E groază în ţară, şi tristul ecou
Se-aude din zări depărtate,
Căci îngerul morţii va trece din nou
S-aducă necaz în cetate.

Nu-i nimeni în stare în faţă să-i stea
Căci mare îi este furia,
El strigăte-amare trecând va lăsa,
Din case-alungând bucuria.

Pe drumul ce duce spre negrul mormânt,
Sărmanul îşi numără paşii,
Un țipăt acoperă-ntregul pământ
Căci mame îşi plâng copilaşii.

Din cupa cea plină ce dă peste ea,
Se varsă în ţară veninul,
Şi valul durerii din noaptea cea grea,
Acoperă-n ceaţă seninul.

Dar vestea cea bună străbate şi ea,
Prin ţară ducând alinare,
Anunţă căci Cineva poate să dea,
De-a morţii pedeapsă, salvare.

Şi-n ţară de fi-vor cumplite urgii
Aduse de-a morții furie,
Doar uşa stropită cu sânge va fi
Ferită de marea urgie.

E vremea durerii, sfârșitul de veac,
Cu semnele lui se arată
Urgii fără seamăn şi boli fără leac
Acoperă azi lumea toată.

Salvează-te-n faţa acestor urgii
Stropind uşiorii cu sânge,
Căi altfel când vremea durerii va fi,
Ca rod nepăsării, vei plânge...