Teste biblice ale credinței
Autor: Paul Washer  |  Album: Diverse  |  Tematica: Mântuire
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 10/08/2016
    12345678910 0/10 X
Copyright 2013, Paul Washer de la HeartCry Missionary Society. Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune.
Aceasta resursa a aparut original pe www.heartcrymissionary.com.
Subtitrarea (daca este cazul) este furnizata de colaboratorii site-ului www.resursecrestine.ro

    Să deschidem Bibliile la 1 Ioan capitolul 5 versetul 13, "V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică." Haideți să ne rugăm Domnului.

    Tată, vin azi în fața Ta, în numele Fiului Tău. Doamne, există o mare luptă în această încăpere: lucruri care ajung să împiedice programul din această seară. Dar mă rog în numele lui Isus Hristos să le dai la o parte, astfel încât Cuvântul Tău să fie proclamat și Duhul Sfânt să își facă lucrarea în sufletele oamenilor, firea pământească să fie smerită și Hristos să fie înălțat. Tată Tu știi totul: întărește Tu lucrarea pe care ai început-o în dimineața aceasta și nu lăsa ca nimic să o împiedice. În numele lui Isus, amin.

    Astăzi vom vorbi despre mântuire. Nu există altceva mai important ca Evanghelia lui Isus și mântuirea. Mulți dintre voi sunteți mai tineri decât mine, dar veți vedea cum viața trece repede, zilele vieții se scurg rapid. În mai puțin de o sută de ani sau de câteva decenii, chiar, fiecare dintre noi vom sta în fața lui Dumnezeu pentru a fi judecați. Sunt unii care vor sta în fața Lui și vor auzi, "Bine, rob bun și credincios!" Iar alții, datorită faptului că au refuzat harul Său toată viața lor, vor auzi, "Plecați de la Mine, niciodată nu v-am cunoscut." Este foarte clar prezentat în Biblie, dar pentru că trăim într-o țară care are atât de multe erezii, este foarte greu pentru unii să deslușească dacă sunt sau nu cu adevărat creștini. Unii iau Evanghelia ca și cum ar fi ceva ce se capătă în urma unui mesaj sau prezentări, gândind că eternitatea lor este zăvorâtă, garantată, deoarece la un moment dat, în viața lor au făcut o rugăciune și L-au chemat pe Isus în înimă. Sunt alții care trăiesc în condamnare pentru că li s-au prezentat învățături despre respectarea Legii, auto-îndreptățire, și chiar dacă sunt adevărați creștini în Hristos, trăiesc într-o continuă îndoială. Numai Scriptura ne poate arăta care este echilibrul corect. Numai Scriptura. Cum știm că suntem cu adevărat creștini, când este atât de ușor să fii înșelat? Pe de o parte, fiind indiferent cu privire la credință, pe de altă parte fiind plin de auto-îndreptățire. Cum putem ști cu adevărat ca suntem creștini? Și acesta este motivul pentru care această carte a fost scrisă. 1 Ioan capitolul 5 ne vorbește despre aceste lucruri. Care sunt acestea? Cele care au fost scrise în această carte. Pentru cine au fost scrise? Au fost scrise pentru cei care cred în Fiul lui Dumnezeu, pentru creștinii adevărați. Cu ce scop? Acela ca după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, Duhul Domnului să-L aplice în inimile lor, astfel încât ei să aibă o garanție biblică, că au fost schimbați. Acesta a fost scopul lui Ioan. Dar în același timp aș vrea să vedeți că acest scop poate să fie inversat pentru cei care cred că sunt creștini și totuși nu sunt. Ioan ne dă o serie de teste, pe bază cărora ne putem examina viața noastră să vedem dacă umblăm sau nu în credință, iar cei care sunt cu adevărat creștini, se vor bucura și se vor întări în credința lor la auzul celor scrise în acest text. Pentru necreștini există 2 posibilități: inima lor să fie atât de împietrită, încât în urma auzirii acestor lucruri, să se auto-analizeze și totuși să aibă pace. Sau să li se frângă inima și să înceapă să vadă, spunând, "Nu Îl cunosc, Nu Îl cunosc..." Înainte de a trece la aceste teste, aș vrea să fac o scurtă întroducere în acest sens.

    Cum putem ști că suntem creștini? Putem să ne uităm la această întrebare într-un mod logic și sincer. Biblia spune, "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică." Există un mare adevăr aici, sunt afirmații foarte clare. Aceste afirmații vorbesc despre faptul următor, "Oricine crede în Hristos are viața veșnică." Rațional, logic, te poți întreba, "Cred eu? Cred numai în Hristos sau cred în Hristos plus altceva?" Atât de mulți pretind că au credință în Isus și totuși când îi întreb mai adânc ei revin la auto-îndreptățire. Dar pentru adevăratul creștin - și am să o spun în felul următor, "Este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre cineva chiar numai cu o fărâmă de auto-îndreptățire în Împărăția lui Dumnezeu." Adevăratul creștin este o persoană cu inima zdrobită, adevăratul creștin își plânge păcatul, adevăratul creștin are speranță, bucurie, și pace numai datorită lui Hristos, adevăratul creștin nu își găsește plăcerea în a se uita constant la el însuși, bucurându-se de propria-i evlavie. Și nu o numesc atenție la imaginea de sine, ci adoptă spusele psalmistului, "Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă." Nu vom atrage atenția asupra nor astfel de oameni, nu vom lăuda auto-îndreptățirea lor, nu vom slăvi evlavia lor, nu vom deschide ușa să strigăm, "Uitați-vă la mine!" Căci toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită înaintea lui Dumnezeu care miroase greu. Adevăratul creștin spune, "Nu am nimic afară de Hristos." Astfel de oameni au crescut în adevăr, în înțelepciune divină, ca să ajungă să spună, "Nu mă voi mai lăuda în firea pământească, ci imi voi pune nădejdea în Hristos și numai în El."

    Am văzut și vom mai vedea creștini adevărați care se luptă cu îndoiala privind mântuirea lor. Am văzut asta. Câteodată auzi învățătura falsă, conform căreia dacă te îndoiești de mântuirea ta, înseamnă că nu ești mântuit. Nu este adevărat. Motivul pentru care această carte a fost scrisă este datorită faptului că adevarații creștini ajung la un moment dat să aibă îndoieli cu privire la mântuirea lor. Creștinii se pot îndoi de mântuirea lor, dar creștinii adevărați nu se vor îndoi nicioadată de un singur adevăr, că Hristos este singura lor speranță. Un creștin adevărat poate oscila între aceste două întrebări: "Sunt mântuit? Sau nu sunt?" Dar nu va oscila niciodată între: "Sunt îndeajuns de bun/drept ca să fiu mântuit sau nu sunt?" Acest adevăr a fost deja pecetluit în inimile lor. Versetul 13, "V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică." Am menționat în introducere că există argumente pe baza cărora noi credem că suntem mântuiți. Promisiunea este făcută de Dumnezeu și eu o cred. Dar există o altă cale: dovada prezenței Duhului Sfânt în inima noastră. Înainte de toate, această dovadă este acea măreață transformare care începe să lucreze în noi, pe parcursul vieții noastre. Însă există și o dovadă din punct de vedere subiectiv, a prezenței Duhului. Am știut din acea zi că am fost transformat, am fost mântuit, am știut că am devenit copilul lui Dumnezeu. A fost o convingere, o pace, într-adevăr personală, subiectivă, dar a fost reală. Ceva s-a întamplat cu mine. A fost mai mult decât adoptarea unei învățături, a fost mai mult decât începerea unei noi conduite morale, a fost mai mult decât alăturarea la o anumită mișcare religioasă. Ceva s-a întâmplat în interiorul meu. Și fiecare creștin adevărat va avea această mărturie, la unii poate să fie mai dramatic decât la alții, însă cu toate acestea, lucrarea mântuirii este ceva supranatural. Și dacă am fost schimbați, va fi ceva din acestă supranaturală mărturie în noi: este lucrarea Duhului Sfânt care locuiește în noi. Dinadins, oamenii pot însă spune, "Inima poate fi înșelată, nu ar trebui să ne luam după emoții și alte asemenea lucruri." Și este adevărat. Însă nu putem elimina din viața creștină aspectul personal. Ceva s-a întâmplat. Credinciosul spune, "În acea zi, eu am fost schimbat. Ceva inexplicabil s-a întâmplat cu mine. Am fost în întuneric, dar s-a făcut lumină, nu aveam pace și am fost umplut de pace, nu știam nimic de dragostea lui Dumnezeu, dar dragostea lui Dumnezeu a venit în inima mea."

    Deci până acum am vorbit despre argumentul logic și cel supranatural, ceva s-a întâmplat în noi, ceva s-a schimbat în noi. Iar textul lui Ioan se bazează pe doctrina nașterii din nou. Nu puteți înțelege textul lui Ioan dacă nu înțelegeți doctrina nașterii din nou. Care este deci aceasta doctrină? Mântuirea este mai mult decât o decizie omenească. Atunci când cineva este cu adevărat transformat, Dumnezeu îi schimbă natura, firea lui. Îi schimbă inima, scriindu-i în ea legile Lui. Aceasta este promisiunea întregului nou legământ. În istoria poporului Israel, vedem cum este scos din Egipt și ce vedem? Le sunt date legi, pe table de piatră și apoi nu mai vedem nimic altceva, decât numai neascultare. Și apoi ajungem la Ieremia, sute de ani mai târziu și Dumnezeu a profețit, a vorbit lui Ieremia în felul următor, "Am să fac un nou legământ și va fi diferit, nu la fel ca cel care l-am făcut cu ei când i-am scos din țara Egiptului, nu le voi mai da table de piatră cu legi, ci voi scrie legea Mea în inimile lor și nu vor avea nevoie să fie învățați despre aceste lucruri, pentru că Eu Însumi îi voi învăța, ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor." Îl avem pe Pavel care spune în 2 Corinteni capitolul 5, "Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă." Iată ce trebuie să înțelegeți: există o legătură directă între fire și voință. Dacă firea este rea, voința va fi înclinată spre rău. Trebuie să înțelegeți un lucru. Aceasta este situația fiecărui om născut pe pământ. El este născut cu o fire decăzută, și înclinația voinței sale este spre rău. Ce trebuie să se întâmple? Un om trebuie să fie născut din nou. Inima lui trebuie să fie transformată de Dumnezeu și când Dumnezeu îi dă omului o nouă natură, această nouă natură are noi înclinații care îl atrag pe om spre voia lui Dumnezeu, spre a dori să împlinească voia Lui. De aceea Ioan scrie că cei care Îl cunosc cu adevărat pe Hristos își vor trăi viața într-un mod deosebit. Vedeți? Este vorba de roadă. Matei capitolul 7, "Îi veți cunoaște - nu doar pe proorocii mincinoși, ci pe toți - după roadele lor." Vreau să vă spun în felul următor. Nu mă interesează cât de mult cunoașteți din Scriptură, ci ceea ce faci. Cum acționezi? Ce faci? Biblia nu privește atât de mult la ceea ce iese din gura ta, ci mai mult la ceea ce faci. Cum îți trăiești viața, cum ești tu, ca om? Aceasta este dovada unui om cu adevărat transformat. Am auzit mulți oameni invocând Matei 4, spunând că atunci când Diavoul vine la tine, trebuie să îi citezi din Biblie - Isus nu l-a învins pe Satan în cele 40 de zile în pustie, pentru că i-a citat din Biblie. Este cel mai absurd lucru care l-am auzit, însă este destul de predominant, nu-i așa? Nu l-a învins pe Satan pentru că i-a citat din Scriptura, ci l-a învins pe Satan pentru că a împlinit Legea care o cita. Înțelegeți? Aceasta nu este vrăjitorie, magie, ci este credință și ascultare.

    Haideți să ne uităm la aceste teste: să începem cu capitolul 1 versetul 5, "Vestea, pe care am auzit-o de la El și pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, și în El nu este întuneric." Dumnezeu este lumină. Când auzim aceasta, oamenii se gândesc în primul rând la faptul că Dumnezeu este sfânt, nu este nicio vină în El. Și este adevărat. Dar poate că nu este ceea ce a intenționat Ioan să comunice aici. Înțelegeți, pe atunci era un grup de oameni, care nu puteau fi numiți încă gnostici, însă au fost la începutul gnosticismului, o mișcare foarte periculoasă, care a făcut mult rău creștinismului, în primele secole ale creștinismului. Și care de fapt încă mai există și în zilele noastre, nu doar într-un grup numit gnosticism, dar este pătrunsă chiar și în anumite părți ale mișcării evanghelice. A fost un grup periculos, cu următorele învățături, "Dumnezeu nu este lumină, ci El este întuneric, în sensul că El este ascuns, tainic. Omul de rând, nu Îl poate cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu, ci numai cei de un nivel foarte înalt spiritual." Și necunoscându-L pe Dumnezeu nu putem nici înțelege voia Lui, ceea ce cere El de la noi. Vedem asta și în gândirea contemporană, nu-i așa? Toți politicienii vor spune că ei cred in Dumnezeu, numai că El nu poate fi cunoscut, și El nici nu comunică cu noi. Deci, cu alte cuvinte, crezi în Dumnezeu, fără să faci ceva din ceea ce spune. Dar Ioan vine și spune, "Nu, Dumnezeu este lumină." Și în cazul acesta, cunoscându-l pe Ioan, cunoscând Evanghelia după Ioan, aș putea spune că principala sa idee e că Dumnezeu i s-a relevat. Dumnezeu i s-a făcut cunoscut. Deci priviți în felul următor: "Acesta este un mesaj care l-am auzit de la el și care v-a fost cunoscut că Dumnezeu este lumină, și în El nu există întuneric."

    Versetul 6, "Dacă zicem că avem părtășie cu El." De multe ori se predică pe acest pasaj cu referire la credincioși care umblă în părtășie sau nu cu Dumnezeu, însă aceasta este complet înafara contextului acestui pasaj. Să ai părtășie cu Dumnezeu înseamnă să fii credincios. Să fii înafara părtășiei cu Dumnezeu înseamnă că nu ești credincios. Aceasta este ideea pe care Ioan o prezintă. Deci el spune în felul următor, "Dacă spunem că suntem credincioși, dacă spunem că avem părtășie cu El și totuși, umblăm în întuneric..." Acum, cuvântul ‑ a umbla  provine de la cuvântul grecesc "peripateo": "peri" înseamnă "împrejur", "pateo" înseamnă "a umbla", deci înseamnă "a umbla împrejur", este un cuvânt des folosit de Ioan, de apostolul Pavel, și se referă la un anumit stil de viață prezent în fiecare domeniu al vieții. Nu este nicăieri în Biblie precizat că existența noastră este divizată între profan și sacru, ori situații în care trebuie să ascultăm de Dumnezeu și situații care nu aparțin de Dumnezeu. Nu acesta este punctul de vedere al Bibliei. Ci toate lucrurile aparțin lui Dumnezeu, și există stiluri de viață care sunt curate și adevărate, noi vom practica credința noastră în orice loc vom umbla. El spune, "Dacă zicem că avem părtășie cu El, și umblăm - în ce? - Modul de viață este cufundat în întuneric." Ce este întunericul? Nu este ceea ce credeți. Este mult mai rău decat ceea ce credeți și totodată mai puțin rău decât ceea ce credeți cu adevărat. Când vă gândiți la întuneric, vă gândiți că trebuie să aibă de a face cu satanism, vrăjitorie sau ateism. Dar de fapt ideea din pasajul de față este următoarea: Ce este lumina? Descoperirea lui Dumnezeu. Ce ne-a descoperit Dumnezeu? Ne-a spus cine este El, și ne-a spus ceea ce dorește de la noi. Aceasta este lumina. Ni s-a făcut cunoscut foarte clar cine este Dumnezeu și care este voia lui Dumnezeu. Cel care umblă în întuneric, umblă în așa fel încât contrazice cu ceea ce Dumnezeu a spus despe El Însuși și despre voia Lui. Aceasta înseamnă să umbli în întuneric.

    Aș vrea acum să ne uităm la un anumit lucru. Și fiți foarte atenți. Cuvântul "peripateo" este la timpul prezent, deci o mișcare continuă, nu vorbește doar despre un anumit moment în timp, ci vorbește despre un mod de viață al omului. Deci dacă ar fi să judeci pe cineva bazându-te doar pe un anumit moment în timp, judecata ar fi foarte greșită. Dacă, spre exemplu, un creștin ar comite un păcat și ar fi catalogat imediat ca fiind necreștin, aceasta nu ar fi corect, nu ar fi biblic. Sau invers: dacă cineva cu un caracter dubios și cu ură față de Dumnezeu ar fi văzut într-un anumit moment făcând ceva drept și apoi ar fi catalogat ca fiind creștin. Deci vedeți, aceste două momente în timp sunt înșelătoare, dar ceea ce vorbește Biblia este a privi la întregul mod de viață al omului, cum traiește el, pe tot parcursul zilei și prin toate activitățile desfășurate. Cum trăiește el? Observați care este ideea? Iată o întrebare pentru voi. Umblați în întuneric? Și băgați de seamă: puteți umbla în întuneric și să fiți foarte morali. Umblați într-un anumit fel care contrazice ceea ce Dumnezeu a arătat despre natura Sa, despre cine este El? Umblați într-un anumit fel care contrazice ceea ce Dumnezeu a arătat despre voia Sa? Modul vostru de viață este o contradicție a voii lui Dumnezeu sau este în acord cu voia Sa? Putem să o spunem în felul acesta dacă vrem să ne uităm înapoi la cartea Efeseni. Umblați după mersul lumii acesteia, conform cu veacul acesta, împreună cu toți ceilalți sau umbați în contradicție cu lumea acesta, având ochii ațintiți asupra voii lui Dumnezeu și conform cu imaginea Sa? Acesta este prima întrebare la care trebuie să răspunzi. Acesta este primul test. Înainte de a merge mai departe, de asemenea foarte important pentru părinți, pentru că un copil crescut într-un cămin cu frică de Dumnezeu, el va spune, "Da, eu cred." Și dacă acel copil afirmă că el crede, nimeni nu ar trebui să îi spună contrariul. Nu ar trebui să distrugem acel foc care este în ei, dar în același timp, nu te pripi în afirmarea acelei credințe. Ceea ce ar trebui spus, "Dacă crezi, înseamnă că ești mântuit, dar hai să vedem viața ta, să ne examinăm viața în lumina Scripturii, până ajungi la o afirmare completă a credinței bazate pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu." Înțelegeți? Iată ceva practic pentru biserică, pentru părinți, ceva foarte important de făcut, care este de mare ajutor. Când un copil își afirmă credința și vrea să participe la masa Domnului sau vrea să se boteze, după ce a văzut un botez întrebând, "Pot și eu să mă botez?", discutați cu el. Și apoi spuneți-I, "Uite ce vreau să faci: duminică mergi și vorbește cu bătrânii bisericii." "Dar tată, vei merge cu mine?" "Nu. Dacă crezi cu adevărat că Dumnezeu a lucrat în viața ta, du-te și vorbește cu fratele Antoniu, fratele Marcu, și programează o întâlnire cu ei, ca să discuți despre aceste lucruri cu ei." Este tragic să vezi că cineva vrea să se boteze doar pentru că toți ceilalți copii s-au botezat sau cineva vrea să participe la masa Domnului doar pentru că a văzut pe alții de vârsta lor participând. Nu ați vrea ca bătrânii să fie implicați în această lucrare? Sfatul lor? Este un lucru mare să vezi un copil că zice că se duce să stea de vorbă cu bătrânii bisericii pentru că a fost transformat... Uau! Iar aceștia stau cu ei explicându-i despre credința lor și despre modul cum a lucrat Dumnezeu în viața lor. Aceasta a fost doar o lecție practică.

    Deci primul test este acesta: adevăratul creștin va umbla în lumină, făcând aceasta ca un mod de viață, va trăi conform cu ceea ce Dumnezeu a revelat despre natura și voia Lui. Dacă luați în mod serios ceea ce vă spun eu acum, ar trebui să vă cutremurați. De ce? Pentru că cei credincioși, cei cu adevărat credincioși, credincioșii maturi păcătuiesc. Chiar și în cea mai evlavioasă formă a vieții, care de multe ori este de genul doi pași înainte și trei înapoi. Deci, atunci ce să facem? Nu suntem cu toții creștini? Vom fi cu toții găsiți vinovați? Ne-am pierdut cu toții convingerea în dimineața aceasta? Pentru că nimeni nu umblă în mod constant, în mod continuu conform cu ceea ce ne-a spus Dumnezeu despre El Însuși, conform voii Lui. Și dacă voi credeți că ați umblat așa, vă pot asigura că nu ați trecut testul. Voi nu sunteți creștini. Vă amăgiți. Deci unde vom merge de aici? Va trebui să continuăm să citim, căci acum Ioan va adresa această problemă.

    În versetul 8, "Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri, și adevărul nu este în noi." Iată ceva care este foarte important: când susții că Dumnezeu este întuneric, că nu ne-a vorbit de fapt cine este El cu adevărat și că nu poți cunoaște cu adevărat care este voia Lui, atunci este foarte ușor să începi să crezi că de fapt ești fără păcat. Cu cât omul Îl ascunde tot mai mult pe Dumnezeu, cu atât mai multă neprihănire găsește la sine. Și cu cât omul Îl cunoaște și Îl declară mai mult pe Dumnezeu, cu atât omul este mai smerit. Înțelegeți? Deci acești credincioși au auzit acest lucru: că dacă ești cu adevărat creștin, vei umbla conform cu natura și voia lui Dumnezeu și totuși spun, "Dar Ioan, noi am păcătuit și încă păcătuim, ne luptăm cu păcatul, noi urâm păcatul, dar cu toate astea tot păcătuim." Atunci Ioan le dă un alt test, "Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi." Deci una din cele mai mari dovezi ca ești creștin, nu este că nu mai păcătuiești, ci că recunoști când comiți păcat și vezi fapta respectivă ca fiind păcat. De fapt, dacă nu recunoști păcatul ca fiind păcat și nu îl vezi ca păcat, aceasta este dovada că nu ești creștin. Deci Ioan spune, "Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, și Cuvântul Lui nu este în noi." Cuvântul lui Dumnezeu sădit de Duhul Sfânt, pur și simplu, nu este în noi.

    Versetul 9, "Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire." Dacă ne mărturisim păcatele. Care este una dintre cele mai de seamă dovezi cu privire la un credincios adevărat? Recunoașterea păcatului și mărturisirea lui. Mărturisesc și sunt marcați de această înfrângere și mărturisire. Să nu credeți că viața creștină este doar a te uita la păcatele tale, fiind zdrobit de ele și a le mărturisi. Nu! Pentru că atunci când privim la păcatul nostru și îl mărturisim, fiind zdrobit de el, experimentăm totodată și harul lui Dumnezeu și bucuria mântuirii, nu în faptele noastre, ci în lucrarea lui Hristos care a făcut-o în numele nostru. Înțelegeți? Deci ce înseamnă mărturisirea? "Doamne, iartă-mi păcatele." Nu, asta nu este mărturisire, ci mai degrabă rugăciune către Dumnezeu pentru iertarea păcatelor. "Doamne dacă am greșit în vreun fel, te rog iartă-mă." Nici aceasta nu este mărturisire. Ce este mărturisirea? Provine din cuvântul grec: "omologheo". "Omo" care înseamnă "precum, asemenea" și "logheo" care înseamnă "a mărturisi". Deci omologheo: "a mărturisi asemenea". Deci ce înseamnă aceasta? Nu este oare lucrarea Duhului Sfânt să ne vorbească cu privire la păcatele noastre? Este într-adevăr lucrarea Lui, să dovedească nu numai lumea, ci și pe noi de păcate. Să zicem că ne trezim într-o dimineață și nu am dat dovadă de răbdare cu unul din copiii noștri, cu soția noastră, am fost cam reci față de cineva. Și pe măsură ce plecăm de acasă, Duhul Sfânt începe să lucreze în noi, aducându-ne un pasaj din Scriptură în minte, arătând că am păcătuit. Duhul Sfânt spune, "Ai păcătuit. Nu ai fost îngăduitor." Mărturisirea este atunci când ești de acord cu ceea ce Dumnezeu a vorbit. "Ceea ce spui despre mine, Doamne, este adevărat. Am păcătuit. Nu am fost îngăduitor." Înțelegeți? Este a vorbi la fel, asemenea, a fi de acord cu Dumnezeu cu privire la păcatul tău. Aceasta înseamnă mărturisire. Iar credinciosul adevărat este marcat de acest lucru. Lăsați-mă să vă arăt cum funcționează. Am vorbit despre descoperire, acum vorbim despre mărturisire. Un om care trăiește în această lume și care nu este credincios este în întuneric. La un moment dat, cineva îi propovăduiește Evanghelia și Duhul Sfânt lucrează în inima lui, îi luminează mintea și îl vede pe Dumnezeu cum nu l-a mai văzut niciodată. Și totodată, se vede pe sine însuși cum nu s-a mai văzut niciodată până atunci. Și își vede păcatul cum nu și l-a mai văzut niciodată. Și este zdrobit cum nu a mai fost niciodată. Și totuși nu se pocăiește până la moarte, nu este o zdrobire dusă până la disperare, pentru că în acea revelație, Îl vede pe Hristos la Calvar, așa cum nu L-a mai văzut niciodată. Și crede, devine credincios. Și ce se întâmplă apoi? Este umplut cu bucurie. Își schimbă haina murdară de țărână cu veșmântul bucuriei. Deci ce se întâmplă cu cei credincioși? Pe măsură ce creștem în credință, fiind creștin de curând întors la credință, începi să studiezi Biblia. Pe măsură ce studiezi Biblia descoperi despre natura lui Dumnezeu care a fost revelată în poruncile Lui, în sfințenia și neprihănirea Lui, și începe să îți arate tot mai mult despre păcatul tău, ceea ce duce la o mai mare zdrobire din partea ta, iar aceasta duce la o mărturisire mai profundă care în final se transformă într-o bucurie imensă, astfel încât la sfârșitul vieții tale ajungi să fii mai curat, mai zdrobit și în același timp mai bucuros decât la început. O schimbare interesantă are loc: în loc să te mai lauzi cu tine însuți și faptele tale, ceea ce miroase greu în fața lui Dumnezeu, ajungi să te lauzi numai cu lucrarea lui Hristos. Înțelegeți? Mărturisirea. Care e una dintre cele mai mari dovezi ca ați devenit cu adevărat creștini? Este mărturisirea. Aceasta nu înseamnă că un creștin nu are victorie. Pentru că are. Nu înseamnă că un creștin este mântuit în păcatele sale. Nu. El este mântuit de păcatele sale. Dumnezeu lucrează în viața lui și începe să îl schimbe. Dar să știți un lucru: nu veți ajunge niciodată perfecțiunea decât în ziua când veți păși în gloria cerească. Este viața voastră marcată de mărturisire? Priviți la păcat dintr-o altă lumină acum? Te determină să fii în acord cu Dumnezeu și să-l mărturisești și chiar să mărturisești unui frate sau surori căreia i-ai greșit? Am să vă dau o altă ilustrație. Asta o să ajute pe unii dintre voi, care eu cred că se luptă în acest domeniu al mărturisirii, nu că nu ar mărturisi, dar câteodată, așa cochetezi cu păcatul, încât ajungi să te îndoiești că ai fost transformat. Un necredincios, este gata să plece la serviciu dimineața. Afară ninge. Este în întârziere, documentele îi cad din servietă, trece prin bucătărie, dar nu are timp să mănânce, să bea o cafea. Se simte jalnic. Ajunge la ușă și știe că va trebui să fugă până la serviciu. În acel moment soția îi spune să ducă gunoiul. Fără a sta prea mult pe gânduri, se întoarce la ea și-i țipă la ea, "Ce-i cu tine? Du tu gunoiul. Nu vezi că am întârziat? Trebuie să merg la lucru unde am atâtea de făcut. Du tu gunoiul!" Și pur și simplu pleacă. Nu are nicio problemă cu ce a făcut. Se suie în mașină. Se oprește să ia o cafea. Se duce la serviciu. Își face prezentarea. Și totul e normal. Trei luni mai târziu este convertit. Și nouă luni mai târziu, coboară scările, vine in bucătărie. Afară ninge. Se simte tot mai apăsat, documentele îi zboară din servietă, șeful îi face probleme la serviciu, dă să iasă afară și dintr-o dată, soția vine în urma lui și-i spune, "Du gunoiul înainte de a pleca." Și fără a se gândi măcar, se întoarce către ea și îi spune, "Ce se întâmplă cu tine? Să duc gunoiul? Nu vezi că sunt în întârziere? Documentele îmi cad din servietă, sunt atât de stresat!" Și atunci, spui, "Frate Paul, ce se întâmplă? Ce a făcut convertirea din el? Ce a făcut?" În momentul când s-a întors către soția lui și când a început să vorbească e ca și cum cineva ar fi luat un cuțit și i l-ar fi înfipt în inimă. Rezistă destoinic acestei întâmplări, își strânge documentele, nu își cere iertare de la soție, știe că a greșit, este și mai furios acum, iese pe ușă afară și se simte groaznic. Se suie în mașină, dă să plece, dar nici măcar nu poate să conducă, atât de nefericit se simte pentru ceea ce a făcut. Dar rezistă mai departe cu îndărătnicie, ajunge la birou, trebuie să facă prezentarea la serviciu și în sfârșit se uită la cei din echipa lui și spune, "Am să revin îndată." Cade pe genunchi și spune, "Doamne, iartă-mă." Când se termină de rugat, își sună soția și îi pune, "Îmi pare atât de rău pentru ce am făcut, te rog iartă-mă. Nu pot să merg înapoi în birou până nu mă ierți." Nu credeți că este ceva remarcabil aici? Nu credeți că e ceva supranatural? Eu vă spun că este. Ceva s-a întâmplat cu omul acesta. Și în mod treptat, aceasta se va întâmpla din ce în ce mai mult. Va dura ceva vreme, dar la un moment când soția lui îi va spune să ducă gunoiul, va spune, "Nu pot acum." Sau, "Bine, îl voi duce." Căci nu se mai concentrează pe sine, ci Dumnezeu a lucrat în inima lui. Înțelegeți? Despre asta este vorba aici. De aceea nu îmi plac aceste extreme. Una este cea în care poți fi indiferent față de păcat și să spui că ești credincios. Și cealaltă extremă este când păcătuiești și crezi că ești pierdut. Amândouă sunt fatale. Puteți merge o mie de mile în fiecare din aceste două direcții și să fii în neadevăr, dar să umbli în adevăr înseamnă să mergi pe marginea unei muchii de cuțit, cu șanțuri pe ambele părți, având riscul de a cădea în ele. Evitați extremele. Suntem oameni schimbați. Putem spune acest lucru. Dacă un creștin se îmbracă cu un tricou pe care scrie: "Schimbat‑" - atunci aș spune despre el că este eretic, în afară de cazul când este scris pe spatele tricoului "și încă în schimbare". În mod esențial, noi ne-am schimbat, dar lucrarea acestei schimbări durează toată viața și nu va fi perfectă până nu vom ajunge în gloria cerească. Deci care e una din dovezile care atesta faptul că suntem cu adevărat transformați? Dați-mi voie să vă prezint situația următoare. Cineva îmi spune, "Am o nouă relație cu Dumnezeu." Atunci îi pun următoarea întrebare, "Ai tu o nouă relație cu păcatul?" Pentru că dovada că ai o nouă relație cu Dumnezeu este că ai o nouă relație cu păcatul. Este la fel ca exemplul căsătoriei, "Am o nouă relație cu ea." Atunci înseamnă că ai o nouă relație cu oricare altă femeie și această relație este: "NU!" 

    Haideți să mergem la următorul test: capitolul 2, versetul 4. Haideți să începem cu versetul 3. "Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem, dacă păzim poruncile Lui." Auziți ce spune textul aici. Și Ioan devine și mai îndrăzneț, "Cine zice: "Îl cunosc", și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, și adevărul nu este în el." Haideți să ne oprim aici pentru un moment. Dacă aș avea 10 bani pentru fiecare dată când cineva din Statele Unite mi-a spus, "Trăiesc pe acest pământ, unde Diavolul este prezent, dar tu nu știi ce e în inima mea, eu chiar Îl iubesc pe Isus, chiar Îl cunosc." Care este răspunsul la aceasta? Ioan dă răspunsul, "Cine zice: "Îl cunosc", și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos." Cuvântul "păzește" este la timpul prezent, sugerând un mod de viață. Nu vorbește de perfecțiune, de lipsa păcatului, ci de o nouă relație cu privire la poruncile lui Dumnezeu. Și haideți să privim înapoi: dacă aveți o nouă relație cu Dumenzeu, înseamnă că aveți o nouă relație cu păcatul, pentru că ai o nouă relație cu poruncile lui Dumnezeu. Înainte de a fi transformat, omul nu trăiește gândindu-se la poruncile lui Dumnezeu, încercând să le împlinească, fiind zdrobit atunci când păcătuiește, mărturisind atunci când greșește, nu are nicio relație în ce privește poruncile lui Dumnezeu. El face ceea ce este drept în ochii lui. Dar dacă este cu adevărat convertit, ce se va întâmpla? Va începe o relație cu privire la poruncile și voia lui Dumnezeu. Va vrea să cunoască voia lui Dumnezeu pentru viața sa, va vrea să asculte de voia lui Dumnezeu, cerând putere pentru aceasta și va mărturisi păcatul când va încălca voia lui Dumnezeu. Aceasta este dovada unei transformări adevărate. Se găsește aceasta în voi? Încă o dată vă amintesc, nu vorbim aici de acea auto-îndreptățire ca cea a fariseilor. Chiar deloc. Ci vorbim despre cineva care se luptă din greu, dar această luptă vine din faptul că el dorește să asculte de voia lui Dumnezeu, are dorința să facă aceasta, având un înțeles prețios pentru el. Unii dintre voi vor spune - pentru că știu cum Diavolul lucrează, "De multe ori nu am dorința de a studia Scriptura. De multe ori sunt leneș, asta înseamnă că nu sunt transformat? De multe ori nu memorez sau nu deschid Biblia. Asta înseamnă ca nu sunt transformat?" Pot să mă alătur vouă în cântarea care ați cântat-o mai devreme. Niciunul din noi nu studiază Cuvântul, așa cum ar trebui, niciunul nu memorează cum ar trebui. Dar iată ceva ce știu, înainte de transformare nu mă deranja faptul că eram leneș cu privire la timpul meu devoțional și studiul Scripturii. Acum aceasta mă doare cumplit. "Paul, ești un predicator. Cum se poate că nu vrei să te dai jos din pat și să studiezi?" Înțelegeți? Dacă vă luptați cu acest lucru - și știu că o faceți - această luptă îmi spune ceva despre voi. Dacă omul este corupt și nu există nicio dorință în el față de Dumnezeu, înafară de lucrarea Duhului și totuși spui: ‑ vreau să fiu mai mult ca El, vreau să Îl cunosc mai mult, vreau să Îl ascult mai mult și mă doare cumplit când nu pot înfăptui tocmai lucrurile care doresc să le fac! - asta îmi spune că ceva s-a întâmplat cu tine. Însă vei avea o nouă relație cu privire la Cuvântul Său. Tinerilor, ascultați-mă căci nu știți, deși aveți părerea că știți. Și știu asta pentru că atunci când am fost de vârsta voastră nu am știut ceea ce am avut impresia că știu. Și știu asta, pentru că 30 de ani de acum înainte, dacă voi trăi până atunci, mă voi uita înapoi la ziua aceasta, stând aici la amvon și voi descoperi că nu am știut ceea ce aveam impresia că știu. Aceasta este parte a vieții de creștin. În viață veți avea încercări, suferință, drumuri pe care veți merge zile sau poate chiar ani, pe care nu ar trebui să le fi parcurs niciodată. Și Dumnezeu va îngădui toate acestea să se întâmple nu pentru că îi displace ființa ta, ci pentru că te iubește și pentru că încetul cu încetul încrederea și înțelepciunea ta în tine să dispară. Și nu vei mai face cum a făcut poporul Israel, în cartea Judecători, fiecare făcând ce-i plăcea, ci vei căuta să trăiești conform poruncilor Lui. Nu pe baza a ceea ce vezi, simți sau chiar gândești, ci prin "așa cum vorbește Domnul". Va deveni călăuza vieții tale. Dacă El va spune, "Stai" - vei sta. Dacă va spune, "Fugi" - vei fugi. Dacă va spune, "Du-te" - te vei duce.

    Haideți să mergem la un alt test. Versetul 6 în capitolul 2, "Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus." Când am citit acest pasaj și am privit fețele oamenilor, dacă le citesc bine expresia de pe fața lor, e ca și cum aș fi bătut ultimul cui la sicriul lor. Ce vrei să spui? Cel care e mântuit, trebuie să trăiască cum a trăit El? Nu vorbim despre Ioan aici, nu vorbim nici măcar de apostolul Pavel, ci vorbim despre Isus, Omul perfect, fără păcat, fără vină, sfânt, curat, făcând întotdeauna voia Tatălui Său. Singurul care poate păși în gloria cerească pe baza neprihănirii Sale. Adică vrei să spui că a fi creștin înseamnă a trăi cum a trăit El, aceasta fiind și dovada în acest sens? Aceasta spune Ioan. Spune foarte clar, "Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus." Ce înseamnă asta? Încă o dată vă spun, nu vorbim aici depre o asemănare perfectă, ci vorbim despre "telos", "finalul, ținta, destinația".  Vorbim despre care e scopul vieții tale? Că cine vrei tu să fii? Exemplul cui îl urmezi? Când eram copil, de multe ori mi-a fost teamă de tatăl meu, dar întotdeauna l-am respectat. Era un om mare de statură, așa cum sunt eu acum, dar mult mai puternic și robust. Și mergeam împreună afară să dăm mâncare la cai, în special iarna, când venea zăpada și gheața și nu aveam apă pentru cai și vite. Și ne duceam fie să zdrobim gheața, fie cărând apa în găleți mari. Și astăzi îmi amintesc cum tata mergea prin zăpadă cu câte o găleată în fiecare mână. Și îmi amintesc că mereu am vrut să fiu ca el. Mergeam împreună cu el de la 6 ani. Și luând câte o găleată în fiecare mână, încercând să merg pe urmele pașilor lui. Și serios vă spun, arătam ca un păianjen turmentat. Dacă m-ați fi văzut, ați fi râs, nu ați mai fi dat dovadă de bunătate, ci ați fi răs de mine, făcând glume pe seama mea. Dar nu era nicio îndoială în mintea nimănui că acel băiețel dorea să fie ca tatăl său. Se împiedica, se împleticea, cădea, nu putea păși la fel, dar nu era nicio îndoială că dorea să fie ca cineva. Și acel cineva era tatăl său. Acum aș vrea să vă pun o întrebare, ca cine vreți să fiți? Acum fie-vă teamă, pentru că nici nu e nevoie să îmi răspundeți la această întrebare, știm deja. Nu pentru că am fi profeți, nu pentru că am putea citi ce în inima ta. Tot ce trebuie să facem e să deschidem ochii. Nu este chiar atât de ascuns precum credeți. Spun asta cu privire la voi, cu privire la mine însumi, cu privire la noi toți. Este foarte evidentă persoana cu care speri să te asemeni. Vorbești precum lumea, acționezi, te îmbraci precum lumea, faci tot ceea ce face lumea, având aceeași eroi, pasiuni, dorințe și toate acestea spun celor din jurul tău că îți place lumea. Sau vrei să fii ca și Hristos? Atât de multe lucruri greșite se învață despre ce înseamnă a fi bărbat. Atâtea personaje istorice precum John Wayne, T. Roosevelt, exploratory sau alte asemenea personaje, se crede că trebuie să le fie urmat exemplul. Dar nu este adevărat. Dacă ceea ce au facut nu au făcut pentru gloria lui Dumnezeu, nu trebuie să fie imitați. Pentru că nu vorbim despre a fi ca și John Wayne sau Hercule, ci vorbim despre a fi un om ca și Isus Hristos. Vorbim despre a fi o femeie, care arată aceleași calități ca și Domnul ei sau frații ei mai în vârstă. Vorbim despre a vrea să fii ca Isus. Este această dovadă prezentă în viața ta? Ai dorința să fii ca Isus și stai câteodată noaptea singur, așa cum fac și eu, gândindu-te, "Azi am acționat mai mult ca un nebun, ca un om arogant, ca un grec sau roman, în loc să fi fost ca Isus." Și apoi ai conversații cu tine însuți, "Nu am vorbit așa cum Isus ar fi vorbit." Ai tu această dorință să fii ca Isus? Și fii foarte atent, pentru că această dorință de fi ca El, este mereu sub auspiciul culturii sau subculturii în care trăim. Poate dai peste un om care fuge încoace și încolo cu șlapi în picioare și brățări cu scrisul "Ce ar face Isus" și spune, "Sunt un om sălbatic, așa cum Isus a fost sălbatic." "Nu, tu ești asemenea mediului, culturii în care trăiești." Sau pot fi oameni îmbrăcându-se ca și cum încă am fi în epoca "Mândrie și prejudecată" care spun, "Mă port ca și Isus." "Nu, îmi pare rău, nu erau hainele acestea pe timpul lui Isus." Nu vorbim despre astfel de lucruri. Ci vorbim despre ceea ce suntem noi cu adevărat! Ceea ce facem noi! Cum gândim! Înțelegeți? Este foarte important.

    Haideți să mergem la ultimul test înainte de încheire. Versetul 7, "Preaiubiților, nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche pe care ați avut-o de la început."  Porunca aceasta veche este Cuvântul pe care l-ați auzit. Totuși vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât și cu privire la voi; căci întunericul se împrăștie, și lumina adevărată și răsare chiar. Acesta e unul din versetele preferate. De ce? Pentru că îl găsesc fascinant. Pentru că Ioan spune că nu ne scrie o poruncă nouă, de multe ori autorii spun, "Vă scriu o poruncă nouă." Ne uităm la Ioan și ne întrebăm: ne scrie o noua poruncă sau una veche? Dar Ioan le scrie pe amândouă. Ce înseamnă aceasta? Dacă ați putea să meditați la acest text, să îl întrezăriți, pentru că eu nu pot să vi-l explic bine, nici măcar ce este în inima mea cu privire la el. Porunca de a iubi este o poruncă veche. A fost de la începuturi. Dovada că cineva Îl cunoaște pe Dumnezeu este că iubește. Este o poruncă veche. Dar totodată este una nouă. În ce sens? Când Isus a venit, s-a descoperit nouă, într-o așa mare măsură a dragostei. E ca și cum nu s-ar fi știut până atunci ce înseamnă iubirea. A dus-o la un nivel atât de înalt, încât apare ca și cum ar fi o nouă poruncă. Și chiar este.

    Versetul 8, "Totuși vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât cu privire la El, cât și cu privire la voi." "Este adevărat cu privire la noi, Ioan, dar cum?" "Căci întunericul se împrăștie, și lumina adevărată răsare chiar." Ce înseamnă asta? Este vorba despre revelație, dar și despre sfințire. Cele vechi se  duc și, într-un fel, cele s-au vechi s-au dus. Trăim în alte vremuri, în alte timpuri - 2 Corinteni 5. În umblarea ta cu Domnul, El va fi credincios, astfel încât tot mai mult din întuneric să se împrăștie și lumina adevărată să răsară. Și cum știi că se întâmplă asta? Răspunsul este cum îi iubești pe oameni. Sau cel puțin cum înveți să îi iubești. Un lucru pe care l-am văzut într-o lumină cu totul nouă, așa cum nu l-am văzut până acum, chiar dacă aș fi putut vorbi ceea ce trebuia, este că în Noul Legământ dragostea este totul. Tot nu știu ce vorbesc, când spun asta. Este adevărat. Dar dacă Îl iubești pe Domnul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți, atunci vei împlini legea lui Dumnezeu. Și expresia cea mai mare a maturității biblice este dragostea. Deci un om poate fugi prin junglă, fiind urmărit de dușmani, un om poate da tot ce are, de mai multe ori, un om se poate sacrifica, dar dacă nu are dragoste, nu realizează nimic. Care e una din cele mai mari dovezi că ești credincios? Faptul că iubești. Și că știți cât este de important, avertismentul pe care îl dă Hristos cu privire la judecata neamurilor, vorbind despre separarea dintre oi și capre. Și oamenii nu înțeleg acest pasaj. Ei citesc pasajul și spun că înseamnă să dai mâncare celui flămând, haine celui sărac, să vizitezi pe oameni în închisori evanghelizându-i, dar nu aceasta este semnificația acestui pasaj. Într-adevăr, trebuie să dăm mâncare celui flămând, haine celui sărac, să avem evanghelizare în închisori și toate aceste lucruri, dar nu despre asta e vorba în acest pasaj. Vedeți cum citând un text, se poate lua din context? Isus nu spune, "Am fost un criminal în închisoare și m-ați vizitat." Nu asta spune El. Dar ce spune? Spune că totul este o lucrare de iubire pentru alți creștini. Asta e semnificația. Să vă dau un exemplu. Suntem un grup care se întâlnește într-o pădure, înafara Romei. Pentru că suntem creștini, toți suntem căutați să fim omorâți. Și întâlnirea se termină la 11 noaptea și cu toții știm să luăm diferite trasee, înapoi spre oraș. Ajungi acasă, te bagi în pat. La 4 dimineața cineva bate la ușă. Deschizi ușa și este unul dintre creștini care spune că este o nouă întâlnire în pădure. Te îmbraci, iei drumul înapoi spre pădure și ajungi la întâlnire. Ce se întâmplă? Unul din bătrâni se ridică și spune, "Doi dintre noi, pe drumul de întoarcere spre casă, au fost prinși de soldați. Au fost găsiți cu documente compromițătoare, au fost înșelați și acum sunt în închisoare. Au fost bătuți și aruncați în închisoare." Poate nu știți lucrul acesta, dar în multe închisori, dacă cineva din afară nu îți aduce mâncare, medicamente și îmbrăcăminte, vei muri. Așa că referitor la întâmplarea noastră, au spus, "Trebuie să facem ceva. Și doi tineri au sărit imediat plini de zel, ca niște copii de liceu, "Ne ducem noi! Le ducem noi medicamente și tot ce au nevoie." Iar unul din cei mai în vârstă se ridică și zice, "Minunat. Stai jos pentru o clipă, nu știi ce spui. Când mergi cu medicamentele, îmbrăcămintea și toate celelalte la închisoare vor ști că și voi sunteți creștini și dacă nu sunt într-o pasă bună, vă vor biciui și vă vor arunca și pe voi în temniță. Știi ce spuneți când spuneți că mergeți?" Apoi, un grup de oameni din biserică se ridică și spune, "Este ridicol, este prostesc, am obosit de toate astea! Și noi credem în Isus, dar vedem biserica aceasta că e din ce în ce mai radicală, credem că sunteți dezechilibrați, niciodată nu am fost chemați să facem așa ceva până acum. Au fost prinși, e problema lor. Dumnezeu știe ce face. Noi plecăm." Și pleacă. Și ce vedeți aici? Separarea între oi și capre înaintea zilei de judecată. Și apoi doi bătrâni se ridică și spun, "Uitați, noi ne-am crescut familiile, tinerilor, stați jos, noi nu vrem ca voi să mergeți. Noi ne-am crescut familiile, copiii noștri sunt mari de acum. Dați-ne nouă ce trebuie să ducem." Așa că toți pleacă în grabă spre case. Toți sunt săraci, pentru că sunt sclavi, dar fac tot ce pot, cumpără medicamente, sacrificând totul. Se întâlnesc din nou în pădure, iar cei doi bătrâni iau mâncarea, îmbrăcămintea și medicamentele pentru a le duce fraților din închisoare. Despre aceasta vorbește Isus aici. Spune în felul următor, "Una dintre cele mai mari dovezi, dacă nu cea mai mare, a credinței tale în Isus și a faptului că Îl marturisești ca Domn, e că îți iubești frații." Știu că sunt oameni în biserica aceasta, frați și surori dragi în Hristos, convertiți, care ar face lucrul acesta. Știu asta. Și e minunat. Și ceea ce am să vă spun acum nu e ca să vă discreditez în vreun fel. Dar vă rog să nu uitați, avem frați și surori în Hristos care sunt în închisoare. Avem frați și surori în Hristos care sunt în nevoi și poate că fiind un singur trup, ar trebui să dăm mai multă atenție la aceasta, nu credeți? Știu că sunt oameni aici care ar da tot ce au ca să ajute un frate sau soră în Hristos. Știu ca ați face asta. Dar ca și mine, de multe ori uităm, nu-i așa? Câți din frații și surorile noastre în Hristos suferă și sunt în nevoi? Trebuie să punem asta mai presus de noi înșine. Cum putem ajuta pe alții? Ce putem face? Cineva mi-a spus mai demult, "Trăiești în Statele Unite, nu trebuie să duci o viață de lipsuri." Dar pot să aleg asta, de dragul fraților și surorilor mele în Hristos. Gândiți-vă la aceasta.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1424
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni