aici se vorbește despre un fel deosebit de bucurie, bucuria credinței. Și dacă mă întrebați de ce folosesc construcția aceasta „bucuria credinței”, de unde anume am luat-o, atunci vă voi spune de unde anume am luat-o. Am luat-o din Filipeni 1:25 și asta pentru că singurul alt loc din scrierile lui Pavel unde el își descrie misiunea apostolică ca fiind bucurie este în Filipeni 1:25.

Vă aduceți aminte de context. Pavel se zbate între două alternative, dacă să moară și să fie cu Hristos, sau dacă să rămână în urmă și să slujească bisericii. El vrea să moară ca să poată fi cu Hristos, pentru că este mult mai bine așa, totuși el este mult mai util bisericii și ca atare „eu probabil o să rămân în urmă”. Felul în care exprimă lucrul acesta, spune așa în Filipeni 1:23-25: „Sunt strâns din două părți: aș dori să mă mut și să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; dar, pentru voi, este mai de trebuință să rămân în trup. Și sunt încredințat și știu că voi rămânea și voi trăi cu voi toți.” Și iată de ce, „pentru înaintarea și bucuria credinței voastre”. Versetul acesta este la fel de uluitor ca cel din 2 Corinteni 1:24. În 2 Corinteni 1:24, el spune „eu lucrez cu voi împreună pentru bucuria voastră”, iar aici spune „voi rămâne pe planeta Pământ pentru bucuria credinței voastre”. Uimitor! Așa că, această bucurie pentru care Pavel trăiește atât de înflăcărat - „Aleg să stau departe de Rai pentru bucuria voastră” - este bucuria credinței. Ce înseamnă asta? Ce fel de genitiv este acesta?

Văd un indiciu în limbajul Domnului Isus cu privire la credință în Ioan 6:35, și să vedem dacă acesta vă poate fi de ajutor. Pe mine mă ajută. Ioan 6:35: „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine, nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine, nu va înseta niciodată”. Avem aici niște paralele: a veni pentru a nu mai flămânzi, a crede pentru a nu înseta. „Deci, Eu sunt Pâinea. Eu sunt Apa. Pâinea vieții, Apa vieții. Deci, vino și mânâncă și fii săturat în sufletul tău; vino și bea și satură-te”, numai că acum Isus nu mai spune „vino” în cea de-a doua pereche, ci spune „crede”. Ca atare, „a crede” în mintea lui Isus este o venire a sufletului, nu una fizică, o venire a sufletului ca să găsească Pâinea, o venire a sufletului ca să găsească Fântâna; toate acestea pentru ca să mănânce, să bea pentru a-și sătura sufletul și astfel toate celelalte plăceri devin secundare, iar aceasta devine plăcerea absolut dominantă. Asta înseamnă credința!

Ioan 1:12 spune: „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui”. Au primit - au cezut. Au primit - au crezut. Primirea Lui ca și ce anume? Apă, Pâine, Domn, Comoară, Mântuitor - tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Isus Hristos. Credința primește, acceptă, cuprinde; credința se bucură, se odihnește, se agață, este împlinită. Deci, atunci când el spune „bucuria credinței”, și asta nu este o surpriză pentru mine, este vorba despre bucuria aceptării lui Isus drept Apa atotsatisfăcătoare, bucuria acceptării lui Isus ca Pâine care satură pe de-a-ntregul, bucuria acceptării lui Isus drept Perla de mare preț și tot așa. Noi îmbrățișăm glorioasa divinitate a lui Hristos, asta e ceea ce face și de asta se bucură credința. Credința îmbrățișează umanitatea umilă, lipsită de păcat, născută dintr-o fecioară a lui Hristos; aceasta o îmbrățișează, se odihnește în ea, se bucură de ea. Credința îmbrățișează puterea care face minuni și care crează universul, a lui Hristos. Credința îmbrățișează moartea care păstrează legământul, care împlinește legea, care săvârșește neprihănirea, care oferă desăvârșirea și ascultarea lui Isus Hristos. Moartea lui Hristos, cea care poartă mânia, care înfăptuiște îndreptățirea, care face ispășirea păcatului... Acestei morți, credința îi spune cu bucurie „Da! Da! Da! Asta e ceea ce vreau și ceea ce am nevoie. Aceasta este comoara vieții mele.” Îmbrățișarea învierii lui Hristos, cea care a cucerit moartea, care l-a înfrânt pe diavol și care a deschis cerul; îmbrățișarea regalității lui Hristos, cea suverană, mijlocitoare, atotprezentă, care nu ne lasă niciodată singuri. Și lista ar putea continua la nesfârșit. Iată ce înseamnă bucuria credinței! Ea este acceptarea, primirea, consumul Pâinii și Apei, care sunt toate de la Hristos sau de la tot ce este Dumnezeu pentru noi în Hristos. Aceasta este credința!

Acum, dacă acest lucru este adevărat, dacă este să descoperim ceva aici, uitându-ne la verset: „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră; dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră” - acea bucurie a credinței - „căci stați tari în credință” însoțiți fiind de acea bucurie, este că acum avem de a face cu un text creștin. Acum nu mai avem de a face o societate caracterizată de admirație reciprocă, ci avem ceva cu totul diferit. Când vă spun eu acum că „bucuria voastră este bucuria mea”, ceea ce vreau să spun e că, atunci când voi găsiți plăcere deplină în a-L înălța pe Hristos, eu îmi găsesc plăcerea în voi. Și atunci când voi vă uitați la mine și descoperiți bucuria mea în supremația lui Hristos, voi vă găsiți plăcerea în mine și astfel, totul este spre înălțarea lui Hristos. Fiindcă bucuria mea în voi este datorită bucuriei voastre în Hristos iar bucuria voastră în mine este datorită bucuriei mele în Hristos. Aceasta se numește dragostea creștină. Nu este vorba despre o societate naturală, sentimentală, caracterizată de admirație reciprocă.

Și lucrul acesta m-a apăsat destul de mult în ultimele săptămâni. Mai am doar 2 săptămâni ca păstor al bisericii Betleem. Ultima mea predică va fi în duminica Învierii și voi încheia o perioadă de aproximativ 33 de ani. I-am privit pe acești oameni cum mă iubeau și eu îmi iubesc oamenii. Însă, iată care este lucrul ciudat. Mulți dintre voi faceți parte din biserici micuțe, alții faceți parte din biserici de mărime medie sau mare, iar eu vreau să vă încurajez cu privire la ceva. În ultimele luni, aproape în fiecare slujbă, și predic de trei ori la sfârșit de săptămână, cineva venea la mine, îmi lua mâna, se opreau, poate aveau și lacrimi în ochi și îmi spuneau: „S-ar putea să nu pot fi prezent la slujba de rămas-bun din aprilie, dar iată ce vreau să îți spun: mulțumesc!” Și câteodată, doar asta pot să spună și apoi pleacă.

Iată lucrul uimitor. Nu îi cunosc. Nu știu cine sunt ei. Alteori mă scapă de responsabilitate și spun: „Niciodată nu te-am întâlnit! Sunt aici de 8 ani, serios. Eu și soția mea suntem aici de 8 ani în campusul de nord și vreau doar să îți spun că nu am mai fost aceiași. Și dacă nu aș fi venit aici, nu aș fi știut ce să fac atunci când ne-am pierdut fiica.” Aș vrea doar să știu ce a fost aia. Ce anume a fost acea emoție? Ei nu mă cunosc. Eu nu știu cine sunt ei. Noi nu avem niciun fel de relație persoanlă, iar ei plâng înaintea mea datorită mulțumirii pe care o simt. Ce este asta? Vă spun eu ce este: este dragoste și este o dragoste care este construită pe o prețuire împărtășită a lui Isus, săptămână de săptămână, în aceași încăpere. Nici nu trebuie cunoști numele persoanei. Dacă vă vedeți reciproc, vedeți în această persoană, prețuirea lui Isus, faptul că vorbește despre splendoarea Mântuitorului meu, Isus. Ei reușesc să pătrundă lucrul acesta și să Îl iubească pe Isus. Și totul se extinde pe verticală și pe orizontală și lucruri profunde au loc în sufletul uman, din punct de vedere relațional. Chiar se întâmplă! E uimitor să vezi cum se produce asta.

Așa că, fiți încurajați! Dacă nu vă cunoașteți oamenii așa de bine cum v-ați dori, voi totuși puteți să îi iubiți cu dragoste mare și lucruri cu adevărat profunde se pot întâmpla, de-a lungul timpului, între oamenii care sunt bine hrăniți. „Bucuria voastră este bucuria mea” acum înseamnă că atunci când tu îți găsești bucuria supremă în Hristos, atunci eu îmi găsesc bucuria în tine. Și „bucuria mea este bucuria voastră” înseamnă acum că atunci când îmi găsesc bucuria deplină în Hristos, tu îți găsești bucuria în mine. Acesta este țelul slujirii lui Pavel. „Eu lucrez împreună cu voi, pentru bucuria voastră” și în mod specific pentru „bucuria credinței”. Anume, acea bucurie de a-L primi pe Hristos ca și comoara ta supremă. „De aceea, trăiesc. Vreau ca să aveți bucuria în Hristos.” În felul acesta și cu scopul acesta se dăruiește pe sine Pavel. Nu este un țel ieftin, după cum am spus, nu este o „bucățică” creștină lipsită de semnificație, aruncată psihologic oamenilor aflați în nevoie, din mijlocul congregației, ci este ceva care este adânc, foarte profund înrădăcinat în înțelegerea pe care o are Pavel cu privire la Evanghelie, cu privire la cine este el și care este scopul slujirii lui. Și are nevoie să le spună, acesta este un alt pas, că aceasta este un țel foarte periculos în slujire. Este un țel extrem de periculos!

Dacă cineva vă aude că spuneți că scopul vostru pentru biserică este bucuria bisericii, acesta o să spună că doar un păstor american care este de clasă mijlocie, înstărit și lipsit de persecuție, ar putea vorbi în felul acesta. Ați putea să îl priviți direct în ochii și să-i spuneți: „Tu habar n-ai ce vorbești! Atunci când eu lucrez împreună cu voi pentru bucuria voastră, eu nu o fac ca să vă răsfăț. Vă pregătesc să suferiți.” Întregul scop al meu în pregătirea oamenilor mei ca ei să aibă bucurie supremă în Hristos, este pentru ca ei să nu își piardă bucuria atunci când ei pierd totul, mai puțin pe Hristos. Și într-adevăr, mă uit în urmă având un sentiment dulce de mulțumire, la numărul de mărturii din biserica mea care au spus că au experimentat asta și care au trecut prin lucruri cumplite, având bucurie. Așadar, este o chemare periculoasă. Dacă ar fi să fiți de acord cu mine, că ar trebui să mergeți acasă acum și să faceți ca ambiția voastră pe tot parcursul vieții, să fie acea de a lucra cu oamenii voștri pentru bucuria lor, atunci voi nu i-ați răsfăța cu bogății, ci i-ați pregăti pentru suferință.

Soția mea și cu mine am cumpărat o serie de DVD-uri, produse de site-ul chinasoul. org, iar titlul seriei era „Crucea - Isus în China”. Primul este numit „Izvorul vieții”, următorul „Semințele sângelui” și apoi, următorul este numit „Paharul amar”. Și le-am urmărit împreună; este vorba despre înflorirea bisericii din China, în ultimii 40-50 de ani, prin intermediul suferințelor. Și am rămas cu impresie copleșitoare: tema ce dăinuia în cadrul tuturor acelor DVD-uri era „Bucurie! Bucurie! Bucurie!”. Părea ca și cum oamenii în vârstă - știți, cei cu barbă albă, oamenii bătrâni - cei care au suferit cel mai mult, vorbeau în cel mai înduioșător, blând și aproape palpabil mod cu putință cu privire la dulceața prezenței Domnului Isus și despre bucuria credinței în mijlocul suferințelor lor.

Nu pretind că aș fi suferit în slujirea mea; nu am suferit nimic în comparație cu felul în care au suferit creștinii de-a lungul istoriei și ce au experimentat ei. Deci, întotdeauna încerc să testez concluziile mele exegetice prin prisma realității așa încât să vorbesc despre ea, având un simț al adevărului viu mai degrabă decât doar o teorie biblică. Privindu-i pe acești creștini din China cum mărturisesc despre bucuria trainică și neclintită în Domnul în mijlocul suferințelor, mi-a întărit senzația pe care o am cu privire la faptul că, da, mergem spre direcția potrivită aici: lucrăm cu oamenii noștri pentru bucuria lor pentru ca, atunci când vine vorba despre oamenii din China și despre faptul că ei stau închiși în închisori timp de 20 de ani, separați fiind de soții și de copii, pe nedrept, să vedem că ei nu își petrec timpul lovind pereții, întrebând „Unde este Dumnezeu?” Noi, americanii suntem așa de gata să Îl provocăm pe Dumnezeu atunci când lucrurile nu merg bine. Lor nici nu le-a trecut prin minte să Îl provoace pe Dumnezeu, Dumnezeu era tot ce ei aveau. Deci, nu este un răsfăț al oamenilor voștri atunci când le spuneți „o să lucrez cu voi pentru bucuria voastră”, ci este o pregătire a oamenilor voștri pentru suferință.

S-ar putea să fie o idee bună pentru mesajul meu, să pun întrebarea: De ce nu a spus Pavel în versetul 24 al capitolului 1, „noi lucrăm împreună cu voi pentru dragostea voastră”? Și motivul pentru care spun lucrul acesta, este pentru că eu sunt conștient că atunci când spun: „Fie ca țelul slujirii voastre să fie bucuria oamenilor voștri, acea bucurie care Îl înalță pe Hristos, care este satisfăcătoare pentru suflet și care lucrează spre înaintarea misiunii”, cineva ar putea veni la mine și ar putea să îmi citeze numeroase texte importante care evidențiează că țelul slujirii lui Pavel era dragostea. Cum ar fi 1 Timotei 1:5: „Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun și dintr-o credință neprefăcută.” Noi țintim ca voi să ajungeți să fiți oameni iubitori. Și lucrul acesta ar fi foarte adevărat. Nu am de gând să anulez vreun verset din Biblie.

Așa că mă întorc, atunci când aud o voce ca cea din 1 Timotei și spun: De ce a spus „lucrez împreună cu voi pentru bucuria voastră”? Nu ai vrut oare să spui „dragoste”? Nu vrei să spui că adevăratul țel este despre ceilalți? Și iată răspunsul meu la întrebarea de ce, până în acest punct, Pavel a spus „bucurie” și nu „dragoste”. Anume, fiindcă dacă voi aveți ca țel dragostea față de lume, dragostea față de oameni și toate celelalte roade ale dragostei pe care vreți ca oamenii voștri să le aibă, „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru... ” Și la toate spunem: Da! Da! Da! Dacă încercați ca toate acestea să fie un țel și întodeauna sunteți pe urmele lor spunându-le: „Faceți faptele acestea bune! Iubiți-i pe oameni! Iubiți-i! Iubiți-i! Faceți aceste fapte bune~_!"& ~Dar când încercați să ocoliți bucuria imensă în Hristos cea care schimbă inima, atunci 3 lucruri urâte se vor întâmpla. Primul lucru este faptul că rădăcina dragostei va fi îndepărtată. Nimeni nu va reuși să susțină dragostea autentică față de lume dacă nu este profund satisfăcut în Isus. Al doilea lucru este faptul că îndepărtați darul dragostei. Ce lucru ați putea să dați oamenilor dacă voi nu aveți bucurie în Isus? Ce le veți da? Un stomac plin? Abilitatea de a citi? Și apoi iadul? Singura modalitate prin care putem iubi oamenii în mod autentic, este de le face și lor parte de o satisfacere a sufletului în Isus, una care niciodată nu se sfârșește. „Înaintea Feței Tale, sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice, în dreapta Ta.” Dacă nu aveți lucrurile acestea pe care să le dați oamenilor voștri, atunci voi, în cele din urmă, nu le arătați dragoste. Doar jucați jocuri sociale. Am o povară grea pe inimă în aceste zile și anume că evanghelicii spun întregii lumi că „Ne pasă de toată suferința, în special de suferința eternă”. Așa că dacă voi nu aveți un dar pentru a face lucrul acesta, atunci ați dat la o parte orice capacitatea de a-i iubi. Așa că dacă încercați să ocoliți dragostea, ca și țel final al bucuriei în Isus, al împlinirii în Isus, și ajungeți în punctul acesta, ce le veți oferi?

Al treilea lucru care ar fi pierdut ar fi spiritul dragostei. Te simți mai iubit atunci când cineva, plin de resentimente, face ceva bun pentru tine sau atunci când o face plin de bucurie? Un lucru bun. Ei fac un lucru bun pentru tine. În primul caz, acest lucru îl fac fiind plini de resentimente: „Nu vreau să îl fac, dar se presupune că trebuie să îl fac și atunci o să îl fac.” Iar în cel de-al doilea caz, ei ar spune: „Mi-ar plăcea să fac lucrul acesta pentru tine. M-ar face fericit.” În care dintre aceste situații, v-ați simți mai iubiți? Iar dacă încercați să ocoliți bucuria adâncă, pătrunzătoare, acea bucurie a sufletului care își găsește satisfacția în Isus, cu scopul de a-i învăța pe oamenii voștri să iubească, atunci vă veți trezi cu niște oameni care fac lucrul acesta din obligație, oameni legaliști, nefericiți și împovărați.

Să vă dau un exemplu despre cum anume funcționează acest lucru în ceea privește dragostea, din 2 Corinteni capitolul 8, privind per ansamblu. Iubesc acest pasaj. Mă convinge la nivelul cel mai profund și mă umple de o dorință aprinsă cu privire la cum anume mi-aș dori să fiu și cum anume aș vrea să influențez biserica să fie. Așadar, aici îl avem pe Pavel folosindu-se de exemplul credincioșilor din Macedonia pentru a arăta corintenilor cum să fie generoși și plini de dragoste. Să vedem cum face lucrul acesta. „Fraților, voim să vă aducem la cunoștință harul, pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei. În mijlocul multor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie, au dat naștere la un bleșug de dărnicie din partea lor.” Este, pur și simplu, glorios lucrul acesta. Deci, să ne uităm la cele trei elemente. Harul s-a coborât, „vreau ca voi să știți despre harul lui Dumnezeu”, acest har așa de măreț și atât de suveran s-a coborât peste bisericile din Macedonia și lucrul acesta a produs ceva supranatural. Acesta este primul element.

Al doilea element. Ce anume a produs? Lucrul acesta a dus la o revărsare de bucurie, în versetul 2. Însă ceea ce face ca această bucurie să fie așa de uimitoare este faptul că este prinsă la mijloc, între necazuri, pe de o parte, și sărăcie, pe de altă parte. În mijlocul necazurilor cumplite, a abundenței bucuriei tale și sărăciei extreme - acesta fiind cel de-al doilea pas - harul se coboară, harul suveran și, prin intermediul predicării Evangheliei, Dumnezeu se coboară și aduce în uimire aceste suflete și le trezește. „Păcatele îți sunt iertate, iadul este sigilat, raiul este deschis; tu ești justificat, păcatele îți sunt șterse, Duhul Sfânt locuiește în tine, ești în drum spre glorie.” Ei au crezut toate acestea din toată inima, așa încât bucuria lor era, așa cum spune aici, „peste măsură de mare”. Necazurile lor se înăspreau, „în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri”, iar sărăcia lor nu dispăruse; ceea ce înseamnă că bucuria lor nu se baza pe lipsa necazurilor, iar bucuria lor nu se baza pe lipsa sărăciei, ci bucuria lor se baza pe harul care i-a unit cu Hristos și care le satisfăcea sufletele în El.

În al treilea rând, a produs generozitate, lucru care este echivalat cu dragostea, mai târziu în versetul 7. „Abundența voastră de bucurie s-a revărsat și a produs un belșug de dărnicie.” Așa că, dacă îl întrebați pe Pavel: „De ce ai spus că bucuria este țelul slujirii tale în 2 Cor. 1:24 și nu dragostea?”, el o să arate înspre vresetul 2 din 2 Corinteni capitolul 8 și o să spună: „Uite, ce o să se întâmple. Dacă bucuria în Hristos este îndestul de puternică, dacă satisfacerea este îndeajuns de profundă, satisfacerea în tot ceea ce este Dumnezeu pentru voi în Hristos, atunci necazurile nu vor fi intimidante, sărăcia nu va fi descurajantă și astfel, slujirea voastră față de cei săraci se va revărsa.” Însă, dacă eu încerc să ocolesc bucuria, atunci produc acțiuni sociale și Hristos nu va primi gloria cuvenită. Hristos primește glorie din partea noastră atunci când El ne satisface sufletele noastre, mai mult decât lipsa necazurilor și mai mult decât prezența bogăției.

Acum, ne întoarcem acolo unde am început, să văd dacă pot explica asta. Am alcătuit o logică; am spus că dacă țelul slujirii este bucuria credincioșilor în tot ceea ce este Dumnezeu pentru ei în Isus, atunci consecința va fi aceea că bucuria noastră în Isus, ca și păstori, este o temelie esențială a acelei slujiri. Și consider că acești primi doi pași în desfășurarea logicii, au fost demonstrați în cadrul acestui pasaj. Versetul 24 demonstrează primul pas, „lucrăm și noi împreună cu voi la bucuria voastră”, acesta este țelul slujirii și faptul că eu trebuie să împărtășesc acea bucurie, se demonstrează în felul în care Pavel o prezintă în versetele 2 și 3, „bucuria mea este bucuria voastră și bucuria voastră este bucuria mea”. Este de neconceput pentru Pavel ca el să slujească pentru bucuria altora în Dumnezeu, atunci când el nu avea parte de ea. Este, pur și simplu, de neimaginat. Și întotdeauna a fost așa în slujire, nu-i așa? Psalmul 40, versetul 3: „Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut și s-au încrezut în Domnul.” A pus o cântare nouă în gura mea, mulți vor vedea lucrul acesta și se vor încrede în Domnul. Așa funcționează slujirea. Eu am bucuria și ei se îndreaptă spre Dumnezeu.

Sau Psalmul 51, versetul 12: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale și sprijinește-mă cu un duh de bunăvoință! Atunci, voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, și păcătoșii se vor întoarce la Tine.” „Fă-mi parte de bucuria mântuirii mele pentru ca astfel păcătoșii să vină la Tine.” În felul acesta funcționează. Deci, nivelul doi în cadrul acestei logici a mesajului este „Da! Da! Eu trebuie să îmi găsesc împlinirea în Hristos, dacă e să îndrept oamenii spre Hristos, El fiind comoara atotsatisfăcătoare din întreg universul.” Aceasta este natura slujirii.

Unul dintre versetele preferate cu privire la aceasta este în Evrei 13:17: „Ascultați de mai marii voștri, și fiți-le suspuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele”; lăsați ca ei, liderii, păstorii să facă aceasta „cu bucurie, nu suspinând că așa ceva nu v-ar fi de niciun folos”. Îmi place pasajul aceasta; el spune că un păstor bucuros este un păstor de folos. Nu ar fi de niciun folos oamenilor dacă păstorul ar suspina din cauza slujirii sale. „Nu vreau să fac asta, dar trebuie să o fac, așa îmi câștig existența.” Mai degrabă e de folos un păstor care spune: „Iubesc pe Dumnezeul meu, iubesc Cuvântul Său, îmi iubesc oamenii. Sunt multe poveri, dar iubesc ceea ce fac. Aceasta este bucuria mea, să îi văd pe ei cum își găsesc bucuria în Dumnezeu, cu ajutorul cuvintelor mele.” Aceasta face oamenii să fie sănătoși, conform cu Evrei 13:17.

Și lucrul acesta ne conduce către ultimul, cel de-al treilea nivel al logicii. Dacă țelul slujirii este acela de a-i ajuta pe oameni să își găsească împlinirea, satisfacția în valoarea supremă și frumusețea lui Isus, atunci satisfacția noastră trebuie să fie o temelie esențială a acelei slujiri, lucru care ne conduce către bază, și mai profund decât aceasta, trebuie să fie, deci, o foame după Dumnezeu sau după Isus. Asta pentru că acolo unde nu există o foame după ce anume vei mânca, nu există nicio plăcere în a mânca, nu-i așa? Dacă nu te bucuri de ceea ce vei pune în gură, nu o să spui: „Hmm! Ce bun e!” O să o înghiți ca și cum ai înghiți o vitamină sau niște spanac. Asta înseamnă că o temelie esențială a unei slujirii pline de credincioșie și efective, este, de fapt, foamea după Dumnezeu. Ascultați-l pe Petru. După ce a spus că „ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi”, anume Duhul Sfânt, prin Cuvântul viu și statornic al lui Dumnezeu, care este Evanghelia, el continuă - după ce înlăturăm diviziunile capitolelor - să spună „ca niște prunci născuți de curând, să doriți – epipotheō adică o dorință puternică – să doriți laptele duhovnicesc”. Deci, sunteți ca niște bebeluși care tocmai au venit pe lume, și cautăți neobosiți până găsiți laptele. Lucrul acesta se află înlăuntrul vostru, asta fac bebelușii mereu. Nașterea din nou produce dorință și astfel „vreau laptele Cuvântului”. Însă, iată cum se continuă versetul: „ca niște prunci născuți de curând să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire, dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul”. Iar dacă nu ai gustat, nu Îl vei dori pe El. Nu va exista o primire atotsatisfăcătoare a lui Isus, ca fiind comoara supremă și cea mai valoroasă din lume, dacă aici, în interiorul tău, nu ai fost adus la viață ca să guști și să vezi că El este bun, că El este mai de dorit decât orice alt lucru din lume. Aceasta este nașterea din nou. Un lucru destul de radical.

Și nu doresc să sugerez nimic prea dur, cum ar fi că oamenii născuți din nou cu adevărat nu au parte de suișuri și coborâșuri în ceea ce privește dorința lor, pentru că noi ne confruntăm cu ele. Ne confruntăm cu ele și de aceea trebuie să luptăm în fiecare zi. De aceea și psalmistul spune (Psalmul 42): „Cum dorește cerbul izvoarele de apă, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeul! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul Cel viu!” Sau în Psalmul 63: „Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat și fără apă”; iată aici vocea omului care a gustat și a văzut că Dumnezeu este bun, și la acest moment nu primește tot ce are nevoie și tot ce își dorește. El plânge, caută și aleargă înspre pârâu și face lucrul acesta în fiecare zi. Faceți voi lucrul acesta în fiecare zi?

Temelia slujirii voastre, foamea după Dumnezeu; deasupra acesteia, fundamentul pentru slujirea voastră este să fiți satisfăcuți în tot ceea ce este Dumnezeu pentru voi, în Isus, iar țelul acestei slujiri este să îi ajutați pe acei oameni să meargă acolo. Să îi ajutați să meargă înspre acolo. În tot timpul vieții voastre, dedicați-vă lucrului acestuia. Să aduceți oamenii din punctul în care iubeau lumea, când erau satisfăcuți de lume, la punctul în care supun toate acestea morții și Îl primesc pe Isus ca fiind comoara atotsatisfăcătoare a lor. Acesta este țelul vostru în slujire, să îi ajutați să ajungă în punctul acesta.

Închei prin a-l lăsa pe Ioan să pună toate lucrurile împreună, prin intermediul cuvintelor lui Isus în capitolul 7, versetul 37: „Dacă însetează cineva – adică dacă cineva experimentează o adevărată foame după Dumnezeu sau după Hristos – să vină la Mine și să bea.” Lăsați ca foamea lui să fie satisfăcută în Mine”. „Cine crede în Mine – este acea bucurie a credinței, este venirea credinței, este satisfacerea, foamea, însetarea credinței – din inima lui vor curge râuri de apă vie”.

Iată-o! Ai tu, pastore, o sete, o foame după Dumnezeu? Nimic, absolut nimic nu o poate domoli decât Dumnezeu. Niciun serial de televiziune nu o poate domoli, nicio soție și niciun copil nu o pot domoli, nicio slujbă, nicio predicare, nicio carte nu o poate domoli, ci un singur lucru, anume Dumnezeul Cel viu, experimentat prin intermediul Duhului Sfânt, prin Cuvântul Său, umblând cu El zilnic – El este Pâinea mea, El este Fântâna mea. Dacă experimentezi această foame, atunci vei începe să crești în ceea ce privește împlinirea în El, și ea se va transforma într-un râu, un râu de apă vie. Și oamenii voștri vor bea din el, vor bea din el de-a lungul deceniilor, și aceasta le va da toată puterea și eliberarea de dragostea pentru această lume. Așa că, dăruiți-vă lucrului acestuia, cu toată inima voastră!

 

Tată, mă rog ca noi să ne îndepărtăm față de tot ce ar putea concura cu Tine, și mă rog ca în mijlocul tuturor bucuriilor legitime ale vieții, Tu să fii bucuria noastră supremă. Mă rog ca Tu să vii și să dai oricăruia din această încăpere, care nu a gustat și nu a văzut, care nu a savurat că Domnul este bun, posibilitatea de a gusta în seara aceasta. Și nu lăsa vreodată ca această foame să dispară, alimenteaz-o cu din ce în ce mai multă bunătate de-a Ta, până ajunge să fie o dependență de Dumnezeu. Apoi, dă-le-o oamenilor care sunt slujiți de către liderii din încăperea aceasta, lasă tu ca ei să fie slujiți în felul acesta. Fie ca noi toți să mergem la casele noastre și să hotărâm noi modalități de „a lucra împreună cu voi, pentru bucuria voastră”. Cu scopul acesta, menține Tu foamea noastră! Ție mă rog, în Numele lui Isus, amin!



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 208
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni