Un mincinos și un laș
Autor: Paul Washer  |  Album: Diverse  |  Tematica: Marturii
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 27/09/2016
    12345678910 0/10 X
Copyright 2013, Paul Washer de la HeartCry Missionary Society. Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune.
Aceasta resursa a aparut original pe www.heartcrymissionary.com.
Subtitrarea (daca este cazul) este furnizata de colaboratorii site-ului www.resursecrestine.ro

    Ei bine, am fost rugat să îmi ofer mărturia mea și aceasta este întotdeauna un lucru care mă sperie pentru că mărturia noastră tinde a deveni centrată pe sine și a se învârti în jurul sinelui, chiar prin tendința de a ne prezenta pe noi înșine mai degrabă că pe o victimă care a fost salvată de Hristos, decât că pe un ticălos care a fost salvat de Hristos. Am învățat, uitându-mă la oameni, studiind Scriptura și privind în oglinda vieții mele proprii că oamenilor le place să vorbească despre ei înșiși. Așa că trebuie să fim întotdeauna atenți în legătură cu mărturia noastră. Eu am fost crescut la o fermă de animale unde creșteam vaci și cai de călărie, așa că am crescut că un fermier și îngrijitor de vaci. Tatăl meu era necredincios. Mama era credincioasă, dar aveam o moștenire destul de lungă în familia mea de oameni care slujiseră pe Dumnezeu. Mama era croată și bunica mea fusese o croată creștină și din cauza credinței ei a suferit mult. Dacă ești croat, ești catolic... foarte catolic. Și bunica mea s-a convertit, iar părăsirea catolicismului era văzută că o trădare a culturii croate. Lucrurile au fost înrăutățite de faptul că singura biserică evanghelică la acel moment era una sârbă. Și croații și sârbii aveau un mare război între ei de secole, iar prin faptul că ea a devenit parte a unei biserici sârbe, aceasta făcut că lucrurile sa fie și mai rele. Dar prin viața ei, mama mea a fost convertită la vârsta de 12 ani și ea a văzut cum mama ei suferea pentru Hristos. Bunicul și bunica mea din partea tatălui meu au fost printer primii misionari baptiști în Brazilia și Mindanao. Înainte de a mă naște am fost precedat de un frate, Doug. Și tatăl meu, efectiv, după cum scria într-o scrisoare el însuși, venera și urmele pașilor fratelui meu. Acum câțiva ani, am descoperit o corespondență între tatăl meu și bunicul meu, o scrisoare a bunicului meu în care acesta spunea, "Bob, așa se numea tatăl meu, mi-e teamă pentru tine și pentru fiul tău Doug. Pentru că am auzit că venerezi și pământul pe care calcă băiatul tău. Dumnezeul nostru mare nu va tolera idoli în viața niciunui om." Fratele meu a avut un accident și a murit. O bună parte din tatăl meu a murit atunci. El era totul pentru tata. Eu am crescut în umbra acestui lucru. Și a fost o perioadă foarte dificilă. Extrem de dificilă. Locuind la ferma aceea cu tatăl meu, așa necredincios cum era, am primit de la el un dar mare. M-a învățat cum să lucrez. Lucram din greu atât de rău că la un moment dat am fost dus la spital și doctorii i-au spus tatălui meu, "O să-l omori pe băiatul acesta. N-am văzut un copil într-o stare așa de rea ca a lui în viața mea." Atât de greu munceam. Era foarte, foarte greu. Dar acest lucru a fost bun pentru mine, a fost cel mai bun cadou pe care l-am primit. În școală nu eram deloc elevul care să se ofere voluntar pentru cursuri. Îmi aduc aminte când am mers la colegiu, în primul an, la primul meu curs, cursul de engleză, mi-au cerut să scriu un paragraf. Era prima mea sarcină. Am eșuat lamentabil. Nu știam să scriu un paragraf. Dar la sfârșitul semestrului aveam nota 10 la acest curs. De ce? Pentru că tatăl meu mă învățase un lucru: să lucrez. Lucrezi, lucrezi până când reușești. Acesta este soluția. Și este o lecție bună și pentru părinții prezenți aici în seara aceasta, în special pentru cei care practică școala la domiciliu. Știu că vrem că toți copii noștri să învețe latina și matematică și toate lucrurile acestea, dar cel mai important lucru pe care putem să li-L dăm este Hristos și un caracter bun. Dă-i un caracter bun și o să poată face orice. Poate începe de la fundul clasei și să ajungă printre primii dacă sunt învățați să muncească. Tatăl meu era foarte bun în a mă împinge de la spate. Nu eram un sportiv prea bun, dar eram un sportiv și dacă marcam 20 de puncte îmi zicea că puteam marca 30, dacă ajungeam la o performanță în ceva, îmi zicea mereu că puteam mai bine de atât și cum trebuia să fi făcut așa și așa. Întotdeauna era așa. Paharul era întotdeauna pe jumătate gol. Și este foarte dificil. Este un om foarte mânios, un om foarte puternic, te putea înspăimânta ușor. L-am văzut odată înconjurat de șase oameni cu care se certa și el s-a uitat la ei și le-a zis, "Mă cunoașteți cu toții. O să vă bat pe toți deodată. O să o fac chiar aici. Și voi știți că pot să o fac!" Și aceștia s-au retras. A fost ceva deosebit. Dar era întotdeauna nervos, întotdeauna nesatisfăcut, neîmplinit, indiferent ce se întâmpla, nu era de-ajuns de bine pentru el. Și așa este în general... când nu-l ai pe Hristos în viața ta. Așa stau lucrurile, nimic nu-l va putea face pe om împlinit în afară de Hristos.

    Relația noastră era foarte dificilă. Am trăit având mereu frica în spate. Apoi, când aveam vreo 16 ani, lucrurile au început să se schimbe. Am început să am o relație mai buna cu tata, până atunci fusesem un băiat micuț, socotit cel micuț și știu că nu mă ridicasem la nivelul fratelui meu. Dar când am împlinit 16 ani, lucrurile s-au schimbat, începusem să cresc, cred că am crescut vreo 30 cm anul acela, mă împlinisem trupește și eram ceva mai mult acea persoană de care tata să fie mândru. Așa că lucrurile au început să meargă bine. Îmi aduc aminte de o zi, tocmai împlinisem 17 ani și eu și cu tata lucram la fermă, întindeam sârmă... Voi cei din Rhode Island e posibil să nu știți ce înseamnă asta: doi oameni apucă un balot mare de sârmă ghimpată cu ajutorul unui pilon de oțel, unul de o parte și celălalt de cealaltă parte, și întinzi sârma ca să construiești un gard, pentru cai sau vaci. Și vorbeam și râdeam în timp ce întindeam sârma, chiar ne distram, când dintr-o dată l-am auzit strigând, l-am prins în brațe și am căzut amândoi la pământ. Când l-am întors cu fața în sus era mort. Murise din cauza unui atac de cord. În acel moment, totul s-a schimbat în viața mea... Totul. Nu eram creștin, dar eram ceea ce s-ar putea numi un tip de treabă. În doar câteva săptămâni, am ajuns să merg la școală beat, am ajuns să fiu dat afară din echipa de baschet a școlii unde eram căpitanul echipei. Oamenii se uitau la mine și-și ziceau, "Oau... chiar se uitau așa și ziceau: săracul copil..." Dar nu era așa deloc. Vedeți, oamenii erau învățați să creadă că eu eram o victimă a morții tatălui meu. Dar nu era așa deloc. Vedeți voi, moartea tatălui meu a dat posibilitatea acestui copil neascultător să facă ceea ce a vrut tot timpul să facă. Nu mai era nicio autoritate asupra mea. Acum puteam trăi cu adevărat. Deveneam mai mare, mai puternic, nimeni nu-mi spunea mie ce să fac. Eu nu eram o victimă, eram un nemernic. Și deși păream un băiat bun de afară, nu eram deloc un băiat bun înlăuntrul meu. Doar că avusesem o autoritate puternică asupra mea. Și voi, copii care învățați acasă, trebuie să vă dați seama de ceva: autoritatea părinților voștri, înțelepciunea lor și chiar relația lor cu Hristos este ceea ce vă ține în frâu moralitatea sau imoralitatea voastră. Dacă ești în sistemul de școlarizare la domiciliu sau nu, asta nu înseamnă că ești un om evlavios. Poți să te prefaci și chiar să nu îți dai seama că te prefaci. Apoi, când autoritatea aceea a dispărut din viața ta, devii o persoană sălbatică. Sau nu neapărat că devii o persoană sălbatică, doar că începe să iasă la iveală ceea ce era ascuns înlăuntrul tău. Așa că dacă vezi acest lucru înlăuntrul tău acum, aleargă la Hristos! Aleargă la Hristos!

    Am terminat liceul și nu prea știam ce o să fac și într-o zi eram la tribunalul din oraș și antrenorul meu, un profesor de la școală mi-a zis:
    - Hei, Washer, o să intri în armată?
    - Nu știu. De ce?
    - Pentru că e singurul loc unde poți merge. Fie acolo, fie la pușcărie.
    Și acest lucru m-a înfuriat destul de tare. El îmi zicea că nu pot să trăiesc în lumea de afară. M-a înfuriat atât de tare, încât am sunat-o pe doamna consilier de la școala unde fusesem elev înainte, o doamnă foarte de treabă și am stat de vorbă cu ea la dumneaei acasă. I-am zis că vreau să merg la o facultate. Așa că am intrat într-o universitate - una mică, dar foarte bună. Acum, știți cum orice om încearcă să se laude: eram un bătăuș, un bețivan, era aia, era aialaltă... Eu eram doar cel mai egoist, ticălos și nemernic om pe care poți să-l întâlnești în viața ta. Totul se învârtea în jurul meu. Voiam să iau note bune, că să pot deveni un avocat și să câștig o grămadă de bani. Trăgeam de fiare 3 ore pe zi ca să ajung mai mare și mai tare decât ceilalți. Făceam tot ce puteam face ca să fiu în centru atenției celorlalți. Voiam să fiu un super erou. Atâta vanitate, mândrie. Și cu cât te lași dus de sentimentul acesta mai mult, cu atâta pari mai ridicol. a fel ca-n povestea "Hainele cele noi ale împăratului". Eu am tot continuat așa. Și în cele din urmă, pe măsură ce te tot afunzi în această groapă, te amăgești din ce în ce mai mult. Și începi să minți. Eram unul dintre cei mai buni mincinoși  pe care poți să-l întâlnești în viața ta. Mi-aduc aminte odată când am mințit pentru un prieten de-al meu, care îmi zicea:
    - Of, n-aș vrea să merg mâine la muncă. O să fie o zi atât de frumoasă!
    - Nu-i nici o problemă. Hai să vorbim cu șeful.
    Așa că am mers la șeful și a inventat cea mai gogonată poveste, așa din burtă, eram cel mai bun mincinos. Când am ieșit de acolo, prietenul meu s-a uitat la mine, era cel mai bun prieten al meu, și mi-a zis:
    - Ești de speriat! Chiar ești de speriat!
    - Ce vrei să spui? l-am întrebat eu.
    - Știam că minți, și tot te-am crezut! mi-a zis el.
    De-astea făceam. Dar unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care Dumnezeu le-a făcut cu mine a fost că nu mi-a lăsat conștiința să-mi adoarmă. Cu cât înaintam în mândria mea, cu atât mai mult mă uram... cu atât mai întunecat mă vedeam. Lucrarea Duhului Sfânt îmi șoptea: totul este o minciună. M-am transferat de la această școală pentru că am decis că voi fi un avocat în industria petrolului și gazelor naturale așa că am mers la Universitatea din Texas. M-am gândit: aceasta este o nouă oportunitate, voi fi o nouă persoană atunci când voi merge acolo. Ei bine, cred că vă dați seama cum au mers lucrurile. Nu eram o persoană diferită. A durat doar câteva săptămâni până să fiu prins în aceleași minciuni, într-o trăire prefăcută, totul era la fel. Și mi-am dat seama că sunt prins într-un laț. Nu pot să mă schimb. Și câteodată, nu știu dacă ați simțit vreodată asta, dar m-am trezit într-o dimineață ca să merg la cursuri și era încă întuneric, am intrat în baie, am aprins lumina, am dat drumul la duș și stăteam acolo cu întunericul dinlăuntrul meu mai mare decât cel de afară. Era ca ceva absolut fără speranță, nu era nimic acolo, nimic. Mă întrebam de ce trăiesc - și nu era doar o întrebare filozofică, era doar întuneric. Nu aveam nicio speranță. Nu aveam absolut nimic. Și pentru că mă iubeam și îmi doream să fiu în centru atenției tuturor, ridicam greutăți la sală, iubeam să ridic greutăți și foloseam steroizi. Și îmi aduc aminte într-o noapte, când nu puteam dormi și aveam o sticlă de pastile în mâna mea și stăteam și mă uitam în oglindă și-mi ziceam, "Știu că astea nu mă vor ucide dacă le iau toate odată, dar aș vrea să am ceva care s-o poată face. Sunt atât de nenorocit." Și tot îmi repetam iar și iar, îmi aduc aminte exact cuvintele, "Sunt cel mai nenorocit om de pe fața pământului." Și afară, deoarece sunt unii printre voi care consideră ceea ce se întâmplă afară ca pe ceva grozav, eu am fost o parte importantă din acel ceva grozav o vreme, eram cunoscut ca unul dintre cei de dorit a fi în anturajul tău. Întotdeauna îmi vine să râd când mă gândesc; cunoscusem persoane foarte atrăgătoare, modele și altele. Acum râd de oricâte ori văd un model pe scenă. Îi spun prietenul meu mai tânăr:
    - Vezi modelul acela?
    - Da.
    - Ei bine. Am văzut-o la patru dimineața cu capul în toaleta vomitând sau am văzut-o nemachiată...
    Și chiar am văzut... Am fost acolo... Am făcut asta. Am jucat acel rol. Și, dacă Dumnezeu nu îți ține conștiința trează, indiferent cât de frumoasă apare viață persoanei de afară, este urâtă și dezgustătoare înăuntru. Eu știam că viața mea era nenorocită, dar cel mai rău lucru era că toată viața mea era o prefăcătorie, o minciună. Și îmi dădeam seama că sunt ținut în laț de minciună. Pentru că dacă mă întreba cineva ceva, nu puteam să-i spun adevărul. Inventam ceva doar pentru că știam că pot s-o fac. Unii din prietenii mei îmi spuneau, "Tu ai fi un avocat foarte bun!" Iar eu mă gândeam, "Da, și o să ajung în pușcărie, sau sinucigaș." Și stăteam în pat, pe la ora 1 - 1:30 dimineața, și aud o bătaie în ușă. Mă gândeam: cine să fie la această ora? Așa că am deschis ușa, era un apartament dintr-un complex de locuințe studențești și acolo în fața ușii stă un băiat cam atât de înalt, unul dintre boboci, care tremura uitându-se la mine și îmi zice:
    - Cred că o să mă bați.
    - Probabil c-ai dreptate, i-am zis eu, uitându-mă la el.
    - Dar trebuie să-ți zic ceva!
    Mă gândeam că ceva nu e în regulă cu omul acesta.
    - Bine!
    - Nu mai pot, mi-e teamă de tine, dar mi-e mai teamă de Dumnezeu. Nu mai pot!
    - Ce este?
    - De două săptămâni Dumnezeu îmi tot spune să vin să-ți zic și mie mi-e frică. Dar nu mai pot dormi, trebuie să-ți spun!
    - Acum chiar că mă sperii! Care-i treaba? Hai că asta e amuzant! Bine, zi-mi ce are Dumnezeu să-mi spună mie?
    - Ești un nenorocit și așa o să rămâi până când îți vei preda viața lui Isus Hristos, mi-a zis.
    M-am uitat la el ca lovit de camion. Adică, când ziceam în gândul meu că sunt un nenorocit el nu avea cum să fi auzit asta ascultând la ușă. Așa că până pe la ora 4 dimineața ne-am plimbat prin campus și el mi-a tot povestit o grămadă. La un moment dat m-am uitat la el și i-am zis:
    - Uite, știu care-i treaba cu biserica catolică, îi știu și pe baptiști, știu că sunt opuși unii altora... știu ambele grupuri și nu vreau să am de-a face nimic cu nici unii din ei.
    - Eu nu vorbesc nici despre catolici nici despre baptiști. Eu vorbesc de Persoana Isus Hristos. Și îmi pare rău, dar de El nu poți scăpa. Ce ai de gând cu El?
    Și am început și... m-am tot gândit, m-am tot gândit și mama îmi pusese o veche Biblie King James în bagaje, pe care o găsisem în apartament și o dosisem pe undeva. Am căutat-o și am găsit-o. Câteva zile mai târziu am deschis-o și am citit un pasaj, unde spunea, "Omul! Zilele lui sunt că iarba, și înflorește că floarea de pe câmp. Când trece un vânt peste ea, nu mai este, și locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaște." Și m-am enervat, pentru că stăteam acolo și mi-am dat seama: știam asta... asta era problema mea de fapt. Îmi aduceam aminte de tata. Și el era foarte puternic, foarte deștept, foarte respectat. Și când a murit, la funeralii, unii dintre prietenii lui discutau despre afaceri, cei mai buni prieteni ai lui, alții chiar râdeau. Erau toți sinceri, dar era ca și cum tata a murit, iar ei își vedeau înainte de viața lor. Și m-am gândit atunci: exact așa se va întâmpla și cu mine, la fel ca și cu orișicare. Ești ca iarba: mori. Așa că am luat Biblia și am pus-o jos repede, zicând, "Mulțumesc, Doamne, că mi-ai spus ceva ce știam deja!" Dar apoi am luat-o iar, după care am luat-o din nou după câteva minute și am citit mai departe acolo, "Dar bunătatea Domnului ține în veci pentru cei ce se tem de El." Și acel "în veci" m-a marcat. Așa că am citit câte ceva, l-am mai ascultat și pe acest băiat, începând să înțeleg câte ceva despre Evanghelie.

    Într-o zi, studenții din grupa noastră aveam o ședință de supraveghere a afacerilor cu petrol și eram într-o competiție cu o altă echipă tot că noi, într-o situație virtuală, cu companii inventate, trebuiau efectuate diverse activități de analiză, contabilitate, afaceri cu petrol. Atunci o fată din echipa noastră, singura fată din echipa a venit la mine și mi-a spus, "Hei, am o petrecere mâine seară. Vino și tu." Eu  trecusem prin faza în care mergeam la astfel de petreceri, dar acum ajunsesem la un stagiu unde nu mai mergeam la petreceri. Mergeam într-un bar, cu oameni în vârstă și, pur și simplu, mă îmbătam până nu mai știam de mine. Puteam să merg într-un bar ca ăsta și două săptămâni la rând fără să vorbesc cu cineva. Pur și simplu nu-mi mai păsa. Și nici nu știu care era motivul pentru care trăgeam de mine să iau note bune. Cred că era singurul motiv care mă mai ținea în viață. Așa că i-am răspuns fetei, "Nu, nu merg la petrecerea ta." Și ea s-a uitat la mine și la fel s-au uitat și toți băieții care mă cunoșteau se uitau zâmbind la mine când i-am zis "nu merg la petrecerea ta". Și ea m-a întrebat, "De ce?" Și, sincer, vă spun, m-am uitat la ea și i-am spus exact așa, nu a fost un lucru premeditat, la care să mă fi gândit, "Nu merg la petrecerea ta, pentru că acum cred în Isus Hristos și o să-L urmez pe El." Când i-am spus asta i-am văzut fața ei și a prietenilor și cunoștințelor mele care erau acolo și i-am văzut cu o față șocată, gândindu-se: ce farsă ne mai joacă și de data asta? Și, la fel ca în desenele animate, când se aprinde becul (când apare o idee nouă), efectiv pe moment, m-am uitat la ea și ea la mine și i-am spus, "Asta este exact ceea ce voi face, voi ieși din această clădire chiar acum și Îl voi urma pe Isus Hristos. Îl iubesc și-L voi urma!" Și am plecat din biblioteca unde ne aflam și efectiv mă simțeam că și cum cineva m-ar fi dus în brațe. Tot ce știam era că sunt iubit de Dumnezeu și toate păcatele mele se șterseseră. Asta era tot ce aveam în cap. Și de asta atunci când ai de-a face cu suflete, trebuie să fii foarte atent și o să intru acum într-o mică discuție teologică, trebuie să fii foarte, foarte atent. Pentru că noi suntem salvați prin pocăință și prin credință. Dar în fazele inițiale ale credinței nu există întotdeauna același mod de manifestare. Adică, eu eram un om foarte nemernic, un nenorocit, dar în momentu acela nu stăteam acolo să mă gândesc cât de nenorocit sau de nemernic sunt, într-o forma perfectă de pocăință, nu mă gândeam la asta. Tot ce știam era că Dumnezeu mă iubește și că eu eram salvat. Asta știam. Cineva ar putea spune că nu a fost pocăință, dar a fost. A început să se manifeste în mine în fiecare zi, când vedeam tot mai mult cât de rău sunt și asta mă întrista tot mai tare. Așa că atunci când ai de-a face cu alte suflete, trebuie să fii foarte atent. Pentru că am avut de-a face cu oameni care nu erau perfect încredințați despre ei pentru că nu trecuseră prin acea pocăință perfect manifestată prin reformarea sufletului. Dar la fel pot spune că nici Johnatan Edwards n-a trecut prin așa ceva. Dar la fel de bine, pocăință începe, renașterea începe. Eram atât de fericit plecând din biblioteca aceea... și când am ieșit pe ușă m-am întâlnit cu o fată care intra și care am aflat mai târziu că se ruga pentru mine de vreo 6 luni. Ea și cu încă vreo alți câțiva erau în același complex de locuințe cu mine și când am deschis ușa ea mi-a spus:
    - Paul!
    - Da? am întrebat-o eu.
    - Ce s-a întâmplat cu tine?
    - Ce vrei să spui? am întrebat-o eu?
    - Fața ta, mi-a zis ea... E, e... Ce s-a întâmplat cu tine?
    - Nu știu!
    Și îmi aduc aminte că m-am speriat. Știam că sunt un om nou. Eram un om diferit. Și am plecat de-acolo, alergând când oamenii nu mă vedeau, mergând încet când oamenii treceau pe lângă mine, am plecat să-l caut pe acel băiat. Era la mine în apartament. I-am zis:
    - Mike, sunt speriat!
    - Ce s-a întâmplat? m-a întrebat el.
    - Eu nu mai sunt eu însumi... nu mai sunt eu, i-am zis.
    Așa că el m-a luat cu el și m-a dus la cineva, mentorul lui, un vizionar, un creștin, Mike Martin, un uriaș din Texas.
    - Care-i treaba? m-a întrebat Mike - pe amândoi îi chema Mike.
    - Cred în Isus și... și nu mai sunt același om de acum o oră.
    - Prietene, mi-a zis Mike bătându-mă bărbătește pe spate, tu te-ai născut din nou!
    - Ce-i aia? l-am întrebat eu. Ce înseamnă asta?
    Pentru o lună și jumătate după asta, totul era minunat. Nu mă puteam gândi decât la Isus. Îmi aduc aminte prima zi după această experiență mi-au cumpărat o Biblie de studiu. Am luat-o cu mine la cursuri. Prietenii mei se uitau la mine și mă întrebau, "Ce farsă mai ai de gând să joci Washer?" Dar eu le-am răspuns, "Nu e nici o farsă, eu am fost născut din nou. Nu mai sunt același om dinainte."

    Îmi aduc aminte când am plecat a doua zi de la cursuri și am văzut o mulțime de studenți în fața unui magazin și acolo era pe strada cineva vorbindu-le, dar nu era o predică, ci le vorbea despre umanism, despre libertatea sexului, despre faptul că nu există valori morale și nu știam nimic, dar m-am enervat foarte tare, știam că este un mincinos. Așa că m-am strecurat prin mulțime, de parcă cineva m-ar fi împins și purtat și am ajuns în față și i-am spus cu voce puternică, "Domnule, ești un mincinos și un înșelător! Și îi înșeli pe toți acești oameni!" Aceasta a fost prima mea predică. Între timp s-au schimbat multe. O lună după asta, lucrurile au mers foarte bine, pentru că Dumnezeu, după ce salvează o persoană, o înconjoară cu harul său, ca să o protejeze. După asta, un om a venit la mine și mi-a zis, după ce i-am spus că sunt creștin:
    - Când te-ai rugat rugăciunea?
    - Ce?
    - Când te-ai rugat rugăciunea?
    - Ce rugăciune?
    - Rugăciunea...
    Și a stat jos lângă mine și mi-a explicat cum trebuie să-L rogi pe Isus să intre în inima ta. Și eu nu făcusem asta. Apoi, pentru următoarele 2 luni sau cel puțin 6 săptămâni, toată apăsarea s-a întors peste mine. Mă gândeam în fiecare zi: dacă nu m-am rugat corect, dacă n-am zis rugăciunea cum trebuie... și ziceam rugăciunea din nou, iar și iar. Apoi într-o zi m-am gândit: asta e o tâmpenie, eu sunt o făptură nouă. Eu am devenit o nouă făptură atunci în acea zi în bibliotecă. Atunci când am fost convertit, aveam o gură spurcată și asta s-a oprit dintr-o dată. Băutura s-a oprit dintr-o dată. Toate lucrurile rele s-au oprit. Ceea ce nu s-a oprit a fost minciuna și exagerarea. Acum, ai putea spune că nu eram salvat, pentru că mincinoșii nu moștenesc Împărăția Cerurilor. Dar era o mare diferență, acum puteam să spun o minciună cât de mare și atunci simțeam că Dumnezeu îmi străpunge inima cu o suliță de fiecare dată și trebuia să mă întorc, și acest lucru este foarte umilitor și să-i spun prietenului meu, "Prietene, te-am mințit." sau "Am exagerat aici." Vreau să vă spun că era ca un pumnal înfipt în tine... sfâșiindu-ți trupul de fiecare dată. Atunci când suntem convertiți, Dumnezeu ia anumite lucruri din viața noastră, pe când alte lucruri le lasă acolo, lucrând la înlăturarea lor progresivă. Aceasta ne ajută să mergem umili, să nu ne ridicăm și să îi judecăm pe alții.

    Știm că sfințirea este un proces. Ei bine, am știut aproape din momentul în care am fost convertit că urmează să ajung să predic. Și motivul pentru care știam asta e că atunci când eram copil, de 12, 13, 14 ani, avem vise noaptea văzându-mă în fața unei perdele roșii, o simplă perdea roșie și un amvon simplu de lemn și predicam. Și mă trezeam plângând și spunând - pentru că uram ideea de a predica, "Doamne, o să fac orice vrei, o să fiu chiar și mântuit dacă-mi promiți că n-o să trebuiască să predic. Nu vreau să fac asta!" Așa că, într-un fel știam că asta era menirea mea. Și era, pentru că am început să simt nevoia să le mărturisesc oamenilor despre Isus. Așa că am început să împart broșuri în campus, și fetele le luau, râdeau, le îmboțeau și mi le aruncau jos în fața mea. Prietenii venea la mine, mă trăgeau deoparte și mă întrebau, "Ce faci, te bagi în nu știu ce cult? Stai aici în mijlocul campusului, oamenii cred că ai înnebunit." Și-mi amintesc că i-am întrebat odată pe trei dintre ei care veniseră la mine:
    - Voi credeți că Isus a murit?
    - Bineînțeles că credem. Toată lumea știe că Isus a murit, doar și noi mergem la biserică.
    - El a murit, le-a zis eu.
    - Da.
    - Și ce altceva pot face acum eu? am zis. Eu nu mai am nicio scăpare, eu sunt prizonierul Lui. Sunt al Lui.

    Au fost multe lupte de-a lungul timpului, dar vreau să împărtășesc cu voi una din ele. Acum vreo doi-trei ani, stăteam de vorbă cu cineva și aceștia îmi ziceau, "Frate Paul, nu vrem să te lăudăm sau ceva de genul, dar vrem să îți spunem că te apreciem pentru două lucruri: 1. Curajul tău. Tu te ridici și spui lucrurilor pe nume chiar dacă cineva te-ar urî pentru asta; 2. Tu spui adevărul." Mi-au spus asta și n-am băgat prea mult în seamă, am urcat în mașină și am plecat, și mai târziu, când am ajuns la biserica unde mergeam eu și am coborât din mașină, am realizat dintr-o dată ce spuseseră, și am izbucnit în plâns. A trebuit să merg în biserică și să intru în biroul meu. Motivul pentru asta era, "Uite ce spun aceștia: curaj și adevăr." Înainte de a fi un credincios, deși eram atât puternic, eram foarte ușor intimidat de oricine, cred că de aceasta și simțeam nevoia să trag de fiare. Nu eram în stare nici măcar să mă duc la un magazin să returnez un produs... mi-era frică. Poate se supără cineva sau cine știe ce. Apoi m-am uitat înapoi și mă gândeam, "Dacă e ceva care mă caracteriza în viața mea de înainte de Hristos, aceasta era că eram un mincinos. Mințeam mai mult decât orice alt om pe care l-am cunoscut vreodată." Și m-am gândit, "Acum sunt cunoscut ca fiind curajos și că spun adevărul, când eu eram cel mai mare laș și cel mai mare mincinos." Nu este uimitor? Și încă aș mai fi și astăzi cel mai mare laș și cel mai mare mincinos dacă n-ar fi fost harul lui Dumnezeu. Și mi se pare uimitoare cartea "Viața lui George Muller". Acesta a manevrat milioane de dolari și a murit sărac lipit, având doar costumul de haine pe care-l purta pe el, pentru a putea avea grijă de zeci de mii de orfani. Reputația lui era măiestria cu care lucra cu finanțele și, totuși, înainte de a fi convertit era un hoț care a furat bani chiar de la tatăl lui. Care fusese băgat în pușcărie pentru că prăduia banii oamenilor și nu-și plătea datoriile. Nu-i uimitor? Dumnezeu ia ceea ce nu este și îl preface în ceea ce este. Asta lucrează harul lui Dumnezeu. Câteodată mă uit la copiii mei și îi întreb, "Ce părere aveți voi, sunt un tată bun și că o iubesc pe mama voastră?" Și ei îmi răspund, "Da, tată!" Iar eu le răspund, "Singurul motiv pentru care puteți spune acest lucru este pentru ce a făcut Dumnezeu pentru tatăl vostru. Pentru că tatăl vostru n-ar fi fost în stare să se căsătorească, să aibă o familie, să îngrijească și să-și iubească copiii, pentru că se afla înlănțuit în mândria sa proprie și păcat. Orice primiți bun de la omul acesta este așa pentru că a fost renăscut și prelucrat de Domnul și Salvatorul nostru, Isus Hristos." 

    După ce am fost salvat, am avut șansa să merg la o biserică baptistă independentă. Era o biserica independentă baptistă. Nu era o denominațiune diferită, era doar o biserică baptistă. Și pastorul acestei biserici era unul dintre cei mai uimitori oameni, nu era reformat, nu era nimic de genul. Nu am mai văzut până azi pe cineva predicând cu atâta putere și atât de plin de Duh Sfânt. Și când am ajuns acolo, unul dintre frații mai bătrâni, fratele Peteman mi-a pus în brațe un teanc de cărți: "Secretul Spiritual" de Hudson Taylor, "Autobiografia lui George Muller", Leonard Ravenhill -  "De ce întârzie trezirea" și toate sunt cărți despre oameni care se rugau, și nu doar se rugau, dar se rugau ore și ore întregi zilnic. Și văzând un exemplu viu al puterii Duhului Sfânt în fiecare duminică, din aceste cărți mi-am dat seama de un lucru. Deși are ceva legătură și cu doctrina, doctrina fiind fundamentală, creștinătatea nu este reprezentată de doctrină, ci de viață și de putere. De puterea de a trăi. Pavel spune, "Puterea care lucrează minunat înlăuntrul meu". Și vă spun despre această etapă din viața mea pentru că altfel nu ar fi posibil să-mi explic viața mea de creștin care a urmat. Pentru un oarecare motiv, după câțiva ani din viața mea de creștin Dumnezeu a început să creeze o stare de rugăciune în viața mea la care eu n-am mai fost în stare s-o repet ulterior. A început cu o oră pe zi, apoi două ore, câteodată trei ore pe zi. Era aproape o nebunie. Lucram atunci la o cafenea ca să pot să mă susțin în școală. Imediat ce mă întorceam de la muncă, mergeam la bibliotecă până pe la 11 noaptea, apoi mă rugam până pe la 1, 2, 3 dimineața. Mă trezeam la 7 dimineața, mergeam la cursuri... a mers așa luni și luni de zile. Știu că pare o nebunie, dar eram hotărât: ori ajung să-L cunosc pe Dumnezeu, ori mor. Vreau să spun, eram creștin, știam despre Dumnezeu, eram născut din nou, dar era lucrul ăsta: că pot să-L cunosc și că puterea Lui poate fi o prezență reală în viața mea. Așa că am intrat odată într-un dulap și mi-am zis că nu mai ies de-acolo până când ori se întâlnește Dumnezeu cu mine - nici nu știam ce însemna asta atunci - ori mor. Am adormit după vreo 15 minute și toți colegii mei, care au venit după vreo trei ore m-au găsit dormind în dulap. Au crezut cu toții că am înnebunit complet. Așa că am început să-mi pun un ceas deșteptător să sune la 15 minute, pentru că am o problemă inclusiv acum, pentru că lucrez foarte intens, câteodată când mă pun să mă rog, adorm. Așa că soneria pornea, mă trezea, îl puneam iar să sune și m-apucam iar de rugăciune. Și, pentru luni de zile, tot ce mă rugam era asta, "Doamne, sunt 47 de zile acum și Tu tot n-ai venit. Tu mi-ai spus că dacă Te voi căuta, Te voi găsi." Apoi, "Doamne, sunt 93 de zile." Și tot ce făceam era să stau acolo ore întregi și să zic, "Aștept! Nu plec de-aici! Asta e! Nu plec!" Și stăteam acolo. Toată lumea ieșea în natură la o plimbare de primăvară a tinerilor, a colegiului, nu pot uita acest moment. Și știam că Domnul dorea ca și eu să ies, undeva în vestul Texasului. Așa că am mers acolo pentru trei zile și jumătate. Și cred că dacă m-ar fi văzut cineva acolo, ar fi chemat poliția. Eram pe vârful unui deal. Ajunsesem în starea în care luam pietre și le aruncam în sus cât de tare puteam zicând, "Am atins măcar ușa, am atins măcar poarta? Mă auzi? Eu sunt tot aici! Unde ești? Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?" M-am întors la școală și într-o noapte strigam către Dumnezeu. Nu știam să mă rog, eram creștin doar de vreun an și ceva. Strigam către Dumnezeu, "Sunt tot aici!" Am stat acolo trei ore strigând, "Tot aici! Uite-mă! Tot aici!" Și dintr-o dată am strigat, "Tată, Te rog!" Acum unii dintre voi n-or să fie de acord cu mine, și nu-mi pasă, dar în momentul acela Dumnezeu a venit la mine în locul acela într-un fel atât de puternic încât am fost trântit la pământ și nu știu câte ore am stat așa, ghemuit ca un copil în pântecele mamei lui, acoperindu-mi capul cu mâinile și gândindu-mă că într-un fel sau altul, fie că fusese o blasfemie ce făcusem eu, fie că El se săturase de ce făceam eu... eram înfricoșat și stăteam acolo fără să-mi pot controla trupul. Nu știu cât a durat. Stăteam acolo și eram convins că afară erau mașini de pompieri și de poliție, pentru că probabil din cer coborau flăcări. Nu știu câte ore am stat acolo, dar inima mea era umplută cu o așa bucurie... gura mea cânta cântece și psalmi în prezența aceea. Pentru ore întregi, imagini minunate îmi treceau prin fața ochilor și lucruri minunate îmi treceau prin cap. Și orice mi-ați spune, eu am această încredințare, pot s-o strig pe străzi: oricine poate să ajungă la această stare! Încă mă mai lupt cu păcatul? Da! Mai am nevoie să port întotdeauna o Biblie în buzunarul de la spate? Absolut nu! Prezența Dumnezeului cel viu mă însoțește tot timpul, chiar și acum, când stau în fața voastră spunându-va acestea. Pot să vă mărturisesc faptul că prezența Lui Dumnezeu este mai mult decât cunoștința și conștiința adevărului biblic, și nu o să puteți să-mi spuneți că acei credincioși din Vechiul Testament au fost doar ei privilegiați să aibă o mai mare parte de prezența lui Dumnezeu, pentru că noi, cei din Noul Testament avem parte de prezența lui Dumnezeu prin umplerea cu Duhul Sfânt a inimilor noastre. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al supranaturalului. Cei ce I se roagă primesc răspuns la rugăciuni.

    Restul predicii a fost pierdut datorită dificultăților tehnice.

Foarte frumos, când Domnul intră în viața unui om, totul, totul se schimbă. Paul W. avea îndrăzneală la Dumnezeu și chiar dacă mai era păcat în viața lui, nu se condamna, ci persevera la tronul Harului în nevoile lui. Împotrivirile erau mari, pentru că cel rău vedea VASUL pe care Dumnezeu îl forma în Paul. Slavă Domnului că Paul a fost biruitor, este și va fi. Slavă Domnului și noi, prin El suntem biruitori și vom fi. Să îndrăznim dar la tronul Harului și noi, să nu ne lăsăm intimidați de mincinosul, și întodeauna vom primi HAR la vremi de nevoi. Binecuvântări sfinte!!!
Adăugat în 28/09/2016 de Maria18
Statistici
  • Vizualizări: 1754
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni