În cânt de proslăvire, eu fericit tresalt,
Căci sunt sub ocrotirea acelui Preaînalt,
Când în văzduh pluteşte o groază de temut,
Eu nu mă tem, căci Tatăl şi-atunci îmi este scut.

Se zguduie pământul mişcat din temelii,
Şi marea îşi revarsă din plin a ei furii,
Iar valul nu mai ştie de vechiul lui hotar
Lăsând în urmă lacrimi, durere şi amar.

Eu Îi cunosc prezenţa prin semne şi minuni,
El îşi arată slava când trec prin slăbiciuni,
Chiar dacă sunt în valul ce pare neînvins,
Cu Tatăl trec de mână prin toate, neatins.

Când vântul îndepartă în zare norii grei
Şi marea se retrage din nou la locul ei,
Săltând de bucurie căci nu am fost înfrânt,
Eu vin cu umilinţă în faţa Celui sfânt.

Nimic nu ne va smulge pe noi din Mâna Lui,
Din Braţul cel puternic şi sfânt al Tatălui,
Nici valul cel puternic şi ameninţător,
Sau cei fără de lege în răutatea lor.

Căci Dumnezeu ne are tot timpul în privire
Noi suntem prinşi în mreaja ţesută din Iubire...
Oştirea Lui divină de strajă ne veghează
Şi Duhul Lui de Pace în zori ne cercetează.