Cele două probleme ale omului
Autor: Paul Washer  |  Album: Diverse  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de BenHur in 15/05/2009
    12345678910 10/10 X
Media 10 din 2 voturi
Copyright 2013, Paul Washer de la HeartCry Missionary Society. Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune.
Aceasta resursa a aparut original pe www.heartcrymissionary.com.
Subtitrarea (daca este cazul) este furnizata de colaboratorii site-ului www.resursecrestine.ro

    Ca de obicei, este un mare privilegiu pentru mine să fiu aici. M-am rugat ca Dumnezeu să vă vorbească astăzi prin Cuvântul Său. Întotdeauna sunt atât de multe nevoi într-un loc ca acesta, încât predicatorul îşi dă seama că nu poate spune destule cuvinte pentru a se adresa tuturor. Dar cu mulţi ani în urmă, Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, a luat câteva pâini şi câţiva peşti şi a hrănit o mulţime de oameni. Mă rog ca El să facă acelaşi lucru astăzi. Daţi-mi voie să recapitulez pe scurt ce am spus seara trecută: Dumnezeu este sfânt şi noi suntem chemaţi să fim sfinţi. Dar trebuie să înţelegem sensul acestui termen. Chiar dacă sfinţenia lui Dumnezeu denotă că El este separat de păcat, cuvântul \"sfânt\" înseamnă mult mai mult. Dumnezeu este separat de orice lucru. Nimeni nu este ca Dumnezeu. El este diferit şi suveran. El este deasupra tuturor lucrurilor. Şi de aceea, tot ceea ce face este pentru dragostea pe care o are faţă de Numele Său şi faţă de Slava Lui. Filozofia ne învaţă că orice faptă a oricărei creaturi raţionale trebuie să fie animată de un scop sau de o finalitate. Dacă cineva face ceva anume şi îl întrebăm de ce o face, iar el spune că nu ştie de ce, considerăm asta nebunie, deoarece fiinţele raţionale ar trebui sa aibă un motiv pentru ceea ce fac. Dumnezeu, fiind o Fiinţă raţională are un motiv pentru tot ceea ce face. Şi este cel mai măreţ motiv. Şi acela este – El face totul pentru slava Sa. Dacă ni se cere să fim sfinţi, trebuie de asemenea să Îl vedem pe Dumnezeu suveran asupra tuturor lucurilor.
 

    Şi trebuie să ne separăm de plăcerile acestei lumi şi să ne dăruim Lui în întregime. Omul sfânt se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu iubindu-L cu pasiune. Şi tot ceea ce face este spre slava lui Dumnezeu. De aceea, omul poate să încerce să respecte toate regulile şi poruncile Bibliei. Un om poate fi foarte moral şi religios, fără a fi însă sfânt. Sfinţenia nu înseamnă doar să fii moral şi să păzeşti poruncile. Sfinţenia înseamnă că ne-am dedicat lui Dumnezeu şi că facem totul spre Slava Lui, înseamnă că Îl iubim cu pasiune pe El. A fi sfânt nu înseamnă doar a face ce e bine doar ca să fii corect, ci a face ceea ce e bine de dragul Lui, pentru că Îl iubim pe Domnul Dumnezeul nostru cu toată inima, sufletul, mintea şi puterea noastră. În această dimineaţă aş dori să vă vorbesc despre aplicaţiile practice ale sfinţeniei. Dar, înainte de a face acest lucru, ştiu că trebuie să vorbesc despre altceva. Cine eşti tu în Hristos? Ce înseamnă să fii creştin? Ce se întâmplă cu un creştin în momentul întoarcerii la Dumnezeu? În zilele noastre foarte mulţi oameni caută să-L urmeze pe Hristos, dar ei nu înţeleg ce se întâmplă cu adevărat când se încred în El ca Domn şi Mântuitor. Şi pentru că nu înţeleg aceste adevăruri, ei nu pot umbla în puterea, bucuria şi viaţa lui Hristos. Vreau să deschideţi repede Biblia la 2 Corinteni capitolul 5. Vom citi versetul 21 şi apoi versetul 17. Dar, ca o introducere, trebuie să spun ceva mai întâi: trebuie să înţelegeţi că omul are doar două probleme, doar două: problema condamnării păcatului şi problema puterii păcatului. Dar când devii creştin amândouă problemele sunt rezolvate prin lucrarea lui Dumnezeu. Răspunsul la ambele probleme îl găsim în lucrarea de justificare şi cea de regenerare. Haideţi să ne uităm pentru început la prima problemă, osânda păcatului. Înainte de a veni la Hristos, înainte de convertire, păcatele noastre stăteau înaintea lui Dumnezeu. Am fost născuţi în păcat, am păcătuit de când ne-am nascut, eram sub mânia lui Dumnezeu şi meritam pedeapsa veşnică. Toate acestea din cauza păcatului nostru. Dar această problemă a fost rezolvată, înlăturată prin lucrarea de justificare a lui Hristos.

    Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, şi ca Om – Omul-Dumnezeu, El Şi-a trăit întreaga viaţă de pe pământ în ascultare faţă de Dumnezeu. El a trăit o viaţă perfectă. Întotdeauna L-a auzit pe Tatăl spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:17) El a avut o sfinţenie proprie. A trăit în ascultare perfectă. Şi a fost mereu întru totul plăcut înaintea lui Dumnezeu. Acum, ceea ce trebuie să înţelegeţi, este că El nu a făcut lucrurile acestea doar pentru gloria lui Dumnezeu, ci pentru voi. El, Omul perfect, a mers la cruce şi pe cruce El a purtat păcatele voastre. Acum uitaţi-vă la versetul 21: „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Acum, trebuie să ne punem o întrebare. Cum s-a făcut Hristos păcat pe cruce? A devenit El păcătos pe cruce? A devenit natura Lui păcătoasă pe cruce? Categoric nu! Pe cruce El a rămas Fiul curat şi fără păcat al lui Dumnezeu. Dar iată ce s-a întâmplat: El a luat asupra Lui păcatele noastre, vina noastră. Vina pe care o purtai ca necredincios, vina pentru păcatele pe care le-ai făcut chiar şi după ce ai crezut, toate păcatele înfăptuite vreodată de tine, cele pe care încă le mai faci şi pe care le vei mai face, I-au fost atribuite Lui. El le-a purtat. Vina aceasta a fost pusă asupra Fiului lui Dumnezeu. Şi apoi, toată judecata, mânia şi supărarea lui Dumnezeu pe care eu şi tu le meritam au căzut asupra Fiului lui Dumnezeu. Când a murit sub mânia lui Dumnezeu, El a plătit pentru toate păcatele tale trecute, prezente şi viitoare. El a îndepărtat pentru totdeauna vina ta, astfel încât creştinul nu mai poate fi vinovat niciodată. El a stins toată supărarea şi mânia lui Dumnezeu împotriva ta. Ce înseamnă aceasta? Gândeşte-te! Nu înseamnă numai că dacă crezi în Isus vei merge în Rai. Nu înseamnă că acum Dumnezeu te tolerează pentru că tu crezi în Isus. Uitaţi-vă ce scrie: „...pentru ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Dacă eşti creştin, tu nu numai că eşti iertat, nu numai că stai înaintea lui Dumnezeu complet iertat, ci stai înaintea lui Dumnezeu complet neprihănit. El te vede neprihănit. El te-a declarat neprihănit. O dată pentru totdeauna, pe veci. Te poţi afla doar într-una din două sfere. Dacă eşti în sfera lui Adam eşti condamnat. Dar dacă eşti în Hristos eşti iertat de toate şi nu doar că eşti iertat, ci eşti declarat neprihănit în faţa lui Dumnezeu. Aşa te vede El. Cred că aţi auzit termenul „îmbrăcat cu Hristos” sau „a purta neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos.” Ce înseamnă aceasta? Vă aduceţi aminte de viaţa perfectă a lui Isus Hristos pe care v-am descris-o? Aceea că de când S-a născut până a murit ca om, Omul-Dumnezeu a trăit o viaţă absolut perfectă înaintea lui Dumnezeu şi I-a fost întotdeauna plăcut. El a trăit acea viaţă pentru poporul Său. Nu doar ca să poată merge la cruce şi să poată muri pentru ei, ci pentru ca viaţa fără păcat pe care El a trăit-o să le poată fi atribuită lor.
 

    În momentul în care crezi în Isus Hristos spre mântuire, eşti iertat de orice datorită crucii. Dar nu doar atât, viaţa fără păcat pe care a trăit-o Isus îţi este atribuită ţie. Eşti îmbrăcat cu ea. Eşti îmbrăcat cu Hristos. Deci acum, prin meritele crucii, Dumnezeu Se uită la tine şi spune mereu: \"Acesta este copilul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.\" Vă daţi seama că pentru a merge în Rai trebuie să fii mai mult decât iertat? Trebuie să fii mai mult decât neutru. „Cine va putea să se suie la muntele sfânt al Domnului?” (Psalmul 24:3) întreba psalmistul. El nu zice doar că cel care a fost iertat, ci cel neprihănit, care are mâinile şi inima curată. Pentru a sta acum înaintea lui Dumnezeu şi a fi acceptat, pentru a merge în Rai şi a sta într-o zi în faţa Lui, trebuie să fii mai mult decât iertat, trebuie să fii perfect neprihănit înaintea Lui, fără urmă de păcat, pată sau zbârcitură. Şi exact acest lucru îl face justificarea. În clipa în care crezi în Hristos eşti iertat. Ba mai mult, viaţa fără păcat a lui Hristos îţi este atribuită ţie sau dată ţie, astfel încât Dumnezeu te vede ca fiind neprihănirea lui Dumnezeu în Hristos. Să vă dau un exemplu din viaţa lui Iosif. Vă amintiţi că tatăl lui Iosif i-a dăruit o haină colorată? Vă amintiţi? El nu a împrumutat haina şi fraţilor săi. Dar noi avem un Mântuitor mai mare ca Iosif. El a trăit o viaţă neprihănită. Ca şi Mesia, El era îmbrăcat în propria neprihănire. Şi când tu ai crezut în Hristos, ţi-a dat haina Lui. Te-a înfăşurat în El Însuşi, aşa că acum tu eşti împăcat cu Dumnezeu, ai acces la El, iar Dumnezeu Se uită la tine şi vede frumuseţe în care Îşi găseşte plăcerea. Poate tu spui: „O, nu...nu, frate Paul, nu se poate, fiindcă eu sunt încă slab şi încă păcătuiesc.” Dar tu te uiţi la tine însuţi. Dumnezeu se uită la ceea ce El a făcut pentru tine în Hristos. Trebuie să petreci mai puţin timp uitându-te la eşecurile tale şi mai mult timp privind lucrarea desăvârşită a lui Dumnezeu în crucea lui Hristos. Trebuie să înţelegi cine eşti acum în persoana lui Isus Hristos: eşti neprihănit. Dumnezeu Se uită la tine şi te declară împăcat cu El în Hristos. Şi de aceea ai intrare liberă, de aceea te poţi apropia, de aceea te poţi apropia fără frică. Fiindcă „dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) După cum am spus la întâlnirea de rugăciune de dimineaţă, toate aceste lucruri sunt aproape prea frumoase ca să fie adevărate: că Dumnezeu a înlăturat toate păcatele tale, că Dumnezeu ţi-a atribuit ţie neprihănirea perfectă a Fiului Său, că Dumnezeu te iubeşte necondiţionat, cu o dragoste care nu se schimbă, că stai în faţa Lui nu bazându-te pe abilitaţile şi performanţele tale, ci pe ceea ce El a făcut pentru tine. Aşadar omul are două probleme. Prima este osânda păcatului. Dar acum „nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Suntem liberi! Acum ajungem la a doua problemă: puterea păcatului, Puterea păcatului... Dumnezeu Şi-a declarat poporul neprihănit în Hristos. Dar a făcut El oare ceva pentru noi ca să ne ajute să biruim păcatul? Răspunsul este: Da. Este regenerarea. Să citim 2 Corinteni 5:17: „Dacă este cineva în Hristos este o faptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucurile s-au făcut noi.” În momentul în care crezi în Hristos eşti justificat. Dar lucrarea de mântuire implică, de asemenea, regenerarea, naşterea din nou. Ştiţi ce înseamnă aceasta? Ce se întâmplă când cineva este născut din nou? Ne spune Pavel. El spune că persoana respectivă devine o făptură nouă.


    Vorbeşte el oare la modul figurat? Doreşte Pavel să spună ceva foarte frumos, dar fără sens? La ce se referă? El spune că creştinul, prin puterea regeneratoare a Duhului Sfânt, devine într-un mod supranatural o făptură nouă. Nu numai că nu mai eşti aceeaşi persoană, nu mai eşti nici măcar aceeaşi făptură. Ai fost schimbat. Ce a fost schimbat? Natura ta a fost schimbată. A avut loc o schimbare ontologică. Cuvântul „ontologie” vine din grecescul „on’-tos” şi se referă la esenţa fiinţei umane, la cine eşti tu în profunzime. Ascultaţi-mă: când Duhul Sfânt te-a regenerat, El a schimbat esenţa naturii tale. Şi ai devenit cu adevărat o fiinţă diferită, o făptură nouă. Vechiul Testament, în Ezechiel 36, descrie regenerarea astfel: „El a scos inima de piatră.” (vs. 26) Ce înseamnă „inimă de piatră”? Să zicem că am aici statuia celui mai mare, mai puternic om din Olanda. El este foarte înalt, are mulţi muşchi şi eu am statuia lui, o statuie de piatră. Pot sa mă urc pe ea şi s-o pălmuiesc. Pot să o lovesc cu piciorul. Să o ciupesc. Şi nu va reacţiona în nici un fel deoarece este de piatră. E moartă, nu poate reacţiona. Dar dacă aduceţi varianta vie a statuii de piatră, şi dacă încep să îl lovesc cu piciorul, sa îl pleznesc, sa îl ciupesc, mă va lua pe sus şi mă va arunca în partea cealaltă a sălii. Este viu. Poate reacţiona. Asta s-a întâmplat cu tine dacă eşti creştin. Dumnezeu a scos acea inimă moartă, acea inimă iubitoare de păcat, a scos-o şi a înlocuit-o cu o inimă de carne, care Îi răspunde, care îşi găseşte plăcerea în El. El te-a făcut o făptură nouă. Câteodată aud creştini vorbind în felul următor. Ei spun: „O, frate Paul, eu nu sunt decât un păcătos ticălos şi murdar. Inima mea este aşa de rea, iubesc păcatul.” Iar eu le spun: „Ei bine, am o întrebare: Ce a făcut Dumnezeu inimii tale atunci când te-a mântuit? Ce a făcut cu inima ta când te-a regenerat? Pentru că mie mi se pare că nu a făcut nimic. Biblia spune că în Adam, te-ai născut cu o inimă care Îl urăşte pe Dumnezeu. Îl urăşti încă pe Dumnezeu?\" \"Nu.\" „Ei bine, Biblia spune că te-ai născut cu o inimă care iubea păcatul mai mult decât orice. Iubeşti tu încă păcatul?” „Păi, frate Paul, încă păcătuiesc.” \"Dar nu asta era întrebarea mea... nu te-am întrebat dacă încă mai păcătuieşti, ci dacă încă iubeşti păcatul.\" Deci ce anume face Dumnezeu omului atunci când îi regenerează inima? Ce îi face omului atunci când îl face o făptură nouă? Pentru că aud mulţi creştini vorbind de parcă Dumnezeu nu a făcut nici o transformare în ei. Şi cred că au împrumutat acest limbaj de la alţii fără să înţeleagă despre ce vorbesc. Ce spune Scriptura?


    Aţi devenit o făptură nouă. El a scos inima care iubea păcatul, şi a înlocuit-o cu o inimă nouă, re-creată după chipul lui Dumnezeu, în deplină neprihănire şi sfinţenie. Ai fost schimbat! Dar poţi spune: „Păi bine, frate Paul, dacă am fost schimbat, de ce mă mai lupt încă cu păcatul?” Unii oameni explică astfel: ai două naturi, este ca şi cum ai fi schizofrenic. Conform Bibliei, există o singură persoană care a avut două naturi. Acesta este Isus Hristos. El a avut o natură divină şi o natură umană, într-o persoană. Biblia nu vorbeşte despre existenţa a două naturi în omul credincios. Ezechiel nu spune: „Voi pune o inimă de carne lângă inima ta de piatră.” El nu spune: „Voi pune o inimă nouă lângă cea veche şi cele două se pot lupta.” El spune: „Voi scoate inima de piatră şi voi pune o inimă nouă.” Acum deschideţi la Romani 6:6. „Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel încât să nu mai fim robi ai păcatului.” El nu zice: „Voi pune un om nou lângă cel vechi care este încă viu”, ci spune: „Am răstignit omul cel vechi.” A fost răstignit împreună cu Hristos, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui. Ai fost îngropat împreună cu Hristos. Omul cel vechi a fost îngropat ca să înviezi fiind o făptură nouă, pentru că asta eşti de fapt! Ce zice deci în Romani capitolul 6? Ce înseamnă că am fost răstigniţi, că omul cel vechi a fost răstignit împreună cu Hristos? Cred că din nou este vorba despre regenerare, care este posibilă numai prin cruce. Prin crucea lui Hristos, păcatul ca un obstacol care stătea între tine şi Dumnezeu, a fost înlăturat, pentru ca El să poată să lucreze în tine şi să rămână drept. Şi prin această cruce a lui Hristos Dumnezeu trimite Duhul Său şi te regenerează. În momentul naşterii din nou, inima de piatră a fost înlăturată. Inima aceea care iubea păcatul şi Îl ura pe Dumnezeu a fost scoasă şi înlocuită cu o inimă nouă, re-creată după chipul lui Dumnezeu, o inimă care iubeşte neprihănirea şi sfinţenia. Înainte de a fi în Hristos, erai sub stăpânirea firii vechi care iubea păcatul şi Îl ura pe Dumnezeu. Asta erai: un păcătos rău, plin de vicii care Îl ura pe Dumnezeu şi iubea păcatul. Dar când Dumnezeu a înfăptuit lucrarea de regenerare în inima ta, ai devenit o făptură nouă, care Îl iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte neprihănirea, urăşte păcatul şi are puterea să trăiască o viaţă nouă.
Acum îmi veţi zice: „Păi bine, frate Paul, atunci noi suntem făpturi noi, având o natură nouă, şi în adâncul fiinţei mele sunt acum o făptură care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi iubeşte neprihănirea. Atunci de ce mai păcătuiesc? De ce mă mai lupt încă cu păcatul?” Nu pentru că eşti schizofrenic având două naturi, ci pentru că deşi eşti o făptură nouă, re-creată după chipul lui Dumnezeu, care iubeşte neprihănirea şi Îl iubeşte pe Dumnezeu, şi cu toate că stai înaintea Lui având o neprihănire deplină datorită crucii lui Hristos, tu locuieşti încă într-un trup nerăscumpărat. Dar acest trup nerăscumpărat nu mai este ceea ce eşti tu cu adevărat. Să vă dau un exemplu. Mama mea a murit anul trecut în august. Ea a fost creştină timp de 64 de ani şi s-a dus acasă să fie cu Domnul. Când şi-a dat ultima suflare era lungită în pat, iar eu o strângeam în braţe. Ea nu mai era în acel trup. Îl părăsise. Ceea ce am pus în pământ nu era mama mea. Adevărata Barbara Washer, mama mea, a părăsit acel trup şi a mers să fie cu Domnul. Iar trupul a ajuns în mormânt, să putrezească. Aşadar, persoana Barbarei Washer nu a fost acel trup de carne.


    Persoana ei, sufletul ei, inima, natura Barbarei Washer a mers să fie cu Domnul. În acelaşi fel tu locuieşti în acest trup de carne. Şi da, este încă nerăscumpărat. Şi este încă corupt. Încă înclinat să păcătuiască. Şi într-o zi va muri. Şi va putrezi în mormânt până la Înviere. Dar acest trup nu este cine eşti tu cu adevărat. Trăieşti într-un trup căzut în păcat. Dar nu aceasta te reprezintă. Locuieşti într-un trup care a fost născut în păcat. Locuieşti într-un trup cu obiceiuri păcătoase înnăscute. Locuieşti într-un trup de carne care a fost obişnuit să păcătuiască. Dar acest trup nu este ceea ce eşti, pentru că în adâncul fiinţei tale tu eşti schimbat, eşti o făptură nouă şi Îl iubeşti pe Dumnezeu şi doreşti neprihănirea. Şi pentru că eşti o făptură nouă, acum te lupţi cu păcatul. Înainte să te pocăieşti Îl urai pe Dumnezeu. Dar acum Îl iubeşti. Şi te lupţi cu un trup de carne. Înainte să devii creştin, iubeai păcatul. Dar acum, dacă eşti creştin, urăşti păcatul. Şi faptul că acum urăşti păcatul dovedeşte că într-adevăr Dumnezeu a lucrat în viaţa ta. Şi lupta pe care o ai cu păcatul dovedeşte că eşti cu adevărat o făptură nouă. Să vă dau un exemplu. Să zicem că avem un necreştin care pleacă la serviciu. Afară plouă şi a întârziat. Şi-a luat deja cărţile şi servieta sub braţ. Este supărat şi îngrijorat că şeful lui se va enerva. Şi, chiar când e gata să plece, soţia lui se dă jos din pat, cu părul vâlvoi, arătând ca Meduza, cu papuci pufoşi de casă, acei papuci pe care îi poarta femeile după ce se căsătoresc, şi seamănă cu Godzilla cu ruj pe buze. Traducătorul: Ca cine? | Washer: Godzilla. Traducătorul : Godzilla?  Washer: Monstrul japonez, Godzilla. Traducătorul: Aaa... Şi soţia îi spune: Dragul meu, poţi să duci gunoiul? El se întoarce şi îi spune: „Ce e cu tine? Nu vezi că am întârziat? Şeful meu e supărat. Mereu faci aşa. Du tu gunoiul şi ai face bine să te piepteni.” Şi pleacă. Şi se consideră îndreptăţit. Nu e deranjat. Merge la serviciu supărat pe soţia lui. Nici o problemă. Peste câteva luni acest om se întoarce la Dumnezeu. Într-o dimineaţă se trezeşte – acum e un creştin adevărat. Merge la biserică, la studiu biblic, învaţă despre Dumnezeu. Vreau să zic că este cu adevărat întors la Dumnezeu. Ei bine, într-o dimineaţă se trezeşte şi îşi dă seama că a întârziat la serviciu. Afară plouă. Are toate cărţile sub braţ. Se pregăteşte să iasă pe uşă. Apare soţia. Şi, cu toate că el s-a întors la Dumnezeu, soţia lui tot arată ca Godzilla. Ea spune: „Dragul meu, poţi să duci gunoiul?” El se întoarce şi zice: „Ce e cu tine? Nu vezi că am întârziat la serviciu? Mereu faci aşa. Du tu gunoiul, pieptănă-ţi părul şi fardează-te puţin!” Dar de data asta se întâmplă ceva – ...ca o sabie care îi străpunge inima. Păcatul… îl vede... I se face rău, şi poate îşi cere iertare. Sau poate că nu... Şi merge spre maşină. Se simte îngrozitor. Se simte vinovat. Şi murdar. Dar nu vrea sa recunoască. Aşa că merge la serviciu. Se simte îngrozitor. Nu mai suportă şi în sfârşit ridică receptorul şi îşi sună soţia, şi zice: „Draga mea, iartă-mă te rog. Am greşit. Am păcătuit împotriva ta şi împotriva lui Dumnezeu şi îmi pare atât de rău. Te rog, iartă-mă.” Apoi el îngenunchiază şi spune:  „O, Dumnezeule, mi-am pierdut pacea. Parcă nici să respir nu mai pot. Te rog, ia-mi vina. Iartă-mă.” Ce credeţi că s-a întâmplat? Este o creaţie nouă. El nu mai poate trăi cum trăia înainte. A avut loc o schimbare adevărată, fundamentală în inima lui. Acum este un sfânt. Este un copil al lui Dumnezeu. Are o inimă nouă care Îl iubeşte pe Dumnezeu, o inimă nouă care iubeşte neprihănirea, o inimă nouă care urăşte păcatul. Dar când păcătuieşte nu mai suportă, fiindcă Dumnezeu l-a făcut o făptură nouă. Şi puterea păcatului din viaţa sa a fost frântă. Te descrie acest exemplu şi pe tine?


    Apoi, pe măsură ce începe să crească în lucrurile spirituale, pentru că este o nouă făptură, acest om devine tot mai sensibil faţă de neprihănire şi păcat. Viaţa lui spirituală devine mai riguroasă, astfel că lucruri care nici nu i se păreau a fi păcate atunci când era tânăr în credinţă, acum le ia foarte în serios, deoarece e schimbat din slavă în slavă. Asta înseamnă să fii mântuit. Şi vreau atât de mult să înţelegeţi acest lucru. Să vă spun o ilustraţie a lui Charles Spurgeon. Să zicem că în această sală, în spate, avem doi porci, doi porci murdari, scârboşi, mirositori. Sună urât traducerea în limba voastră! Şi eu vă spun: „Daţi-le drumul porcilor!” Şi voi le daţi drumul. Pe partea aceasta am o masă plină de gunoi şi mizerie. În partea cealaltă am o masă cu delicatese olandeze. Şi dăm drumul porcilor. Unde se vor duce? Eu am fost crescut la fermă şi ştiu exact unde se vor duce. Se vor duce direct la gunoi. Şi nu numai că îl vor mânca, se vor şi tăvăli în gunoi. Şi îl vor mânca şi iar vor mânca. Şi vor fi foarte fericiţi. Vor da din micile lor codiţe de bucurie. De ce? Fiindcă sunt porci. Aşa sunt ei. Porcilor le place gunoiul. Şi nu le este ruşine. Dar să zicem că mă uit la acei porci şi am puterea să-i prefac în oameni. Mă uit la unul dintre porci şi spun: „Transformă-te într-un om!” Ce se va întâmpla în momentul când porcul devine om? El va sări afară din gunoi, şi va vomita gunoiul pe care îl mâncase cu plăcere. I se va face rău şi va fi scârbit de ceea ce vede. Se va întoarce şi se va uita la voi şi îi va fi ruşine. Tocmai am descris procesul întoarcerii tale la Dumnezeu. Înainte de a deveni creştini eram păcătoşi prin natura noastră. Din fire eram „copii ai mâniei”, fii ai neascultării, copiii diavolului. Noi Îl uram pe Dumnezeu, uram neprihănirea şi iubeam păcatul. Iubeam murdăria morală. Dar îndată ce am fost schimbaţi, am început să urâm toate lucrurile pe care le iubeam înainte. Şi am început să Îl iubim pe Dumnezeul pe care Îl ignorasem. Am devenit făpturi noi cu inimi noi. Acum, să zicem că omul uită pentru un moment cine este, şi celălalt porc vorbeşte cu el şi încearcă să îl convingă să vină înapoi să mănânce gunoi. El ştie că e greşit. Dar este ispitit. Aşa că bagă din nou capul în gunoi şi ia o muşcătură. Dar imediat ce mănâncă se scârbeşte iarăşi, fiindcă sunt lucruri pe care un porc le poate mânca, dar un om pur şi simplu nu poate. Natura lui nu îi dă voie.


    În acelaşi fel, când un om se întoarce la Dumnezeu... să te folosim pe tine ca exemplu, dacă eşti creştin. A fost un timp când iubeai păcatul şi erai sub puterea păcatului, dar Dumnezeu a lucrat în viaţa ta şi te-a schimbat. Îţi aminteşti? A fost asta şi experienţa ta? A avut loc o transformare fundamentală în viaţa ta prin Isus Hristos? Nu numai că ai decis să trăieşti altfel, ci ai devenit cu adevărat o persoană nouă. Şi ai început să trăieşti o viaţă nouă. Dar chiar dacă îţi doreşti neprihănirea şi Îl doreşti pe Dumnezeu, încă te mai lupţi. Şi uneori cazi în ispită. Dar când păcătuieşti te simţi scârbit, îţi este ruşine, ţi se face rău. De ce? Fiindcă eşti o făptură nouă. Aud uneori predicatori zicând: „Of, păcatul e plăcut un timp şi noi suntem doar oameni care iubesc păcatul şi trebuie sa rezistăm plăcerilor ispitei şi ale păcatului.” Este complet greşit. Chiar crezi că păcatul este plăcut? Eu nu cred. Chiar îţi doreşti să te răzvrăteşti împotriva lui Dumnezeu? Chiar? Cauţi mereu căi prin care să te răzvrăteşti şi să nu fii prins? Îţi place păcatul mai mult decât neprihănirea? Dacă da, mă întreb dacă Dumnezeu chiar a lucrat în viaţa ta. Păcatul nu este plăcut pentru cel credincios. El duce la moarte. Este dezgustător. Când credinciosul adevărat păcătuieşte, el urăşte ce a făcut şi se simte îngrozitor. De ce? Fiindcă este o făptură nouă. M-am întors la Dumnezeu la vârsta de 21 de ani, la Universitatea din Texas. Înainte de asta eram foarte... eram un om rău, cu totul, complet egoist. Nu-mi păsa de nimeni altcineva în afară de mine şi nu-mi păsa pe cine rănesc. M-am folosit de oameni pentru propriile mele planuri, m-am folosit de prietenii mei, de fete, de tot. Mă îmbătam tot timpul şi făceam lucruri, pe care când mă trezeam în toiul nopţii, promiteam să nu le mai fac. Mă aflam cu totul, deplin sub puterea păcatului şi cu totul, deplin condamnat. Dar într-o zi cineva mi-a vorbit despre Isus Hristos. Şi pe parcursul următoarelor săptămâni, studiind Biblia am văzut că ceea ce spunea Dumnezeu despre mine era adevărat. Apoi, într-o zi Hristos mi-a devenit drag. Mi-am văzut păcatele. Dar L-am văzut de asemenea şi pe Hristos, Cel descris de Scriptură, şi am crezut. Am înţeles că El e Salvatorul meu. Apoi totul a devenit nou. Nu mi-am făcut o listă de reguli pe care am decis să încerc să le respect. Am devenit pur şi simplu o altă persoană, un creştin imatur, tânar în credinţă, dar complet diferit în interior. Cum am putut trece de la a iubi păcatul şi pe mine însumi, la a urî păcatul şi pe mine însumi şi a-L iubi pe Dumnezeu peste noapte? A fost lucrarea de regenerare a Duhului Sfânt! Am devenit oare în acel moment fără păcat? Categoric nu.
Dar atitudinea mea faţă de păcat s-a schimbat. Ceea ce iubisem, acum uram. Şi nu mai doream să fac păcatele de dinainte. Dar atunci când păcătuiam, mă simţeam terminat. Mi se frângea inima. Ce s-a întâmplat? Am devenit o făptură nouă. Deci Dumnezeu a rezolvat prima mea problemă prin justificare. Hristos a murit pentru păcatele mele. Hristos a trăit o viaţă fără păcat pentru mine. În momentul în care am crezut, toate păcatele mele au fost iertate şi am fost considerat „neprihănirea lui Dumnezeu în Isus Hristos.” Statutul meu juridic înaintea lui Dumnezeu s-a schimbat. Nu mai eram condamnat. Dar Dumnezeu a rezolvat şi a doua problemă. Înainte, mă aflam cu totul şi deplin sub puterea şi robia păcatului. Iubeam păcatul şi găsisem noi modalităţi de a-l practica. Dar în momentul convertirii legăturile păcatului au fost rupte. Nu mai doream să păcătuiesc. Şi, deşi încă trăiesc într-un trup de carne şi încă păcătuiesc, nu mai e ca înainte. Câteodată oamenii îi întreabă pe creştini… De fapt, hai să zic asta, când un creştin începe să vorbească despre victorie în viaţa creştină, unii îi vor spune: „Cine te crezi? Te crezi perfect, nu-i aşa? Ai impresia că nu păcătuieşti...” Am spus eu aşa ceva? Nu, nu am spus. Dacă credeţi că asta am spus înseamnă ca nu înţelegeţi limba engleză sau propria limbă, sau pur şi simplu nu înţelegeţi nimic. Ascultaţi-mă! M-am trezit azi dimineaţă. Şi în momentul acela, L-am iubit eu oare pe Dumnezeu aşa cum cere Scriptura? Nu.


    L-am glorificat eu pe Dumnezeu azi dimineaţă, cu fiecare gând, aşa cum cere Biblia? Nu. M-am luptat eu împotriva păcatului şi m-am rugat ca să nu păcătuiesc pe parcursul acestei zile? Da! Pentru că este o mare diferenţă între Paul Washer de azi şi cel de acum 27 de ani. Azi dimineaţă nu m-am trezit dorind să păcătuiesc ca mai înainte. Nu m-am trezit gândindu-mă la noi prilejuri de a păcătui, ca înainte. Nu m-am trezit azi dimineaţă căutând să par religios şi în acelaşi timp să păstrez un stil de viaţă păcătos. Ci m-am trezit cu dorinţa de a Îl iubi şi a-L sluji pe Dumnezeul meu. M-am trezit cu dorinţa de a-I fi supus şi plăcut Lui. Azi dimineaţă m-am trezit fiindu-mi puţin teamă că o să-L dezamăgesc, Dar teama mi-a fost înlăturată de harul şi mântuirea pe care le am în Isus Hristos. Şi m-am trezit azi dimineaţă puţin trist, fiindcă ieri nu am trăit pentru Hristos aşa cum am vrut. Nu am arătat slava Sa, aşa cum am sperat. Dar nu am disperat, fiindcă ştiu că „Acela care a început în mine o lucrare bună o va duce la bun sfârşit.” (Filipeni 1:6) Prietenii mei, într-un fel trebuie să fim serioşi faţă de păcat ca şi creştini. Biblia spune: „Ferice de cei ce plâng” (Matei 5:4) Dar e ferice de ei pentru că vor fi mângâiaţi, nu pentru că plâng. Nu plânsul este scopul vieţii creştine, ci mângâierea şi bucuria pe care le primim prin Isus Hristos, Domnul nostru. Şi acum, un ultim lucru. Dacă cred, cum spun unii, că sunt încă doar un om rău, iubitor de păcat, depravat, atunci când cel rău vine să mă ispitească: „Hai să păcătuieşti!” – eu ce o să fac? „Ei bine, da... ai dreptate... Eu sunt încă un om rău, depravat şi iubitor de păcat. Ai dreptate. Dacă te voi urma voi avea un timp mai plăcut, fiindcă asta sunt de fapt.” Nu e prea multă putere în asta, nu-i aşa? Dar dacă diavolul vine şi spune: „Hai să păcătuieşti!”, şi eu mă uit la el şi-i spun: „Eu nu am nimic de-a face cu tine, eu sunt copilul lui Dumnezeu, am fost regenerat, sunt o făptură nouă! Îi aparţin Lui! Şi păcatul cu care mă ispiteşti, dacă mă vei păcăli şi voi gusta din el, o să mi se facă rău. Mă va îngreţoşa. Eu nu mai aparţin acelei lumi, trăiesc într-un alt tărâm acum. Sunt o altă persoană şi aparţin unui Alt Domn.” Vedeţi diferenţa? Este o mare diferenţă!

    Să ne rugăm. Tată... ce mântuire măreaţă avem! Că ai îndepărtat toată pedeapsa noastră şi ai pus-o pe umerii Fiului Tău, că El a murit odată pentru totdeauna, pentru păcatele poporului Său, că a ispăşit păcatele noastre, le-a purtat dincolo de zidurile cetăţii, pentru ca ele să nu ne mai fie atribuite nouă... că ai îndepărtat păcatele noastre de la noi aşa cum este de departe răsăritul de apus... că, Tată, stăm în faţa Ta îmbrăcaţi în neprihănirea Domnului Isus Hristos! Nu ne lăudăm cu propria noastră neprihănire, ci ne lăudăm cu ceea ce Tu ai făcut pentru noi şi acceptăm acest dar, ne bucurăm de el, şi ne bazăm pe el. Şi Doamne, Îţi mulţumim pentru lucrarea regenerării prin care ne-ai transformat, ai scos inima care Te ura şi ai înlocuit-o cu o inimă care Te iubeşte. Ai scos inima care iubea păcatul şi ura neprihănirea şi ai înlocuit-o cu o inimă nouă, re-creată dupa chipul Tău, în neprihănire şi sfinţenie adevărată. Şi Îţi mulţumim, Doamne, că nu mai aparţinem împărăţiei întunericului, ci am fost strămutaţi în Împărăţia Fiului Tău drag. Şi Îţi suntem atât de recunoscători, Dumnezeule drag, că nu mai suntem robi ai păcatului, ci ne putem da mădularele ca roabe ale neprihănirii. Şi îţi mulţumim că avem victorie până şi asupra păcatului, până şi asupra diavolului, până şi asupra acestei lumi pline de păcat, nu prin propriile noastre puteri, ci prin puterea, şi slava, şi cinstea şi măreţia Domnului Isus. Şi stăm aşezaţi în această moştenire ce ne-ai dat-o. Şi Doamne, nu vom permite nimănui să ne fure acest mare dar sau să ne ia bucuria… Fii slăvit, Doamne, în poporul Tău, şi fă ca toţi cei din poporul Tău să ştie că sunt iubiţi, că sunt iertaţi, că au fost schimbaţi şi încă sunt schimbaţi din slavă în slavă, şi că într-o zi o să stea înaintea Ta fără pată şi fără zbârcitură. Şi, o, Doamne, pe omul ce are cea mai mică urmă de pocăinţă, pe cel ce are cea mai mică urmă de credinţă, lasă-l să vină şi să bea fără plată din acel izvor. Şi, o, Doamne, poate sunt aici oameni în această dimineaţă care spun:  „Dar este asta pentru mine? Este asta pentru mine?...” O, dragul meu prieten, doreşti tu aceasta? Râvneşti după aceasta? Atunci vino! Ţi-e sete? Vino! Ţi-e foame? Vino şi bea fără bani, hrăneşte-te fără plată! O, Doamne... fă ca mântuirea să ajungă la cât mai multe familii. În numele Domnului Isus. Amin.

    Nu-mi pasă cine eşti, nu-mi pasă ce ai făcut. Isus Hristos este un Mântuitor măreţ. Este o cântare veche, calvinistă, care zice aşa: „Păcătosule, nu aştepta până când crezi că eşti gata, ori până când crezi că eşti suficient de pocăit,ori până când crezi că ai destulă credinţă, pentru că dacă aştepţi până când vei fi gata, nu vei veni niciodată…” Eşti şi tu aşa? Stai în banca ta acum şi te gandesti: „Sunt pierdut, sunt pierdut!...” De unde ştii că eşti pierdut? Păcătoşii nu ştiu asta. Cei răi, cu inimile împietrite, nu ştiu că sunt pierduţi. Dar dacă ştii într-adevăr că eşti pierdut, aceasta e dovada faptului că Dumnezeu a lucrat în viaţa ta. Poate spui: „O, doresc să fiu mântuit!” Doreşti acest lucru? De unde crezi că vine această dorinţă? Vine de la El. Deci vino la El! Crede în El! Aruncă-te în braţele Lui, şi strigă: „O, Doamne, mântuieşte-mă!” Şi El te va mântui cu putere, El este un Mântuitor măreţ.

Amin.



Ce cuvânt plin de har!!!
Adăugat în 16/01/2012 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 5345
  • Export PDF: 15
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni