Roagă-te și fii singur cu Dumnezeu
Autor: Paul Washer  |  Album: Diverse  |  Tematica: Rugaciune
Resursa adaugata de ch_andreea_93 in 16/07/2016
    12345678910 0/10 X
Copyright 2013, Paul Washer de la HeartCry Missionary Society. Toate drepturile rezervate. Folosit cu permisiune.
Aceasta resursa a aparut original pe www.heartcrymissionary.com.
Subtitrarea (daca este cazul) este furnizata de colaboratorii site-ului www.resursecrestine.ro

    Să deschidem Bibliile la capitolul 11 al Evangheliei după Luca, vom citi începând cu versetul 1, "Într-o zi, Isus se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: "Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui." Aș dori să subliniez niște aspecte extrem de importante aici. Cred, din toată inima, că era tulburător să-L privești pe Isus rugându-se. Era un spectacol copleșitor, mai măreț decât orice minune pe care a înfăptuit-o El vreodată. Evanghelistul ne spune, "după ce a isprăvit rugăciunea". Nimeni nu îndrăznea să se apropie de acea arcă. Când Isus era plecat în rugăciune, când Își înălța glasul către Tatăl, oferea o priveliște cum nu se mai văzuse pe fața pământului până atunci. Evanghelistul continuă, "Unul dintre ucenici I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm!" Consider că aceasta este o afirmație uimitoare, o afirmație deseori trecută cu vederea de către cei care studiază acest text. Aici trebuie să observăm ceva esențial. Ucenicii nu au venit niciodată la Isus să-L roage să-i învețe să predice. Niciun ucenic nu a venit veodată la EL să-L roage să-i învețe să meargă pe apă, să învieze morții sau să scoată afară demonii. Dacă, de exemplu, ați dori să învățați să jucați baschet, nu ați veni la mine să vă ajut, întrucât eu nu știu mai nimic despre acest sport. Cred că ați încerca mai întâi să aflați care sunt domeniile la care mă pricep eu și mi-ați cere sfatul doar referitor la acele domenii. Atunci când cereți cuiva ajutorul, vă interesează competențele acelei personae și vă referiți la aspectele care vă impresionează cel mai puternic la omul respectiv. Cred, fără putință de tăgadă, că cea mai izbitoare dovadă a puterii divine se manifesta nu atunci când Isus învia morții sau mergea pe ape, ci atunci când era în rugăciune. Cred că, atunci când ucenicii Îl vedeau pe Isus rugându-se, erau fascinați, neputându-și crede ochilor sau urechilor. Isus era un Om al rugăciunii. Dați-mi voie să vă pun o întrebare: atunci când cei din jurul dvs vă aud rugându-vă, oare aud ei rugăciunea unui om care-L cunoaște pe Dumnezeu? Sau aud niște incantații religioase? Aud cuvinte pe care le-ați învățat de la semenii dvs? Aud o rugăciune formală? Aud doar un exercițiu intelectual? Sau aud glasul unei persoane - adult sau copil - care petrece mult timp în prezența lui Dumnezeu? A venit vreodată cineva la dvs să vă roage, "Învață-mă să predic așa cum predici tu?" Acesta poate fi un lucru cu care să te lauzi, dar nu înaintea lui Dumnezeu. A venit vreodata cineva la dvs să vă roage, "Învață-mă să fiu un organizator la fel de bun ca tine?" A venit vreodată cineva la dvs să vă ceară, "Învață-mă să mă rog!" Eu nu sunt o persoana deosebită. Dar am avut privilegiul, de-a lungul vieții mele, să mă găsesc în prezența unor oameni de care se slujea Dumnezeu și am avut ocazia să observ că aceștia aveau foarte puține lucruri în comun, cu excepția unuia singur: când își plecau genunchii în rugăciune, se întâmpla ceva ieșit din comun. Se spune că atunci când un om realizează ceva deosebit, privește cu o lucire de satisfacție în ochi și spune, "Așa ceva nu se poate învăța! E un dar cu care te naști!" Nu puteți simula rugăciunea.

    Isus era un Om al rugăciunii. Și, când se ruga El, se vedea de departe că era ceva absolut deosebit. Aș dori să analizez ideea că Isus era un Om al rugăciunii și am extras câteva pasaje care evidențiază această idee; acum vă voi citi o selecție de versete din care să reiasă importanța rugăciunii în viața lui Isus Hristos așa încât să înțelegeți că, dacă rugăciunea era atât de importantă pentru Fiul întrupat al Dumnezeului celui Viu, cu cât mai mult ar trebui aceasta să fie importantă pentru noi? Cu cât mai mult ar trebui să fim noi dependenți de rugăciune? Isus trăia o viață de rugăciune - acesta este primul lucru pe care vreau să-l scot în evidență. În Luca 5:16 scrie, "Isus Însuși se retrăgea în locuri pustii să se roage." Atunci când găsim o activitate care ne face plăcere, spre deosebire de lucrurile pe care le facem din obligație, fără tragere de inimă, reușim să ne sustragem de la ce e în jur și să ne dedicăm acelei activități. Un bărbat poate încerca să se eschiveze de la treburile din curte furișându-se ca să urmărească un meci de fotbal. Altcineva vine la muncă devreme ca să-și facă timp să meargă la vânătoare. Unei doamne îi poate face plăcere să se detașeze de treburile obișnuite ca să facă o vizită la mall. Oamenii își găsesc timp să se retragă și să se ocupe de lucrurile care le fac plăcere. Nu este oare o nelegiuire ca noi să dorim să ne sustragem de la activități pe care Isus Hristos le făcea în lucrarea pentru Împărăția Cerurilor? Să vă relatez o întâmplare cu un evanghelist care, după ce a coborât din avion, a fost întâmpinat de pastori și invitat la o partidă de golf. Nu am nicio legătură cu asta, eu nu joc golf. L-au condus la terenul de golf - un lucru bun, dealtfel, pentru că probabil că își dăduseră seama că avea nevoie de o perioadă de relaxare, și, în timp ce se pregăteau să înceapă jocul, evanghelistul a zis doar în treacăt, "Știți, Dumnezeu e atât de bun. Ieri El..." La care, unul dintre predicatori îl întrerupse, spunându-I, "Aici ne odihnim, nu discutăm chestiuni profesionale." Singurul loc în care veți găsi odihnă vreodată este în Isus Hristos. Știți, atunci când umblați cu Dumnezeu, când lăsați orice altceva ca să fiți în prezența Lui, când aveți atât de multe de făcut, atâtea sarcini de dus la bun sfârșit, atâtea poveri, spuneți, "Mi-aș dori să mă retrag puțin ca să mă bucur de Prezența Lui măcar o clipă, pentru că El este refugiul meu, locul meu de odihnă." Atunci când rugăciunea devine o povară, înseamnă că nu ne asemuim lui Hristos, nu suntem asemenea lui Isus. Pentru că Scriptura spune, "Se retrăgea într-un loc pustiu ca să se roage." Observați, vă rog, că se retrăgea într-un loc pustiu să se roage. Dragii mei, în lume, și chiar în Biserică, este atât de mult zgomot încât, din când în când, chiar și aceia dintre dvs care sunteti pastori, aveți nevoie să vă retrageți într-un loc liniștit, unde nimeni nu vă poate deranja, unde să-L căutați pe Dumnezeul vostru. Și, aveți grijă, măcar uneori, să nu luați cu dvs. toate acele cărți de care nu vă despărțiti de obicei, ca nu cumva să-l transformați pe Isus Hristos, dintr-o persoană care trebuie iubită, într-un exercițiu hermeneutic, o exegeză corectă, un obiect de studiu. Isus se retrăgea într-un loc liniștit. În Matei 14:23 scrie, "După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase, și El era singur acolo." Cineva a întrebat odată, "De ce se ruga Isus atât de mult? Doar era Fiul întrupat al Dumnezeului Celui Viu." O să revenim la acest aspect. Dar acum, dați-mi voie să vă atrag atenția asupra absurdității unei asemenea întrebări. Oare nu cumva Isus se retrăgea ca să fie singur cu Dumnezeu pentru că-L iubea pe Dumnezeu și voia să fie in Prezența Sa? Pentru că-L iubea! În Luca 6:12-13 scrie, "În zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să Se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli." Dați-mi voie să vă întreb ceva, ați fost vreodată puși în situația de a lua o decizie crucială? Ați petrecut vreodată o noapte întreagă în rugăciune înaintea unei asemenea decizii? Dacă răspunsul dvs e negativ, atunci vă voi spune, "Iată, am găsit un om mai puternic decât Isus!" Nu este uimitor că Isus se retrăgea să petreacă nopți întregi, singur, în rugăciune, ca să deosebească vocea Tatălui, ca să-l aleagă pe ucenicul care trebuia ales? Din acest punct de vedere, noi avem un avantaj. Un asemenea gest nu mai este atât de necesar acum.

    În continuare, Matei 26:36, "Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghetsimani, și a zis ucenicilor, "Ședeți aici până Mă voi duce acolo să Mă rog." Cine ar putea uita momentul Ghetsimani? Cine ar putea uita războiul care s-a dat acolo? Prieteni, când Isus s-a ridicat din genunchi, bătălia se sfârșise, războiul se terminase deja. Cu câte lucruri ne confruntăm noi acum? Câți filisteni, care ne stau ca niște ghimpi în coastă, trebuie să tolerăm? Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu abordăm problema direct, nu mergem la Domnul să luptăm în rugăciune până câștigăm victoria. Domnul Isus a ieșit victorios în confruntarea din grădina Ghetsimani, a învins, pentru că s-a luptat în rugăciune. Într-un verset se spune, "Acest soi de draci nu ies decât prin post și rugăciune." Dar nu este întotdeauna vorba despre demoni, dragii mei. Există atâția munți în viața voastră, atâtea obstacole care încearcă să vă deturneze și să vă oprească și aceste obstacole vor rămâne acolo, pentru că asemenea piedici nu dispar doar prin consiliere. Astfel de obstacole sunt depășite doar dacă ne aruncăm cu fața la pământ înaintea Domnului și ne rugăm până ne izbăvește.

    Isus a fost un om al rugăciunii - a dovedit aceasta în fiecare aspect al vieții Sale. El a dat învățături despre rugăciune, ne-a învățat să ne rugăm. Scriptura abundă în învățăturile Sale despre rugăciune, dar nu le putem parcurge pe toate în seara aceasta. Există două fragmente asupra cărora vreau să mă concentrez acum; ambele se găsesc în Evanghelia după Luca, capitolul 18. Versetul 1, "Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat și să nu se lase." Aceasta este esența învățăturii lui Isus cu privire la rugăciune. Dacă vrem să rezumăm învățăturile lui Isus despre rugăciune o putem face prin acest îndemn. Rugați-vă neîncetat! Pe dvs., tinerii care vă aflați acum aici, aș dori să vă învăț ceva care vă va fi de folos. Am auzit mulți tineri zicând, "Eu nu am un timp special pentru rugăciune, nu mă rog la un moment specific, mai degrabă mă bucur de prezența lui Dumnezeu pe tot parcursul zilei. Dar nu am un loc tainic unde merg să mă rog." Dați-mi voie să vă spun ceva. Nu aveți cum să vă bucurați de prezența lui Dumnezeu dacă nu petreceți timp rugându-vă în singurătate. Puterea de a vă bucura de prezența lui Dumnezeu, puterea de trăi o viață de rugăciune, de a vorbi cu Dumnezeu, izvorăște din timpul petrecut în rugăciunea tainică, în singurătate, din intervale de timp petrecute cu Dumnezeu în rugăciune. El ne spune să ne rugăm necontenit și să nu ne descurajăm. Nu cred că vă este greu să începeți o rugăciune, să aduceți cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. Ați adus atâtea cereri la picioarele tronului lui Dumnezeu până acum, dar întrebarea este: le-ați dus până la capăt, luptându-vă în rugăciune pentru îndeplinirea lor? Ați fost suficient de insistenți, ați perseverat? Există motive de rugăciune în inima și mintea voastră, sau notate pe un petic de hârtie, neîmplinite de mai bine de 15 ani, dar, cu toate acestea, voi continuați să-I spuneți Domnului, "Nu mă dau bătut, nu renunț!" Este atât de simplu să începem o rugăciune, dar este necesar să perseverăm în acea rugăciune.

    Deci Domnul ne spune că trebuie să ne rugăm și să nu ne descurajăm, pentru că descurajarea pune capăt rugăciunii noastre. Apoi continuă în capitolul 18, versetul 8, un verset pe care eu îl consider unul dintre cele mai triste din întreaga Biblie. Spune așa, "Vă spun că le va face dreptate în curând. Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?" În ce constă tristețea acestui verset? Isus tocmai le spusese o parabolă prin care a vrut să arate că trebuie să ne rugăm neîncetat și să nu ne descurajăm. Isus părea că spune, "Ascultați! Tatăl meu este credincios, Cuvântul meu este adevărat, El este gata să facă mult mai mult decât orice ați putea gândi sau cere voi vreodată, așa că vă spun: "Cereți, și vi se va da, bateți și vi se va deschide, căutați și veți găsi." Apoi Domnul se oprește și adaugă, "Dar, când mă voi întoarce, voi găsi oare pe cineva care să creadă aceste lucruri? Oare Mă va crede cineva pe cuvânt?" Ne îndoim atât de mult nu numai de Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, dar ne îndoim și de caracterul Său atunci când refuzăm să ne apucăm fără șovăire de promisiunile Sale. Fie nu suntem pasionați de înaintarea Împărăției Cerurilor sau avem cumva senzația că aceasta se poate realiza și prin puterea firii pământești, puterea intelectului și a structurilor ecleziastice. Și continuă prin a da învățături despre rugăciune.

    Vreau să scot în evidență un aspect: "De ce trebuia Hristos să se roage?" Și deja am amintit de dragostea Lui pentru Tatăl. Dragostea pentru Dumnezeu te face să dorești să vorbești cu Dumnezeu și să-I auzi glasul. Dar mai există o altă explicație. Aș dori să vă citesc un text. Faptele Apostolilor 2:22, "Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți." Ascultați-mă cu atenție. Ori de câte ori o sectă lansează un atac la adresa Creștinătății, primul lucru pe care-l vor contesta este Divinitatea Domnului și Mântuitorului nostru, nu-i așa? În două milenii de Creștinism a trebuit să ridicăm ziduri pentru a-i ține la distanță, a trebuit să luptăm, a trebuit să adunăm arme, a trebuit să construim un sistem apologetic, a trebuit să facem tot ce ne-a stat în putere. Scopul și responsabilitatea noastră este să afirmăm că Isus Hristos este Dumnezeu. Dar mai există un lucru, pe care, nu că l-am fi uitat, dar pe care nu-l mai înțelegem astăzi pe deplin, este că Dumnezeu s-a făcut trup. În starea sa supusă, în starea sa de om întrupat, Fiul lui Dumnezeu, deși nu a încetat nici o clipă să fie ceea ce fusese dintotdeauna, a devenit ceva ceea ce nu fusese niciodată până atunci. El a continuat să fie deplinătatea divinității, dar acea deplinătate a divinității s-a îmbrăcat în natura umană și a pășit pe acest pământ în chip de om. O eroare pe care o comitem noi este aceea că punem fiecare acțiune pe care a întreprins-o El pe seama divinității sale. Da, El a făcut acest lucru. Dar cum l-a făcut? Ei bine, El este Dumnezeu. Da, este perfect adevărat, dar vreau să nu pierdeți din vedere că în Scriptură accentul se pune pe faptul că Isus Hristos a pășit pe acest pământ în chip de om și că toate învățăturile pe care ni le-a dat și toate minunile pe care le-a săvârșit, au fost făcute de un om aflat într-o stare de supunere totală și desăvârșită față de voia Tatălui, un om în dependență totală față de Duhul Sfânt. Și ce obținem dacă devenim conștienți de acest lucru? Isus Hristos, fratele nostru mai mare, devine totodată și un model pentru noi. El devine modelul nostru. Cred că Macmillan este autorul cărții Putere Nelimitată - o carte excepțională, v-o recomand cu căldură dacă reușiți s-o găsiți. Ceea ce vreau să observați este că, Dumnezeu, în starea Sa umilă, în starea Sa întrupată - Dumnezeu devenit Om - da, Dumnezeu adevărat, dar, în același timp, pe de-a-ntregul om - dar chiar în starea Sa omenească a trăit o viață fără cusur, a oferit învățături fără cusur, a săvârșit minuni nenumărate, ne-a făurit Mântuirea cu mâinile Sale, supus cu totul voinței lui Dumnezeu și prin puterea Duhului Sfânt.

    Aș dori să analizăm acum niște aspecte care cu siguranță ne vor fi de folos. Mai întâi de toate, aș vrea să ne gândim la Isus Hristos Omul, în supunere totală față de voința lui Dumnezeu Tatăl. El ne spune în Ioan 4:34, "Isus le-a zis: "Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui." Eu nu pot spune același lucru. Știti ce gând anume mă tulbură când ne rugăm? Oare m-aș mai ruga atât de fierbinte, și aș mai fi atât de preocupat de aceste întruniri, dacă nu ar fi vorba de întrunirile noastre? Dacă nu ar fi sponsorizate de HeartCry și dacă nu eu aș fi predicatorul? Fac atât de multe lucruri pentru mine însumi, atât de mult din hrana mea miroase neplăcut. Tată, aș fi un ipocrit dacă aș sta înaintea Ta și aș rosti aceste cuvinte ca venind din partea mea. Dar Isus putea să afirme în orice moment, "Hrana mea, rațiunea existenței mele, ceea ce mă susține în viață este să fac voia Tatălui Meu." De aceea, timpul petrecut de o persoană în rugăciune spune mult mai mult despre acea persoană decât predicile pe care le rostește. Pot exista o mulțime de lucruri care să te motiveze să predici, dar rugăciunea făcută în singurătate înseamnă să împlinești voia Tatălui și să mănânci hrana curată oferită la masa Domnului. Marea noastră problemă este că noi ne scuzăm în felul următor -  noi nu suntem aidoma lui Hristos. În Mișcarea de Reformă din Biserica Adventistă se vorbește mult despre judecata după lege. Oamenii vor fi judecați după standardele legii - și există ceva adevăr în aceasta. Dar, din punctul meu de vedere, a fi judecat după lege nu reprezintă mare lucru. Dacă îl punem pe Paul Washer într-un taler al balanței și, în celălalt taler punem legea, da, desigur, voi fi găsit nevrednic. Dar știți ce este mult mai grav? Dacă îl punem pe Paul Washer într-un taler și pe Omul desăvârșit Isus Hristos în celălalt taler. Scopul nostru este să ne putem compara cu El. Aceasta este ținta noastră. Putem spune că este singurul lucru de care avem nevoie - să fim aidoma lui Isus. Cea mai periculoasă rugăciune pe care o poate înălța un om este - Doamne, fă-mă precum Isus Hristos. Nu-mi pasă dacă trebuie să mă dobori, nu-mi pasă dacă trebuie să-mi distrugi lucrarea, indiferent ce s-ar întâmpla, fă-mă precum Isus Hristos. Aceasta echivalează cu pronunțarea unei condamnări la moarte asupra propriei persoane. Dar, să ne aducem aminte că, "dacă bobul de grâu nu cade pe pământ și nu moare, rămâne singur. Dar dacă moare, aduce multă roadă."

    El dorea să îndeplinească voia Tatălui. În Ioan 5:19 scrie, "Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai." Un creștin chinez, la sfârșitul vizitei sale în Statele Unite, după ce a văzut toate bisericile noastre, a exclamat, "Sunt uluit să văd câte lucruri puteți face pe cont propriu, fără Dumnezeu! Ceea ce ați realizat este absolut uimitor!" Iar Isus a zis, "Nu pot face nimic fără El." Declarația de Independență este ceva fascinant. Dar ceea ce ne trebuie nouă de fapt este o declarație de dependență, de totală dependență. Nouă celor care am fost crescuți în democrație ne vine foarte greu să înțelegem conceptul de suveranitate absolută, să înțelegem că El este Domn și nu putem nici să rămânem în urma Lui, dar nici să I-o luăm înainte. Trebuie să mergem alături de El. Pe măsură ce lucrarea unui tânăr avansează, aceasta se desfășoară de obicei sub semnul activității, al acțiunii. Și, când, în cele din urmă rumegușul cade pe podea, nu este altceva decât rumeguș. Dar, pe măsură ce înaintează în vârstă, activitatea lui se restrânge și adesea este acuzat că își pierde interesul și zelul. Dar, în felul acesta, realizează mult mai mult, pentru că încearcă să facă doar ceea ce Tatăl dorește de la el. În Ioan 5:30 - unul din pasajele mele Biblice favorite – scrie, "Nu pot face nimic de la Mine Însumi." Oare câte lucruri nu facem noi din proprie inițiativă? Nu este oare un mare păcat să abordăm o chestiune pe cont propriu, prin propriile noastre puteri? Și suntem instruiți chiar de cultura în mijlocul căreia trăim: unui om îi trebuie o mașină, dar nu dispune de suma necesară. Cum acționează? Se duce la bancă, face un lucru din proprie inițiativă. Reușeste, dar devine sclavul reușitei sale. În loc să zică, "Am nevoie de o mașină, dar nu am bani. Tată! Am nevoie de o locuință, dar nu am bani. Tată! Doresc să fac un lucru în numele Domnului Isus,  pentru lucrarea Sa, dar... Tată! Nimic nu trebuie să pornească de la mine însumi. Tată, condu-mă, arată-mi calea." Predare totală în mâna Lui. Ceea ce vă spun sună ca o mărturisire personală, dar, de fapt, este ceva privitor la Isus Hristos. Vreau să-L considerați drept Dumnezeu întrupat, dar aș vrea să-L priviți ca pe un om supus total voinței lui Dumnezeu. Și aș dori să înțelegeți că la aceasta sunteți chemați. Rugăciunea este un lucru nesemnificativ dacă nu distrugem mai întâi acest uriaș al dependenței de sinele propriu. Este sfârșitul propriei voințe și începutul unei supuneri totale față de Isus Hristos. Trebuie să avem un răspuns pregătit pentru orice întrebare de genul, "De ce ai procedat așa? De ce ai fost acolo?" Răspunsul trebuie să fie: Deoarece cred că aceasta este voia lui Dumnezeu. "O, acesta este o șansă extraordinară pentru tine!" "Nu, nu am nici o șansă în afară de împlinirea voiei lui Dumnezeu!" Zăgazurile întregii Creații se deschid, dar Dumnezeu spune, "Oprește-te!" Iar tu te oprești, aducându-i astfel slavă lui Dumnezeu prin ascultare față de El și te salvezi de la o sumedenie de pericole. Dar este mai mult decât atât, și acesta este un lucru asupra căruia aș dori să ne concentrăm.

    În supunerea absolută pe care o manifesta Isus Hristos față de voia Tatălui, era total dependent de lucrarea Duhului Sfânt. În starea Sa supusă, în starea Sa întrupată, lăsând la o parte strălucirea slavei Sale, dar fiind încă Dumnezeu, Isus a pășit pe acest Pământ în chip de om, și tot ce a înfăptuit, a înfăptuit prin puterea Duhului Sfânt. Supus voinței lui Dumnezeu, plin de puterea Duhului Sfânt, Fratele nostru mai mare este modelul nostru. Dar putem să-L scoatem din ecuație folosind următoarea scuză, "Eu nu voi fi niciodată precum Fratele meu mai mare, pentru că El este Dumnezeu." Da, este foarte adevărat, Fratele tău este Dumnezeu și nu poți fi ca El, dar ar trebui să învățăm multe din faptul că fratele nostru a luat chip omenesc și, în starea Sa omenească, a umblat în supunere totală față de voia Tatălui și în absolută dependență față de lucrarea Duhului Sfânt - aceasta e de remarcat. Noi nu ne străduim să obținem divinitatea, dar ne străduim să fim ca El, supuși pe de-a-ntregul voinței Tatălui și în absolută dependență față de puterea Duhului Sfânt.

    Aș dori să vă citesc niște pasaje menite să ne deschidă ochii. Luca 4:1, "Isus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan și a fost dus de Duhul în pustiu." Înțelegeți acest lucru? Avem aici un cuvânt puternic, "El a fost dus de Duhul în pustie" - ne spune Matei. În pustie a fost condus de Duhul Sfânt. Vorbim despre Dumnezeul întrupat, care, cu toate acestea, era sensibil la lucrarea Duhului Sfânt, se lăsa condus de Duhul Sfânt. Cu cât mai mult ar trebui ca noi să ne lăsăm conduși de Duhul Sfânt? În Peru se folosește o figură de stil foarte sugestivă. Se spune despre un om care nu umblă pe calea Domnului că este aidoma unui bețiv navigând pe fluviul Amazon unde-l pândesc primejdii la tot pasul! Un bețiv legat la ochi, care navighează pe fluviu cu viteză, pe întuneric, așezat, împreună cu familia sa într-o barcă încărcată cu explozibil. Prieteni, creștinul care nu caută să fie condus de Duhul Sfânt se află într-un pericol și mai mare. Există două situații extreme aici - ambele sunt exact ceea ce v-am spus: extreme. Există unii oameni care nu cunosc deloc Cuvântul lui Dumnezeu, dar care pretind că sunt conduși de Duhul Sfânt spre întreprinderi în opoziție cu ce spune Cuvântul. Știm că așa ceva nu este posibil. În cealaltă categorie se încadrează aceia care zic, "Pe noi nu ne interesează așa ceva!" Pentru aceștia din urmă, totul este doar o propoziție într-o încercare de explicare, într-un exercițiu exegetic, și nimic altceva. Aceștia nu știu nimic despre ce înseamnă să fii condus și îndrumat de Duhul Sfânt, care uneori îi determină pe oameni să facă lucruri neobișnuite pentru a-Și realiza scopurile Sale - dar niciodată nu-i îndreaptă spre lucruri care sunt în contradicție cu Scriptura, deși pot părea neobișnuite. Trebuie să fim ancorați în Cuvântul lui Dumnezeu și să-L implorăm pe Duhul Sfânt să ne reveleze voia lui Dumnezeu prin Cuvânt, dar trebuie să fim sensibili la orice lucru, să ne lăsăm conduși de El. Nu doar să pornim în călătoria noastră prin pustie, ci să fim conduși pe tot parcursul acesteia prin puterea Duhului Sfânt. Luca 4:14, "Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea- să fim atenți la acest aspect - se întorsese de la Iordan plin de Duhul Sfânt iar acum se întoarce în Galileea în puterea Duhului. Luca 4:18 - unde vorbește despre lucrarea Sa, "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, și orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsați." Lucrarea Domnului Isus a fost realizată prin puterea Duhului Sfânt, o lucrare sensibilă Duhului Sfânt. Cu cât mai mult ne este nouă necesar acest lucru? Dragul meu prieten, sunt numeroși aceia care tratează Cuvântul lui Dumnezeu și Noul Legământ de parcă ar fi Legea gravată pe tăblițe de piatră. Iată-le, încercați să le împliniți prin puterea firii pământești. E imposibil. Citim Scriptura, înțelegem poruncile, știm că așa trebuie să procedăm. Câți soți nu am auzit plângându-se, "Știu că asta trebuie să fac, dar nu funcționează pentru mine! Știu că așa ar trebui să-mi iubesc soția, dar nu am puterea necesară pentru așa ceva." Bineînțeles că nu puteți! Puterea voastră este total limitată. Atunci când deschideți Biblia și vedeți poruncile scrise acolo trebuie să fiți conștienți că singurul mod în care veți reuși să străbateți pustia este prin puterea Duhului Sfânt. Așa că trebuie să strigați către El, "O, Doamne revarsă-ți Duhul Tău peste mine, umple-mă de Duhul Tău cel Sfânt!" Aceasta trebuie să fie rugăciunea neîncetată a credinciosului. "Și nu va da El oare Duhul Sfânt celor ce I-l cer?" Dar, îmi veți răspunde - "Frate Paul, noi deja avem Duhul Sfânt!" Într-adevăr, așa este. Dar ceea ce vrea să sugereze acest pasaj - aceasta este o interpretare oferită de Spurgeon. Este că, deși suntem născuți din nou și Duhul Sfânt locuiește în noi, trebuie să ne rugăm neîncetat, cerând o măsură din ce în ce mai mare a puterii Sale, pentru a putea împlini poruncile lui Dumnezeu și a fi capabili să trăim o viață de sfințenie, în dependență totală față de lucrarea Duhului Sfânt.

    Un lucru pe care l-am observat când eram tânăr - după ce m-am convertit, un frate mai în vârstă, pe nume Pitmann, mi-a adus un teanc de cărți și mi-a zis: "Citește aceste cărți! Este vorba despre autobiografiile lui Hudson Taylor și George Muller, "Secretul Spiritual" al lui Hudson Taylor și toate cărțile lui Leonard Ravenhill. Am pornit de la lecturile acelea și am aflat despre oameni de pretutindeni, de-a lungul istoriei, din diverse locuri și denominațiuni, și am descoperit că toți acești oameni, bărbați și femei, care L-au slujit pe Dumnezeu cu atâta fervoare, aveau atât de puține în comun, cu excepția unui singur lucru: viața lor de rugăciune și recunoașterea faptului că singura lor nevoie era aceea de a fi plini de Duhul Sfânt, nefiind capabili să întreprindă nimic, separați de puterea Acestuia. În Luca 5:17 scrie, "Într-una din zile, Isus învăța pe noroade. Niște farisei și învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece." Vreau să vă concentrați asupra acestui aspect: "Duhul Sfânt era cu El, așa încât Isus avea putere să vindece." Dragii mei prieteni, să ne uităm puțin în urmă. Acest Isus era Dumnezeu, acest Nazarinean era Dumnezeu întrupat. Dar, în starea Sa umilă, mergea înaintea Domnului ca un adevărat Slujitor al lui Yahweh, ca un adevărat Om al lui Dumnezeu. S-a umilit, și-a lăsat de o parte veșmântul de slavă, a luat chip omenesc și a umblat în puterea Duhului Sfânt, iar lucrările pe care le-a săvârșit s-au datorat faptului că era supus în totalitate voiei lui Dumnezeu și era plin de Duhul Sfânt. Oare nu avem noi mult mai multă nevoie de prezența Duhului Sfânt? Noi baptiștii suntem atât de reacționari. Vedem atât de multe lucruri false desfășurându-se - aproximativ 95% dintre acestea sunt nebiblice - lucruri despre care unii pretind că sunt făcute prin Duhul Sfânt, prin puterea Duhului Sfânt, dar sunt în contradicție totală față de Scriptură - iar noi, baptiștii, de cele mai multe ori, în loc să ne întoarcem la centru, cădem în cealaltă extremă. Avem o permanentă nevoie de a fi umpluți de Duhul Sfânt și de a cere insistent o măsură mai mare din puterea Sa.

    În Luca 6:19 scrie, "Și tot norodul căuta să se atingă de El, pentru că din El ieșea o putere care-i vindeca pe toți." E uluitor! Luca 8:46, "Dar Isus a răspuns: "S-a atins cineva de Mine, căci am simțit că a ieșit din Mine o putere." Cred că în versiunea King James scrie, "o virtute a ieșit din mine". Isus era un Om înflăcărat, plin de Duhul Sfânt. Și toate lucrările Sale au fost făcute prin puterea Duhului Sfânt. Și ori de câte ori săvârșea o minune, puterea Duhului Sfânt ieșea din El. Uneori găsesc o echivalență între acest lucru și predicare. Asemănarea este foarte mică, dar există. Am observat că, atunci când oamenii predică, atunci când își valorifică darul predicării și când o fac prin puterea Duhului Sfânt, în momentul în care termină de predicat, sunt complet epuizați. O virtute iese din ei. E precum o femeie al cărei copil e blocat într-o mașină: cu un efort suprem smulge ușa mașinii din balamale și, după ce reușește, are brațele umflate și obosite din cauza forței care a trecut prin ea. Tot așa și activitatea de predicare, atunci când este făcută prin puterea Duhului Sfânt, atunci când omul acționează prin Duhul Sfânt, în concordanță cu Sfânta Scriptură și când Dumnezeu este în predica respectivă, îl secătuiește de puteri.

    Rugăciunea avea o importanță esențială pentru Isus Hristos și aș dori să vă reproduc niște citate. Un comentator al Bibliei, al cărui nume nu-l știu, scrie, "Isus este omul dependent de rugăciune - noi în aceasta suntem găsiți nevrednici - "El se retrage în pustie ca să se roage mereu dependent, ascultător și biruitor." Ascultați ce zice. Ceea ce dă naștere la ascultare și victorie este dependența lui Isus Omul față de Dumnezeu. Matthew Poole scrie următoarele, "Adeseori îl întâlnim pe Hristos încredințându-ne datoria rugăciunii în taină prin propriul Său exemplu" - care este atât de puternic. Și eu vă încredințez sarcina rugăciunii în ascuns prin cuvintele mele. Dar aș putea s-o fac oare și prin exemplul meu personal? Activitatea de predicare te trezește la realitate. Reiau, "Adeseori îl întâlnim pe Hristos încredințându-ne datoria rugăciunii în ascuns, atât prin propriul Său exemplu cât și prin învățăturile sale, întotdeauna alegând pentru această activitate locurile cele mai retrase, îndemnându-ne să mergem să facem la fel, să ne rugăm deseori Tatălui nostru care vede în ascuns. Iar exemplul Său exercită presiune asupra noastră, pentru că noi avem mai multe lucruri de rezolvat cu Dumnezeu în rugăciune decât avea El." Știți ce înseamnă aceasta? Matthew Poole ne spune, "Noi avem mai multe lucruri de rezolvat cu Dumnezeu în rugăciune decât avea Isus." Oare de ce? "Iată de ce: pentru că El nu avea nici un păcat de mărturisit, sau pentru care să ceară iertare, nu avea nevoie să ceară sfințre prin har." Isus a trăit o viață de rugăciune și avea obiceiul de a se retrage în rugăciune către Tatăl și totuși, nu avea atâta nevoie de rugăciune cât avem noi. Nu avea păcate de mărturisit, nu avea pentru ce să-și ceară iertare, nu avea de ce să implore har după har și milă peste milă așa cum avem noi.

    Aș dori să închei cu un exemplu din Evanghelia după Marcu, capitolul 1, începând cu versetul 29. Vă citesc, "După ce a ieșit din sinagogă, a intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. Soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri; și îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, și au lăsat-o frigurile. Apoi ea a început să le slujească. Seara, după asfințitul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și îndrăciții. Și toată cetatea era adunată la ușă. El a vindecat pe mulți care pătimeau de felurite boli; de asemenea, a scos mulți draci și nu lăsa pe draci să vorbească, pentru că-L cunoșteau. A doua zi dimineața, pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieșit și S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo. Simon și ceilalți care erau cu El s-au dus să-L caute; și, când L-au găsit, I-au zis: "Toți Te caută." El le-a răspuns: "Haidem să mergem în altă parte." Aș dori să vă prezint pe scurt câteva aspecte. Mai întâi, să vorbim despre ce se întâmpla aici. El învăța în Sinagogă. Avea de a face cu forțele demonice. Apoi pleacă de acolo. Marcu are un cuvânt favorit pe care-l folosește frecevent. Imediat, imediat, imediat. Dacă citiți cu atenție Evanghelia după Marcu, ar trebui să vă simțiți epuizați la sfârșitul lecturii, pentru că este compusă dintr-o suită de secvențe ale activității lui Isus, fără vreo pauză între ele. Imediat, imediat, imediat. Iată ce scrie, "Imediat după ce au ieșit din sinagogă a intrat împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. Soacra lui Simon zăcea în pat prinsă de friguri; și îndată au vorbit lui Isus despre ea. El a venit, a apucat-o de mână, a ridicat-o în sus, și au lăsat-o frigurile." Astfel, a mai ieșit încă o putere din El. "Seara, după asfințitul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și îndrăciții. Și toată cetatea era adunată la ușă." Dați-mi voie să vă explic. Doar după ce s-a lăsat întunericul au făcut aceste lucruri. De ce? Era ziua de Sabat. Îmi amintesc cum era atunci când se împărțea pământ pe gratis în Oklahoma, în Vest. Oamenii erau aliniați - erau sute de bărbați călare și în căruțe - pentru ca în clipa în care se auzea un foc de armă, toți se repezeau să încerce să-și găsească o bucată de pământ. Mulți au fost călcați în picioare și au murit în acest iureș. Vreau să vă spun că în ziua Sabatului erau adunați mii de oameni, așteptând lăsarea întunericului ca să facă un drum de Sabat să ajungă la El, iar la momentul potrivit, se auzea semnalul și începea cursa. O să vă dau un exemplu ca să puteți face o comparație, să vă faceți o idee despre ce se întâmpla acolo. Mă aflam undeva în munții Santa Rossa, în Anzi, și oamenii aflaseră că adusesem cu mine un doctor. Erau în jur de 1500 de oameni care se adunaseră pentru conferință Biblică și aceștia aflaseră că adusesem cu mine un medic. Deși medicul respectiv nu avea nici un medicament la el - iar ei știau lucrul acesta - deși nu avea echipamentul necesar, și chiar dacă ar fi avut ceva la el, nu ar fi putut lucra în acele condiții septice. Nu cred că ați văzut vreodată în viața dvs. o asemenea încăierare - nu din cauză că acei oameni erau răi, ci erau disperați. Nici un medic nu mai pusese până atunci piciorul în locurile acelea. Erau săraci, erau distruși, aveau copii bolnavi care le mureau, alții erau tuberculoși, alții aveau dureri, erau răniți, aveau plăgi. Totul s-a transformat într-un coșmar. Au luat coliba cu asalt - ne-am mutat la etajul al doilea. A trebuit să renunțăm la predicat și le-am slujit de translator ca să comunice cu doctorul. Vreau să fiți conștienți de ce se întâmplă aici. Poate credeți că Isus se afla într-un sătuc liniștit, unde o mână de oameni veneau la El să fie vindecați. Nu, erau mii de oameni acolo - violenți, furioși, insistenți, luptându-se să intre la El să fie vindecați. Iar El lucra neîncetat și ei tot erau deznădăjduiți și se temeau că nu mai apucă să-L vadă. Era un adevărat câmp de luptă acolo, o scena înfricoșătoare și, cine a lucrat vreodată direct cu oamenii care au nevoie de ajutor, știe că acest gen de activitate te secătuiește de energie literalmente.

    În pasajul acesta scrie, "Seara, după asfințitul soarelui, au adus la El pe toți bolnavii și îndrăciții." Dar să citim acum versetul 35, "A doua zi dimineața, pe când era încă întuneric de tot." Nu trece foarte mult timp între aceste două momente. Îmi imaginez că oamenii făcuseră o tabără în jurul casei. Îmi imaginez că, atunci când Isus a ieșit din casă, a trebuit să-și croiască drum cu atenție printre ei ca să nu-i trezească - exact așa cum a trecut prin mijlocul mulțimilor furioase care voiau să-L omoare sau al mulțimilor care voiau să-L încoroneze ca rege. Iar aici vorbim despre un Om care se epuizase ajutându-i pe alții. Se pare că nu apucase să doarmă deloc - dar se ridică și se duce să se roage. Trebuie să fiu atent aici, pentru că pastorii au mare nevoie de odihnă și trebuie să evite să se epuizeze. Nu trebuie să se implice în lucrări care să-i distragă de la activitatile lor esențială - adică rugăciunea, citirea Cuvântului și predicarea. Dar vreau să observați un aspect al vieții lui Isus Hristos. Dacă a existat vreodată vreun om îndreptățit să spună, "Am făcut destul. Am dat măsura maximă a puterii mele" - acela a fost Isus. Dacă a existat vreodată cineva îndreptățit să spună, "Doamne, nu am timp să mă rog acum, pentru că sunt foarte mulți oameni în suferință de care nu M-am atins încă. Sunt atâtea lucrări de făcut, încât nu am timp să mă rog." Dacă a existat vreodată cineva îndreptățit să spună aceste lucruri, Acela a fost Isus Hristos. Îmi plac foarte mult cuvintele lui Martin Luther care a spus odată, "Am atâtea treburi de făcut astăzi, atâtea activități, încât va trebui să mă rog cel puțin trei ore, altfel nu voi reuși să le termin." Exact opusul atitudinii noastre. Noi zicem, "Am atâtea de făcut astăzi, încât nu am timp să mă rog." De fapt, iată ce spunem noi în realitate, "Voi reuși să realizez o mulțime de lucruri prin propria-mi putere." Isus a ieșit și, după cum interpretez eu acest pasaj, Petru încearcă să-I inducă un sentiment de vinovăție. Versetul 36, "Simon și ceilalți care erau cu El s-au dus să-L caute." "Ce faci aici singur? Nu-ți dai seama că toți acești oameni au nevoie de Tine? De ce stai aici pe întuneric și te rogi? Nu știi că te caută atâta lume, sunt atâția oameni în suferință, care au nevoie de Tine?" Isus nu a căzut în capcana aceea. Știa că prioritatea Lui supremă era să petreacă timp în prezența Dumnezeului Său, să caute fața Dumnezeului Său, să-L urmeze pe Dumnezeul Său. El știa că cel mai important lucru pe care-l putea face pentru omenire, cel mai important lucru pe care și dvs. îl puteți face pentru omenire, este să-L căutați pe Dumnezeu. Pentru aceia dintre dvs care sunteți implicați în lucrarea vreunei biserici, poate se află pastori printre dvs. Uneori sunt rugat să merg la diverse biserici și să predic bisericilor care se află în căutarea unui pastor. Atunci fac un lucru deosebit ca să-i învăț cum ar trebui să abordeze această problemă. Mă așez și îi rog să instaleze o tablă cu cretă sau o tablă magnetică în fața bisericii și să facă o listă cu ceea ce așteaptă ei de la un pastor, cu ce speră ei să facă omul acela pentru ei. Iar ei notează tot felul de lucruri care reflectă așteptările lor vizavi de un pastor. Când termină de scris, și obținem un total de aproximativ 68 de ore de activitate pe zi, îi întreb, "Acum să-mi spuneți, câte ore pe zi vreți să petreacă pastorul citind Cuvântul lui Dumnezeu? Sufletele copiilor voștri pot depinde de felul în care predică omul acela. Deci, cât de mult timp ați vrea ca păstorul să petreacă în citirea Cuvântului?" Le adresez apoi următoarea întrebare, "Cât de mult timp vreți să petreacă omul acela mijlocind în rugăciune, cautând fața lui Dumnezeu, spre a ajunge să-L cunoască?" Nu știu cum vedeți dvs. problema aceasta, dar eu cred că lucrul de care noi avem cea mai mare nevoie este să-L căutăm pe Dumnezeu așa cum a făcut-o Isus, să petrecem timp în prezența Lui și să fim umpluți cu puterea Lui. Răspundeți-mi, vă rog. Există oare vreun obstacol să nu poată fi biruit prin rugăciune? Există oare vreun lucru pe care mâna Celui Atotputernic să nu-l poată face? Ce poate omul înfăptui cu brațele sale lipsite de forță? - răspundeți-mi. El poate zdrobi cortina de fier într-o singură zi. El poate converti o națiune într-un ceas. Chemați Numele Lui. Credeți în El. Să ne rugăm.

    Tată, vin înaintea Ta. Ai fost foarte bun cu mine în seara aceasta. Sunt foarte recunoscător pentru aceasta, Doamne. M-ai ajutat și ai avut milă. Doamne, mă rog pentru copiii Tăi, pentru sfinții dragi inimii Tale. Revarsă asupra lor Duhul rugăciunii și al implorării. Fă-i să vadă, Doamne, că doar prin rugăciune și stăruință se poate câștiga o bătălie. Și că cel mai slab, cel mai puțin dăruit dintre noi, cel mai neînsemnat om din cel mai mic trib din Sion poate obține mai multe victorii decât cel mai strălucit războinic din cele 12 triburi dacă se roagă și caută Fața Ta, bizuindu-se pe puterea Ta și neîncrezându-se în firea pământească. Doamne, ajută-ne, în Numele lui Isus, Amin.



Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1805
  • Export PDF: 5
  • Favorită: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni