Am vrut să pun balsam de alinare
Pe răni adânci din suflete rănite...
Şi parcă-n ciudă sângerau mai tare
Lăsând în urmă strigăte cumplite.

Am vrut să fac doar binele... şi parcă
Simțeam cum gânduri vin să mă oprească;
Cum răul luptă-ntruna şi încearcă
Tot ce-am făcut în vânt să risipească.

Dorinţa mea a fost dintotdeauna
Să fug de ceartă şi de vrăjmăşie,
Să nu pornesc, ci să opresc furtuna
Şi să trăiesc în pace şi-armonie.

Dar n-am putut să-opresc măcar odată
Norii de ură ce umbresc seninul;
Neliniştea acea-ntunecată,
Ce toarnă-n sufletul rănit veninul.

Când disperarea îmi spunea în şoaptă
Că în zadar e lupta-mi pentru bine,
Isus m-a apucat de mâna dreaptă
Spunându-mi: „Fiule, eu sunt cu tine!”

El mi-a schimbat atunci întreaga fiinţă
Şi peste tot mă poartă mâna-I tare...
În Isus am în deplina biruinţă
Şi-n orice lucru binecuvântare.