Eram un cerşetor la colţ de stradă,
Un orb urât de toți şi părăsit,
Ce niciodată n-a putut să vadă
Cât Dumnezeu pe oameni i-a iubit.

Pe ochii mei se aşezase ca o ceaţă
Al răului blestem întunecat,
Dar Isus mi-a ieşit cândva în faţă
Şi de orbirea mea m-a vindecat.

Eram zdrobit de-această grea povară,
De-acest îngrozitor calvar cumplit,
Căci nu vedeam de-i miez de zi sau seară,
Şi codrul ce din nou a înfrunzit.

Eu bâjbâiam în bezna-ntunecată
Ce nu se-ndepărta din jurul meu,
Până în ziua-aceea minunată
Când mi-a ieşit în cale Dumnezeu...

De El eu mi-am legat a mea speranță
Chiar când nu ştiu de ce, în El mă-ncred,
Căci eu un lucru-l ştiu cu siguranţă:
Am fost cândva un orb, şi-acuma văd.