Gravitate și bucurie - Partea 6
Autor: John Piper  |  Album: Gravitate și bucurie: Urmărirea lui Dumnezeu în închinare  |  Tematica: Închinare
Resursa adaugata de Mada_O in 03/03/2017
    12345678910 0/10 X
Referințe

    Atunci când am pregătit acest mesaj, m-am gândit că ar fi util să vă îndrept atenţia către o perioadă din istoria bisericii noastre când eram pe punctul de a fi făcuţi praf. Era prin 1993-1994 şi – nu vreau să intru în detalii, nu vreau să rănesc pe nimeni, nu vreau să readuc gunoiul la suprafaţă –, dar a fost oribil. 230 de persoane au părăsit biserica noastră, am început să ne potolim, am fost la pământ timp de 3 ani, fără niciun fel de creştere timp de 3 ani, a fost o perioadă de pustietate, de mare jale şi tristeţe. Şi în acele zile întrebarea care s-a pus a fost: cine suntem? Ce se întâmplase? Exista multă imoralitate. Ce s-a întâmplat cu noi? Închinarea noastră fusese reală? Dacă există astfel de imoralitate, cum putem noi să ne închinăm? Cine suntem? Am pus deoparte un an şi jumătate să discutăm, să ne rugăm, să plângem cu privire la identitatea noastră ca biserică ce se închină colectiv. Lucrurile s-au schimbat dramatic. Primii 10 ani ai Bisericii Bethlehem de când sunt eu aici şi următorii 15 ani sunt ca ziua şi noaptea din punct de vedere al stilului. Nu e vorba că acesta a fost cheia, ci, pur şi simplu, s-a schimbat. În acele vremuri, ne aflam pur şi simplu în ceea ce se numeşte un război al închinării în biserică. M-am dus înaintea Domnului şi I-am spus, „Doamne, cum să ţin această biserică laolaltă, cum să rămânem pe aceeaşi lungime de undă? Totul ar putea să explodeze! Există de 120 de ani, nu vreau să fie distrusă cât sunt eu de pază!” Şi le-am prezentat ceea ce urmează să vă prezint şi dumneavoastră, aceste 11 puncte care reprezintă ceea ce ne uneşte în închinare şi cred că Dumnezeu le-a folosit pentru a ne ţine împreună.

    Ceea ce veţi observa este că există puţine lucruri legate de stil în această prezentare. Ceea ce s-ar putea ca la sfârşit să stârnească o reacţie de tipul: „Păi, şi cum v-a ajutat asta?! Pentru că nu a stabilit dacă să folosiţi chitare sau orga!“ Noi ne închinăm folosind orga duminica dimineaţa, NUMAI pianul şi orga de zece ani. N-a existat sunet de tobe, de chitară, de nimic altceva în afară de orgă şi pian duminica dimineaţa. Asta era tot ce făceam duminica dimineaţa. Cântece de închinare contemporane? Alea erau pentru şcoala duminicală. Numai imnurile şi orga făceau parte din slujba de închinare. Această prezentare nici nu are de-a face cu subiectul orgii, deci cum ajută asta? Şi vreau doar să le spun acelora dintre voi care sunteţi responsabili cu conducerea: unitatea şi soluţiile pentru probleme practice vin deseori dintr-o armonie care provine de la un nivel profund. La o adâncime de 1,5 km sub Oceanul Pacific e destul de linişte, e calm, totul e omogen, unitar. Şi la suprafaţă e un uragan… Şi deseori o biserică are nevoie de un pastor care s-o ducă la adâncime şi să se închidă împreună şi să spună, „Asta e ceea ce credem! Asta e ceea ce iubim!“ Dacă poţi să le îndrepţi oamenilor atenţia spre asta,  ei pot supravieţui în timpul uraganelor, vor trece prin ele şi vor ajunge  la un sentiment de unitate. În formă! Asta este ceea ce ni s-a întâmplat nouă. Am pierdut într-adevăr din oameni, dar…

    Deci, iată ce le-am dat… Numărul unu. Se numeşte „Ce ne uneşte în închinare“. Asta a fost prezentată prin 1992-1993, nu-mi amintesc exact. Concentrarea asupra lui Dumnezeu, a face o prioritate principală din concentrarea pe verticală a slujbei noastre de duminică dimineaţa – era slujbă doar dimineaţa pe vremea aceea. Scopul final este de a-L experimenta pe Dumnezeu în aşa fel încât El să fie glorificat prin sentimentele noastre. Vino să-L cauţi pe Dumnezeu, pleacă în căutare de oameni. Nu sunt niciodată sigur că am ajuns la echilibrul potrivit în biserica noastră. Nu ştiu cum aş putea să fiu sigur… La echilibrul potrivit între o închinare intensă concentrată pe verticală, centrată pe Dumnezeu, pe de o parte. Și căldura, blândeţea, compasiunea, prietenia, grija manifestate unii faţă de ceilalţi, care sunt poruncite în Biblie, pe de alta. Cum intră aceste două aspecte în legătură duminica dimineaţa este mereu un subiect tensionat pentru mine. Este o tensiune în biserica noastră chiar acum. Multe biserici au momente de socializare în timpul slujbei: „Ridicaţi-vă în picioare, duceţi-vă să-i salutaţi pe ceilalţi, îmbrăţişaţi-i…“ Dacă sunteţi o biserică formală, spuneţi „Daţi-le pacea lui Hristos!“, iar dacă nu, le spuneţi „Îmbrăţişează-i!“ Faceţi asta! Noi nu facem asta. Motivul principal pentru care nu facem asta este pentru că Piper nu vrea. Şi m-au lăsat o vreme să fac cum vreau eu în privinţa asta. Şi nu vreau să fac asta – şi poate că Domnul o să-mi frângă mâinile în zilele din urmă din cauza asta – dar mă uit la Biserica din America, care este îmbibată în familiaritate superficială de tipul „veniţi toţi, fiţi amabili“ şi nu există aproape nicăieri un sentiment al majestăţii, şi al strălucirii, şi al măreţiei, şi al gloriei, şi al terorii, şi al mâniei lui Dumnezeu. Şi avem 168 de ore pe săptămână. Şi le-am spus liderilor de închinare, ar fi prea mult ca într-una dintre acele ore să ne concentrăm exclusiv pe verticală? E prea mult? Nu poţi să fii prietenos înainte şi după? Şi, pur şi simplu, să-L cauţi cu totul pe Dumnezeu timp de 70 de minute? E prea mult? Şi asta e ceea ce susţin şi acum. Tot aici sunt. Ţin la asta. Şi-mi fac duşmani în felul ăsta. Ei îmi zic: „Da, dar oamenii vin şi nu cred că suntem aşa de prietenoşi pe cât am fi dacă am pune timp deoparte în timpul slujbei să ne îmbrăţişăm…“

    Dacă aţi şti cum eram şi unde am ajuns. A existat o perioadă în această biserică în care pusesem semne pe uşa sanctuarului pe care scria „Bucuraţi-vă de slujba aşteptării!“ Puteai să intri în această biserică doar în două momente din cadrul slujbei şi asta se întâmpla când nu se desfăşura nicio activitate şi era linişte în timp ce cânta orga, iar asta te făcea să simţi că ai întârziat. Şi când veneai, în primele 10 minute era linişte, cânta orga, oamenii erau plecaţi în rugăciune şi am predicat despre îngenuncherea în rugăciune, în timpul preludiului să îţi pregăteşti inima să-L întâlnească pe Dumnezeu. Asta a dispărut. Am renunţat la asta, am încetat să mai duc această luptă. Am renunţat, deşi ţineam la asta, încă mi-ar plăcea ca oamenii să intre în acest loc tremurând în aşteptare decât vorbind despre echipa Vikings. Dar n-o să mai lupt pentru asta. Deci dacă credeţi că sunt o persoană încăpăţânată, aveţi dreptate! Dar m-am înmuiat, dacă încă ar trebui s-o mai fac… vom vedea.

    Numărul doi. A-L căuta cu străşnicie pe Dumnezeu – astea sunt lucruri în privinţa cărora suntem uniţi, noi, iubitorii de orgă şi de chitară, da? A-L căuta cu străşnicie pe Dumnezeu, urmărirea celei mai adânci satisfacţii în tot ceea ce este Dumnezeu pentru noi în Isus.

    Numărul trei. Să aştepţi prezenţa plină de putere a lui Dumnezeu. Nu doar ne îndreptăm spre El, ci căutăm în mod sincer ca El să se apropie de noi pe baza promisiunilor din Iacov 4:8, „Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi el se va apropia de voi.“

    Numărul patru. Slujbele noastre se bazează pe Biblie şi sunt saturate de învăţătura Bibliei. Există o diferenţă între ceva ce doar se bazează pe Biblie şi ceva ce este saturat de învăţătura Bibliei. Am ales acest cuvânt în mod intenţionat. Cu alte cuvinte, am auzit prelegeri despre psihologie, prelegeri despre Dumnezeu, prelegeri despre căsătorie şi prelegeri despre relaţii care nu făceau niciodată referire la Scriptură şi dacă îi abordezi şi le spui „N-ar trebui să fii un pic mai biblic?“, răspunsul este „Tot ce am spus se bazează pe Scriptură.“ „Ah, mă scuzaţi, nu mi-am dat seama! Asta însemnând că nu ai încercat să arăţi asta şi nici n-a părut astfel.” Şi asta e bine, mă bucur aşa de mult că ceea ce spunem când nu cităm din Scriptură este bazat pe Scriptură! Amin! Amin! Hai să bazăm totul pe Scriptură! Dar într-o slujbă de închinare vreau ca Dumnezeu să vorbească! Dumnezeu are putere, vreau ca Cuvântul Său să fie ţesut peste tot, vreau ca rugăciunile să includă pasaje din Scriptură, cântecele să includă pasaje din Scriptură, cuvintele de bun-venit să includă pasaje din Scriptură, predicarea să includă Scriptura, acesta este momentul lui Dumnezeu, lăsaţi-L pe EL să vorbească aici! Lăsaţi-L să Se infiltreze peste tot. Nu doar ideile noastre, ideile noastre, şi apoi să le justificăm cu „Păi, totul se bazează pe Scriptură!“ De-asta am ales cuvântul „saturat“. Conţinutul cântecelor, al rugăciunilor, al cuvintelor de bun-venit, al predicării, al poeziilor, – am menţionat poeziile datorită poemelor de Advent – toate se vor conforma adevărului Scripturii. Conţinutul Cuvântului lui Dumnezeu va fi întreţesut în tot ceea ce facem în închinare. Va fi fundamentul la care facem apel pentru autoritate în predicare şi orice altceva.

    Numărul cinci. Minte şi inimă. O închinare care are ca scop aprinderea şi întreţinerea unor sentimente puternice şi reale faţă de Dumnezeu, dar care nu manipulează sentimentele oamenilor ignorând gândirea clară cu privire la lucruri spirituale bazate pe dovezi exterioare ce pot fi împărtăşite. Încercaţi să vă imaginaţi o biserică în care să existe un acord în această privinţă. Acest lucru intră mereu în conflict cu un lucru sau altul. E de o importanţă majoră! Dacă ai de-a face cu doi oameni şi unuia îi place orga, iar celuilalt îi plac chitara şi tobele şi îi faci pe amândoi să spună asta, ai reuşit un lucru extraordinar! Închinarea are ca scop aprinderea şi întreţinerea unor sentimente profunde, puternice, reale. Deci chitaristul trebuie să creadă asta! Şi organistul trebuie să creadă asta! Şi dacă sunt autentici, va exista o apropiere extraordinară între ei. Acest lucru va schimba modul în care se cântă la orgă şi felul în care se cântă la chitare şi s-ar putea ca într-o zi să se ajungă la armonie.

    Numărul 6. Onestitate şi intensitate. S-a pus mai devreme o întrebare cu privire la asta. Acesta este un scop, o asumare: evitarea unei atmosfere triviale, lipsite de respect, superficiale, frivole şi stabilirea în schimb a unui exemplu de reverenţă, pasiune şi uimire. Tratăm cu seriozitate bucuria. Glumele se potrivesc rareori. „Frivolitate“ este un cuvânt urât pentru mine, „bucurie“ este un cuvânt pozitiv. Predic de 28 de ani la Bethlehem şi nu am spus niciodată o glumă în vreo predică. Râdem mult la Bethlehem şi spun lucruri amuzante, pur şi simplu, îmi ies câteodată. Vedeţi? Aţi râs! Asta se întâmplă pentru că cred că umorul este în totalitate proiectat de Dumnezeu. Şi e un lucru bun! Pur şi simplu, fac apel la judecată aici. Despre ce e vorba în glume? Cum funcţionează glumele? Nu mă ajută să fac ce vreau să fac! Nu o fac! Tatăl meu a fost evanghelist şi a predicat mult mai bine decât mine. Şi începea fiecare predică cu o glumă. L-au învăţat asta la Universitatea Bob John, evident. Cu asta „spărgea gheaţa“, atrage-i prin râs, se vor simţi mai… mai cum? Nu mi se pare că o congregaţie care râde mă ajută neapărat mai mult în ceea ce urmează să spun. Să plângem împreună, poate, speriaţi împreună, poate. Râsul nu este un dat pentru mine. Nu-l foloseşti ca pe o pauză mică.

    Această lume este chinuită (copleşită sau invadată) de pastori cărora le este teamă de seriozitate. O să vă dau un exemplu. Mă aflam odată la o slujbă de ordinare, aproape că l-am doborât pe tipul ăla, aşa eram de mânios. Stăteam în picioare, înconjuraţi de câţiva pastori şi urma să-l ordinăm pe un prieten de-al meu în slujbă, urma să îngenunchem şi să punem mâinile deasupra lui. Pentru mine acesta este unul dintre cele mai sfinte momente pe care ţi le poţi imagina. Îi ceri Dumnezeului Cel Atotputernic să coboare şi să-şi pună pecetea pe slujba acestui om în numele lui Hristos. Pastorul bisericii îi chema în faţă pe ceilalţi prezbiteri şi predicatori din grup să vină să ni se alăture în punerea mâinilor. A zis: „Îi invit pe toţi membrii clericali ordinaţi să vină să ni se alăture.“ Și, evident, nu veneau aşa de repede pe cât se aştepta el să vină. Aşa că se urcă la amvon şi zice: „Haideţi, păstorilor, nu fiţi ca nişte oi!“ Şi toată lumea a râs. Aproape că l-am împins de pe scenă. Există pastori de acest fel în toată ţara. Nu înţeleg importanţa momentului! E în regulă să faci jocuri de cuvinte. Sam Crabtree este cel mai priceput om la jocuri de cuvinte din lume. Sam este pastorul executiv de la noi. Sam este o mină de aur pentru echipa noastră prin personalitatea lui. Nu l-aş înlocui pentru nimic în lume! Dar ar fi bine să nu facă asta în momentul nepotrivit! Îl tot bat la cap cu asta! Dar a făcut-o! V-am spus că personalitatea mea mă bagă în bucluc, mult mai mult decât a lui! Dar se întâmplă să-şi facă numărul cu jocuri de cuvinte în momentul nepotrivit şi… „Sam… Eu nu cred!” Şi ştiu că asta se filmează şi că probabil o să se uite la asta, te iubesc, Sam Crabtree!

    Când ai momente de devoţiune în care Îl observi pe Dumnezeu plin de o mare mânie împotriva neamurilor şi, pe de altă parte, că vom fi încununaţi cu o bucurie veşnică, vrei să mergi înaintea oamenilor şi să-i captivezi. Să-i ajuţi să simtă cum e să ai un Dumnezeu care este mânios împotriva neamurilor şi-i ajuţi să simtă cum e să fii încununat cu o bucurie veşnică. Asta e ceea ce trebuie să facă pastorii! Nu să spună glume, să joace comedie, să pună filme, să cânte rap, să se urce pe măgari, să rostogolească mingi de baschet pe culoare, să bată mingi de plajă în jurul bisericii, e ridicol! Adică, pe bune! Sunt de partea grupurilor de tineri care fac nebunii din când în când. Chestii ciudate, nebuneşti. Nebunia e în regulă, dar... O oră pe săptămână, putem să avem măcar o oră pe săptămână în care maiestatea, minunăţia, gloria căutării asidue a lui Dumnezeu cu atenţia intens îndreptată în sus să fie în regulă? Asta este cererea mea simplă. Şi am căzut de acord asupra acestor lucruri pe vremea aceea la Bethlehem.

    Numărul 7. Comunicare autentică. Suntem de acord asupra acesteia. Renunţarea completă la impostură, înşelăciune, ipocrizie, prefăcătorie, afectare, la a pretinde că eşti cineva. Nu o atmosferă de performanţă artistică sau oratorică, ci atmosfera unei întâlniri personale radicale cu Dumnezeu şi adevărul. Ceea ce a ucis sute de biserici de-a lungul istoriei sunt pastorii care par – în special în ochii tinerilor – artificiali. „Haideţi să ne strângem şi să ne rugăm Domnului!“ Ştiţi cum sunt batjocoriţi: „Căsătorie! Căsătorie!“ E o grosolănie din „Prinţesa mireasă“. Aproape toate filmele fac să pară că pastorii sunt proşti. De ce? Pentru că există mulţi pastori proşti. Prin proşti înţeleg… „Haide, fii autentic! Toată lumea vede ce e dincolo de acel ton al vocii tale.” Noi ca echipă de conducere vrem să fim autentici în faţa dumneavoastră, încercăm să fim în totalitate sinceri. Când aveam probleme în căsnicie, în ‘88, ‘89, ‘90, eu şi soţia mea am petrecut 33 de luni în consiliere maritală. Ce face un pastor în situaţia asta? Stăm pe muchie de cuţit ca să ne fim pe plac unii altora şi să nu ne rănim unii pe alţii? Acum suntem căsătoriţi de 40 de ani, asta înseamnă acum 20 de ani. M-am dus la prezbiteri şi le-am zis: „Aşa stă treaba.” Ei ştiau detaliile, iar biserica ştia situaţia la modul general. N-are nici un rost… Când copiii mei au plecat… „Haide, Bethlehem, voi sunteţi familia mea! Rugaţi-vă împreună cu mine, ajutaţi-mă!” N-are niciun rost să ascunzi ceva. Dacă ai lucruri de ascuns, probabil că ar trebui să te retragi din lucrare. Am făcut totul ca să rămânem împreună.

    Numărul 8. Manifestarea lui Dumnezeu şi a binelui comun. Ne aşteptăm şi sperăm şi ne rugăm ca accentul nostru pe manifestarea lui Dumnezeu să fie bun pentru oameni şi ca, astfel, un spirit de dragoste unii pentru alţii să nu fie incompatibil, ci necesar pentru închinarea autentică. Ştiu că felul în care ne purtăm unii cu alţii şi ceea ce Dumnezeu face în şi prin noi în timpul slujbelor este un element cheie al unităţii şi al reprezentării slavei lui Dumnezeu.

    Numărul 9. Excelenţă care nu distrage atenţia. Probabil că am spus destule despre asta în cealaltă sesiune. Vom încerca să cântăm cu vocea şi la instrumente, să ne rugăm şi să predicăm în aşa fel încât atenţia oamenilor să nu fie distrasă de la conţinut printr-o lucrare de proastă calitate sau de o iscusinţă excesivă. Astea sunt cele două greşeli: pe de o parte ai lucrarea de calitate proastă care îi face pe oameni să se gândească la ea pentru că e atât de proastă şi, de cealaltă parte, ai iscusinţa care e atât de bună încât oamenii sunt atraşi să se gândească la ea. Sau eleganţă, sau rafinament. Excelenţa naturală care nu distrage atenţia va lăsa să strălucească frumuseţea şi lumina lui Dumnezeu. Asta va afecta felul în care te îmbraci. Hainele sunt un lucru minor, abia dacă vorbesc despre asta, în 28 de ani nu cred că am predicat vreodată despre cum să ne îmbrăcăm. Observaţi cum mă îmbrac eu duminica? Nimeni nu se mai îmbracă la fel ca mine. Eu o fac intenţionat şi ei la fel. Nu le spun lor cu ce să se îmbrace, nici ei nu-mi spun mie cu ce să mă îmbrac. Probabil că-şi doresc să nu mă îmbrac ca un pinguin. Într-o zi, când îmi voi aduna curajul o să scriu un eseu despre asta. Dar dacă vorbeşti despre asta, ştiţi ce se întâmplă? Oamenii cred că faci un mare caz despre felul în care să ne îmbrăcăm. Chiar dacă vorbeşti despre asta tocmai ca să nu faci mare caz de asta, aşa că n-o să mai spun nimic.

    Numărul 10. Hotărârea de a-i primi pe oamenii diferiţi de noi de dragul lui Hristos. Încercăm să ne adaptăm la diversitatea contextului nostru cultural metropolitan, atât urban, cât şi suburban. E un lucru mare şi dificil, e o provocare la care lucrăm în mod continuu, nu vrem să dăm impresia nouă sau lumii că pentru a fi creştin trebuie să fii alb sau că pentru a fi creştin trebuie să fii occidental sau orice altceva. Dar a găsi o cale de a fi multietnic, multicultural şi unit… O să mă duc în mormânt lucrând la asta şi eşuând. Cred cu totul că o să ajung în mormânt fără să mă fi oprit niciodată din a lucra la asta şi niciodată aşteptând să reuşesc. Pentru că nu cred că e posibil în această lume căzută să pui laolaltă diversitatea pe care o avem în Oraşele Gemene (Minneapolis-Saint Paul), să o pui într-o încăpere şi cu îmbrăcăminte, şi cu rugăciune, şi cu predicare, şi cu muzică, şi cu structuri şi stiluri relaţionale să-i faci pe toţi să se simtă acasă. Deci lucrăm la asta. Pentru că ştim că în Cer vom fi împreună. Şi diversitatea pe care Dumnezeu a creat-o în lume, din punct de vedere etnic, rasial, al personalităţii, bărbaţi şi femei, înalţi şi scunzi, cu tot felul de diferenţe, a făcut-o în mod intenţionat pentru slava Sa. Pentru că umanitatea este ca o prismă şi slava lui Dumnezeu luminează asupra ei şi pe măsură ce întorci prisma, unghiuri diferite şi forme diferite refractă culorile slavei Lui în mod diferit. Deci fiecare dintre voi este unic şi este intenţia lui Dumnezeu ca voi să refractaţi o parte din slava Sa pe care nimeni altcineva nu o poate refracta în felul vostru. Şi bisericile încearcă să-i adune pe toţi laolaltă.

    Şi, ultimul punct, numărul 11 este împletirea muzicii istorice cu cea contemporană într-un cânt colectiv din toată inima. „Şi El le-a zis: «De aceea, orice cărturar, care a învăţat ce trebuie despre Împărăţia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar care scoate din vistieria lui lucruri noi şi lucruri vechi.»“ Asta începe să se apropie de problema stilului, nu-i aşa? Vechi şi nou, „nou“ tinde să sune a muzică de închinare contemporană, şi „vechi“ pare să sune a imnuri, aşa că spunem aici că amestecul muzicii istorice cu cea contemporană, ce e mai bun din ambele e ceva ce vrem să preţuim. Ar putea fi util să subliniez importanţa acelui cuvânt. Am vorbit cu un frate aseară care a spus acelaşi lucru. Unul dintre lucrurile pe care le-am discutat în întâlnirile noastre din acele zile dureroase a fost care ar trebui să fie sunetul definitoriu al bisericii Bethlehem. Orga? Chitara? Pianul? Tobe? Orchestră? Flaut? Cor? Care ar trebui să fie sunetul definitoriu atunci când nu predic? Sunetul definitoriu. Şi răspunsul pe care l-am dat a fost: oamenii cântând. Oamenii care se aud cântând. Asta s-ar putea să sune… „Da, sigur, asta o să te ajute să alegi între orgă şi pian! S-ar putea să fii surprins!” Ar avea un efect să fii de acord asupra acestui lucru. Dacă se cade de acord asupra acestui lucru, efectul va fi evident. Dacă oamenii care intră în legătură cu Dumnezeu, plini de vigoare prin vocile lor va fi sunetul definitoriu, înseamnă că va trebui să renunţi la unele dintre instrumente. Dacă cânţi la volum maxim la orgă, nu vei auzi nicio persoană cântând. Dacă dai instrumentele electrice la maxim, nu mai auzi pe nimeni cântând.

    Deci asta a fost important şi e adevărat până în ziua de azi. Şi trebuie să ne adaptăm în mod continuu. Deci acestea sunt lucrurile pe care noi ca biserică le-am pus laolaltă cu privire la închinarea colectivă acum 15 ani şi Dumnezeu le-a folosit ca să ne salveze.

    Mai avem doar câteva minute din această ultimă sesiune şi ceea ce vreau să fac este să ne îndreptăm atenţia asupra ultimei sesiuni şi să petrecem cinci minute asupra secţiunii „10 paşi de pregătire practică pentru a auzi Cuvântul lui Dumnezeu duminica dimineaţa“ şi să-i parcurgem repede. O să sar peste restul, puteţi să vă gândiţi voi la ele, dacă vreţi. Cred că am spus mare parte din ceea ce voiam să spun. Ce vreau să fac acum este să vorbesc despre pregătirea pentru închinarea colectivă. Mulţi oameni nici nu se gândesc în aceşti termeni. Şi mă gândeam din nou în dimineaţa asta în timp ce reciteam astea, că părinţii trebuie să le formeze copiilor de când sunt mici acest tipar de gândire: dacă te duci la închinare duminica dimineaţa – acest tipar de gândire – mâine dimineaţă, Jimmy, Janey, mâine dimineaţă este cea mai importantă dimineaţă din săptămână, ne vom întâlni cu Dumnezeu, împreună cu poporul lui Dumnezeu, o să-I spunem cât de mult Îl iubim, vom asculta Cuvântul Său şi vom fi modelaţi de Dumnezeu mâine. Aceasta este cea mai importantă zi din săptămână, de aceea, nu poţi să stai până târziu în seara asta. Dacă vrei să ieşi cu prietenii tăi şi să stai treaz până la miezul nopţii, poţi să faci asta vineri seara, nu sâmbăta seara. În această familie vom dormi bine noaptea pentru că a fi treaz este mai important mâine dimineaţă decât luni dimineaţă. Închinarea este mai importantă decât şcoala. Aproape nimeni nu gândeşte aşa. Deci vreau doar să vă încurajez să gândiţi aşa!

    Care ar fi câteva metode de a ne pregăti pentru cea mai importantă oră din săptămână?

    Numărul 1. Roagă-te ca Dumnezeu să-ţi dea o inimă bună şi cinstită. Pentru că aşa scrie în text, totul se bazează pe Luca 8:18: „Luaţi seama dar la felul cum ascultaţi“. Asta încerc să vă ajut să faceţi, să aveţi grijă cum ascultaţi. Numărul…ups, am sărit peste numărul 2.

    Numărul 2. Meditează asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Deci sâmbătă seara şi duminică dimineaţa roagă-te ca Dumnezeu să-ţi dea un duh de închinare şi pune timp deoparte să citeşti din Cuvântul Lui ca să-ţi reacordezi inima astfel încât să fii în armonie cu El.

    Numărul 3. Purifică-ţi mintea întorcându-ţi atenţia de la divertismentul lumesc. Stinge televizorul. Nu ştiu cum… Eu nu am televizor, n-am avut unul în casă timp de 40 de ani. Noi ne luăm vacanţe şi când mergem în vacanţă aproape întotdeauna există televizor, aşa că mă uit la el. Îmi fac „baia de televizor“ timp de câteva săptămâni şi, sincer, după aceea ajung să-mi pierd aproape orice speranţă pentru poporul meu. Îmi zic, Doamne, hai să ne gândim la ceea ce e cel mai bun la televizor în intervalul de audienţă maximă, oricare ar fi acela, ia ce-i mai bun şi gândeşte-te, dacă cu asta se hrăneşte poporul meu, nu ştiu cum mă pot lupta cu asta. Nu ştiu cum pot trezi în ei sentimente spirituale, valori şi priorităţi biblice când ei îşi îmbibă creierul în gunoiul acesta. Şi nu mă refer la nuditatea explicită sau la limbajul îngrozitor, ci la o banalitate absolută, la prostie, nebunie, amestecate cu apropouri, aluzii sexuale şi reclame care-ţi scot ochii la fiecare zece minute, aproape toate cu un subtext sexual. Şi stau acolo şi mă întreb, „Doamne, cum putem să mai fim creştini în secolul 21 dacă stăm aici?” Aşa că o să spun că dacă poţi să ţii post o zi pe săptămână, ţine post sâmbăta seara. Odihneşte-te.

    O altă afirmaţie. Dacă vă temeţi, voi tinerii, care o să vă căsătoriţi într-o zi şi o să aveţi copii, dacă vă temeţi că a-i creşte pe copii într-o casă fără televizor îi va face să fie tocilari, demodaţi, ciudaţi, incapabili să crească… Nu e adevărat. Întâlniţi-vă cu oricare dintre cei patru băieţi ai mei. Toţi sunt mari, căsătoriţi, au copii şi sunt toţi inteligenţi şi cunosc lumea în care trăiesc. Iată un ajutor simplu. Mutaţi-vă la oraş, ca să-l poată vedea pe viu şi să nu trebuiască să-l vadă la televizor. Să vadă un bărbat violând o femeie în grădina din faţă. Să vadă un tip smulgând burlanul din peretele casei mele şi spărgând capul altui tip cu el. Să auzi uşa lovită la 3 dimineaţa de un beţiv cu ochii bulbucaţi care ţipă la pastor. Duceţi-vă copiii unde e lumea, nu e nevoie să o vadă la televizor. Pentru că aşa s-ar putea să afle că ce văd e real şi că trebuie să se descurce şi învaţă cum s-o facă.

    Odihneşte-te îndeajuns sâmbătă noaptea pentru a fi treaz şi plin de speranţă duminică dimineaţa. Dormi suficient. Gândeşte-te la cât ar trebui să te trezeşti pentru a nu fi nevoie să te grăbeşti ca să ajungi la biserică, dă înapoi 7-8 ore, oricât ai nevoie pentru a fi în formă şi apoi pune-te în pat cu 15 minute mai devreme de acea oră ca să citeşti din Biblie pentru că, fie Dumnezeu te va adormi pentru că ai nevoie de somn, fie diavolul te va adormi pentru că nu vrea să citeşti Biblia. Chiar cred asta. Dacă citeşti Biblia seara, o să adormi. Şi consideră că asta e în regulă, e un dar. Dacă adormi dimineaţa când citeşti Biblia, atunci fă ce fac eu. Adică, ia-ţi Biblia aşa, ridică-te de pe genunchi sau de pe scaun şi plimbă-te aşa, mă plimb în cerc în birou. Nu am adormit niciodată mergând, cu o singură excepţie, când lucram ca paznic de noapte şi obişnuiam să tastez butoane şi să dorm în acelaşi timp, mergeam şi dormeam, nu ştiu cum reuşeam.

    Îngăduiţi-vă unii pe alţii duminică dimineaţa fără să vă plângeţi sau să criticaţi. Să ştiţi că ceea ce strică dispoziţia cel mai tare duminică dimineaţa este ciorovăiala dintre soţ şi soţie în maşină sau cu copiii, copiii sunt lenţi şi te enervezi. Și eşti aşa de nervos pe ei, dar ajungi la biserică şi gata, acum mă închin! Amână! Dacă trebuie să rezolvi ceva cu copiii, rezolvă la ora unu după-masa. Fă pace duminică dimineaţa şi încearcă să fii pregătit!

    Numărul 7. Fii blând şi dispus să înveţi atunci când vii.

    Numărul 8. Fii liniştit când intri în încăpere, concentrează-ţi atenţia şi sentimentele asupra lui Dumnezeu. Încă cred în asta! Cred că este extraordinar dacă intri la o slujbă de închinare şi vezi o persoană plângând sau vezi o persoană care a plecat furioasă acum trei ani din biserică. Cred că Îl onorează pe Dumnezeu într-un mod glorios să mergi şi să o cuprinzi cu braţul şi să-i spui: „Sunt aşa de bucuros să te văd şi să mă închin împreună cu tine în dimineaţa asta! Eşti bine?“ Asta e diferit de „Şi, ce-a făcut echipa Vikings?“ Nu-i nimic în neregulă cu echipa Vikings, mă rog, probabil e, dar… Ştiţi ce vreau să spun, nu e nimic greşit în a fi pasionat de sport. Vreau doar să spun că există un moment pentru toate sub cer.

    Numărul 9, aproape am terminat. Gândeşte-te în mod cinstit la ce se cântă, la rugăciuni, fii acolo, nu lăsa cuvintele să treacă pe lângă tine fără să te gândeşti la ele.

    Şi, în final, numărul 10, doreşte-ţi adevărul Cuvântului lui Dumnezeu mai mult decât îţi doreşti bogăţii sau hrană.

    Deci acesta se presupune că a fost un seminar despre gravitate şi bucurie în închinarea colectivă. Am vorbit mai mult despre inimile noastre şi despre natura interioară a unei închinări adevărate, autentice aici. Și asta pentru că eu cred că pe acest lucru pune accentul Biblia, mai ales în Noul Testament. Totuşi, am încercat să susţin că slujbele colective sunt prescrise ca normă, predicarea în cadrul lor într-un anume fel, într-o formă sau alta, de o durată sau alta este prescrisă ca normă, şi sper că noi, cei din biserica Bethlehem şi voi, cei din alte biserici, vom putea să fim un instrument care să ajute la cultivarea autenticităţii, intensităţii, pasiunii şi credincioşiei care corespund cuvintelor lui Isus când a spus: „astfel de închinători doreşte şi Tatăl, care să se închine în duh şi în adevăr.” Haideţi să ne rugăm.

 

    Tată din ceruri, eşti vrednic de închinarea noastră. Noi cei de la Bethlehem vrem să ne adunăm în seara aceasta şi mâine să facem asta. Noi... eu personal, iubesc închinarea colectivă. Este o realitate plină de putere în viaţa mea şi-Ţi mulţumesc pentru acest dar şi pentru oamenii care îmbogăţesc comuniunea mea cu Tine când mi se alătură în închinare. Mă rog pentru toţi cei de aici din alte biserici, Te rog să-i binecuvântezi, să binecuvântezi acele biserici, să trezeşti toate bisericile să vadă caracterul central al supremaţiei Tale în toate lucrurile pentru bucuria tuturor popoarelor. În Numele lui Isus mă rog. Amin.

 



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 554
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni